ICCJ. Decizia nr. 387/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 387/2008
Dosar nr. 15793/1/2006
Şedinţa publică din 6 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Bucureşti, reclamanta SC C. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC L.C.I. SRL, ca prin hotărârea ce va pronunţa să constate nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare – cumpărare, autentificat sub nr. 2569 din 18 decembrie 2003 de B.N.P. C.I., încheiat între părţi, în ceea ce priveşte suprafaţa de 168,25 m.p. (în contract fiind înscrisă suprafaţa de 164,21 m.p.); să dispună radierea din cartea funciară nr. 1697 a menţiunilor privitoare la dreptul de proprietate al pârâtei pentru suprafaţa de 168,25 m.p. de la parterul imobilului situat în Buftea, str. Mihail Eminescu şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Secţia a VI-a comercială a Tribunalului Bucureşti a respins acţiunea, ca neîntemeiată, prin sentinţa civilă nr. 13793, pronunţată la data de 22 decembrie 2004, în dosarul nr. 2988/2004, cu motivarea că probele administrate în cauză nu au putut forma convingerea instanţei că, în speţă, consimţământul vânzătorului a fost alterat la data semnării actului în forma autentică, prin eroare sau dol.
Prin Decizia comercială nr. 804, pronunţată la data de 30 noiembrie 2005, în dosarul nr. 828/2005, Secţia a VI-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti, a admis apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a admis, în parte, acţiunea, a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare – cumpărare, autentificat sub nr. 2569 din 18 decembrie 2003 de B.N.P. C.I., în ceea ce priveşte suprafaţa de 164,21 m.p. şi a obligat pârâta la plata sumei de 10.162.500 Rol, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond şi apel.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă nu a analizat toate probele administrate în cauză, cum ar fi adresa nr. 2326 din 05 august 2004 a C.N.P. Bucureşti, din care rezultă că taxa de timbru notarială, achitată la încheierea contractului a fost calculată pentru suprafaţa de 179,88 m.p., nu şi pentru suprafaţa de 164,21 m.p., corespondenţa dintre părţi purtată anterior încheierii contractului de vânzare – cumpărare, care arată că părţile intenţionau să vândă, respectiv să cumpere, imobilul în suprafaţă de 179,88 m.p., care făcea obiectul contractului de leasing imobiliar nr. 500 din 25 mai 1999, încheiat între acestea, în acest sens fiind şi cele statuate în adunarea generală ordinară a acţionarilor SC C. SA, prin Hotărârea nr. 1 din data de 17 noiembrie 2003, astfel cum rezultă din procesul verbal întocmit cu acea ocazie, care, în vederea semnării contractului în formă autentică, a împuternicit pe administratorul unic al societăţii, B.D., al cărui mandat de reprezentare a societăţii nu putea să exceadă împuternicirii ce i-a fost dată, conform dispoziţiilor art. 1536 alin. (2), art. 1537 C. civ., iar intimata pârâtă, contrar susţinerilor sale, nu a făcut dovada achitării unui preţ mai mare decât cel stipulat în contractul de vânzare - cumpărare în litigiu. S-a apreciat ca fiind întemeiate criticile referitoare la motivul de nulitate constând în exercitarea de manopere dolosive, în lipsa cărora nu s-ar fi încheiat contractul, aspect neanalizat de instanţa de fond, întrucât textul contractului cuprinde o serie de elemente de natură să inducă în eroare o persoană care reciteşte un text iniţial agreat: din cele două suprafeţe care fac obiectul vânzării, numai suprafaţa de 179,88 m.p. (corespunzătoare celei din contractul de leasing) este scrisă cu litere îngroşate; la descrierea componenţei primei suprafeţe ultima încăpere este nr. 13 WC, suprafaţă utilă de 3,47 m.p. ca şi la descrierea componenţei celei de-a doua suprafeţe de 164,21 m.p., deşi în întregul imobil există o singură încăpere cu nr. 13 şi cu această suprafaţă, stabilindu-se că, în conformitate cu dispoziţiile art. 948 alin. (2), art. 953 şi art. 960 C. civ., contractul de vânzare - cumpărare este lovit de nulitate absolută parţială în ceea ce priveşte suprafaţa de 164,21 m.p. din imobil, asupra căreia nu există acordul de voinţă al celor două părţi. S-a considerat că al doilea capăt de cerere al acţiunii, având ca obiect radierea din cartea funciară a menţiunilor referitoare la dreptul de proprietate al intimatei pârâte pentru suprafaţa de 168,25 m.p., de la parterul imobilului, situat în Buftea, str. Mihail Eminescu, judeţul Ilfov, este neîntemeiat, faţă de prevederile art. 35 din Legea nr. 7/1996 modificată prin OUG nr. 41/2004.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs intimata pârâtă, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestor motive s-a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a motivat insuficient Decizia pronunţată (art. 304 pct. 7); că a ignorat clauza stipulată la art. 10 din contract ca şi probele administrate pentru a dovedi că aceasta a fost respectată (art. 304 pct. 8), iar în susţinerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 s-a arătat că Decizia atacată a fost dată cu încălcarea art. 960 alin. (2) şi art. 1169 C. civ., prin reluarea afirmaţiilor nedovedite ale apelantei şi ignorarea susţinerilor intimatei, argumentate şi demonstrate de probele existente la dosar; cu încălcarea art. 969 alin. (1) C. civ., întrucât a permis SC C. SA Buftea, prin voinţă unilaterală, să pună capăt unui act juridic bilateral, încheiat în formă autentică şi cu greşita aplicare a art. 1537 C. civ., având în vedere că probele administrate atestă că reprezentantul intimatei a acţionat în limitele mandatului său, vânzând ceea ce a fost împuternicit să vândă, respectiv imobilul situat în Buftea, str. Mihail Eminescu, inclusiv suprafaţa de 164,21 m.p.
Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca neîntemeiat, şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică, apreciind neîntemeiate criticile recurentei, concretizate în motivele invocate.
Prin Decizia nr. 2973, pronunţată la data de 17 octombrie 2006, în dosarul nr. 2016/2006, Secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de intimata pârâtă împotriva deciziei instanţei de apel.
Investită cu soluţionarea contestaţiei în anularea deciziei pronunţate în recurs, aceeaşi instanţă, prin Decizia nr. 2214, pronunţată la data de 6 iunie 2007, în dosarul nr. 15793/1/2006, a admis această cerere, a anulat menţionata decizie şi a fixat termen pentru judecarea recursului, reţinând că instanţa de recurs, analizând cauza din perspectiva fondului pricinii, a omis, din greşeală, să examineze motivele de recurs invocate de recurentă, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 8, pct. 9 şi să stabilească în ce măsură argumentele aduse în susţinerea lor răspund cerinţelor acestor dispoziţii legale.
Rejudecând recursul, Înalta Curte reţine că motivele invocate în susţinerea acestei cereri, prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., nu-şi găsesc incidenţa în speţă.
Astfel, examinarea considerentelor deciziei atacate relevă că aceasta cuprinde motivele ce au format convingerea instanţei de control judiciar, conform cerinţelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., făcând posibilă analiza, în cadrul recursului, a legalităţii sale pe fond, aşa încât critica întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 nu se justifică.
Referindu-se la elementele cuprinse în textul contractului de vânzare - cumpărare de natură să inducă în eroare o persoană care reciteşte un text iniţial agreat, rezultă că instanţa de apel a avut în vedere clauza prevăzută la art. 10 din contract, deci nici critica nesocotirii acestei clauze - care, cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., poate fi încadrată în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi primită, iar critica nesocotirii probelor administrate formulată în susţinerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu se circumscrie acestuia şi nu poate fi încadrată în nici unul din motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., spre a putea fi analizată.
Este de observat că reţinând exercitarea de manopere dolosive la încheierea contractului de vânzare – cumpărare în litigiu, în lipsa cărora acesta nu s-ar fi încheiat, instanţa de apel a avut în vedere textul acestui act juridic, cu privire la obiect, în raport cu celelalte probe administrate în cauză, aşa încât nu se poate reţine încălcarea prevederilor art. 960 alin. (2) şi celor ale art. 1169 C. civ., iar critica adusă modului în care instanţa a analizat probele administrate nu poate fi primită, întrucât stabilirea dolului, după împrejurările cauzei, aparţine judecătorilor fondului, constituind o chestiune de fapt ce excede controlului casaţiei.
Cum între condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţiei figurează şi cea referitoare la consimţământul valabil al celui ce se obligă şi cum instanţa de apel a constatat nulitatea parţială a contractului pentru vicierea consimţământului vânzătoarei prin dol cu privire la suprafaţa de 164,21 m.p., inclusă, prin manopere dolosive, în cuprinsul obiectului acestuia, nu se poate reţine că, procedând astfel, a încălcat dispoziţiile art. 969 alin. (1) C. civ., care se referă la efectele convenţiilor valabil încheiate, ce nu au fost înlăturate prin mijlocirea nulităţii.
Având în vedere că evocarea art. 1537 C. civ., în considerentele deciziei atacate a avut doar rolul de a preciza că mandatarul SC C. SA Buftea, administratorul unic B.D., nu putea acţiona conform acestor dispoziţii, decât în limitele împuternicirii ce i-a fost dată de către adunarea generală ordinară a acţionarilor, concretizată în Hotărârea nr. 1/2007, care a stabilit că obiectul vânzării îl constituie doar suprafaţa de 179,88 m.p., prevăzută în contractul de leasing imobiliar nr. 500/26 mai 1999, fără să constituie fundament juridic al hotărârii pronunţate, nu se poate primi critica greşitei aplicări a acestui text legal.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC L.C.I. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 804 din 30 noiembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 6 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 386/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 399/2008. Comercial → |
|---|
