ICCJ. Decizia nr. 3477/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3477/2008
Dosar nr. 5828/86/2006
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 8 aprilie 2003, formulată iniţial ca cerere de ordonanţă preşedinţială şi modificată ulterior în acţiune de drept comun, reclamanta SC P.I.C. Suceava cheamă în judecată pe pârâtele SC E. SRL Suceava şi SC A.L. SRL Suceava solicitând instanţei să dispună evacuarea pârâtelor din spaţiile pe care le ocupă, proprietatea sa – situate în Suceava – şi obligarea pârâtelor la ridicarea bunurilor depozitate în aceste spaţii, cu cheltuieli de judecată.
La 12 iunie 2003 pârâta SC E. SRL formulează cerere reconvenţională, prin care cheamă în garanţie pe G.A.C. şi L.M. cu care a încheiat contractul de închiriere în baza căruia foloseşte spaţiul în litigiu, solicitând instanţei să-i oblige la plata contravalorii îmbunătăţirilor aduse imobilului închiriat, în valoare de 300.000.000 lei (rol), la plata de despăgubiri materiale şi morale şi de daune interese în sumă de 1 miliard lei (rol), precum şi la dezdăunarea sa, iar dacă locatorii nu o fac, să fie obligată cumpărătoarea reclamantă la aceasta; solicită, de asemenea, instanţei să dispună constituirea în favoarea sa a unui drept de retenţie asupra spaţiului în litigiu până la dezdăunarea ei, cu dreptul de folosire a acestuia conform destinaţiei sale, precum şi să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare, autentificat din 26 martie 2003, pentru cauză ilicită; mai solicită introducerea în cauză a SC P.I. SRL Suceava împreună cu care a încheiat cu chemaţii în garanţie o convenţie de vânzare - cumpărare a imobilului în litigiu în baza căreia au achitat acestora, cu titlu de avans, la 31 octombrie 2002 suma de 66.700.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
La data de 20 noiembrie 2003 pârâta SC E. SRL îşi restrânge cererea reconvenţională la suma de 150.000.000 lei (rol) reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor şi la capătul de cerere referitor la dreptul de retenţie, renunţând la celelalte capete de cerere.
La data de 3 iulie 2003 sunt introduşi în cauză chemaţii în garanţie, foşti proprietari ai spaţiului în litigiu, iar la 11 decembrie 2003 este respinsă ca nefondată cererea pârâtei reclamante reconvenţional de introducere în cauză a SC P.I. SRL.
Prin sentinţa nr. 172 din 30 ianuarie 2004 Tribunalul Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, admite acţiunea reclamantei şi dispune evacuarea pârâtelor din spaţiile menţionate, dispune ca pârâtele să-şi ridice bunurile deţinute în spaţiile respective, respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta SC E. SRL ca nefondată, cu 13.085.000 lei (rol) cheltuieli de judecată în sarcina pârâtelor către reclamantă.
Pentru a decide astfel instanţa reţine că reclamanta a cumpărat spaţiul în litigiu de la chemaţii în garanţie şi că pârâta SC E. SRL nu are calitate de chiriaş în respectivul spaţiu, exemplarul din contractul de închiriere încheiat de aceasta cu chemaţii în garanţie ca locatori – depus de aceştia din urmă – menţionând ca durată a contractului termenul de 6 luni cu drept de prelungire prin acordul părţilor, acord care nu a mai intervenit în acest sens, precum şi că în acelaşi contract de închiriere se prevede obligaţia chiriaşului de a efectua – pe cheltuiala sa – toate lucrările necesare de punere în funcţiune şi întreţinere a spaţiului, fără pretenţia rambursării contravalorii manoperei şi a materialelor de construcţie.
Prin Decizia nr. 82 din 29 aprilie 2004 Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, respinge ca nefondate apelurile declarate de pârâte împotriva sentinţei primei instanţe, cu 20.000.000 lei (rol) cheltuieli de judecată în apel către reclamantă şi 20.000.000 lei către chemaţii în garanţie, reţinând, în acest sens, că pârâtele apelante, care şi-au restrâns pretenţiile în faţa primei instanţe, nu mai pot reveni asupra lor în apel faţă de dispoziţiile art. 294 C. proc. civ., că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică faţă de dispoziţiile capitolul VII pct. 4 din contractul de închiriere - încheiat cu chemaţii în garanţie - care prevăd expres că plata îmbunătăţirilor aduse imobilului nu se restituie chiriaşului la încetarea raporturilor locative, precum şi că - la data introducerii acţiunii - spaţiul în discuţie era încă ocupat de pârâte, deşi atât la data autentificării contractului de vânzare - cumpărare încheiat, între chemaţii în garanţie şi pârâta - apelantă SC E. SRL, cât şi ulterior, între reclamantă şi menţionata pârâtă nu existau raporturi locative, aceasta din urmă nefăcând dovada tacitei relocaţiuni cum pretinde.
