ICCJ. Decizia nr. 3775/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3775/2008
Dosar nr. 3109/1/2008
Şedinţa publică din 12 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2726 din 3 octombrie 2008 pronunţată în dosarul nr. 3108/1/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis contestaţia în anulare formulată de M.N. împotriva deciziei nr. 1162 din 20 martie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe care a anulat-o şi a stabilit termen pentru rejudecarea recursului declarat de aceeaşi parte. Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a avut în vedere dispoziţiile art. 317 pct. 1, art. 85 şi art. 107 C. proc. civ. şi constatând că pentru termenul când s-a judecat recursul procedura nu a fost legal îndeplinită a anulat Decizia pronunţată de instanţa de recurs prin care s-a făcut aplicarea art. 20 alin. (3) C. proc. civ., dispunându-se anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâtul M.N. După ce a fost îndeplinită şi obligaţia de timbrare, Înalta Curte a luat în examinare recursul declarat de M.N. şi a reţinut:
Reclamantul M.G. în nume personal şi ca reprezentant al SC M.E. SRLl-a chemat în judecată pe M.N. şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să dispună excluderea pârâtului din societate pentru motive care au fost încadrate în prevederile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990.
Tribunalul Bucureşti prin sentinţa nr. 2003 din 17 aprilie 2006 a respins ca nefondată acţiunea apreciind că în cauză au intervenit neînţelegeri între asociaţi care fac incidente dispoziţiile art. 227 lit. b) şi e şi nu art. 222 lit. d) din Legea societăților comericale.
Soluţia instanţei de fond a fost apelată de M.G. şi SC M.E. SRL, iar Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia nr. 387 din 17 septembrie 2007, a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul admiterii cererii reclamanţilor şi, ca urmare, a dispus excluderea lui M.N. din societatea SC M.E. SRL, constatând totodată că M.G. este asociat unic al societăţii.
Pentru a decide astfel instanţa de apel a reţinut că în cauză nu erau aplicabile dispoziţiile art. 80 şi art. 82 din Legea nr. 31/1990 şi că în raport de temeiul legal invocat prin acţiune, înscrisurile noi şi expertiza administrată ca probă în calea de atac promovată au făcut dovada că intimatul - pârât a fraudat societatea prin faptele sale constând înstrăinarea unei autoutilare, prin încheierea unui contract de leasing financiar pentru un autoturism care nu a fost înmatriculat pe numele firmei, cât şi prin alte fapte care au constat în retragerea de bani din conturile societăţii, bani care nu au fost restituiţi societăţii. Faţă de aceste probe s-a reţinut că sunt îndeplinite cerinţele art. 222 lit. d) pentru a dispune excluderea pârâtului care prin faptele sale a fraudat societatea.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel a declarat recurs, pârâtul M.N. pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. În esenţă recurentul a susţinut în argumentarea primului motiv că nu a fost citat la adresa indicată în dosarul de fond de către expert şi că nici intimatul şi nici expertul parte nu au avut cunoştinţă de data la care s-a efectuat expertiza. Prin al doilea motiv de recurs argumentat de recurent s-a susţinut că soluţia este lipsită de temei legal, şi că a fost dată cu încălcarea şi aplicarea gresită a legii.
Potrivit recurentului, instanţa s-a servit de concluziile echivoce ale expertizei şi a ajuns la concluzia că se aplică art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 dispunând excluderea lui M.N. din societate. Recurentul a analizat expertiza contabilă şi după ce a combătut fiecare constatare a expertului a tras concluzia că nu există raport de cauzalitate între intenţia de fraudă şi paguba produsă societăţii, pentru că societatea a realizat în final profit. În continuare a arătat că asociaţii sunt administratori cu drepturi egale, că intimatul nu a făcut dovada că a încercat să recupereze paguba produsă prin vânzările de autovehicule aşa cum a susţinut, că instanţa nu a ţinut seama de înţelegerea asociaţilor care au hotărât de comun acord să împartă patrimoniul societăţii, condiţii în care nu era necesar un acord pentru înstrăinarea autoutilitarei.
