ICCJ. Decizia nr. 3441/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3441/2008
Dosar nr. 3577/111/2003
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2502 din 4 decembrie 2007, Tribunalul Bihor, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul R.I. şi s-a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamantul C.G., în contradictoriu cu pârâţii SC V.P. SRL şi SC P.S.C. SRL, respingându-se faţă de pârâtul R.I. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a constatat că reclamantului C.G. i se cuvine cota de ½ parte din suma de 749.474 lei, reprezentând contravaloarea părţilor sociale deţinute în calitate de asociat retras la cele două societăţi pârte, sumă ce a fost actualizată în raport de indicele de inflaţie de la data retragerii din societate, până la data efectuării raportului de contraexpertiză, respectiv 24 octombrie 2007.
Prin aceeaşi sentinţă, pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului următoarele sume: SC V.P. SRL – suma de 115.759 lei şi SC P.S.C. SRL - suma de 258.978 lei; reprezentând contravaloarea părţilor sociale cuvenite acestuia în calitate de asociat retras din cele două societăţi, sume ce vor fi actualizate în continuare de la data de 24 octombrie 2007, până la plata efectivă.
Celelalte pretenţii ale reclamantului au fost respinse ca nefondate, fiind respinsă şi cererea privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul a fost asociat cu părţi sociale egale cu pârâtul R.I. la societăţile comerciale pârâte până la data retragerii sale constatată prin sentinţa nr. 479/2002 a tribunalului Bihor, rămasă definitivă prin Decizia nr. 407/2002 a Curţii de Apel Oradea.
Conform raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză şi a completărilor la acest raport s-a constatat că reclamantului i se cuvine cota de ½ din suma de 749.474 lei (contravaloare părţi sociale deţinute ca asociat, sumă actualizată) din care 115.759 lei de la SC V.P. SRL şi 258.978 lei de la SC P.S.C. SRL.
Întrucât concluziile raportului de contraexpertiză s-au întemeiat pe cele două rapoarte de expertiză (în construcţii şi evaluări bunuri) care au cuprins inclusiv răspunsurile la obiecţiunile formulate de părţi, instanţa nu a luat în considerare susţinerile reclamantului în sensul că suma cuvenită ar fi în cuantum de 710.588,9 lei.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul R.I. s-a constatat că este întemeiată, iar cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de reclamant s-a avut în vedere faptul că pârâţii au recunoscut pretenţiile reclamantului la termenul stabilit de art. 275 C. proc. civ.
Apelul formulat de reclamant împotriva sentinţei a fost admis prin Decizia nr. 28 din 25 martie 2008 dată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, care a schimbat sentinţa în parte, în sensul că a obligat pârâtele la plata sumei de 12.026,6 lei cheltuieli de judecată parţiale în favoarea reclamantului, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
Apelul formulat de pârâte a fost anulat ca netimbrat.
În considerentele deciziei, s-a reţinut că- la încuviinţarea administrării expertizelor solicitate – prima instanţă nu a îngrădit drepturile procesuale ale reclamantului, iar modul în care sunt stabilite obiectivele expertizelor este atributul instanţei de judecată.
Astfel, s-a constatat că în cadrul primului obiectiv încuviinţat al expertizei – evaluarea patrimoniului societăţii V. – s-au avut în vedere şi participaţiile pe care aceasta le deţinea la alte societăţi, la data retragerii reclamantului, nefiind necesară o evaluare distinctă, iar cu privire la acţiunile cumpărate de societate s-a avut în vedere că ele reprezintă 24,54% din acţiunile reprezentând 70% din capitalul social al SC A. SA Oradea.
De asemenea, s-a reţinut că lucrarea de contraexpertiză contabilă este efectuată în conformitate cu prevederile legale, reţinându-se corect valoarea utilajelor, maşinilor, echipamentelor şi mijloacelor de transport – la 31 decembrie 2000- ca fiind 71.424 ron, valoare obţinută prin raportarea uzurii fizice şi morale în cei trei ani de folosinţă, la valoarea iniţială a acestora.
La stabilirea valorilor patrimoniilor celor două societăţi au fost avute în vedere preţurile de piaţă la zi, însă această raportare a avut în vedere preţul de piaţă al bunurilor la momentul la care s-a retras reclamantul din cele două societăţi, acela fiind momentul în raport de care se stabilesc drepturile ce i se cuvin.
În consecinţă s-a considerat că prima instanţă a reţinut în mod corect contravaloarea despăgubirilor ce i se cuvin reclamantului ca urmare a retragerii din cele două societăţi pârâte, cuantum ce rezultă din contraexpertiza contabilă şi care are la bază valorile stabilite de experţi în evaluarea bunurilor mobile şi în construcţii.
În ce priveşte respingerea cererii de obligare a societăţilor pârâte în solidar cu pârâtul R.I. la plata pretenţiilor s-a avut în vedere că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă câtă vreme obligaţia de plată a drepturilor cuvenite asociatului retras revine societăţilor, la al căror capital a avut aport.
