ICCJ. Decizia nr. 384/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 384/2008
Dosar nr. 11890/3/2006
Şedinţa publică din 6 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, la data de 31 martie 2005, sub nr. 4358, reclamanta S.F. a solicitat instanţei de judecată ca, în contradictoriu cu pârâta SC I. SRL Bucureşti, să pronunţe o hotărâre prin care să dispună rezoluţiunea contractului de prestări servicii nr. 720 din 4 iunie 2003, repunerea părţilor în situaţia anterioară, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.390 Euro, reprezentând prima rată achitată de reclamantă şi a dobânzii legale calculate până la restituirea integrală a sumei de mai sus.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor suportate de societatea pârâtă pentru aducerea la îndeplinire a fazei 1 din contract, conform raportului de activitate întocmit.
Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a declinat soluţionarea cauzei Tribunalului Bucureşti prin sentinţa nr. 1132 din 9 februarie 2006.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa nr. 7863 din 2 octombrie 2006, a respins cererea principală şi cererea reconvenţională, ca neîntemeiate.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 317 din 18 iunie 2007, a respins apelurile formulate de către ambele părţi, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că reclamanta nu şi-a executat ea însăşi obligaţiile asumate conform art. 2 din contractul încheiat.
Împotriva evocatei decizii a formulat recurs reclamanta S.F. invocând, iniţial, prin cererea de recurs motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în şedinţa de judecată de la 6 februarie 2008, avocatul recurentei precizând că înţelege să renunţe la ultimele două puncte, recursul fiind întemeiat exclusiv pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Recurenta a arătat, în esenţă, în susţinerea menţionatului motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că Decizia recurată este contradictorie întrucât face trimitere numai la anumite texte din contract, motivarea deciziei bazându-se, în mod incorect, pe art. 5.2 şi art. 6 pct. 1 şi 2 alin. (2) din contract, de aici, rezultând şi caracterul confuz al acestei hotărâri.
Recurenta a mai arătat că, în mod „nefericit" în contract se prevede obligaţia pârâtei de a preda reclamantei certificatul de urbanism, autorizaţia de construcţie, contorul de gaze şi lumină numai după achitarea integrală a contravalorii prestaţiilor de către reclamantă.
Recurenta a subliniat ignorarea de către instanţa de apel a celorlalte clauze contractuale, respectiv, art. 5.1, 6.1. lit. c), art. 3 şi 5, în caz contrar, instanţa de apel ar fi constatat că, în speţă, este vorba de o rezoluţiune a contractului cu efecte retroactive.
De asemenea, critica recurentei vizează şi faptul că instanţa de apel nu a luat în seamă nici neîntocmirea proiectului construcţiei de către pârâtă, proiect pentru care reclamanta a plătit suma de 1.380 Euro, inexistenţa acestui proiect atrăgând tocmai imposibilitatea obţinerii avizelor şi autorizaţiilor necesare pentru instalarea utilităţilor aferente, gaze, apă, curent electric, etc.
Recursul reclamantei este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Ipoteza abordată de către recurenta – reclamantă potrivit căreia hotărârea judecătorească este nelegală datorită omisiunii analizării actelor din dosar, respectiv, a unora dintre clauzele contractuale, se constată a fi nerelevantă, întrucât instanţa a cărei hotărâre se critică, la pronunţarea acesteia, a luat în considerare evidentele clauze contractuale cu implicaţii directe asupra pretenţiilor deduse judecăţii, în virtutea principiului statuat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
De altfel, este de observat că motivul invocat de recurentă, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu a fost dezvoltat conform cerinţelor art. 3021 lit. c) C. proc. civ., pe de o parte, şi, pe de altă parte, că înşiruirea criticilor ce vizează Decizia recurată nu precizează punctual relevanţa acestora asupra judecăţii pricinii în apel, pretinsă a fi fost lipsită de legalitate.
Potrivit art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Examinarea soluţiei date în apel atestă că nu există contradicţie între considerente şi dispozitiv, nerezultând neconcordanţă între argumentaţia instanţei de apel şi soluţia adoptată, nici între părţile considerentelor, soluţia pronunţată nefiind superficial motivată şi răspunzând criticilor aduse în apel hotărârii instanţei de fond, şi, de asemenea, cuprinzând considerente în legătură directă cu pricina, fiecare capăt de cerere fiind motivat.
Este de subliniat, de asemenea, că instanţa de recurs, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin raportare la art. 312 alin. (5) din acelaşi cod, în cazul în care constată că Decizia din apel a fost dată fără a intra în cercetarea fondului, casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe, însă, evocata împrejurare nu se regăseşte în speţa de faţă.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta S.F., împotriva deciziei nr. 317 din 18 iunie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 380/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 478/2008. Comercial → |
|---|