În fine, a arătat că din fişele de inventar nu rezultă faptul că există o pagubă, că din vânzarea autoutilitarei o sumă a fost scăzută prin contul 6583 iar restul s-a decontat pentru alte cheltuieli. A conchis autorul că greşit s-a reţinut şi faptul că asociatul prin vânzarea autovehiculelor la preţuri subevaluate şi a retragerii de bani din contul societăţii a produs o pagubă societăţii.
Pentru aceste motive recurentul s-a considerat îndreptăţit să solicite modificarea deciziei pronunţată de instanţa de apel în sensul respingerii apelului declarat de reclamant.
Recursul este nefondat.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Observâd dispoziţiile art. 105 alin. (2) la care se face trimitere prin motivul de nelegalitate mai sus enunţat se constată că pentru a opera nulitatea se cere ca (1) actele de procedură să fie îndeplinite cu neobservarea formelor legale şi (2) să se fi pricinuit părţii o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea lor. Aceleaşi dispoziţii prevăd că vătămarea se presupune până la dovada contrarie în cazul nulităţilor prevăzute expres de lege. Examinând criticile şi argumentele aduse în spijinul acestui motiv – prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. - se constată că recurentul nu a demonstrat faptul că se află în ipotezele art. 105 alin. (2) C. proc. civ. întrucât, pe de o parte nu s-a arătat care au fost dispoziţiile legale încălcate sau îndeplinite cu neobservarea formelor legale iar, pe de altă parte nu s-a demonstrat vătămarea care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actelor respective.
Dacă s-ar admite că se discută convocarea la expertiză potrivit reglementărilor din procedura civilă paragraful 5 intitulat „Expertiza", se va constata că recurentul nu se află nici în situaţia ultimei ipoteze a art. 105 alin. (2) C. proc. civ. întrucât nulitatea nu este „prevăzută anume de lege", pentru ca vătămarea să se presupună până la dovada contrară.
Faţă de cele ce preced, critica argumentată pe acest motiv este nefondată.
Distinct de cele arătate mai sus se poate observa că art. 208 alin. (1) C. proc. civ. prevede obligaţia de citare a părţilor numai dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la faţa locului.
Verificarea actelor din contabilitate pentru întocmirea raportului de expertiză nu constituie lucrare întocmită la faţa locului în sensul avut în vedere de legiuitor prin articolul menţionat. Din dosarul de apel se mai poate observa că recurentul prin apărător a solicitat termen pentru studierea raportului de expertiză, că a depus note de concluzii şi apoi a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză fără să-şi exprime dezacordul cu privire la chestiunile verificate de expert. Mai trebuie reţinut că drepturile procesuale trebuie exercitate potrivit art. 723 C. proc. civ., cu bună-credinţă şi potrivit scopului pentru care au fost recunoscute de lege. Această subliniere se impune a fi făcută întrucât prin obiecţiunile aflate în dosarul de apel s-a cerut ca partea să fie înştiinţată pentru efectuarea expertizei, după ce acesta s-a depus, menţiune care nu a fost făcută cu bună-credinţă, câtă vreme nu corespunde cu actele de comunicare, iar în contestaţia în anulare şi-a dat altă adresă deşi la fond şi în apel procedura făcută la locul comunicării sentinţei nu a fost contestată la niciun termen de intimat prin apărătorul ales, conform dispoziţiilor procedurale.
