ICCJ. Decizia nr. 3489/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3489/2008
Dosar nr. 2498/42/2006
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 5052/2004 reclamanta SC R.I.E. SRL prin administrator judiciar SC S.R.C.A. SRL Bucureşti a chemat în judecată pârâtele A.D.S. Bucureşti şi SC T.B. SRL, solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să dispună obligarea acestora în solidar la plata sumei de 169.165.668.000 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor executate şi a materialelor folosite de către reclamantă privind producţia neterminată a anului agricol 2001 - 2002 şi a stocului de seminţe din I.M.B., precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În susţinerea cererii reclamanta a arătat că în baza contractului de asociere în participaţiune din 17 aprilie 2000 încheiat cu I.M.B. s-a exploatat suprafaţa de 55.052 ha teren agricol din I.M.B. în anii agricoli 2000 - 2001 şi 2001 - 2002.
La data de 28 august 2001, în timpul valabilităţii acestui contract şi a contractului de management din 24 mai 2001 încheiat cu pârâta A.D.S. s-a încheiat contractul de arendă din 28 august 2001 între pârâtele din prezenta cauză, iar prin notificarea din 2001 s-a comunicat reclamantei şi SC I.M.B. SA necesitatea părăsirii terenului reprezentând o tulburare de posesie din partea acestora.
În continuare a arătat reclamanta că, în aceste condiţii a formulat cerere de asigurare de dovezi, încuviinţată prin încheierea irevocabilă la data de 12 februarie 2002 care a omologat rapoartele de expertiză tehnică agricole ce au constatat lucrările executate şi materialele folosite privind producţia neterminată a anului agricol 2001 - 2002 şi a stocului de marfă din I.M.B. până la data de 1 octombrie 2001 când a fost obligată să părăsească această suprafaţă de teren.
A mai arătat reclamanta că pârâta A.D.S. a omis să menţioneze despre existenţa investiţiilor făcute, în contractul de arendă şi nici în procesul - verbal de predare a terenului către pârâta SC T.B. SRL, nu s-a făcut vreo menţiune.
În drept reclamanta a invocat dispoziţiile art. 992 şi urm. precum şi art. 998 şi urm. C. civ., precizând că suma solicitată reprezintă valoarea actualizată a lucrărilor executate şi a materialelor folosite privind producţia neterminată a anului agricol 2001 - 2002 şi a stocului de seminţe din I.M.B. la data de 31 octombrie 2002 cu rezervarea dreptului de majorare a câtimii obiectului cererii conform art. 132 C. proc. civ.
Pârâta A.D.S. prin apărările făcute a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive motivat de faptul că exercită în numele statului prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului public sau privat al statului iar printre aceste atribuţii se află şi concesionarea sau asigurarea exploatării eficiente a acestora.
În acest context a încheiat cu pârâta SC T.B. SRL contractul de arendă din 2001 iar obiectul l-a constituit transmiterea dreptului şi a obligaţiei de exploatare a terenului cu destinaţie agricolă în suprafaţă de 56.905 ha din perimetrul I.M.B., proprietate de stat în administrarea A.D.S.
A maia arătat că prin hotărâri judecătoreşti irevocabile s-a constatat nulitatea absolută a celor două contracte de care face vorbire reclamanta, iar de la data încheierii contractului de arendă din 28 august 2001 beneficiarul lucrărilor executate din perimetrul I.M.B. este pârâta SC T.B. SRL, A.D.S. fiind terţ în raportul dintre cele două societăţi.
Pârâta SC T.B. SRL prin întâmpinarea depusă a invocat excepţia tardivităţii acţiunii excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
La data de 9 septembrie 2004 în temeiul art. 49 C. proc. civ. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu SC I.M.B. SA prin lichidator judiciar solicitând obligarea pârâtei SC T.B. SRL la plata sumei de 169.165.668.000 lei reprezentând producţia neterminată a anului agricol 2001 - 2002 şi a stocului de seminţe din I.M.B., bunuri aparţinând acesteia.
S-a motivat că prin hotărâri irevocabile s-a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere în participaţiune intervenit între părţi şi s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Prin încheierea şedinţei publice din 21 februarie 2002 s-a admis în principiu cererea de intervenţie în interes propriu a I.M.B., şi s-a respins excepţia tardivităţii acţiunii invocată de pârâta SC T.B. SRL şi a unit cu fondul cauzei excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a A.D.S. şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, unde a fost strămutată cauza, prin sentinţa nr. 35 din 20 ianuarie 2006 – a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei invocată de pârâta SC T.B. SRL şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.D.S.
A respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii invocată de pârâta A.D.S. Bucureşti.
Totodată s-a admis în parte acţiunea precizată a reclamantei şi a obligat pârâta SC T.B. SRL la plata sumei de 286.949.613 lei contravaloarea producţiei neterminate pe perioada anului agricol 2001-2001 şi a stocului de sămânţă, conform raportului de expertiză C.V.
S-a admis în parte şi cererea de intervenţie în interes propriu, pârâta SC T.B. SRL fiind obligată să plătească intervenientei suma de 100.893.510 lei reprezentând contravaloare producţie neterminată pe perioada anului agricol 2001 - 2002 şi a stocului de sămânţă.
În fundamentarea acestei soluţii instanţa pornind de la temeiurile legale invocate de reclamantă, şi probele administrate a reţinut că răspunderea civilă delictuală (pentru fapta proprie) reglementată prin dispoziţiile art. 998 – art. 999 C. civ. presupune întrunirea cumulativă a elementelor constitutive respectiv fapta ilicită, prejudiciu, culpă şi raport de cauzalitate.
S-a motivat că reclamanta nu a făcut dovada că pârâtele au procedat la exercitarea dreptului lor subiectiv, materializat prin contractul de arendă din 2000, cu intenţia să atragă răspundere civilă delictuală a acestora.
S-a mai reţinut că prin hotărâri judecătoreşti s-a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere în participaţiune suspendat anterior prin ordonanţă preşedinţială, astfel încât nu se poate vorbi de o faptă ilicită a pârâtelor sau de existenţa raportului de cauzalitate în accepţiunea art. 998 – art. 999 C. civ.
Pe de altă parte, instanţa de fond, a mai reţinut că reclamanta nu a făcut dovada elementelor răspunderii organelor persoanei juridice, deci a incidenţei art. 998 – art. 999 C. civ., procedând la respingerea acţiunii faţă de A.D.S.
