ICCJ. Decizia nr. 3473/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3473/2008
Dosar nr. 28609/3/2006
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 24 august 2006 reclamanta SC B.S. SRL Iaşi cheamă în judecată pe pârâta RA D.E.F.R.F. Bucureşti solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să constate că îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru cumpărarea activului denumit cinematograful C., inclusiv complexul cabinei de proiecţie şi două birouri, situat în Iaşi, prin negociere directă şi să oblige pe pârâtă la executarea în natură a obligaţiei, respectiv la încheierea contractului de vânzare - cumpărare a activului menţionat deţinut de reclamantă în calitate de locatar, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 3772 din 19 martie 2007 – îndreptată prin încheierea din 17 aprilie 2007 – Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, admite acţiunea reclamantei şi obligă pe pârâtă să încheie contractul de vânzare - cumpărare cu reclamanta pentru activul denumit cinematograful C., inclusiv complexul cabinei de proiecţie şi două birouri, situat în Iaşi, conform contractului de închiriere din 8 septembrie 2003, cu 24 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei, reţinând, în acest sens, că reclamanta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 12 şi art. 14 din Legea nr. 346/2004, fiind o societate din categoria IMM-urilor, care deţine activul în baza contractului de închiriere din 8 septembrie 2005 şi a efectuat investiţii care depăşesc 15% din valoarea activului conform raportului de evaluare întocmit cu privire la starea activului la data preluării, valoarea acestora fără investiţii, valoarea investiţiilor şi preţul de vânzare, pe baza căruia a adresat pârâtei la 13 iunie 2006 cererea de vânzare-cumpărare prin negociere directă, iar activul – care face parte din patrimoniul pârâtei – este disponibil în sensul art. 12 din legea menţionată, fiind utilizat exclusiv de reclamantă.
Prin Decizia comercială nr. 476 din 23 octombrie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, admite apelul formulat de apelanta pârâtă împotriva sentinţei instanţei de fond pe care o anulează şi reţine cauza spre rejudecare, constatând, în acest sens, că încheierile de şedinţă de consemnare a dezbaterilor, ca şi de amânare a pronunţării, care fac parte integrantă din hotărârea prin care se pune capăt litigiului, nu sunt semnate de judecător, aşa cum prevăd – imperativ – dispoziţiile art. 147 C. proc. civ., fiind – deci – incidente dispoziţiile art. 297 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.
Prin Decizia comercială nr. 76 din 12 februarie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată, reţinând că, deşi reclamanta deţine activul - încadrat în categoria activelor incluse în procesul de privatizare conform art. 2 din HG nr. 1874/2006 şi înscris la poziţia 191 din anexa 2 la menţionatul act normativ – în baza contractului de închiriere din 8 septembrie 2003, fiind utilizator conform dispoziţiilor aceluiaşi act normativ, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 346/2004, evocate de reclamantă, ci cele cuprinse în art. 67 din OG nr. 39/2005 şi ale HG nr. 1874/2006, acest din urmă act normativ fiind cel care reglementează etapele privind vânzarea activelor către utilizatorii actuali care îndeplinesc condiţiile art. 14 capitolul 2 din anexa I, fără însă a stabili o obligaţie în sarcina pârâtei de a vinde menţionatul activ, ci doar o posibilitate, cu precizarea că o astfel de vânzare s-ar putea realiza în urma negocierii directe cu locatarii şi cu respectarea metodologiei prevăzute de art. 15 – art. 20 din actul normativ arătat, condiţii constatate de instanţă ca neîndeplinite în cauză, lipsind consimţământul pârâtei pentru încheierea contractului de vânzare - cumpărare a activului în litigiu.
Împotriva deciziilor de mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziilor comerciale şi, pe cale de consecinţă, menţinerea sentinţei instanţei de fond ca legală şi temeinică.
