ICCJ. Decizia nr. 385/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 385/2008
Dosar nr. 94/35/2007
Şedinţa publică din 6 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2536 din noiembrie 2006, Tribunalul Satu Mare a respins acţiunea comercială a reclamantei M.L., prin împuternicit M.C., în contradictoriu cu pârâta R.A. C. Satu Mare, având ca obiect constatarea nulităţii absolute, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, reclamanta a invocat ca şi cauze de nulitate a contractului de asociere în participaţiune, nerespectarea dispoziţiilor art. 251 – art. 256 C. com., respectiv că, pârâta nu a acordat nimic din operaţiunile sau comerţul său şi nici nu a participat la beneficiile sau pierderile reclamantei.
Însă, potrivit prevederilor art. 1 din contractul de asociere încheiat, la data de 22 februarie 1994, pârâta, s-a obligat să pună la dispoziţie, în folosinţa d-nei M.L.V., întregul mini - hotel cu 12 paturi, iar conform art. 2 din contract, reclamanta a pus la dispoziţia d-nei M.L.V., în folosinţă mobilierul şi obiectele de inventar existente în spaţiul indicat mai sus.
Deci, s-a apreciat de către instanţă că, pârâta nu şi-a adus aportul la derularea contractului de asociere în participaţiune.
Apoi, reclamanta avea şi ea obligaţii conform art. 3 din contractul de care însă nu a vorbit în acţiunea sa şi nu a făcut dovada îndeplinirii lor, mărginindu-se a critica doar prestaţia sau, mai exact lipsa prestaţiei pârâtei.
Oricum, contractul în cauză, fiind afectat de un termen extinctiv, acesta a expirat la expirarea termenului, respectiv la 22 februarie 1999, conform termenului prevăzut la art. 9 din contract.
Reclamanta a mai arătat ca şi motiv de nulitate a contractului de asociere în participaţiune şi faptul că, pârâta nu are în obiectul său de activitate prestarea unor asocieri în participaţiune, fără să probeze însă afirmaţia. A solicitat totuşi să depună un extras al fişei pârâtei de la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Satu Mare, ceea ce s-a şi întâmplat, însă din studiul acestui înscris nu a rezultat că nu ar avea conform obiectului său de activitate descris, posibilitatea organizării unor asocieri în participaţiune.
Faţă de motivele de nulitate invocate de reclamantă, instanţa a respins cererea de constatare a nulităţii contractului în cauză, ca fiind neîntemeiată legal şi nedovedită, neexistând nici vicii de fond sau de formă care să atragă nulitatea absolută.
Referitor la cererea reclamantei de constatare a valabilităţii acestui contract ca şi contract de închiriere a imobilului, casă naţionalizată, instanţa a respins-o, arătând că acest imobil, se află în domeniul public al municipiului Satu Mare, conform listei aprobate prin HG nr. 967/2002 imobilul fiind dat în administrarea pârâtei prin H.C.L. nr. 41/70 din 21 decembrie 2000. Această hotărâre de guvern a rămas valabilă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 674 din 8 februarie 2005, decizie prin care s-a respins acţiunea în contencios administrativ prin care s-a solicitat rectificarea HG nr. 967/2002 şi anularea H.C.L. nr. 41/70/2000.
De asemenea, s-a apreciat de către instanţă că, contractul de asociere în participaţiune nu poate fi considerat contract de închiriere, în acest sens pronunţându-se instanţele judecătoreşti prin hotărârile intrate în puterea lucrului judecat, respectiv sentinţa nr. 739/2001 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, sentinţa nr. 53/2003 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, sentinţa nr. 1309/2001 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, Decizia civilă nr. 271/2002 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, care au stabilit că nu a avut loc prelungirea contractului prin acordul tacit al părţilor şi că imobilul predat reclamantei, în baza contractului de asociere în participaţiune nu are destinaţie de locuinţă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel M.C., mandatar al lui M.L.V., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei, în sensul admiterii acţiunii şi constatării nulităţii absolute a contractului de asociere nr. 58 din 24 februarie 1994, concomitent cu constatarea valabilităţii acestuia ca şi contract de închiriere a imobilului casă naţionalizată din Satu Mare, str. Ştrandului.