S-a reţinut în schimb îndeplinirea condiţiilor art. 992 şi urm. C. civ., apreciindu-se că prin probele administrate, respectiv înscrisuri coroborate cu rapoartele de expertiză efectuate la propunerea părţilor s-a făcut dovada îmbogăţirii fără justă cauză a pârâtei SC T.B. SRL.
S-a avut în vedere procesele - verbale încheiate cu ocazia concilierii directe a părţilor în condiţiile art. 7201 C. proc. civ. pârâta SC T.B. SRL recunoscând calitatea de debitor.
Aceste înscrisuri, fiind semnate de părţile din prezenta cauză nu mai pot fi retractate, iar conform art. 969 C. civ. decât pentru cauze autorizate de lege.
S-a mai avut în vedere încheierea de asigurare de dovezi pronunţată de Judecătoria Brăila, rapoartele omologate stabilind pe ferme şi culturi suprafeţele înfiinţate cu producţia neterminată.
De asemenea expertul contabil numit în cauză a delimitat obligaţia de restituire în funcţie de aportul acestora în cadrul contractului de asociere în participaţiune.
Împrejurare că ulterior s-a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere în participaţiune nu are relevanţă juridică, raportat la raportul juridic obligaţional creat între pârâta SC T.B. SRL şi părţile contractului care îşi are izvorul într-un fapt juridic.
Împotriva acestei sentinţe au promovat apel reclamanta şi pârâta SC T.B. SRL.
Apelanta - reclamantă SC R.I.E. SRL. critică soluţia instanţei de apel faţă de faptul nereţinerii incidentelor dispoziţiilor art. 998 – art. 999 C. civ. şi că nu s-a făcut dovada existenţei unei fapte ilicite şi a raportului de cauzalitate între fapte ilicite şi prejudiciul produs.
Considerând îndeplinite cerinţele răspunderii civile delictuale apelanta-reclamantă apreciază că în cauză a fost dovedită culpa pârâtei A.D.S. care în încercarea de a favoriza pârâta SC T.B. SRL nu a menţionat nimic despre sarcinile care guvernau terenul predat nici în contractul de arendă şi nici în procesul - verbal de predare - primire nefăcând menţiuni despre investiţiile existente pe terenul I.M.B. pentru anul agricol 2001 - 2002.
Se critică soluţia instanţei de apel şi pentru faptul neluării în consideraţie a sumei menţionate de expertul C.V. în suplimentul raportului de expertiză respectiv 52.958.592.586 lei, reprezentând 73,986% din valoarea de 71.579.207.670 lei diferenţa de valoare a stocului de seminţe la care se adaugă T.V.A. în sumă de 10.062.132.591 lei.
Ultima critică a apelantei - reclamante se întemeiază pe greşita respingere a cererii sale de reactualizare cu rata inflaţiei a sumei datorate până la data plăţii efective, fiind încălcate dispoziţiile art. 1084 C. civ.
Apelanta - pârâtă SC T.B. SRL critică soluţia instanţei de fond în principal pe aspectul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a respingerii excepţiei de tardivitate şi a soluţiei pe fond prin care a fost obligată la plata contravalorii producţiei neterminate pe perioada anului agricol 2001 - 2002 şi a stocului de sămânţă, conform raportului de expertiză C.V.
Astfel se arată că în mod eronat instanţa a preluat teza reclamantei potrivit căreia în perioada 17 aprilie 2000 - 23 martie 2003 înscrisul intitulat contract de asociere în participaţiune a produs efecte valabile, ştiut fiind că în conformitate cu art. 966 C. civ. „Obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea niciun efect".
Prin Decizia irevocabilă nr. 93 din 23 martie 2003 s-a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere în participaţiune, deci neavând drept la acţiune nu are nici legitimitate procesuală activă.
De asemenea apelanta-pârâtă susţine că, contrar dispoziţiilor legale, instanţa de fond reţine ca singura probă relevantă în cauză, bilanţurile contabile care nu sunt concludente.
Faţă de o atare concepţie juridică s-a ajuns la situaţia în care expertul C.V. a întocmit în realitate două lucrări distincte şi că deşi expertul menţionează în lucrarea sa că „cheltuielile înregistrate de intervenientă în contul producţiei neterminate pe bază de documente totalizează 40.710.864.000 lei", în sentinţa apelată nu se vorbeşte nimic de ce instanţa nu s-a oprit la omologarea acestei sume.
Pârâta critică această probă şi pentru faptul că nu are însuşirile unei expertize contabile pentru că nu e fundamentată pe niciun fel de verificări contabile, astfel că aceasta e nulă ca probă ştiinţifică şi trebuie în mod firesc înlăturată.
De asemenea apelanta - pârâtă confirmă susţinerea intimatei SC I.M.B. SA Brăila potrivit căreia producţia agricolă aferentă anului 2001 - 2002 a fost înfiinţată cu banii pe care îi încasase din producţia anului anterior, aceste inginerii financiare determinând trimiterea în judecată atât pe administratorii de atunci ai I.M.B. cât şi pe cei ai reclamantei pentru delapidare şi înşelăciune.
În şedinţa publică din 10 aprilie 2006 instanţa de apel a dispus în baza art. 295 C. proc. civ. suplimentarea probatoriilor cu două expertize: una agricolă şi alta contabilă pentru evaluarea cât mai corectă a pretenţiilor reclamantei.
Cele două expertize au fost efectuate de expertul Ş.N. şi N.M.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 199 din 5 octombrie 2007, a admis apelul pârâtei SC T.B. SRL, a schimbat în pate sentinţa criticată în sensul că a respins acţiunea reclamantei privind obligarea acesteia la plata sumei de 28.694.961,30 ron.
Totodată a admis în parte cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC I.M.B. SA Brăila, în sensul reducerii sumei la care a fost obligată pârâta SC T.B. SRL de la 100.893.510.000 rol la 10.590.520 lei rol.
A admis şi apelul reclamantei, şi pe cale de consecinţă a obligat pârâta A.D.S. la plata sumei de 101.649.975.000 lei reprezentând contravaloare producţie neterminată pe perioada 2001 - 2002, compusă din 41.141.462.000 lei producţie neterminată de grâu, orz, rapiţă, orzoaică şi lucernă şi 60.508.513.000 lei producţia de soia, precum şi la plata stocului de seminţe în valoare de 38.959.794.000 lei conform raportului de expertiză întocmit de N.M.