Prin Decizia nr. 4159 din 21 septembrie 2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, admite recursul declarat de pârâta SC E. SRL împotriva deciziei instanţei de apel pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Suceava, reţinând că, dând curs renunţării la judecata unor capete ale cererii reconvenţionale, făcută de avocată fără procură specială şi, deci, fără mandat expres în acest sens, instanţa – în mod greşit – nu a constatat aceasta prin încheierea de şedinţă de la data respectivă, ci doar a consemnat susţinerea avocatei, nemaipronunţându-se pe acele aspecte ale cererii reconvenţionale, soluţionând cauza fără a intra în cercetarea fondului vizat de unele capete de cerere din acţiunea reconvenţională, aflată în strânsă legătură cu acţiunea principală.
În rejudecare reclamanta îşi precizează acţiunea, la data de 11 mai 2006, în sensul că renunţă la capătul de cerere privind evacuarea pârâtelor din spaţiul comercial proprietatea sa, întrucât respectivul capăt de cerere a rămas fără obiect, pârâtele fiind evacuate din imobil prin executarea sentinţei nr. 172 din 31 ianuarie 2004 a Tribunalului Suceava, rămasă definitivă prin Decizia nr. 82 din 29 aprilie 2004 a Curţii de Apel Suceava.
Pârâta SC E. SRL depune precizări la cererea reconvenţională arătând că înţelege să formuleze, împotriva reclamantei - pârâte şi a pârâţilor G.A.C. şi L.M., cererea de constatare a nulităţii absolute totale – pentru cauză ilicită – a contractului de vânzare - cumpărare, autentificat din 26 martie 2003, încheiat între pârâţi ca vânzători şi reclamanta pârâtă - reconvenţional în calitate de cumpărătoare, cu privire la imobilul în discuţie, de constatare a încheierii, la data de 9 mai 2001, de către ea - în calitate de cumpărător şi pârâţi – ca vânzători, a unui contract de vânzare - cumpărare cu privire la spaţiul menţionat contra sumei de 90.000 dolari S.U.A. din care s-a achitat suma de 270.316.000 lei, solicitând şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare - cumpărare, precum şi obligarea pârâţilor la a-i plăti suma de 15.000 lei reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului.
Prin sentinţa nr. 451 din 5 martie 2007, pronunţată în rejudecare, Tribunalul Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, respinge excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată invocată de pârâta SC E. SRL, admite acţiunea reclamantei, astfel cum a fost modificată şi obligă pe pârâtă să-şi ridice bunurile depozitate în spaţiul în discuţie, respinge excepţia inadmisibilităţii introducerii cererii reconvenţionale invocată de reclamantă şi respinge ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâta SC E. SRL în contradictoriu cu reclamanta şi pârâţii G.A.C. şi L.M.
