ICCJ. Decizia nr. 3458/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3458/2008
Dosar nr. 31411/2/2005
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 13421/2004, pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta A.D.S. a chemat în judecată pârâta SC S. SA solicitând instanţei obligarea acesteia la plata sumei de 1.468.842.104 rol reprezentând redevenţă neachitată la termenele scadente, penalităţi de întârziere aferente, conform contractului de concesiune din 26 aprilie 2000, modificat prin actul adiţional din 11 martie 2002, obligarea la plata penalităţilor prevăzute de art. 5.2 din contract de la data de 22 noiembrie 2004 până la achitarea integrală a debitului cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii s-a învederat că între părţi a intervenit contractul de concesiune din 2000 privind exploatarea terenului agricol în suprafaţă de 1.733,85 ha, situat în judeţul Timiş, prin actul adiţional din 11 martie 2002 părţile au convenit modificarea clauzelor contractului cu privire la suprafeţele de teren concesionate.
Prin art. 4.1 din contract s-a stipulat preţul contractului şi modalitatea de determinare a acestuia.
S-a susţinut că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile privind plata redevenţei la termenele şi în cuantumul prevăzute în contract, în conformitate cu dispoziţiile art. 5.2 fiind calculate penalităţi de întârziere.
S-a învederat îndeplinirea procedurii prevăzute de art. 7201 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată la 19 ianuarie 2005, pârâta SC S. SA a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, susţinând că aceasta revine Tribunalului Timiş, în conformitate cu dispoziţiile art. 5, art. 7 alin. (1), art. 10 pct. 1 şi 4 precum şi art. 12 C. proc. civ., excepţia netimbrării acţiunii la valoare conform art. 1 din Legea nr. 146/1997.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acţiunii ca netemeinică.
Prin sentinţa nr. 3056 din 27 iunie 2005, pronunţată în dosar nr. 13421/2004, Tribunalul Bucureşti a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta la plata sumei de 243.261.334 lei cu titlu de penalităţi de întârziere şi 20.865.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut concluziile raportului de expertiză administrat în cauză, faptul că pentru anul 2002 întrucât suprafeţele de teren au fost calamitate, intervenind forţa majoră, pârâta este exonerată de plata redevenţei, s-a reţinut ca pârâta a achitat integral sumele datorate cu titlu de redevenţă, urmând a fi obligată exclusiv la plata penalităţilor de întârziere.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A.D.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
S-a susţinut că instanţa de fond nu a supus analizei în mod logic şi coroborat probele administrate, a omologat şi şi-a întemeiat soluţia pe concluziile unui raport de expertiză în care nu a fost avută în vedere evoluţia suprafeţelor concesionate, conform actelor adiţionale încheiate de părţi, nefiind reţinute cele convenite de părţi în actul adiţional încheiat la 11 martie 2002.
S-a solicitat refacerea expertizei în raport de evoluţia reală a suprafeţelor de teren aşa cum s-a convenit prin actul adiţional de la 11 martie 2002, precum şi de modul de calcul al redevenţei propus de către concedent.
S-a mai arătat că în mod greşit s-a reţinut în raportul de expertiză, aspect reţinut de instanţă, că pentru anul 2002 nu se datorează redevenţă întrucât producţia a fost calamitată, fără ca pârâta să fi invocat în apărare excepţia de neexecutare a contractului întemeiată pe forţa majoră şi ca acesta să fi fost pus în discuţia părţilor, cu respectarea principiului contradictorialităţii.
De asemenea s-a învederat că în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 381/2002 privind acordarea de despăgubiri privind calamităţile în agricultură, pârâta exploatează terenul agricol pe riscul şi răspunderea sa, fiindu-i incident principiul satisfacerii interesului public.
S-a mai arătat că forţa majoră nu operează de drept, trebuind probate îndeplinirea condiţiilor de imprevizibilitate şi absolută invicibilitate.
S-a susţinut că plata efectuată prin ordinul de plată din 2003 nu trebuie luată în considerare deşi a fost achitată cu titlul de redevenţă aferentă trimestrului III 2003, întrucât a fost efectuată ulterior încetării de drept a contractului prin ajungere la termen, la data de 16 aprilie 2002, în acelaşi context s-a susţinut că, sumele achitate în martie 2003 nu trebuie deduse din sumele pretinse cu titlu de redevenţă, întrucât au fost achitate în temeiul noului contract de concesiune; suma de 113 milioane lei a fost achitată de o terţă societate, acţionar al SC C. SA.
La termenul din 16 ianuarie 2005 intimata a invocat excepţia tardivităţii apelului, excepţie respinsă de instanţă.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea apelului ca netemeinic susţinând că instanţa s-a pronunţat pe înscrisurile administrate de către reclamantă, fiind supus analizei contractul de concesiune din 2000, actul adiţional din 2000 şi modul de calcul al debitului propus de A.D.S.
S-a învederat că reclamanta nu a răspuns la interogatoriul încuviinţat de instanţă, nu a formulat obiecţiuni la expertiza administrată în cauză, lipsind la 8 termene consecutive în faţa prime instanţe.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 74 pronunţată la data de 11 februarie 2008 a admis apelul reclamantei şi a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a obligat pârâta SC S. SA la plata diferenţei în sumă de 12.690 ron, reprezentând penalităţi de întârziere.
Prin aceeaşi decizie a fost respinsă cererea de majorare a onorariului de expert şi a fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată către apelantă.