De asemenea pârâta A.D.S. a mai fost obligată şi la plata T.V.A. 19% calculată asupra debitului constând din producţia neterminată pentru anul 2001 - 2002 în sumă de 101.649.975.000 lei şi la plata dobânzii de 107.538.785.000 lei începând cu data producerii prejudiciului, 2 octombrie 2001 şi până la plata efectivă a debitului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că excepţiile invocate de pârâta SC T.B. SRL Piatra Neamţ nu pot fi reţinute fiind înlăturate, având în vedere că, chiar dacă reclamanta nu mai deţinea un titlu legal în baza căruia să ocupe terenul proprietate de stat, are la îndemână instrumentele juridice care să-i permită să-şi dovedească pretenţiile faţă de părţile implicate în litigiu.
Nu s-a reţinut nici excepţia tardivităţii acţiunii motivat de faptul că temeiul legal al cererii a fost art. 992 – art. 998 C. civ., termenul de prescripţie fiind de 3 ani reglementat de Decretul nr. 167/1958.
Deşi reclamanta se afla în stare de insolvenţă, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 64/1995, fiind în discuţie o acţiune în pretenţii întemeiată pe dispoziţiile Codului civil.
Excepţia privind nelegalitatea hotărârii instanţei de fond a fost înlăturată motivat de faptul că la dosar există probatorii administrate de părţi, dar care nu au fost corect interpretate de prima instanţă.
Pe fond, instanţa de apel a reţinut că deşi prima instanţă stabileşte corect izvorul obligaţiei civile în sarcina pârâtei ca fiind îmbogăţirea fără justă cauză, nu caracterizează sorgintea acesteia ca fiind un fapt juridic ilicit şi nu stabileşte în mod corect cărei părţi din proces i s-a micşorat patrimoniul în mod corelativ cu mărirea patrimoniului pârâtei, precum şi cuantumul strict al sporirii patrimoniului pârâtei, pentru a pronunţa o hotărâre legală şi temeinică.
S-a mai reţinut că raportul civil obligaţional s-a născut între pârâtă şi A.D.S. la data de 28 august 2001, când s-a încheiat contractul de arendă prin care A.D.S. transmite dreptul de exploatare al terenului cu destinaţie agricolă în suprafaţă totală de 56.905 ha.
Acest contract devine eficient abia la data de 2 octombrie 2001 când A.D.S. predă pârâtei cu procesul - verbal de predare - primire terenul arendat, dată de la care acesta intră efectiv în posesia suprafeţelor cu destinaţie agricolă şi neagricolă în perimetrul I.M.B.
În raport de cadrul procesual prezentat, în bilanţul contabil al SC I.M.B. SA pentru exerciţiul financiar al anului 2001, semnat de directorul societăţii şi administratorul judiciar, în contul de producţie neterminată consemnează un sold de 10.590.520.000 lei, reprezentând aportul exclusiv al acesteia.
Instanţa de apel a reţinut că această sumă se regăseşte şi în formularul cu situaţia stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie precum şi în balanţa de verificare din luna decembrie 2001, acte care au stat la baza întocmirii bilanţului contabil la 31 decembrie 2001.
Această sumă este prezentată şi în raportul de expertiză întocmit de expert C.V., la instanţa de fond, cât şi de expert N.M. în lucrarea sa, şi recunoscută de I.M.B. cu ocazia înscrierii la masa credală a reclamantei, în declaraţia de creanţă la care adaugă şi reactualizarea debitului.
În acest context s-a redus suma la nivelul celei arătate, cu motivarea că pârâta nu va mai fi ţinută să plătească dobânzile legale, chiar dacă foloasele obţinute de îmbogăţit sunt mai mari aceasta, în condiţiile reţinerii bunei credinţe a apelantei - pârâte.
S-a mai arătat că, deşi reclamanta a invocat în susţinerea pretenţiilor sale faţă de pârâtă, încheierea de asigurare de dovezi din 12 februarie 2002, pronunţată de Judecătoria Brăila, prin care a fost omologat raportul de expertiză întocmit de expert P.M., acesta va face dovada numai până la dovada contrarie.
Deşi expertul P.M., consemnează producţia găsită pe teren al momentul expertizării, 27 octombrie - 16 noiembrie 2001, aceasta nu denotă şi faptul că ea a fost însuşită de pârâtă, pentru a fi obligată la plata contravalorii ei.
Pe de altă parte, în contractul de arendă din 2001 A.D.S. nu menţionează că pe terenul predat spre exploatarea pârâtei se afla vreo cultură, cantitatea sau societatea care a înfiinţat-o şi cine o va prelua după recoltare.
Totodată instanţa a înlăturat apărările reclamantei vizând împrejurarea că pârâta şi-a evidenţiat în contabilitate valoarea producţiei neterminate la suma de 136.404.355.297 lei motivat de faptul că suma respectivă este cea cu care a garantat obţinerea unor credite şi se referea la producţia pentru anul 2002 înfiinţată după data de 2 octombrie 2001.
Cu privire la apelul reclamantei, instanţa de control judiciar a reţinut ca fondată critica ce vizează greşita respingere a acţiunii faţă de A.D.S., în sarcina căreia s-a probat existenţa unui raport civil delictual caracterizat prin îndeplinirea cumulativă a cerinţelor legale constând în existenţa prejudiciului, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu precum şi existenţa vinovăţiei.
Instanţa de apel a mai reţinut că existenţa unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei se conturează din coroborarea unor situaţii de fapt dovedite cu acte şi din concluziile raporturilor de expertiză.
S-a avut în vedere şi dispoziţiile legale incidente în cauză respectiv art. 998 C. civ. potrivit căruia obligaţia de reparare a prejudiciului cauzat altuia revine direct şi nemijlocit autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.
Astfel cu bună ştiinţă, dar încălcând complet realitatea din teren, A.D.S., fără să ţină seama că contractul de asociere în participaţiune era încă valabil, la data de 28 august 2001, fără să ţină seama de investiţiile făcute în culturi neterminate şi stocuri de seminţe omite să facă menţiunea despre aceste elemente în noul contract de arendă încheiat cu pârâta SC T.B. SRL.
Prin adresa din 10 ianuarie 2003, SC I.M.B. SA recunoaşte reclamantei aportul adus în cadrul asocierii.