Reţine instanţa, pentru a decide astfel, cu privire la acţiunea principală, că nu poate fi declarată nulă cererea introductivă pentru lipsa obiectului numai pentru faptul că reclamanta nu a identificat fiecare bun aflat în spaţiul comercial în litigiu, atâta timp cât s-au indicat actele în care sunt evidenţiate aceste bunuri, precum şi că prin depozitarea bunurilor în spaţiul comercial proprietate a reclamantei pârâta îi tulbură acesteia liniştita posesie şi folosinţă a respectivului imobil; cu privire la cererea reconvenţională instanţa reţine că reclamanta pârâtă reconvenţional nu justifică interesul invocării excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere privind obligarea pârâţilor la plata sumei de 15.000 lei contravaloare a îmbunătăţirilor aduse de pârâta - reclamantă la imobilul în litigiu pentru neîndeplinirea procedurii concilierii directe, prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., întrucât pretenţiile respective vizează numai pe pârâţi, că pârâta - reclamantă nu a dovedit că ar fi încheiat cu pârâţii o promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare cu privire la spaţiul în litigiu, act de care reclamanta - pârâtă să fi avut cunoştinţă, că existenţa unei promisiuni bilaterale de vânzare - cumpărare asupra spaţiului nu este de natură a transfera pârâtei - reclamante dreptul de proprietate asupra aceluiaşi spaţiu, încheierea unui contract de vânzare - cumpărare a imobilului de către promitentul vânzător cu o altă persoană decât promitentul cumpărător neavând nimic ilicit în sine, că atâta vreme cât imobilul nu se mai află în patrimoniul promitenţilor vânzători - chiar dacă s-ar fi făcut dovada încheierii anterioare a unui antecontract de vânzare - cumpărare cu promitenţii vânzători - pârâta reclamantă nu mai poate solicita pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare - cumpărare, ci doar despăgubiri, precum şi că în contractul de închiriere intervenit între pârâţii - locatori şi pârâta reclamantă – locatar, cu dată certă la 7 august 2001, s-a stipulat obligaţia chiriaşului de a efectua toate lucrările necesare de punere în funcţiune şi întreţinere ale spaţiului cu fonduri financiare proprii fără pretenţia rambursării contravalorii manoperei şi materialului de construcţie, astfel că, faţă de dispoziţiile art. 969 C. civ., pârâţii nu pot fi obligaţi la restituirea contravalorii respectivelor îmbunătăţiri.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe este respins ca nefondat, cu 1.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei - intimate, prin Decizia nr. 120 din 19 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, care constată, în acest sens, că nu se poate reţine incidenţa – în cauză – a dispoziţiilor art. 133 alin. (1) C. proc. civ., reclamanta indicând actele în care sunt identificate bunurile depozitate de apelantă în spaţiul comercial în litigiu, că, pe de o parte, pârâta - apelantă nu a făcut dovada existenţei unei promisiuni bilaterale de vânzare - cumpărare, sau a unui antecontract în acest sens, iar, pe de altă parte, că faptul că o terţă persoană a cumpărat bunul promis spre vânzare nu echivalează cu o cauză ilicită - chiar dacă ar fi avut cunoştinţă cumpărătorul despre promisiunea bilaterală anterioară de vânzare - cum corect a stabilit prima instanţă, că instanţa nu poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare - cumpărare câtă vreme bunul nu mai există în patrimoniul vânzătorului, iar cumpărătorul este prezumat ca fiind de bună credinţă, prezumţie ce nu a fost răsturnată, precum şi că apelanta pârâtă - reclamantă nu este îndreptăţită la primirea contravalorii îmbunătăţirilor aduse spaţiului în litigiu faţă de obligaţia asumată prin clauza contractuală prevăzută în capitolul VII pct. 4 din contractul de închiriere încheiat de aceasta cu pârâţii - intimaţi.
Împotriva deciziei de mai sus pârâta SC E. SRL formulează recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului său şi schimbării sentinţei apelate în sensul dispunerii anulării cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată la 11 mai 2006, şi admiterii cererii reconvenţionale, astfel cum a fost precizată la termenul din 13 aprilie 2006.
În susţinerea recursului său, reluând criticile formulate în apel, recurenta reproşează instanţei de control judiciar greşita aplicare a dispoziţiilor art. 133 alin. (1) C. proc. civ. prin respingerea excepţiei nulităţii cererii de chemare în judecată, instanţa ignorând că reclamanta nu a individualizat bunurile depozitate în spaţiul comercial în litigiu, dispozitivul hotărârii prin care a fost obligată să ridice respectivele bunuri neputând fi, astfel, pus în executare.
Recurenta critică instanţa de apel şi pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 948 pct. 4, ale art. 966 şi art. 968 C. civ. prin menţinerea soluţiei de respingere a cererii sale de constatare a nulităţii absolute totale pentru cauză ilicită a contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 26 martie 2003, instanţa neluând în considerare existenţa – cunoscută reclamantei, aşa cum rezultă din situaţia de fapt – a antecontractului de vânzare - cumpărare pentru acelaşi spaţiu, încheiat între recurentă şi promitenţii vânzători L.M. şi G.A.C., vânzători şi în contractul a cărui nulitate absolută o invocă, deşi recurenta a dovedit cu depoziţiile de martori depuse la dosar că discuţiile purtate cu foştii proprietari au fost în sensul cumpărării de către ea a imobilului în litigiu, aceasta dovedind şi că dispunea de mijloacele financiare necesare acoperirii preţului de 90.000 dolari S.U.A.
