ICCJ. Decizia nr. 3674/2008. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3674/2008
Dosar nr. 5476/3/2007
Şedinţa publică din 4 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 14603 din 6 decembrie 2007 pronunţată în dosar nr. 5476/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi în consecinţă s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva pârâtei SC B.T.P.S. SRL Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că invocând Decizia nr. 5627/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare - cumpărare acţiuni încheiat între părţi, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la reînscrierea A.V.A.S. ca acţionar al SC M. SA Petroşani în registrul acţionarilor societăţii.
În legătură cu efectuarea acestei menţiuni, pârâta nu are nicio atribuţie pentru că potrivit art. 177 alin. (1) din Legea 31/1990 societatea pe acţiuni trebuie să ţină un atare registru, astfel încât pârâta nefiind titular al obligaţiei dedusă judecăţii nu are calitate procesuală pasivă.
Apelul formulat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 210 din 18 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Instanţa de control judiciar a reţinut în motivare, pe lângă argumentele avute în vedere de tribunal, că, contrar celor susţinute prin motivele de apel, reclamanta nu a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului prin restituirea acţiunilor, astfel încât sunt încălcate şi prevederile art. 299 C. proc. civ.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În mod concret, recurenta invocă faptul că, greşit instanţa de apel a apreciat că există neconcordanţă între petitul cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat reînscrierea A.V.A.S. ca acţionar şi motivul de apel referitor la nerespectarea principiului repunerii în situaţia anterioară semnării contractului de privatizare.
În virtutea acestui principiu, părţile trebuie să-şi restituie prestaţiile efectuate în temeiul contractului desfiinţat, în concret, arată recurenta, este îndreptăţită să solicite restituirea acţiunilor SC M. SA Petroşani ce au format obiectul contractului de vânzare - cumpărare încheiat cu pârâta SC B.T.P.S. SRL Bucureşti.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că este nefondat.
Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată a constat în solicitarea pârâtei SC B.T.P.S. SRL Bucureşti la reînscrierea A.V.A.S. ca acţionar al SC M. SA Petroşani, în registrul acţionarilor societăţii cu un număr de 103.888 acţiuni.
Faţă de acest petit, instanţele aplicând corect dispoziţiile art. 177 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990 au admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, în considerarea faptului că aceasta nu are nicio obligaţie, şi de altfel nicio posibilitate de a face menţiuni în registrele altei societăţi, în speţă SC M. SA Petroşani.
Este real faptul că reclamanta a arătat în motivarea acţiunii şi respectiv a apelului că dată fiind existenţa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care s-a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare - cumpărare acţiuni încheiat cu pârâta, urmează a se restabili situaţia anterioară prin restituirea acţiunilor – susţinere, de altfel corectă pentru că acesta este efectul rezoluţiunii – însă, după cum s-a menţionat anterior, pârâta nu are nicio atribuţie în acest sens, şi prin urmare nu îi revine nicio obligaţie, raportat la prevederile art. 177 din lege.
În consecinţă, Decizia fiind legală va fi menţinută ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ca efect al respingerii ca nefondat a recursului declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 210 din 18 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 3668/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3675/2008. Comercial → |
---|