ICCJ. Decizia nr. 3728/2008. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3728/2008
Dosar nr. 5393/40/2007
Şedinţa publică din 10 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoşani sub nr. 5393/40/E din 14 noiembrie 2007, reclamanta SC A. SRL Botoşani, prin administrator judiciar, a chemat în judecată pârâta K.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună rezilierea contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 29 noiembrie 2001 la B.N.P. C.S.A. din Botoşani cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că la 29 noiembrie 2001 a vândut pârâtei dreptul de proprietate asupra imobilului situat în comuna Băluşeni, judeţul Botoşani (spaţiu administrativ, atelier mecanic, garaj, grajd animale, şopron furaje, W.C. cu 4 cabine) cu preţul de 15.000 dolari U.S.A., din care pârâta a achitat 3.000, urmând ca diferenţa de 12.000 dolari să o plătească până la 5 decembrie 2001.
Că, pârâta nu a achitat diferenţa de preţ nici până în prezent şi conform clauzei pact - comisoriu de gradul IV - stipulată în art. 8 din contract, acesta este reziliat de drept fără alte formalităţi prealabile, aşa încât apreciază că sunt date condiţiile prevăzute de art. 1021 C. civ. pentru a se dispune rezilieri contractului.
În dovedirea acţiunii au fost depuse înscrisuri.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă la 6 decembrie 2007, a solicitat în principal respingerea acţiunii pentru autoritate de lucru judecat, conform art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ., întrucât o acţiune având acelaşi obiect, cauză şi părţi a fost soluţionată prin sentinţa nr. 268 din 12 mai 2005, pronunţată în dosarul nr. 2521/E/2004 al Tribunalului Botoşani, irevocabilă, iar pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată, deoarece temeiurile indicate de reclamant - art. 111 C. proc. civ. şi art. 1020 - 1021 C. civ. se exclud reciproc şi că, a achitat preţul vânzării administratorului societăţii reclamante - A.N.C. - după cum rezultă din înscrisul depus la dosar.
Prin sentinţa nr. 146 din 24 ianuarie 2008 Tribunalul Botoşani a respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi totodată a respins ca nefondată acţiunea reclamantei.
A reţinut în acest sens că, dosarul nr. 2521/E/2004 al Tribunalului Botoşani în care s-a pronunţat sentinţa nr. 268 din 12 mai 2005 a avut ca obiect cererea de a se constata că pârâta nu este proprietara bunurilor cumpărate prin contractul din 29 noiembrie 2002, întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., astfel că nu există identitate de obiect cu acţiunea ce face obiectul cauzei de faţă, nefiind întrunite cerinţele art. 1201 C. civ.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că, prin înscrisul autentificat din 29 martie 2002 la B.N.P. C.S.A. din Botoşani, reclamanta a recunoscut că a primit întreaga sumă convenită drept preţ al vânzării prin contractul din 29 noiembrie 2001, astfel că pactul comisoriu nu este operabil.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Suceava, prin Decizia nr. 49 din 14 aprilie 2008 a respins ca nefondat apelul.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs solicitând admiterea acestuia şi casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se pronunţa asupra fondului.
În motivarea recursului său, indicând prevederile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., fără însă să dezvolte aceste motive distinct, recurenta – reclamantă critică Decizia pentru încălcarea principiului disponibilităţii prin aceea că a lăsat necercetate criticile ce au făcut obiectul apelului, lăsând astfel nesoluţionat fondul pricinii. Astfel, instanţa de apel avea obligaţia, în baza rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., să ceară ataşarea dosarelor penale în care există dovezi că înscrisul autentificat din 29 martie 2003 „a fost anulat în penal".
Instanţa de recurs, în temeiul art. 305 C. proc. civ., a solicitat şi a ataşat dosarele de urmărire penală invocate de recurentă.
Examinând recursul prin prisma motivului invocat Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Contrar celor susţinute de recurentă, instanţa de apel a examinat motivul de apel invocat de reclamantă şi s-a pronunţat pe fondul cauzei, pe baza probelor existente la dosar, inclusiv cu privire la plata integrală a preţului stabilit prin contract.
Aşa cum au reţinut, atât instanţa de fond cât şi cea de apel, din declaraţia autentică aflată la dosarul de fond rezultă că reprezentantul reclamantei – recurente, A.C.M., a primit suma de bani prevăzută în contractul de vânzare - cumpărare dintre părţi iar din dosarele de urmărire penală ataşate nu rezultă că acest înscris ar fi fost declarat fals, aşa cum susţine recurenta.
Faţă de cele de mai sus Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Botoşani, prin administrator judiciar R.S., împotriva deciziei Curţii de Apel Suceava nr. 49 din 14 aprilie 2008, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 3727/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3729/2008. Comercial → |
---|