Totodată instanţa de apel a respins apărările A.D.S. privind lipsa sa de calitate procesuală pasivă şi prin urmare de răspundere invocând în acest sens prevederile Legii nr. 268/2001 motivat de faptul că această instituţie şi-a încălcat atribuţiile privind exercitarea în numele statului a prerogativelor dreptului de proprietate fiind lipsită de relevanţă afirmaţia inexistenţei în contul său a unor sume care să acopere prejudiciul.
Astfel îndeplinirea defectuoasă şi cu rea credinţă a atribuţiei ce revine instituţiei constituie un temei de drept pentru promovarea unei acţiuni în regres împotriva funcţionarului culpabil de neexercitarea corespunzătoare a sarcinilor sale de serviciu dar nu constituie motiv de exonerare de plată.
Prezentând cronologic evenimentele legate de I.M.B. în care a fost implicată şi A.D.S. cu referire şi la probele administrate instanţa de apel a considerat că aceasta din urmă a acţionat cu rea-credinţă şi este vinovată de producerea prejudiciului reclamat.
Stabilind în sarcina A.D.S. obligaţia de acoperire a prejudiciilor create ca urmare a constatării legăturii de cauzalitate dintre sărăcirea patrimoniului reclamantei - apelante ca urmare a activităţii ilicite a acesteia s-a procedat la obligarea pe lângă contravaloarea producţiei neterminate şi dobânda prevăzută de OG nr. 9/2000 precum şi plata T.V.A. de 19% calculată la valoarea întregului debit.
Împotriva acestei soluţii au declarat recurs părţile implicate în cauză.
Astfel reclamanta SC R.I.E. SRL, prin lichidator judiciar SC R.I. SRL, critică soluţia instanţei de apel sub aspectul neacordării T.V.A. şi asupra sumei de 38.959.794.000 lei reprezentând stocul de sămânţă.
De asemenea se susţine că nu s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor OG nr. 9/2000 şi asupra stocului de seminţe calculat de către expert la nivelul aceleiaşi sume de 38.959.794.000 lei, ignorându-se faptul că atât în cererea introductivă cât şi în cererile completatoare s-a specificat ca sumele să fie reactualizate.
Totodată reclamanta a declarat recurs şi împotriva încheierii pronunţate în Camera de Consiliu la data de 18 decembrie 2007.
Se arată că s-a făcut o aplicare greşită a legii respectiv a dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ. prin respingerea cererilor formulate venind în contradicţie cu evidenţa dosarului şi chiar cu considerentele deciziei.
În aceste condiţii se impunea admiterea cererii privind lămurirea înţelesului dispozitivului deciziei în sensul că obligaţia de plată a T.V.A. stabilită în sarcina A.D.S. vizează întreaga sumă datorată, cât şi completarea deciziei în sensul admiterii cererii privind plata dobânzii legale aferente sumei de 38.959.794.000 lei reprezentând stocul de sămânţă începând cu data producerii prejudiciului, 2 octombrie 2001 şi până la plata efectivă a debitului.
Criticile recurentei SC I.M.B. SA, prin lichidator judiciar, fac referire la aspecte de nelegalitate invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că reclamanta nu şi-a clarificat temeiul juridic al cererii sale, întemeindu-se cererea deopotrivă pe răspunderea civilă delictuală şi îmbogăţirea fără justă cauză.
În materie contractuală este exclusă problema îmbogăţirii fără justă cauză.
Cu privire la fondul cauzei, recurenta consideră greşit raţionamentul care a stat la baza pronunţării hotărârii, deoarece reclamanta nu a făcut niciun fel de dovadă că ar fi contribuit efectiv la realizarea producţiei anului 2001 - 2002, deşi se susţine că avea disponibilităţi financiare în conturi bancare.
Consideră că se impune obligarea A.D.S. la plata sumei de 100.893.510 lei reţinută iniţial de instanţa de fond reprezentând contravaloare producţie neterminată.
Pârâta A.D.S. prin recursul declarat atât împotriva deciziei instanţei de apel, cât şi împotriva încheierii pronunţate în Camera de Consiliu la data de 18 decembrie 2007, face referire la aspectele de nelegalitate reţinute de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Astfel se susţine că instanţa a procedat eronat la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.D.S. având în vedere atribuţiile stabilite de art. 4 din Legea nr. 268 din 28 mai 2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată ale statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea A.D.S. şi art. 13 alin. (1)3 din HG nr. 626 din 6 iulie 2001 pentru aprobarea Normelor metodologice şi aplicarea Legii nr. 268/2001.
Cum toate cheltuielile efectuate de ADS sunt efectuate în numele statului român care este şi proprietarul terenurilor, fapta acestuia de a efectua orice operaţiuni în legătură cu un teren în proprietatea statului reprezintă fapta mandatarului în numele şi pe seama proprietarului.
Se consideră că hotărârea pronunţată nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi cuprinde motive contradictorii.
Astfel se face vorbire pe de o parte de principiul îmbogăţirii fără justă cauză pentru ca ulterior să stabilească ca fundament juridic răspunderea civilă delictuală, motivând că şi-a încălcat cu bună ştiinţă atribuţiile şi a nesocotit dispoziţiile legale fără a face referire despre faptul că contractul de asociere în participaţiune a fost declarat nul în mod definitiv şi irevocabil.
Ultima critică pe aspectul fondului face trimitere la condiţiile prevăzute de art. 998 C. civ. respectiv existenţa unui prejudiciu, existenţa unui fapte ilicite, existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul sub forma intenţiei sau culpei şi existenţa raportului de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.
Se consideră de către recurentă că prejudiciul nu este cert şi că deşi în determinarea acestuia s-a dispus efectuarea unei noi expertize, instanţa a ignorat răspunsul expertului potrivit căruia „ documentele contradictorii prezentate de către reclamantă şi I.M.B. nu pot determina contribuţia fiecărei părţi în mod exact".
În ce priveşte existenţa faptului ilicit al A.D.S. aceasta susţine că instanţa de apel a ignorat că presupusa încălcare a drepturilor intimatei-reclamante care a avut ca efect „ abandonarea culturilor" s-a făcut în baza unei sentinţe irevocabile prin care s-a stabilit că, contractul de asociere în participaţiune este nul absolut.
Cu privire la încheierea de îndreptare eroare materială, se susţine că în mod greşit s-a dispus îndreptarea erorii strecurate în dispozitiv în ce priveşte înlăturarea cuvântului „mii lei" de la sfârşitul sumei de 107.538.785.000 lei din moment ce în considerentele deciziei este prevăzută suma în acest mod.