Referitor la modul de soluţionare a cererii de acordarea cheltuielilor de judecată s-a reţinut că reclamantul era îndreptăţit la acordarea parţială a acestora, respectiv a sumei de 12.026,2 ron (1/2 din taxa de timbru, onorariu de experţi şi onorariul de avocat efectiv achitat), neputându-se vorbi de recunoaşterea pretenţiilor reclamantului în condiţiile art. 275 C. proc. civ., în contextul în care pârâtele au fost de acord să-l despăgubească pe reclamant însă, nu cu suma cerută de acesta prin cererea de chemare în judecată.
S-a considerat că cererea de acordare a onorariului de succes în sumă de 6.000 ron a fost respinsă corect întrucât acesta nu a fost achitat efectiv.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora susţine următoarele:
1) Evaluarea contravalorii părţilor sociale cuvenite ca urmare a retragerii din societate are la bază expertize subiective şi părtinitoare, care au fost întocmite cu nerespectarea dispoziţiilor legale.
În susţinerea acestei critici se reiau pe larg aspectele legate de obiectivele stabilite de instanţă pentru expertizele şi contraexpertiza efectuată în cauză, de variantele propuse de experţi, precum şi de completările efectuate la expertize.
De asemenea se susţine că instanţa apelului nu a analizat susţinerile reclamantului, iar lucrarea întocmită de expert este nulă pentru că susţine recurentul, nu s-a ţinut cont de obiectivele stabilite de instanţă în privinţa reactualizării părţilor sociale şi nu s-a respectat metodologia valorii de evaluare stabilită prin Ordinul M.F. nr. 1376/2007.
2) Instanţele au încălcat şi au aplicat greşit legea atunci când au reţinut că nu există solidaritate între debitorii intimaţi, în raport de prevederile art. 1062, art. 1155, art. 1551 C. civ. şi art. 106 C. com., mai ales că societăţile au fost înfiinţate împreună cu pârâtul R.I.
Recurentul mai susţine că instanţele au trecut uşor peste faptul că evaluarea echipamentelor nu se putea face scriptic de experţii contabili, ci de experţii tehnici astfel că, nu trebuia să se ia în considerare contraexpertiza efectuată în cauză.
3) Cheltuielile de judecată trebuiau acordate la toate instanţele, atât cele efectiv suportate, cât şi cele certe, chiar dacă nu au fost efectiv încasate.
În completarea motivelor de recurs se susţine că stabilirea echitabilă a echivalentului bănesc cuvenit ca urmare a retragerii din societate nu poate fi realizată decât cu respectarea normelor arătate ca fiind încălcate şi îndeosebi ale art. 224 alin. (2) Legea nr. 31/1990.
Intimaţii - pârâţi au depus întâmpinare la 17 noiembrie 2008 prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând că hotărârile anterioare s-au întemeiat corect pe concluziile raportului de contraexpertiză.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Se impune a se preciza că, în continuare vor fi supuse controlului judiciar numai acele aspecte din cererea recurentului care se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., nu şi acele susţineri ce vizează situaţia de fapt stabilită de instanţele anterioare ori aprecierea dată probelor sau modul în care au fost evaluate drepturile asociatului retras în cadrul expertizelor, date fiind atribuţiile instanţei de recurs care sunt limitate numai la cercetarea motivelor de nelegalitate.
Cu privire la aspectele invocate de recurent ca fiind de natură a atrage nulitatea expertizelor, în contextul în care acestea vizează modalitatea de evaluare ce ţine de stabilirea situaţiei de fapt Înalta Curte va constata de asemenea că analizarea acestor aspecte ar impune aprecieri cu privire la o pretinsă netemeinicie a hotărârii atacate şi ar excede atribuţiilor instanţei de recurs. Cu ocazia administrării probelor constând în expertizele şi contraexpertiza dispuse în cauză, instanţele au procedat cu respectarea drepturilor procesuale ale reclamantului.
Nefondată este şi critica ce vizează respingerea cererii reclamantei de obligare a celor două societăţi pârâte – în solidar – cu pârâtul R.I. la plata drepturilor cuvenite ca urmare a retragerii din societate a reclamantului, nefiind aplicabile prevederile art. 42 C. com.
Pe de altă parte, instanţele anterioare au reţinut în mod corect că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă în cauză, acesta neavând nici o obligaţie în calitatea sa de asociat în societate faţă de pretenţiile reclamantului.
Obligaţia de plată a drepturilor cuvenite acestuia incumbă celor două societăţi pârâte în cadrul cărora reclamantul a avut calitatea de asociat şi la al căror capital social şi-a adus aportul.
În ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, deşi nu se arată în concret în ce a constat aceasta, Înalta Curte consideră că este nefondată, în condiţiile în care instanţele au stabilit suma corespunzătoare valorii drepturilor cuvenite din patrimoniul societăţii.
În fine, instanţa apelului a făcut aplicarea corectă şi a prevederilor art. 274 C. proc. civ. în sensul că a acordat toate cheltuielile dovedite ca efectiv efectuate de reclamant, procedând corect la înlăturarea din cuantumul acestora a onorariu de succes, în contextul în care acesta nu a fost încasat efectiv.
Pentru considerentele expuse urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă ca nefondat recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.G. împotriva deciziei nr. 28 din 25 martie 2008 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3437/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3445/2008. Comercial → |
|---|