În al doilea rând se constată că, procedural se instituie pentru părţi îndatorirea ca în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului şi să-şi îndeplinească actele de procedură în ordinea şi la termenele stabilite de lege sau judecător. În speţă, din actele dosarului nu rezultă că anterior efectuării expertizei s-a depus o cerere din care să rezulte că s-a indicat o adresă, despre care să fie înştiinţată şi instanţa precum şi celelalte părţi, pentru convocarea la efectuarea expertizei. În fine, trecând peste aceste aspecte se va reţine că citarea părţilor potrivit art. 208 C. proc. civ. este obligatorie numai când este nevoie de o lucrare la faţa locului, în celelalte situaţii convocarea fiind facultativă.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează aplicarea greşită a legii. În esenţă recurenta a tins să demonstreze că societatea nu a fost fraudată prin faptele recurentului - pârât. Pornind de la dispoziţiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 care au constituit temei pentru excluderea recurentului din societate, a fost repusă în discuţie chestiunea fraudării societăţii. Probele administrate în apel care au constituit fundamentul concluziilor instanţei în controlul sentinţei fondului atât sub aspectul netemeiniciei cât şi al nelegalităţii, au demonstrat că a fost nesocotit interesul societar . În mai multe rânduri se remarcă din conţinutul criticilor aduse deciziei că s-a pus problema neurmăririi recurentului dacă s-a considerat că a produs pagubă prin actele de înstrăinare sau prin împrumuturile nerestituite. Cu privire la aceste susţineri trebuie reţinut că Legea nr. 31/1990 nu condiţionează excluderea din societate de acţiunea în răspundere pentru prejudiciul cauzat societăţii. Această măsură a excluderii are natura juridică a unei sancţiuni societare care se ia în vederea protejării intereselor societăţii şi ca atare poate fi promovată separat.
Art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 are în vedere situaţia fraudării societăţii care constă în principiu în acţiuni sau omisiuni intenţionate săvârşite de asociatul administrator. Demonstrarea fraudei este o chestiune de fapt, care a rezultat din lucrările expertizei cât şi din celelalte probe aflate la dosar iar faptele reţinute echivalează şi cu un abuz în exercitarea drepturilor izvorâte din calitatea de administrator.
În realitate, din conţinutul motivării căii de atac mai rezultă că recurentul şi-a manifestat dezacordul cu privire la constatările expertizei or, în ipoteza în care ar fi constatat că nu îşi însuşeşte concluziile raportului de expertiză avea la îndemână dispoziţiile art. 212 alin. (2) C. proc. civ. prin care se precizează căile de urmat într-o astfel de situaţie. Prin urmare, chestiunile de fapt nu pot fi reanalizate în această cale de atac întrucât recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, care poate fi promovată numai pentru motive de nelegalitate. În consecinţă, chestiunile de fond care vizează aprecierea instanţei asupra situaţiei de fapt nu pot fi reanalizate în recurs, întrucât acestea vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea soluţiei.
Înţelegerea pentru „divizarea" societăţii în ce priveşte modul de administrare nu prezintă nicio relevanţă în raport cu motivul de nelegalitate invocat întrucât această noţiune este străină domeniului referitor la administrarea societăţii şi, în orice caz, măsurile luate de administratorul asociat nu trebuie să se regăsească în noţiunea de fraudă, element intenţional, concertat, fraudulos, constând în folosirea în mod abuziv sau neîndreptăţita calităţii de asociat în detrimentul societăţii. Înstrăinarea unor bunuri fără ca preţul să fie evidenţiat în actele contabile sau fără acordul celuilalt asociat, neînmatricularea pe numele firmei a unui autoturism, retragerea de sume din contul societăţii intră în noţiunea de fraudare a societăţii din moment ce a fost nesocotit interesul societăţii în exercitarea atribuţiilor de administrator.
Sintetizând argumentele pentru respingerea acestui motiv, se va reţine ca fiind esenţial faptul că demonstrarea fraudării societăţii ţine de judecata fondului, de situaţia de fapt care nu poate fi reconsiderată în recurs, aceste fapte constituind în realitate fundamentul soluţiei care a fost pronunţată cu respectarea art. 222 lit. d) din Legea societăților comerciale.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, conform art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M.N. împotriva deciziei comerciale nr. 387 din 17 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3773/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3776/2008. Comercial → |
|---|