Recurenta SC T.B. SRL consideră că în mod greşit în apel i s-a respins excepţia de tardivitate şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
Se susţine că s-a interpretat greşit acţiunea în pretenţii a reclamantei pe dispoziţiile art. 992 – art. 998 C. civ., câtă vreme aceasta se afla în procedura de faliment situaţie în care lichidatorul nu putea s-o poarte decât în cadrul art. 77 – art. 93 din Legea nr. 85/2006, iar termenul în care putea fi introdusă este cel prevăzut de art. 81 respectiv 1 an.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active, deşi s-a reţinut că reclamanta nu mai deţinea un titlu legal în baza căruia să ocupe terenul proprietate de stat, instanţa de apel apreciază eronat că totuşi are la îndemână instrumentele juridice care să-i permită să-şi dovedească pretenţiile.
Consideră totodată că în mod greşit prin încheierea Camerei de Consiliu din 18 decembrie 2007 s-a dispus completarea dispozitivului cu obligarea SC T.B. SRL Piatra Neamţ să plătească expertului N.M. diferenţa de onorariu de 8.400 lei, motivat de faptul că această încheiere cuprinde motive contradictorii din moment ce nu se justifică majorarea onorariului faţă de concluziile expertului potrivit cărora supune atenţiei în ce măsură pot fi luate în consideraţie sumele stabilite.
Părţile au depus întâmpinări şi concluzii scrise.
Astfel, reclamanta îşi menţine punctul de vedere exprimat prin acţiune, precizări coroborate cu probele administrate făcând referire la faptul că de altfel nu trebuie să dovedească că A.D.S. a avut intenţia (directă) să prejudicieze societatea ci este suficient ca A.D.S., prin organele sale să fi prevăzut consecinţele ilicite ale faptelor sale şi să-i fie indiferent dacă prejudiciază sau nu pe cineva (intenţie indirectă), depunând înscrisuri în susţinere.
Recurenta A.D.S. prin concluziile scrise, scoate în evidenţă faptul că terenul care a făcut obiectul contractului de asociere nu a ieşit niciodată din proprietatea statului deoarece aparţine domeniului public, şi prin încheierea contractului de arendare nu a făcut decât să-şi exercite prerogativele conferite de OUG nr. 198/1999.
Cu privire la legalitatea contractului de arendare, susţine recurenta, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, depunând Decizia nr. 1841 din 28 mai 2008.
Recursul SC R.I.E. SRL, prin lichidator judiciar, este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ. casarea sau modificarea unei hotărâri se poate face pentru motive de nelegalitate.
Or, criticile formulate fac referire la aspecte de netemeinicie ce nu pot face obiectul unui recurs.
Recurenta încearcă să obţină în acelaşi timp completarea/ lămurirea dispozitivului pronunţat de Curtea de Apel, atât pe cale unui recurs cât şi pe calea unui recurs formulat împotriva unei încheieri privind completarea dispozitivului deciziei pronunţate în apel.
De altfel solicitarea aplicării cotei T.V.A. pentru suma de 38.959.794.000 rol reprezentând stoc de sămânţă, nu este susţinută nici juridic nici faptic în sensul că valoarea pretinsului prejudiciu suferit ar trebui să cuprindă şi valoarea T.V.A.
În mod corect instanţa de apel nu a acordat dobânda legală, prin cererea introductivă reclamanta solicitând contravaloarea prejudiciului pretins actualizată cu valoarea inflaţiei.
Or, art. 2 din OG nr. 9/2008 invocată de recurentă se referă la dobânda datorată în cazurile în care o obligaţie este purtătoare de dobânzi, potrivit dispoziţiilor legale sau contractuale, între părţi nefiind intervenită o convenţie.
Cu privire la recursul declarat de intervenienta în interes propriu SC I.M.B. SA prin care a solicitat menţinerea în parte a hotărârii instanţei de fond prin obligarea A.D.S. la plata sumei de 100.893.510 lei, acesta apare inadmisibil, prin această cale de atac modificând cererea de intervenţie în interes propriu formulată la fond în contradictoriu cu SC T.B. SRL împotriva căreia nu a promovat apel.
Asupra cuantumului sumei reţinute de instanţa de apel, recurenta nu indică ce normă legală a fost încălcată, iar pe de altă parte justificat a reţinut instanţa de apel realitatea soldului de 10.590.520.000 lei; având în vedere probele administrate respectiv bilanţul contabil pe 2002, concluziile raportului de expertiză, declaraţia de creanţă şi confirmarea SC T.B. SRL.
Recursul pârâtei SC T.B. SRL este de asemenea nefondat.
Referitor la excepţia tardivităţii invocată în temeiul art. 46 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 justificat s-a dispus respingerea acesteia faţă de faptul că acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 992 – art. 998 C. civ., fiind deci o acţiune de drept comun în pretenţii supusă termenului general de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, şi nu o acţiune pentru anularea unor acte frauduloase sau anularea unor constituiri de drepturi patrimoniale către terţi, acţiuni reglementate în prezent de dispoziţiile Legii nr. 85/2006.
Justificat au procedat instanţele anterioare la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, având în vedere că urmare constatării nulităţii absolute a contractului de asociere în participaţiune între foştii asociaţi se nasc altfel de relaţii.
Principiul repunerii părţilor în situaţia anterioară invocat de recurentă operează ca şi principiul retroactivităţii efectelor actului numai între părţile raportului juridic şi nu faţă de terţi.
Soluţia pronunţată prin încheierea şedinţei publice din 18 decembrie 2007 prin care s-a admis cererea expertului N.M. şi s-a dispus completarea dispozitivului cu obligarea recurentei SC T.B. SRL la plata diferenţei onorariu în sumă de 8.400 lei este legală având în vedere că efectuarea expertizei a fost solicitată de această parte, iar la un termen anterior instanţa încuviinţase deja cererea expertului de majorare a onorariului.
Cu privire la recursul A.D.S. criticile formulate fac referire la greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive; lipsa de consecvenţă a instanţei de apel în ceea ce priveşte temeiurile juridice în baza cărora a înţeles să justifice angajarea răspunderii sale patrimoniale; greşita reţinere în sarcina sa a răspunderii civile delictuale.