Recurenta reproşează instanţei de control judiciar şi interpretarea greşită a contractului de închiriere - a cărui dată şi durată au fost unilateral înscrise de către locatori - care nu putea fi reziliat unilateral prin simpla manifestare de voinţă întrucât nu cuprindea un pact comisoriu de gradul III şi care a fost încheiat fictiv, pentru ca recurenta să poată obţine avizele necesare funcţionării sale în respectivul spaţiu comercial, contractul nefiind – ca dovadă – înregistrat la A.F.M. Bucureşti, iar sumele plătite cu titlu de contravaloare chirie conform înregistrărilor contabile, reprezentau, în fapt - ca şi suma achitată cu ordin de plată în cuantum de 66.700.000 lei (rol) - avans achiziţionare spaţiu, elemente la care se adaugă modelul de antecontract trimis recurentei de către promitenţii vânzători, documentaţia depusă de aceasta la B.R.D. în vederea obţinerii unui credit - refuzat pentru că proprietarii spaţiului nu aveau niciun titlu asupra terenului aferent, precum şi demersurile făcute de ea, în numele pârâţilor - intimaţi, la Primăria municipiului Suceava, obţinând concesiunea dreptului de folosinţă asupra terenului de sub clădire, originalul contractelor respective de concesiune fiindu-i remis recurentei.
Recurenta critică instanţa de apel şi pentru respingerea pretenţiei sale de a se constata că la data de 9 mai 2001 a încheiat cu pârâţii vânzători un antecontract de vânzare - cumpărare cu privire la spaţiul comercial în litigiu, instanţa făcând o greşită apreciere a probelor testimoniale, a înscrisurilor depuse şi a prezumţiilor invocate în acest sens, în condiţiile în care chiar pârâţii intimaţi au recunoscut existenţa negocierilor nefinalizate sub motivul că recurenta nu ar mai fi răspuns încercărilor de a fi contactată.
Recurenta reproşează instanţei de apel şi respingerea nelegală a pretenţiei sale privind obligarea pârâţilor - intimaţi la plata sumei de 15.000 lei reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului în litigiu, instanţa făcând în acest sens o greşită interpretare a contractului de închiriere şi ignorând că, aşa cum rezultă din probele cu martori şi înscrisuri, ca şi din cercetarea locală, respectivele cheltuieli au fost utile şi nu necesare, aducând un spor de valoare imobilului respectiv.
Examinat prin prisma motivelor de recurs invocate, recursul recurentei pârâte este nefondat, Decizia recurată fiind legală şi temeinică, dată cu corecta aplicare a legii şi o judicioasă interpretare a actelor deduse judecăţii.
Criticile formulate de recurentă împotriva deciziei instanţei de apel sunt nefondate şi urmează a fi respinse.
Din actele dosarului se constată că, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond şi a confirmat instanţa de apel, bunurile depozitate de pârâta - recurentă, şi a căror ridicare din spaţiul în litigiu o pretinde reclamanta - intimată, au fost identificate înainte de pronunţarea sentinţei de către instanţa de fond, astfel că, la data precizării acţiunii de către reclamantă, cererea îndeplinea cerinţele art. 112 C. proc. civ. cu privire la obiectul acesteia, instanţa de apel stabilind corect că nu sunt incidente dispoziţiile art. 133 alin. (1) C. proc. civ., respingând astfel întemeiat excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată.
Nu este fondată şi urmează a fi respinsă şi critica referitoare la respingerea cererii recurentei pârâte - reclamantă reconvenţională de a se constata nulitatea absolută totală pentru cauză ilicită a contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 26 martie 2003, instanţa de apel constatând întemeiat că atâta vreme cât recurenta - pârâtă nu a dovedit existenţa indubitabilă a unei promisiuni bilaterale de vânzare - cumpărare încheiată cu intimaţii - pârâţi pentru spaţiul în litigiu, anterior încheierii de către aceştia a contractului de vânzare - cumpărare cu reclamanta - intimată, atacat de recurentă, şi nici că existenţa acestei promisiuni bilaterale de vânzare - cumpărare ar fi fost cunoscută de reclamanta - intimată anterior încheierii menţionatului contract pentru a se putea examina, eventual, intenţia de fraudare a recurentei şi cum printr-o promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare nici nu se transmite promitentului cumpărător proprietatea asupra bunului în cauză, contractul de vânzare - cumpărare dintre reclamanta - intimată şi pârâţii - intimaţi, autentificat la data de 26 martie 2003 nu poate fi considerat ca având o cauză ilicită, fiind deci valabil încheiat, nefiind întrunite condiţiile art. 968 C. civ.
