ICCJ. Decizia nr. 3741/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3741/2008
Dosar nr. 942/35/2007
Şedinţa publică din 11 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 27 aprilie 2004 urmare declinării competenţei materiale de către Judecătoria Oradea prin sentinţa nr. 6390/2002 reclamantul O.S. a chemat în judecată pe pârâta SC O.R.A.O. SRL solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună evacuarea pârâtei din spaţiul comercial, proprietatea reclamantului situat în Oradea.
În susţinerea cererii reclamantul a arătat că este proprietarul imobilului în baza contractului de vânzare-cumpărare din 4 iulie 2000 şi că la data dobândirii dreptului de proprietate pârâta a utilizat spaţiul, dar reclamantul nu a avut vreo obligaţie de a prelua un eventual contract de locaţiune, deoarece imobilul s-a preluat liber de sarcini.
Ulterior reclamantul şi-a precizat acţiunea solicitând obligarea pârâtei şi la plata sumei de 100.000 euro, în echivalent raportat la cursul din ziua plăţii reprezentând daune – interese aferente reparării prejudiciului urmare folosirii abuzive a spaţiului.
Pârâta a depus întâmpinare ridicând excepţia autorităţii de lucru judecat pe capătul de cerere privind evacuarea, iar pe fond solicită respingerea cererii privind daunele motivând că deţine spaţiul în baza unui contract de asociere în participaţiune.
Tribunalul Bihor, secţia comercială, prin sentinţa nr. 2488 din 15 decembrie 2004 a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, a admis în parte acţiunea şi a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul în litigiu.
Totodată s-au respins capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune-interese şi în continuare de 2.000 euro lunar până la părăsirea spaţiului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ., litigiul anterior privind evacuarea fiind soluţionat pe cale ordonanţei preşedinţiale.
S-a mai reţinut că reclamantul în calitate de proprietar în virtutea dreptului de dispoziţie, este titularul îndreptăţit de a i se conferi exercitarea în plenitudine a dreptului de proprietate, astfel că în baza art. 480 C. civ. s-a dispus evacuarea pârâtei.
Cu privire la capetele de cerere privind daunele, soluţia de respingere a acestora a fost motivată pe faptul că pârâta este titulara unui just titlu materializat în contractul de asociere în participaţiune şi deci fapta acesteia de a deţine bunul pentru desfăşurarea unei activităţi comerciale nu constituie faptă ilicită.
În apel după casare, urmare depunerii raportului de expertiză reclamantul –apelant şi-a precizat despăgubirile solicitate la nivelul sumei de 946.447,94 ron reprezentând câştig nerealizat ca urmare a neutilizării spaţiului suma de 269.565,56 ron reprezentând cheltuieli cu închirierea unui spaţiu distinct, reactualizată şi suma de 51.445,82 lei reprezentând cheltuieli de amenajare a spaţiului închiriat.
Prin Decizia nr. 51 din 29 aprilie 2008 s-a admis apelul reclamantului şi pârâta a fost obligată la plata sumei de 946.447,94 ron.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că contractul de asociere în participaţiune, invocat drept just titlu al folosinţei spaţiului nu are caracterul actului juridic vizat de prevederile art. 486 C. civ., el nefiind unul translativ de proprietate, dreptul de proprietate asupra bunului adus cu titlu de folosinţă în asocierea în participaţiune încheiat nefiind cedat, bunul trebuind a fi restituit la încetarea contractului, nefiind transferată nici proprietatea în favoarea celuilalt asociat din contract.
Reclamantul nu a fost parte contractantă a contractului de asociere în participaţiune, el fiind terţ faţă de operaţiunea încheiată neputându-i-se opune continuarea raporturilor contractuale prin subrogaţie în drepturile societăţii SC M. SA de către societatea de la care a achiziţionat spaţiul.
De asemenea nici prevederile art. 1441 C. civ. nu pot fi invocate, atâta vreme cât contractul invocat nu a fost unul de închiriere ori arendă, analogia cu aceste contracte a contractului de asociere în participaţiune neputând fi realizată, contractul încheiat neîndeplinind condiţia de a fi unul autentic ori cu dată certă conform dispoziţiilor art. 1182 C. civ.
S-a înlăturat şi apărarea pârâtei, în sensul că cererea de despăgubiri ar fi trebuit îndreptată pentru intervenirea evicţiunii în contra vânzătorului spaţiului, întrucât dispoziţiile invocate nu-i conferă dreptul de a o folosi cu titlu gratuit spaţiul în litigiu.
În vederea stabilirii cuantumului prejudiciului suferit s-a dispus efectuarea unei expertize care a evidenţiat că, pe perioada 1 iulie 2000 - 8 martie 2005 suma este de 946.447,94 ron în temeiul art. 998 – art. 999 C. civ.
