ICCJ. Decizia nr. 3523/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3523/2008
Dosar nr. 2081/105/2007
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1496 din 5 noiembrie 2007 Tribunalul Prahova a admis acţiunea formulată de reclamanta SC C. SA Sinaia, în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. Bucureşti, aceasta din urmă fiind obligată să plătească reclamantei suma de 3.037.244 lei cu titlu de despăgubiri din care 2.348.400 lei contravaloare teren şi 688.844 lei beneficiu nerealizat. De asemenea, a fost obligată să plătească reclamantei suma de 14.035 lei taxă judiciară de timbru, cât şi suma de 3.000 lei onorariu avocat.
Pârâta A.V.A.S. a formulat apel solicitând admiterea acestuia, schimbarea hotărârii şi respingerea acţiunii, ca nefondată.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a pronunţat Decizia nr. 53 din 17 martie 2008 prin care a respins, ca nefondat apelul.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă că, instanţa de fond a apreciat în mod legal faptul că SC C. SA Sinaia are calitate procesuală activă fiind parte a contractului de vânzare - cumpărare de acţiuni, calitatea procesuală presupunând existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi titularul dreptului afirmat, iar apelanta - pârâtă are calitate procesuală pasivă faţă de obiectul cererii şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea, drepturile şi obligaţiile părţilor derivând din dispoziţiile Legii nr. 99/1999.
Astfel, potrivit art. 324 din aceeaşi lege, instituţiile publice implicate (în procesul de privatizare a unor societăţi comerciale) asigură repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, sens în care rezultă că prin sentinţa civilă de restituire intimata - reclamantă a pierdut proprietatea asupra bunului imobil - teren, ce a făcut parte din patrimoniul SC C. SA Sinaia.
Susţinerea apelantei că toţi acţionarii societăţii intimate - reclamante trebuie să suporte o parte a prejudiciului cauzat societăţii, prin restituirea imobilului către foştii proprietari, este nelegală şi contrară dispoziţiilor art. 321 alin. (1) din Legea nr. 99/1999, A.V.A.S., în calitatea sa de reprezentant al statului, în procedura de privatizare fiind răspunzător pentru întregul prejudiciu încât nu se poate acredita ideea din punct de vedere legal, că ar răspunde numai în limita acţiunilor vândute pe piaţa de capital, care ar reprezenta 39,74%.
Pe de altă parte, potrivit art. 324 alin. (2), (3) din Legea nr. 99/1999, despăgubirile trebuie să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilului, ceea ce înseamnă că echivalentul bănesc se calculează la valoarea de circulaţie.
Dacă legiuitorul ar fi vrut ca prejudiciul să se stabilească în raport de valoarea contabilă a imobilelor, nimic nu l-ar fi împiedicat să precizeze aceasta în textul legii prin care s-a modificat OUG nr. 88/1997.
Referitor la modul de calcul al preţului, prima instanţă a avut în vedere o expertiză tehnică de specialitate şi chiar dacă s-a pornit de la valoarea din contabilitate, potrivit HG nr. 193/1998, justa despăgubire include şi actualizarea acestei sume conform coeficientului de evaluare a construcţiilor şi terenurilor, tocmai pentru a se asigura aplicarea exactă şi corectă a dispoziţiilor art. 1341 C. civ.
Pârâta a formulat, recurs, în termenul legal, solicitând în principal casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, iar în subsidiar casarea cu trimitere aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului sau modificarea în tot a deciziei şi respingerea acţiunii, ca nefondată.
A invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
În cadrul primului motiv de recurs, a invocat încălcarea competenţei teritoriale a instanţelor, atât prima instanţă cât şi instanţa de apel nesocotind dispoziţiile art. 5 teza I coroborate cu art. 10 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora cererea trebuia făcută fie la instanţa domiciliului pârâtului, fie la instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea obligaţiei, care în speţă este sediul vânzătorului.
Prin cel de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a arătat că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la motivul de apel vizând greşita obligare a recurentei – pârâte la plata prejudiciului constând în beneficiu nerealizat.