În speţă A.D.S. are calitate procesuală pasivă fapt confirmat de instanţele anterioare întrucât această instituţie cu personalitate juridică conferită de lege este semnatarul contractului de arendă şi a proceselor - verbale de predare - primire a întregii suprafeţe de teren a I.M.B. şi trebuie să-şi asume responsabilitatea semnării acestor documente.
Pe de altă parte potrivit dispoziţiilor OUG nr. 198/1999 şi HG nr. 46/2000 A.D.S. a fost înfiinţată ca instituţie publică cu sarcina de exercitare a prerogativelor dreptului de proprietate al statului asupra unor categorii de terenuri printre care şi cele date în exploatare I.M.B.
Cheltuielile, respectiv pretenţiile care cad în sarcina sa, nu sunt achitate în numele statului, ori de la bugetul statului, având patrimoniu propriu şi fiind finanţată exclusiv din venituri extrabugetare.
Lipsa de consecvenţă a instanţei de apel în ce priveşte temeiurile juridice în baza cărora a înţeles să justifice angajarea răspunderii sale patrimoniale, nu poate fi reţinută această critică urmând a fi înlăturată cu atât mai mult cu cât caracterul acţiunii şi temeiurile de drept cad şi în sarcina instanţei de judecată în condiţiile art. 129 C. proc. civ.
În acest context s-a reţinut de către instanţa de apel că izvorul obligaţiei civile în sarcina pârâtei SC T.B. SRL faţă de SC I.M.B. SA este îmbogăţirea fără justă cauză (art. 992 C. civ.) iar al pârâtei A.D.S. faţă de SC R.I.E. SRL răspunderea civilă delictuală.
Deşi se susţine aplicarea greşită a legii recurenta A.D.S. nu indică care este acea lege, raportat la reţinerea în sarcina sa a obligaţiei de plată a contravalorii unor bunuri determinate generic.
În ce priveşte ultimul motiv de recurs care vizează greşita reţinere în sarcina sa a răspunderii civile delictuale, Înalta Curte constată întemeiate criticile formulate de A.D.S.
Astfel doctrina şi jurisprudenţa au dedus din interpretarea art. 998 C. civ. următoarele condiţii care trebuie îndeplinite pentru angajarea răspunderii civile delictuale: existenţa unui prejudiciu; existenţa unei fapte ilicite; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.
În privinţa prejudiciului, doctrina şi jurisprudenţa au statuat faptul că pentru a putea fi reparat în condiţiile răspunderii civile delictuale acesta trebuie să îndeplinească o serie de condiţii şi anume: să fi fost rezultatul încălcării unui drept subiectiv al reclamantei; să fie cert; să nu fi fost reparat încă;
Cel puţin două condiţii nu sunt îndeplinite în speţă, aspect ignorat în totalitate de către instanţa de apel.
În sprijinul acestei afirmaţii se aduc următoarele argumente:
SC R.I.E. SRL avea dreptul să exploateze terenul în suprafaţă de 55.052 ha în temeiul contractului de asociere în participaţiune încheiat cu SC I.M.B. SA.
La data de 19 septembrie 2001, prin pronunţarea sentinţei civile nr. 6532, Tribunalul Bucureşti a dispus, pe cale de ordonanţă preşedinţială, suspendarea executării şi derulării contractului de asociere în participaţiune. Aşadar, suspendarea contractului de asociere în participaţiune a fost dispusă anterior perioadei ce face obiectul judecăţii, respectiv anterior anului agricol 2001 - 2002.
Ca atare, începând cu 19 septembrie 2001, niciuna dintre părţile contractului de asociere în participaţiune nu mai avea dreptul de exploatare a suprafeţei de teren adus ca a port la asociere. Consecinţa exploatării terenului în suprafaţă de 55.052 ha de către reclamanta SC R.I.E. SRL şi intervenienta SC I.M.B. SA, după data menţionată, presupunea asumarea riscului imposibilităţii de valorificare a culturilor, întrucât derularea şi executarea contractului erau suspendate.
Efectul suspendării privind exploatarea terenului s-a produs şi în ceea ce priveşte contractul de management, prin care se acorda dreptul reclamantei SC R.I.E. SRL de a organiza, conduce şi gestiona patrimoniul I.M.B.
„Managerul" SC R.I.E. SRL nu putea gestiona activitatea I.M.B. (aşa cum i se dăduse dreptul de către A.D.S.) cu privire la exploatarea terenului câtă vreme activitatea de exploatare şi valorificare a producţiei erau suspendate, pe cale de ordonanţă preşedinţială. În plus, la 3 octombrie 2001, contractul de management a fost şi el anulat prin sentinţa civilă nr. 7139, pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
În consecinţă, reclamanta este obligată să suporte riscul înfiinţării culturilor ulterior momentului 19 septembrie 2001, în sensul imposibilităţii de valorificare a unei producţii începută în temeiul unui contract suspendat deoarece nimănui nu-i este îngăduit să se prevaleze în faţa justiţiei de propria vină pentru a valorifica un drept.
Mai mult decât atât, susţinerile contradictorii ale celor două cocontractante, SC R.I.E. SRL şi SC I.M.B. SA, conduc la concluzia că reclamanta-recurentă nu a efectuat lucrări agricole, nici anterior, nici ulterior suspendării şi, în consecinţă, nu a suportat vreun prejudiciu.
În timp ce, SC R.I.E. SRL pretinde înapoierea investiţiilor şi contravalorii presupuselor culturi înfiinţate, tocmai partenera din contractul de asociere în participaţiune, SC I.M.B. SA, o contrazice susţinând prin cererile efectuate ca şi în propriul recurs că „reclamanta nu a adus ca aport decât o sumă modică la asocierea creată în 2000", fără a participa cu aporturi efective.
Aşadar, odată suspendat şi constatat nul contractul de asociere în participaţiune, SC R.I.E. SRL şi SC I.M.B. SA trebuiau să se desocotească urmând să împartă fructele acestui contract proporţional cu contribuţia fiecăreia. Susţinerile celor două arată, însă, că între acestea nu era nimic de împărţit, singura parte prejudiciată fiind SC I.M.B. SA, prin preluarea de către SC T.B. SRL a producţiei în curs de execuţie în valoare de 10.590.520.000 rol, aşa cum reiese din bilanţul de la 30 decembrie 2001, prejudiciu pe care l-a recunoscut şi faţă de care aceasta nu are nicio rezervă în a-l plăti.