În susţinerea recursului declarat împotriva deciziei nr. 476 din 23 octombrie 2007, recurenta - reclamantă critică instanţa de apel pentru nemotivarea în fapt şi în drept a soluţiei de admitere a excepţiei nulităţii sentinţei apelate invocată din oficiu şi pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 297 alin. (2) şi ale art. 105 alin. (2), art. 106 alin. (1) şi art. 261 alin. (1) pct. 8 teza finală C. proc. civ., instanţa ignorând că lipsa semnăturii judecătorului pe încheierea de şedinţă prin care s-a amânat pronunţarea nu a pricinuit nici unei părţi vreo vătămare, cu atât mai mult cu cât sentinţa a cărei anulare s-a dispus are o existenţă de sine stătătoare şi este semnată, numai lipsa încheierii de şedinţă în discuţie, care face parte integrantă din hotărâre, putând conduce la nulitate.
În fundamentarea recursului promovat împotriva deciziei nr. 76 din 12 februarie 2008 recurenta - reclamantă critică instanţa de control judiciar pentru a fi pronunţat Decizia recurată fără a arăta motivele de fapt şi de drept care au condus la adoptarea soluţiei, instanţa limitându-se – cu o motivare contradictorie – doar la înşiruirea prevederilor OG nr. 39/2005 şi ale HG 1874/2006, neanalizând capătul de cerere privind îndeplinirea de către recurenta reclamantă a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 346/2004 şi nerăspunzând nici criticilor invocate de aceasta prin întâmpinarea depusă la dosar; recurenta reproşează instanţei de apel şi greşita aplicare a legii, întrucât a examinat cauza exclusiv prin prisma dispoziţiilor OG nr. 39/2005 şi ale HG nr. 1874/2006 şi nu şi a dispoziţiilor Legii nr. 346/2004, pe care le-a considerat neaplicabile în cauză, deşi vocaţia recurentei la solicitarea vânzării activului este reglementată în art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004, activul făcând parte din cele reglementate de art. 13 din aceeaşi lege, acesta aflându-se în patrimoniul intimatei pârâte la momentul înfiinţării ei, potrivit art. 6 din anexa nr. 3 la HG nr. 530/1991, instanţa negându-i astfel dreptul de a cumpăra activul, drept născut în temeiul Legii nr. 346/2004, şi încălcând totodată şi principiul neretroactivităţii legii faţă de data promovării acţiunii la 24 august 2006, anterior adoptării, la 21 decembrie 2006, a HG nr. 1874, şi ignorând – în acelaşi timp – şi faptul că recurenta îndeplinea chiar şi condiţiile prevăzute de art. 14 şi art. 16 din HG nr. 1874/2006, dispoziţii care, în fapt, reproduc procedura instituită de Legea nr. 346/2004.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata - pârâtă solicită respingerea recursului recurentei ca vădit neîntemeiat şi menţinerea deciziei nr. 76/12 februarie 2008 a instanţei de apel recurată ca fiind temeinică şi legală, activul în litigiu nefiind activ disponibil, acesta nefiind înscris în lista activelor disponibile, în condiţiile în care HG nr. 1874/2006 a fost anulată în mod definitiv şi irevocabil prin Decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ, iar Ordinul M.C.C. nr. 2461/2004 a fost abrogat – pentru nelegalitate – prin Ordinul M.C.C. nr. 2258/2005.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului prin prisma criticilor formulate de recurentă se constată că recursul formulat împotriva deciziei nr. 476 din 23 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, nu este fondat, instanţa criticată pronunţând o decizie motivată în fapt şi în drept, ea constatând că încheierea de şedinţă care consemnează dezbaterile în fond ca şi cea de amânare a pronunţării, cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 147 C. proc. civ., nu au fost semnate de judecător astfel că exercitarea controlului judiciar asupra compunerii instanţei, prezenţei părţilor, concluziilor formulate şi conţinutului apărărilor în fapt şi în drept este imposibilă, instanţa făcând şi o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 297 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., situaţie raportat la care recursul urmează a fi respins.
Cât priveşte recursul declarat de recurenta - reclamantă împotriva deciziei nr. 76 din 12 februarie 2008 a aceleiaşi instanţe se constată că acesta este fondat.
