ICCJ. Decizia nr. 581/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 581/2008
Dosar nr. 4347/1/2007
Şedinţa publică din 15 februarie 2008
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 440 din 10 octombrie 2005, Tribunalul Prahova, secţia comercială, a respins excepţiile de necompetenţă teritorială de soluţionare a cauzei, a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a insuficienţei timbrări a cererii de chemare în judecată, a autorităţii de lucru judecat, a inadmisibilităţii şi prematurităţii invocate de pârâtă pe cale de întâmpinare şi a admis în parte acţiunea precizată, formulată de reclamanta SNP P. SA, sucursala P. Prahova, în contradictoriu cu pârâta SC O. SA Bucureşti cu obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 3.454.597.661 lei reprezentând contravaloarea facturii şi a sumei de 1.022.361.968 lei penalităţi de întârziere de la data emiterii facturilor la 8 septembrie 2004, calculate conform raportului de expertiză contabilă, expert Ş.Ş.
Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 28.000.000 lei reprezentând expertiză extrajudiciară şi obligă pârâta la 82.879.587 lei (8.288 ron) cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar şi onorariu expert.
Apelul declarat de pârâta SC O. SA a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 89 din 3 aprilie 2006.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta a declarat recurs ce a fost respins de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 1456 din 24 aprilie 2007, ca tardiv declarat.
Pârâta a formulat la data de 7 mai 2007 contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 1456 din 24 aprilie 2007 (dosar 9600/1/2006) a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precizând că la data de 3 aprilie 2006 a declarat recurs semnat de reprezentantul societăţii împotriva Deciziei nr. 89 din 3 aprilie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, decizie comunicată la data de 20 aprilie 2006 la sediul ales de SC O. SA.
Ulterior, la data de 18 mai 2006, prin poşta simplă, cu confirmare de primire, s-a mai transmis un recurs, semnat de această dată de Cabinetul de Avocatură L.R., recurs ce aducea completări primului recurs, în motivarea acestuia, temeiul de drept al declarării recursului fiind acelaşi.
Cu toate acestea, la termenul de judecată din data de 20 februarie 2007, în dosarul nr. 9600/1/2006, instanţa din oficiu a invocat excepţia tardivităţii formulării recursului, acordându-se termen în vederea răspunsului la excepţia formulată.
La termenul acordat, cu toate că a fost depusă nota de transport ce dovedea faptul că recursul a fost formulat în termenul legal, instanţa a admis excepţia tardivităţii invocată.
În drept, contestatoarea a invocat dispoziţiile art. 317 alin. (2) şi art. 318 alin. (1) şi art. 319 indice 1 C. proc. civ.
De precizat că s-a solicitat şi suspendarea executării hotărârii a cărei anulare se cere, fără ca aceasta să fie timbrată legal respectiv 10,00 lei taxă judiciară de timbru şi 0,3 lei timbru judiciar, astfel cum s-a dispus prin Încheierea de şedinţă din 12 octombrie 2007 şi citarea contestatoarei cu această menţiune pentru termenul de judecată din 15 februarie 2008.
De altfel, la acest termen contestatoarea a menţionat că renunţă la cererea pentru suspendarea executării silite.
Intimata SNP P. SA Bucureşti, sucursala P. Prahova, prin întâmpinarea formulată în temeiul dispoziţiilor art. 320 alin. (2) C. proc. civ., a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca fiind nelegală şi netemeinică.
Referitor la cererea contestatoarei pentru suspendarea executării hotărârii a cărei anulare se cere Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (2), (3) din Legea nr. 146/1997 urmează să anuleze ca netimbrată cererea pentru considerentul sus menţionat.
În ceea ce priveşte contestaţia în anulare formulată în conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ. „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
(2) Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".
Şi, în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc. civ. „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Astfel cum rezultă din conţinutul textelor legale, contestaţia în anulare formulată nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de acestea.
Greşelile la care se referă art. 318 C. proc. civ. trebuie să fie evidente şi săvârşite de instanţă ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale esenţiale din dosarul cauzei, contestaţia în anulare neputând fi exercitată pentru remedierea unor greşeli de judecată.
Motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) C. proc. civ. invocat de contestatoare nu vizează în speţă erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului care au avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite.
Contestatoarea nu a precizat în concret greşeala materială esenţială ce a determinat soluţia eronată.
Pentru considerentele expuse se constată că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 317 alin. (2) şi art. 318 alin. (1) C. proc. civ. şi urmează a fi respinsă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC O. SRL Bucureşti împotriva Deciziei nr. 1456 din 24 aprilie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrată cererea pentru suspendarea executării silite formulată de contestatoarea SC O. SRL Bucureşti.
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC O. SRL. Bucureşti împotriva Deciziei nr. 1456 din 24 aprilie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 579/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 600/2008. Comercial → |
|---|