În plus, în cauză nu s-a demonstrat existenţa unui prejudiciu suferit, de către reclamantă constând în contravaloarea producţiei neterminate pe perioada anului agricol 2001 - 2002 şi a stocului de sămânţă.
Raţionamentul de stabilire a existenţei unui prejudiciu a fost următorul: stabilirea situaţiei de fapt din teren (existenţa unei producţii neterminate, existenţa stocului de sămânţă) – în acest sens fiind făcută expertiza tehnică P.M., în dosarul având ca obiect asigurarea de dovezi, urmată de expertiza A. – N.S. dispusă în cadrul prezentului dosar; regăsirea corespondentului dintre situaţia de fapt constatată de către experţi şi situaţia contabilă privind producţia neterminată şi stocul de seminţe – în acest sens fiind efectuată în faza apelului expertiza contabilă N.M.
Se încearcă susţinerea existenţei prejudiciului cert cu un raport de asigurare de dovezi, asupra căruia instanţa s-a pronunţat prin încheiere în data de 12 februarie 2002, raport (expertiză tehnică P.M.) ce a constatat existenţa unor culturi, lucrări agricole, mărfuri agricole de la data de 27 octombrie 2001 până la 5 noiembrie 2001, deci în perioada în care recurenta SC T.B. SRL deţinea şi exploata terenul potrivit contractului de arendă. Constatările privind realitatea din teren în perioada 27 octombrie - 5 noiembrie 2001, demonstrează că, în realitate, culturile erau înfiinţate de către SC T.B. SRL.
Raportul de expertiză tehnică efectuat de către P.M. prezintă modul de exploatare a suprafeţei arendate, cu analiza fiecărei ferme în parte, concluzionând că în perioada efectuării expertizei „în câmp se executau lucrările de semănat grâu şi recoltat soia" şi că „materii prime rămase în câmp şi care aparţin reclamantei nu sunt".
Totodată, este de menţionat faptul că, cererea de asigurare de dovezi a fost formulată ulterior încheierii contractului dintre SC T.B. SRL şi A.D.S., contract încheiat la data de 28 august 2001, şi ulterior punerii în posesie la data de 2 octombrie 2001, când recurentei SC T.B. SRL îi fusese predat terenul liber de sarcini.
În situaţia în care reclamanta, deşi avea suspendat dreptul de exploatare a terenului de la data de 19 septembrie 2001 şi nu a formulat cerere de asigurare de dovezi la acel moment, ci la momentul la care o altă societate exploata în mod legal acelaşi teren, asigurarea de dovezi nu face decât dovada existenţei unor culturi, a unei producţii, fără a proba cine a înfiinţat aceste culturi, ştiut fiind că perioada optimă pentru înfiinţarea culturilor în cauză este tocmai luna octombrie, interval în care suprafaţa cultivată s-a aflat în posesia şi exploatarea SC T.B. SRL.
Aşadar, cheltuielile privind producţia neterminată şi stocul de seminţe trebuiau să se regăsească în situaţia contabilă a reclamantei, sens în care a fost efectuată expertiza contabilă N.M.
Cu toate că expertului i s-a pus în vedere că la efectuarea raportului să aibă în vedere evidenţele contabile, bilanţurile contabile încheiate la data de 31 decembrie 2001 ale reclamantei şi intervenientei şi cu toate că, pe parcursul raportului, expertul arată că „nu ni s-au prezentat Registrele de urmărire a veniturilor şi cheltuielilor pentru anul 2001 (...) şi nici Registrele de magazine ale celor 30 de ferme", totuşi, în concluzii, se arată că valoarea producţiei neterminate este de 41.141.462.000 rol, la care se adaugă cheltuieli aferente producţiei de soia în sumă de 60.508.513.000 rol.
În condiţiile în care din bilanţurile contabile reieşea că reclamanta are un stoc de aproximativ 5 miliarde rol – producţie în curs de execuţie din activitatea piscicolă însă, şi intervenienta un stoc de aproximativ 10 miliarde rol producţie în curs de execuţie, se concluzionează însă că valoarea producţiei neterminate este de 41.141.462.000 rol, după ce se arată că „nu există posibilitatea evaluării corecte a producţiei neterminate pe baza documentelor legale ale acestei producţii".
În ceea ce priveşte suma de 60.508.513.000 rol reprezentând cheltuieli aferente producţiei de soia, în cuprinsul răspunsului la obiecţiuni, expertul arată că, această cultură de soia a fost recoltată după data de 2 octombrie 2001 şi nu mă pot pronunţa în legătură cu cine a recoltat această cultură (...)". Răspunsul însă se regăseşte în cuprinsul protocolului încheiat la data de 22 ianuarie 2002 între reclamantă şi intervenientă, ce face dovada înţelegerii dintre acestea: „în legătură cu cantitatea de 7630 to soia împărţită în condiţiile prezentului protocol".
Aşadar, prin protocolul de desocotire din data de 22 ianuarie 2002 privind contractul de asociere în participaţiune, s-a împărţit cantitatea de 7630 to, reprezentând producţia de soia pe anul 2001, fără nicio referire la cheltuielile privind înfiinţarea altor culturi pentru perioada 2001 - 2002.
Asigurarea de dovezi nu concluzionează în sensul existenţei unui prejudiciu cert suferit de reclamantă, ceea ce echivalează cu neîntrunirea condiţiilor pentru antrenarea răspunderii celor două pârâte în baza temeiurilor juridice invocate, respectiv îmbogăţire fără justă cauză şi răspundere civilă delictuală.
Inexistenţa unui prejudiciu cert rezultă şi din lipsa obiectului determinat al cererii de chemare în judecată.
Fără a fi în mod expres prevăzute de lege, doctrina a impus ca cerinţe indispensabile pentru admiterea acţiunii următoarele condiţii privind obiectul: să fie licit, adică să nu contravină legii; să fie posibil, adică să se refere la o prestaţie ce se poate realiza în mod efectiv; să fie determinat sau determinabil.
Prin acţiune se face referire la „producţia neterminată aferentă anului 2001 - 2002", însă nu se indica o serie de date necesare pentru cuantificarea prejudiciului pretins: ce culturi au fost înfiinţate, la ce dată şi pe ce suprafaţă la momentul preluării terenului de către SC T.B. SRL (2 octombrie 2001), care sunt actele contabile pe care îşi sprijină reclamanta pretenţiile şi care cuprind contravaloarea efectuării acestor lucrări, respectiv seminţe, carburanţi, contravaloarea lucrărilor agricole.