Se reţine în acest sens că instanţa de apel nu a analizat primul capăt de cerere formulat de recurenta reclamantă prin acţiunea introductivă şi, în consecinţă, nu a verificat şi nu a stabilit dacă aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru cumpărarea activului în litigiu, limitându-se doar la inventarierea probelor depuse de reclamanta recurentă pentru dovedirea solicitării sale, dar şi aceasta fără a intra în analiza lor din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 346/2004 invocate, analiză care nu este întreprinsă nici din unghiul de vedere al dispoziţiilor OG nr. 39/2005 şi ale HG nr. 1874/2006, instanţa expunând doar prevederile celor două acte normative menţionate, singurele pe care le consideră incidente în cauză cu specială privire la art. 1 din HG nr. 1874/2006, art. 2 lit. a) din anexa 1 la acest act, art. 2 lit. h), art. 7 alin. (1) lit. c), art. 14 şi art. 15, apreciind că reclamanta nu a respectat metodologia de vânzare prin negociere directă prevăzută de art. 15 – art. 20 din hotărârea de guvern menţionată.
Într-adevăr, se constată că – şi dacă a înţeles să considere ca aplicabile dispoziţiile HG nr. 1874/2006 – instanţa criticată nu a examinat nici dacă recurenta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 16 din HG nr. 1874/2006, limitându-se doar la aprecierea că din coroborarea dispoziţiilor art. 67 din OG nr. 39/2005 cu cele evocate din HG nr. 1874/2006 apare caracterul facultativ pentru pârâta intimată de a deschide negocieri directe pentru vânzarea unui activ inclus în procesul de privatizare deţinut de un utilizator actual.
Instanţa de apel în mod eronat, deşi acţiunea reclamantei recurente a fost înregistrată la 24 august 2006, a înţeles să aplice cauzei dispoziţiile HG nr. 1874 care a fost publicată în M. Of. al României nr. 13/9.01.2007, dispoziţii care nu pot retroactiva, astfel că şi această critică a recurentei urmează a fi admisă ca fondată.
Se reţine, însă, că recurenta reclamantă a adresat cererea de cumpărare a activului în litigiu, deţinut ca locatar în baza contractului de închiriere din 8 septembrie 2003, încheiat cu pârâta intimată, la data de 13 iulie 2006, deci după intrarea în vigoare la 17 iulie 2005 a OG nr. 39/2005 care este astfel aplicabilă cauzei şi care, la art. 67, prevede că „vânzarea sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic, a terenurilor aferente acestora, aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea RA D.E.F.R.F. se poate face pe baza unor strategii specifice, emise de M.C.C., pentru fiecare societate", care vor cuprinde criteriile şi modalităţile de realizare a vânzării, în conformitate cu prevederile legale în materie, OG nr. 39/2005 având în anexă lista cu sălile şi grădinile de spectacol cinematografic care se află în proprietatea privată a statului şi în administrarea RA D.E.F.R.F., deci care pot face obiectul vânzării, listă care – la poziţia 202 – menţionează activul în litigiu, activ disponibil întrucât nu mai este utilizat de către intimata pârâtă din 2003, cel puţin, şi în prezent, potrivit actului adiţional din 20 noiembrie 2006 la contractul de închiriere din 8 septembrie 2003, lista depusă în recurs de intimata - pârâtă neputând fi luată în considerare întrucât a fost aprobată de Consiliul de Administraţie al acesteia ulterior promovării litigiului, respectiv la 3 martie 2008, instanţa de apel neanalizând dispoziţiile evocate din perspectiva recurentei, ca societate care a solicitat cumpărarea unui activ disponibil aflat în proprietatea privată a statului şi în administrarea pârâtei - intimate, nestabilind nici care sunt „prevederile legale în materie" la care trimit dispoziţiile art. 67 din OG nr. 39/2005 în condiţiile în care – la momentul introducerii acţiunii – dispoziţiile HG nr. 1784/2006 nu erau în vigoare şi deci nu puteau fi incidente, menţionatul act normativ fiind, de altfel, în prezent anulat. Sunt aspecte pe care, în rejudecare, instanţa urmează a le examina pentru a pronunţa soluţia.
Astfel fiind, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de recurenta - reclamantă împotriva deciziei nr. 476 din 23 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială urmează a fi respins ca nefondat, iar cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. recursul aceleiaşi părţi împotriva deciziei nr. 76 din 12 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, urmează a fi admis, Decizia recurată urmează a fi casată, iar cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.S. SRL Iaşi împotriva deciziei nr. 476 din 23 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Admite recursul declarat de aceeaşi parte împotriva deciziei nr. 76 din 12 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3445/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3474/2008. Comercial → |
|---|
