ICCJ. Decizia nr. 3696/2008. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3696/2008
Dosar nr. 10583/1/2007
Şedinţa publică din 9 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 929 din 31 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi contencios administrativ, în dosarul nr. 200/2000, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâta SC G.I. SRL Aninoasa şi ca urmare s-a respins acţiunea reclamantei E.M. Bărbăteni împotriva pârâtei – pentru pretenţii băneşti în sumă de 106.107 ron.
În considerentele acestei sentinţe prima instanţă a reţinut că reclamanta a depus acţiunea la instanţă după expirarea termenului de 3 ani – luând în considerare perioada 2001-2002, verificată de către organele de control şi prevederile art. 3 şi art. 7 din Decretul nr. 167/1958.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, solicitând desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 167/A din 29 septembrie 2006 a respins apelul ca nefondat, reţinând că întemeiat prima instanţă a admis excepţia de prescripţie, acţiunea fiind formulată cu ddepăşirea termenului de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Împotriva acestei ultime hotărâri, reclamanta a declarat recurs susţinând că greşit s-a admis excepţia de prescripţie, întrucât nu sunt aplicabile prevederile art. 3 ci ale art. 8 din Decretul nr. 167/1958.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 3677, a respins recursul ca nefondat.
S-a reţinut că prin acţiune reclamanta a cerut restituirea unei plăţi nedatorate achitate pârâtei; că este aplicabil termenul general de prescripţie de 3 ani care începe să curgă de la data plăţii, 2000 – iunie 2002 astfel că acţiunea formulată la 28 noiembrie 2005 este prescrisă.
Împotriva deciziei instanţei de recurs, reclamanta a declarat contestaţie în anulare, în temeiul art. 318 C. proc. civ., invocând o gravă greşeală în cercetarea motivelor de recurs.
Contestaţia în anulare este nefondată, întrucât:
Art. 318 C. proc. civ., invocat de contestatoare, prevede că hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Contestatoarea a invocat o gravă greşeală în cercetarea motivelor de recurs, dar nu s-a referit la omisiunea cercetării vreunui motiv, pentru a fi aplicabil art. 318 C. proc. civ.
De altfel, cauza a fost soluţionată pe excepţia de prescripţie şi instanţa de recurs a examinat termenul aplicabil şi data de la care urmează să curgă acest termen.
Susţinerea unor greşeli în cercetarea motivelor de recurs, pe lângă faptul că nu au fost menţionate, nici nu ar putea fi luate în examinare, întrucât ar fi o cercetare pe fondul recursului, ceea ce nu este admisibil într-o contestaţie în anulare.
Aşa fiind, urmează să fie respinsă ca nefondată contestaţia în anulare împotriva deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, nr. 3677 din 15 noiembrie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de C.N.H. SA E.M. Lupeni împotriva deciziei nr. 3677 din 15 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
← ICCJ. Decizia nr. 3695/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3700/2008. Comercial → |
---|