Pentru a pronunţa Decizia, instanţa de apel a încuviinţat completarea probatoriului cu înscrisuri noi şi expertiză şi a reţinut în esenţă că debitul principal a fost achitat integral şi faţă de suma datorată pârâta a achitat în plus 13.900.623 lei, astfel că pârâta mai datorează suma de 12.690 lei cu titlu de penalităţi.
Prin încheierea pronunţată în camera de consiliu de la 7 aprilie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a dispus, din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurată în Decizia comercială nr. 74 din 11 februarie 2008 pronunţată de aceeaşi instanţă, în sensul că în loc de „obligă pârâta SC S. SA la plata diferenţei de 12.690 ron", se va trece şi citi „obligă pârâta SC S. SA şi la plata diferenţei de 12.690 ron" şi se va adăuga „menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei".
Împotriva celei din urmă hotărâri, cât şi a încheierii din 7 aprilie 2008, pârâta SC S. SA Timişoara a declarat în termen legal recurs criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de nelegalitate invocate pârâta arată că este incident art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţile, încălcând astfel şi art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Recurenta menţionează că este contradicţie între considerentele deciziei recurate şi dispozitivul acesteia şi al încheierii de îndreptare a eroriilor în sensul că din considerente rezultă fără echivoc că suma de 126.900.623 rol constituită din 13.900.623 rol sumă constatată ca „redevenţă achitată în plus" şi 113.000.000 rol, constatată de experţi ca „redevenţă plătită anticipat" a fost achitată deja intimatei iar prin dispozitivul deciziei şi al încheierii se dispune să se achite din nou aceeaşi sumă de 126.900.623 lei cu titlu de „penalităţi de întârziere la plată".
Deci, apreciază că dispozitivul deciziei şi al încheierii de îndreptare a erorii sunt total greşite, dispoziţiile lor au creat erori şi mai mari.
Se mai arată, în contextul acestui motiv că greşeala constă în faptul că prin expertiza administrată în apel, nu s-a constatat nicio sumă cu titlu de „diferenţă de 12.690 ron", aşa cum a reţinut şi a decis instanţa de apel şi nici în celelalte expertize efectuate în cauză nu s-a constatat această sumă de către experţi.
Recurenta a invocat şi motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., deoarece instanţa de apel nu a luat act cu privire la achitarea sumei de 243.261.334 rol intimatei după pronunţarea hotărârii primei instanţe, cu titlu de penalităţi de întârziere conform ordinului de plată din 11 august 2005, instanţa de apel fiind obligată să constate acest lucru şi să motiveze conform art. 161 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi a cererii sale formulată în concluziile depuse la dosar la termenul din 12 februarie 2008. Mai mult, arată recurenta, intimata A.D.S. Bucureşti a recunoscut achitarea acestei sume precum şi stingerea în totalitate a datoriei pârâtei - recurente ca efect al hotărârii primei instanţe, aşa cum rezultă şi din adresa intimatei din 15 mai 2006 comunicată SC B.C.C. Timişoara pentru deblocarea conturilor debitoarei.
Recurenta mai arată că dispoziţia primei instanţe pentru obligarea sa la achitarea sumei de 243.261.334 rol nu ar mai fi trebuit menţionată în dispozitivele deciziei şi încheierii recurate, deoarece se poate înţelege că trebuie achitată din nou intimatei, deşi s-a făcut dovada achitării ei, iar la punerea în executare a hotărârii, dispozitivul hotărârilor nu ar fi suficient de lămurit pentru a se evita litigiile privind executarea silită.
Pentru motivele invocate, recurenta - pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei, respingerea apelului reclamantei ca nefondat şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond, cu cheltuieli de judecată.
Recursul declarat de pârâtă nu este fondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Analizând primul motiv de recurs invocat Înalta Curte constată că nu este fondat, Decizia recurată a fost motivată, hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.
Astfel instanţa pentru soluţionarea apelului reclamantei a dispus completarea probatoriului cu înscrisuri şi efectuarea unei contraexpertize, care a confirmat achitarea debitului principal şi a stabilit cuantumul penalităţilor aferente debitului datorat şi de asemeni instanţa de apel corect a reţinut diferenţa penalităţilor ce trebuie achitată şi care a fost constatată prin expertiza efectuată în apel.
Temeiul legal al penalităţilor în sumă totală de 37.016 lei sumă stabilită prin expertiza contabilă dispusă la judecata în fond a cauzei cât şi prin contraexpertiza efectuată în apel, este art. 5.2 din contractul de concesiune din 2000 încheiat de părţi.
De asemeni la efectuarea expertizei din apel s-a avut în vedere suprafaţa efectiv utilizată de către concesionar.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs invocat de pârâtă se constată că nu este incident în cauză întrucât nu există nicio contradicţie între considerente şi dispozitiv, din considerentele deciziei atacate rezultă că penalităţile datorate de pârâtă sunt în sumă totală de 370.161.969 şi cum prin sentinţa pronunţată de către Tribunal pârâta a fost obligată la penalităţi în sumă de 243.261.334 lei rezultă că mai datorează, cu titlu de penalităţi, diferenţa între cele două sume, astfel cum corect a fost obligată prin hotărârea recurată.
În consecinţă, hotărârile atacate fiind legale, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC S. SA Timişoara împotriva deciziei comerciale nr. 74 din 11 februarie 2008 şi a încheierii din 7 aprilie 2008 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3457/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3460/2008. Comercial → |
|---|