Cât priveşte critica recurentei referitoare la respingerea cererii sale de a se constata că la 9 mai 2001 a încheiat cu pârâţii vânzători un antecontract de vânzare - cumpărare, aceasta urmează a fi examinată strict în limita criticilor de nelegalitate şi nu de netemeinicie, referitoare la greşita apreciere de către instanţa de apel a probelor administrare în cauză, dată fiind dispoziţia art. 304 alin. (1) C. proc. civ. care prevede că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. În aceste limite, critica se dovedeşte a fi nefondată şi urmează a fi respinsă, întrucât instanţa de apel a stabilit corect că pârâta - recurentă nu a făcut dovada existenţei unui antecontract de vânzare - cumpărare încheiat cu intimaţii - pârâţi pentru spaţiul în litigiu, sumele plătite de recurentă pârâţilor prin dispoziţiile de plată din 9 mai 2001 reprezentând – potrivit menţiunilor înscrise în respectivele documente chiar de către recurenta - pârâtă – contravaloare chirie pe perioada 9 mai – 9 octombrie 2001 şi nu avans asupra preţului convenit – eventual – pentru cumpărarea spaţiului în cauză, iar suma de 66.700.000 lei (vechi) achitată pârâtului - intimat G.A.C. la 31 octombrie 2002 cu ordin de plată a fost plătită de o altă societate decât recurenta pârâtă - reclamantă reconvenţională fără a fi menţionată destinaţia acestei sume, recurenta nedovedind nici că modelul de promisiune bilaterală de vânzare trimisă la 24 septembrie 2002 prin fax ar avea vreo legătură cu un eventual antecontract de vânzare - cumpărare intervenit între recurentă şi pârâţii intimaţi.
Actele dosarului dovedesc că între recurentă şi pârâţii - intimaţi a fost încheiat un contract de închiriere a spaţiului în litigiu, care - chiar dacă nu ar avea precizată data încheierii şi durata, cum pretinde recurenta - rezultă că a fost încheiat la data de 9 mai 2001, dată la care recurenta a plătit în avans locatorilor contravaloarea chiriei pentru perioada dintre 9 mai 2001 şi 9 octombrie 2001, cum ea însăşi menţionează pe dispoziţiile de plată din data de 9 mai 2001, că acesta a fost încheiat pentru o perioadă de 6 luni - cum precizează pârâţii - intimaţi, fără ca recurenta să fi făcut dovada unei alte durate, aceasta neputând susţine că menţionatul contract ar fi fictiv, ca şi conţinutul documentelor contabile, fără a-şi invoca propria culpă ca parte la respectivul contract ce nu poate fi calificat ca un antecontract de vânzare - cumpărare.
Faţă de prevederile cuprinse în capitolul VII, intitulat „obligaţiile chiriaşului", pct. 4 din contractul de închiriere, semnat şi de recurentă, potrivit cărora chiriaşul este obligat „să execute la timp şi în bune condiţii toate lucrările necesare de punere în funcţiune şi întreţinere ale spaţiului cu fonduri financiare şi forţe proprii, fără pretenţia rambursării contravalorii manoperei şi a materialului construit", critica recurentei referitoare la respingerea cererii sale de obligare la plata sumei de 150.000 lei a intimaţilor pârâţi – locatori – reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului în litigiu - urmează a fi respinsă ca nefondată, soluţia instanţei de apel fiind legală şi temeinică şi sub acest aspect, distincţia pe care recurenta o face între cheltuielile necesare, la care s-a angajat, şi cele utile, a căror rambursare o pretinde, fiind o simplă speculaţie, fără temei de drept prin raportare la dispoziţiile Codului civil – art. 991, spre exemplu.
Faţă de cele de mai sus, criticile formulate de recurentă împotriva deciziei instanţei de apel fiind nefondate, Decizia recurată fiind legală şi temeinică, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat împotriva acesteia urmează a fi respins ca nefondat.
Cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. recurenta urmează a fi obligată să plătească suma de 1.000 lei intimatei reclamante - pârâtă reconvenţională şi suma de 10.474 lei intimaţilor - pârâţi cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC E. SRL Suceava împotriva deciziei nr. 120 din 19 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta - pârâtă la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata - reclamantă SC P.I.C. Suceava şi la 10.474 lei cheltuieli de judecată către intimaţii - pârâţi G.A.C. şi L.M.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3476/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3478/2008. Comercial → |
|---|