Prin cel de al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a arătat că hotărârea este nelegală deoarece, în cauză, este aplicabil termenul de prescripţie prevăzut de art. 39 din Legea nr. 137/2002, modificată, de 3 luni, care derogă de la art. 3 din Decretul nr. 167/1958 şi care a început să curgă de la data pronunţării deciziei nr. 5816 din 22 octombrie 2004, când s-a hotărât irevocabil restituirea în natură a imobilelor.
Instanţa de apel a aplicat greşit în speţă şi dispoziţiile art. 1336 şi urm. C. civ. şi art. 324 din OUG nr. 88/1997, modificată, în cauză nefiind vorba de încheierea unui contract de vânzare – cumpărare, în baza căruia vânzătorul să fie evins de către cumpărător, şi să fie obligat a-l despăgubi.
Reclamanta nu are nici calitate procesuală activă, societatea privatizată având calitatea de terţ faţă de contractul de vânzare - cumpărare acţiuni reţinut de instanţa de apel, iar în baza acestui contract, obligaţia vânzătorului de garanţie constă numai în garantarea existenţei şi posibilităţii exercitării drepturilor transmise cumpărătorului.
În privinţa prejudiciului, acesta trebuia limitat la valoarea contabilă a bunurilor altfel, societatea se va îmbogăţi fără justă cauză şi cel mult în limita a 39,74 din capitalul social, diferenţa trebuind să fie suportată de ceilalţi acţionari. A invocat şi nelegalitatea şi din perspectiva art. 30 din Legea nr. 137/2002 care prevede că despăgubirile nu pot depăşi cumulat 50% din preţul plătit de cumpărător.
În fine, a arătat că nu există temei legal pentru obligarea acesteia la despăgubiri pentru beneficiul nerealizat.
Intimata – pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.
Analizând recursul se găseşte nefondat.
1. În privinţa primului motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. se constată că prin Decizia nr. 1274 din 16 iunie 2005, Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul declarat împotriva sentinţei nr. 161/2005 a Tribunalului Prahova a casat hotărârea şi a trimis cauza pentru continuarea judecăţii, reţinând aplicabile dispoziţiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ., referitoare la competenţa teritorială, astfel că această excepţie a primit deja o rezolvare irevocabilă nemaiputând fi reluată.
2. Cel de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este, de asemenea nefondat deoarece instanţa de apel a motivat amplu şi a argumentat juridic din care considerente a menţinut în sarcina pârâtei obligaţia de plată constând în preţ actualizat şi daune – interese, aşa cum s-a arătat în precedent, nefiind, deci, încălcate dispoziţiile art. 261 C. proc. civ.
3. Cel de al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează mai multe aspecte.
În primul rând, excepţia prescrierii dreptului la acţiune a fost, de asemenea, irevocabil soluţionată, într-un ciclu de judecată anterior, respectiv prin Decizia nr. 3317/2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie încât nu se mai poate repune în discuţia părţilor.
În ceea ce priveşte temeiul legal al răspunderii, corect au fost aplicate în cauză dispoziţiile art. 1336 şi urm. C. civ. privind evicţiunea, neatacându-se o operaţiune de privatizare, iar potrivit art. 324 din Legea nr. 99/1999, societatea comercială reclamantă are calitate procesuală activă, iar recurenta – pârâtă, calitate procesuală pasivă, datorând despăgubiri civile pentru restituirea imobilului, aşa cum rezultă din rapoartele de expertiză.
Prejudiciul a fost legal stabilit, recurenta – pârâtă răspunzând pentru prejudiciul efectiv şi beneficiul nerealizat faţă de temeiul legal al acţiunii, iar art. 30 Legea nr. 137/2002 nu este incident deoarece, societatea comercială a fost privatizată anterior şi prevederile art. 324 C. proc. civ. din Legea nr. 99/1999 au fost menţinute.
Aşa fiind, recursul este nefondat şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei Curţii de Apel Ploieşti nr. 53 din 17 martie 2008, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3518/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3526/2008. Comercial → |
|---|