Art. 112 pct. 3 C. proc. civ. impune o evaluare riguroasă a obiectului cererii în sarcina reclamantului. În prezenta speţă, SC R.I.E. SRL pretinde echivalentul lucrărilor executate şi a materialelor folosite privind producţia neterminată a anului agricol 2001 - 2002 şi a stocului de sămânţă din I.M.B. dar aduce în sprijinul acestei pretenţii un raport de asigurare de dovezi efectuat tardiv, ulterior demarării de către SC T.B. SRL a propriilor lucrări şi investiţii, şi un raport de expertiză contabilă confuz (N.M.) în care sunt avansate sume fără a avea la dispoziţie documentele justificative.
În aceste condiţii, aşa – zisul prejudiciu suferit de către SC R.I.E. SRL în cererea de chemare în judecată este lipsit de suport legal.
În aceste condiţii, obiectul acţiunii reclamantei nu poate fi nici determinabil, întrucât s-a susţinut existenţa unui prejudiciu în perioada ulterioară suspendării contractului de asociere în participaţiune, când SC T.B. SRL intrase deja în posesia terenului şi exploata suprafaţa contractată.
Astfel, nu există documente care să ateste fără dubiu că investiţiile au fost efectuate de reclamantă.
Mai mult aprecierile experţilor desemnaţi de instanţă să efectueze expertizele prin care să fie cuantificat acest prejudiciu conduc la concluzia incertitudinii acestuia.
Astfel raportul de expertiză realizat de expert Ş.N. cuprinde aprecierea potrivit căreia „Din documentele prezentate de părţi concluziile expertizei nu pot reflecta în mod corect realitatea faptică cu privire la producţia neterminată 2001 - 2002 realizată pe locaţia I.M.B.". Expertul care a realizat expertiza contabilă (N.M.) atrage atenţia instanţei asupra incertitudinilor care planează asupra acestei expertize: „Faţă de aceste consideraţii expertiza supune atenţiei în ce măsură pot fi luate în considerare sumele stabilite în condiţiile menţionate".
Faţă de cele arătate rezultă că instanţa de apel a ignorat faptul că stabilirea caracterului cert al prejudiciului presupune ca acesta să fie sigur atât în privinţa existenţei cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare.
Instanţa de apel a reţinut în mod greşit existenţa unei fapte ilicite săvârşite de A.D.S., prin neincluderea în contractul de arendare încheiat de A.D.S. şiSC T.B. SRLa unor menţiuni privind existenţa contractului de asociere din 17 aprilie 2000 şi privind investiţiile existente, întrucât încheierea contractului de arendare din 28 august 2001 a reprezentat un drept subiectiv al A.D.S.
Spre exemplificare a fost dată Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1841 din 28 mai 2008 care a stabilit că la încheierea contractului de arendare A.D.S. şi-a exercitat în mod corect prerogativele stabilite de lege.
În privinţa raportului de cauzalitate dintre pretinsul prejudiciu cauzat recurentei - reclamante şi pretinsa faptă ilicită săvârşită de A.D.S. instanţa de apel nu face nicio menţiune.
De asemenea considerentele instanţei de apel în ceea ce priveşte vinovăţia A.D.S. sunt eronate neexistând obligaţia de a proceda la inventarierea şi acordarea de despăgubiri pentru o producţie agricolă obţinută drept consecinţă a încheierii frauduloase a unui contract de asociere în participaţiune şi prin urmare a exploatării frauduloase a terenului care a făcut obiectul acestui contract.
În considerentele deciziei prin care s-a anulat contractul de asociere în participaţiune făcând referire la caracterul fraudulos al încheierii acestuia se reţine că „La data încheierii contractului de asociere în participaţiune din 17 aprilie 2000 SC T.B. SRL nu avea aptitudinea de a încheia contractul de asociere prin care să aducă drept aport în natură teren agricol din domeniul public al statului câtă vreme prin dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) din OUG nr. 198/1999 şi art. 4 din HG nr. 46/2000 numai A.D.S. exercita prerogativele privind dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole şi terenurile aflate sub luciu de apă aparţinând domeniului privat al statului".
Invocarea de către reclamantă a dispoziţiilor art. 35 din Decretul nr. 31/1995 în acreditarea faptului că, culpa persoanelor fizice care alcătuiesc persoana juridică constituie culpa persoanei juridice înseşi, aceasta având la îndemână, ulterior acţiunea în regres nu poate fi avută în vedere pentru toate cele arătate mai sus şi pentru faptul că nu făcut dovada că persoanele fizice trimise în judecată se fac vinovate de pretinsul prejudiciu, acţiunea civilă fiind soluţionată în prezenta cauză.
Atâta timp cât nu există prejudiciu, niciuna din pârâte nu poate cădea în pretenţii, criticile A.D.S. pe inexistenţa prejudiciului şi apoi afirmaţia de a se menţine sentinţa de fond în sensul obligării SC T.B. SRL rămân fără suport legal, soluţia instanţei de apel cu privire la această pârâtă intrând în puterea lucrului judecat.
Văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. coroborate cu art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC R.I.E. SRL Bucureşti, prin lichidator judiciar R. SPRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 199 din 5 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, şi încheierii de şedinţă din 18 decembrie 2007, pronunţată de aceeaşi instanţă, ca nefondate.
Respinge recursul intervenientei principale SC I.M.B. SA, prin lichidator judiciar S.Q. SPRL Bacău, împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Respinge recursurile declarate de pârâta SC T.B. SRL Piatra Neamţ, împotriva aceleiaşi decizii şi încheieri, ca nefondate.
Admite recursul pârâtei A.D.S. Bucureşti, declarat împotriva deciziei sus menţionate, pe care o modifică în parte, în sensul că respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 35 din 20 ianuarie 2006, pronunţată de Tribunalul Prahova.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei, privind admiterea apelului pârâtei SC T.B. SRL Piatra Neamţ, obligării acesteia faţă de intervenienta principală şi respingerea acţiunii faţă de această pârâtă.
Obligă recurenta - reclamantă SC R.I.E. SRL Bucureşti, prin lichidator judiciar R. SPRL Bucureşti, la 23.800 lei cheltuieli de judecată, către pârâta A.D.S. Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3484/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3490/2008. Comercial → |
|---|