Cererea de obligare a pârâtei –intimate la plata contravalorii chiriei achitate de către reclamant pentru a-şi desfăşura activitatea într-un alt spaţiu s-a respins cu motivarea că nu s-a dovedit că acest fapt este o consecinţă directă decurgând din fapta culpabilă a pârâtei.
Împotriva deciziei nr. 51 din 29 aprilie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termen şi legal timbrat SC O.R.A.O. SRL.
În motivarea recursului se susţine că Decizia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea legii fiind fără temei legal.
Se susţine că instanţa de apel a rămas în pronunţare la data de 15 aprilie 2008, fără ca timbrajul să fie satisfăcut.
Restul motivelor de recurs fac referire la motivările sentinţei de fond şi apel cu referire la contractul de asociere în participaţiune încheiat iniţial cu SC M. SA fiind preluat de succesoarea acestei societăţi cu drepturi şi obligaţii SC L.B. SA care la rândul său a continuat executarea contractului şi a încasat cote de asociere prevăzute în acel contract.
De asemenea recurenta susţine că la data vânzării spaţiului comercial, contractul de asociere în participaţiune nu a fost reziliat reclamantul-intimat având cunoştinţă de ocuparea spaţiului în baza acestei convenţii.
În şedinţă publică, recurenta a ridicat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în evacuare raportat la temeiul de drept invocat respectiv art. 480 C. civ. motivând că reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dreptul real de proprietate asupra imobilului drept susceptibil de a fi protejat pe calea acţiunii reale în revendicare.
De asemenea s-a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bihor raportat la dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 42 şi art. 56 C. com.
Tot pe cale de excepţie faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ. s-a invocat nulitatea încheierii de şedinţă din data de 23 octombrie 2007, încheiere prin care a fost desemnat expert contabil d-na K.E.E. care nu figurează pe lista Ministerului Justiţiei, astfel încât raportul de expertiză omologat în cauză are caracter extrajudiciar.
Se mai invocă şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, având în vedere data formulării acţiunii şi perioada pentru care a fost obligată la plata contravalorii lipsei de folosinţă.
În ce privesc excepţiile invocate cât şi fondul recursului se reţine că prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1174 din 15 martie 2007 s-au stabilit limitele în care urmează a se judeca pricina.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii se reţine că prin sentinţa nr. 2488 din 15 decembrie 2004 s-a dispus evacuarea pârâtei-recurente din spaţiul în litigiu, iar apelul promovat de această societate a fost respins urmare recursului declarat de O.S.
În condiţiile în care sentinţa mai sus arătată a devenit irevocabilă, excepţia inadmisibilităţii acţiunii privind evacuare a rămas fără obiect.
Cu privire la excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bihor, se reţine că acţiunea a fost introdusă iniţial la Judecătoria Oradea, iar prin sentinţa civilă nr. 6390 din 26 noiembrie 2003 s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.
De remarcat că excepţia de necompetenţă materială a fost invocată de pârâta-recurentă SC O.R.A.O. SRL Bucureşti.
Deşi această sentinţă de declinare era supusă căii de atac a recursului în termen de 5 zile de la pronunţare, pârâta nu a uzat de aceasta, hotărârea devenind irevocabilă, intrând în puterea lucrului judecat, în baza art. 377 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.
Achiesarea implicită a pârâtei-recurente la dispoziţia acestei hotărâri, manifestată prin neexercitarea căii de atac, atrage inadmisibilitatea invocării excepţiei necompetenţei materiale a instanţei care a fost învestită în baza unei hotărâri intrate în autoritatea de lucru judecat.
Nu poate fi reţinută nici excepţia nulităţii încheierii prin care s-a dispus numirea expertului având în vedere că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 201 C. proc. civ. din conţinutul încheierii şedinţei publice din 23 octombrie 2007 rezultând că acesta a fost ales în condiţiile art. 202 C. proc. civ.
Acţiunea reclamantului a fost înregistrată iniţial la Judecătoria Oradea la data de 14 mai 2003 deci cursul prescripţiei se calculează în raport de această dată, situaţie în care perioada pentru care recurenta a fost obligată la plată nu încalcă dispoziţiile privind prescripţia dreptului material la acţiune.
Pe fondul recursului se reţine că potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate face numai pentru motive de nelegalitate.
Din expunerea motivării recursului rezultă că s-au antamat chestiuni de fond, care nu vizează nelegalitatea, ştiut fiind că recursul nu are caracter devolutiv.
Cu privire la timbrajul apelului din actele dosarului rezultă că la data de 15 aprilie 2008 înainte de închiderea dezbaterilor s-a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Aşa cum s-a arătat, celelalte critici reprezintă în realitate susţineri ale părţilor sau instanţelor cu privire la fondul cauzei, deşi Decizia de casare a stabilit limitele rejudecării apelului.
Faţă de cele arătate văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţiile invocate de recurentă.
Respinge recursul declarat de recurenta SC O.R.A.O. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 51/C/2008-A din 29 aprilie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3740/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3743/2008. Comercial → |
|---|