Apelul a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Oradea prin Decizia nr. 78 din 12 iunie 2007.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta M.L.V. solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei atacate.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta invocă, în esenţă, următoarele motive (recurenta, prin mandatarul său, a renunţat în mod expres la motivul întemeiat pe pct. 10 al art. 304 C. proc. civ.).
Instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit prevederile art. 292 alin. (1), art. 295 alin. (2) şi art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât deşi reclamanta a cerut probe instanţa a absolvit-o pe pârâtă de obligaţia de prezentare a probelor, acceptând în schimb ataşarea unor dosare, încălcându-se prin aceasta principiul contradictorialităţii, respectiv prevederile art. 115, 116 şi art. 723 alin. (1) C. proc. civ.
Instanţa a aplicat greşit prevederile art. 251 C. com., întrucât punerea la dispoziţia reclamantei, în folosinţă, a imobilului şi a mobilierului nu înseamnă act de comerţ iar pârâta nu i-a acordat reclamantei participarea la beneficiile unui comerţ de la său şi deci nu este vorba despre o asociere. S-a impus prin convenţie o clauză leonină contrară art. 251 C. com. şi art. 1513, art. 966, art. 968 şi art. 5 C. civ., întrucât se prevede o cotă minimă garantată pentru pârâtă.
Decizia atacată s-a dat cu încălcarea art. 115, art. 129 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 1169 C. civ., raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât intimata pârâtă nu a răspuns prin întâmpinări „la toate capetele de fapt şi de drept" ale cererilor reclamantei.
În fine, Decizia atacată s-a dat cu încălcarea prevederilor art. 129 şi art. 292 C. proc. civ., respectiv cu încălcarea principiului contradictorialităţii, întrucât se face referire la hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat.
Examinând recursul reclamantei prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, instanţele interpretând şi aplicând corect textele legale la care recurenta face trimitere.
În primul rând este de arătat că instanţa de apel nu a încălcat prevederile legale în ceea ce priveşte modalitatea de administrare a probelor şi nici principiul contradictorialităţii. Ataşarea unor dosare soluţionate în care au figurat aceleaşi părţi şi trimiterea la unele hotărâri judecătoreşti irevocabile, aflate în strânsă legătură cu prezenta cauză, nu constituie, în nici un caz, o încălcare a principiului contradictorialităţii sau a altor prevederi la care face trimitere recurenta.
Împrejurare că pârâta nu a răspuns, prin întâmpinările sale „la toate capetele de fapt şi de drept" ale criticilor reclamantei nu constituie o încălcare de către instanţă a textelor indicate. Aceasta întrucât este dreptul pârâtei de a-şi formula apărările, inclusiv pe calea întâmpinării, în forma şi cu întinderea pe care le consideră necesare şi utile, urmând şi să suporte consecinţele unor apărări insuficiente sau inadecvate.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentei privind greşita aplicare a prevederilor art. 251 C. com. şi art. 1513, art. 966, art. 958 şi art. 5 C. civ. şi aceasta este nefondată întrucât, instanţa de apel a reţinut în mod corect că, prin hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat s-a stabilit, în mod irevocabil, că ne aflăm în prezenţa unui contract de asociere în participaţiune care a fost executat şi şi-a produs efectele ca atare, neputând fi acum, post factum, calificat drept un contract de închiriere.
De asemenea, corect s-a reţinut neincidenţa prevederilor art. 1513 C. civ., din perspectiva prevederilor clauzei inserate în contract, la art. 3, care nu exclude participarea pârâtei la pierderi şi nici partajarea profitului obţinut din asociere.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta M.L.V., împotriva deciziei nr. 78 din 12 iunie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 6 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 383/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 386/2008. Comercial → |
|---|
