ICCJ. Decizia nr. 39/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 39/2008
Dosar nr. 5579/36/2006
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2008
Asupra cererii de recurs de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată,
Prin sentinţa nr. 14 COM din 17 mai 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, se admite acţiunea reclamantei şi se dispune rezilierea contractului de antrepriză cu cheltuieli de judecată. Mai exact, Curtea de Apel Constanţa a admis acţiunea formulată de reclamanta intimată SC F. SA Tulcea, a dispus rezilierea contractului de antrepriză din 13 aprilie 2005 încheiat între părţi şi obligarea pârâtei la plata sumei de 13.795,84 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
- relativ la calificarea juridică a acţiunii, susţinerile pârâtei nu sunt fondate, în speţă fiind vorba de o cerere în reziliere şi nu în rezoluţiune. S-a reţinut că, deşi deosebite ca obiect, obligaţiile constructorului sunt succesive în timp, urmând unele după altele, în măsura în care realizarea uneia conduce la premisa realizării celorlalte. Contractul de antrepriză este prin natura sa un contract cu executare succesivă, chiar dacă obiectul nu se regăseşte în fiecare prestaţie;
- pârâta SC S.S. SRL nu şi-a respectat obligaţiile contractuale, intrând sub incidenţa dispoziţiilor art. 1020 şi art. 1021 C. civ. S-a mai reţinut că, în cuprinsul contractului, referirile la existenţa unor anexe sunt prevăzute tot în îndeplinirea unor obligaţii ale executantului.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta care a învederat următoarele:
1. Relativ la calificarea juridică a acţiunii, aceasta a afirmat în continuare punctul de vedere expus cu prilejul dezbaterii în fond a cauzei şi susţinut prin concluziile scrise depuse la dosar. Prima instanţă nu a analizat riguros caracteristicile obligaţiilor contractuale a căror neexecutare o reproşează reclamanta. Ea a tras o concluzie greşită din împrejurarea că, în speţă, se reclamă încălcarea unei pluralităţi de obligaţii.
Recurenta susţine că prima instanţă face o confuzie considerând că existenta mai multor obligaţii asumate de către pârâtă şi afectate de acelaşi termen reprezintă, în fond, o obligaţie cu executare succesivă. În realitate, este vorba de o pluralitate de obligaţii cu executare uno ictu, fiecare dintre acestea având un obiect distinct de celelalte.
Din această perspectivă, recurenta susţine că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura acestuia, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
2. În fond, prima instanţă nu a răspuns la toate chestiunile pe care le-a ridicat în speţă şi s-a mărginit să ofere o soluţie a cauzei fără o motivare corespunzătoare a efectelor juridice pe care contractul încheiat şi maniera în care acesta a fost asumat de părţi le-au generat, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.
3. Relativ la obligarea la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de taxele de arbitraj, recurenta a susţinut că hotărârea arbitrală a fost anulată pentru compunerea nelegală a completului de arbitraj şi, prin urmare, cheltuielile efectuate de intimată cu această ocazie rămân definitiv în sarcina acesteia neexistând temei legal pentru suportarea acestora de către pârâtă, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.
Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente.
În ceea ce priveşte calificarea juridica a acţiunii, aceasta este o acţiune in reziliere a unui contract, respectiv a contractului de antrepriza din 2006.
În mod corect, instanţa de fond retine faptul ca obligaţiile parţii denumite "executant" sau "constructor", deşi deosebite ca obiect sunt succesive in timp, urmând unele după altele, in măsura in care realizarea uneia conduce la premiza realizării celeilalte.
Contractul de antrepriza prin natura lui este un contract cu executare succesiva chiar daca obiectul nu se regăseşte in fiecare prestaţie, acesta fiind realizarea lucrării.
În speţă, prestaţiile constau in: realizarea proiectului tehnic, a celui de execuţie, avizarea, aprobarea si autorizarea executării obiectivului de câtre autorităţile competente.
Pe fondul cauzei, obligaţia de proiectare, verificare si obţinerea tuturor aprobărilor si avizelor necesare nu s-a realizat in termenul prevăzut de art. 2.1 din contract; obiectul contractului aşa cum rezulta din prevederile art. 1.1. si din răspunsul la interogatoriu este "un ponton de acostare a navelor maritime, cu o lungime maxima de 74 m, lăţime 11,35 m, greutate cuprinsă între 175 - 195 tone, echipat cu babale si brâu lemn esenţa tare; elementele menţionate erau suficiente pentru a executa lucrarea.
Sunt depuse la dosarul cauzei anexe care au fost avute în vedere de către părţi si in baza cărora recurentul a efectuat anumite demersuri la organele autorizate in vederea executării obligaţiilor contractuale.
Anexa conţine aceleaşi elemente care sunt prevăzute în textul art. 1.1. din contract, iar momentul intrării in vigoare a contractului este clar stabilit respectiv data semnării acestuia, fără o altă formalitate.
În concluzie contractul de antrepriză din 2006 este legal încheiat, a produs efecte de la data semnării lui de către părţi şi se încadrează în prevederile art. 969 C. civ.
Între părţi a existat si faza prealabilă introducerii cererii de chemare in judecată, respectiv concilierea directă, ocazie cu care recurenta nu a invocat niciodată aspectele susţinute in motivele de recurs.
Analizând Decizia atacată în raport de motivul prevederile de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se observă lesne că el a fost invocat în mod nefondat deoarece hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi conţine suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac. De altfel, judecătorul nu trebuie să răspundă în mod separat fiecărui argument, fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care şi-au întemeiat acţiunea sau apărările.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, textul art. 274 C. proc. civ., prevede clar că "partea care cade in pretenţiuni va fi obligată la cerere, sa plătească cheltuielile de judecată. Judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru". Şi cum acţiunea s-a admis pe fond, ca urmare a admiterii acţiunii în anulare, în mod corect s-a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru cele reţinute, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC S.S. SRL Tulcea împotriva sentinţei nr. 14 COM din 17 mai 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC S.S. SRL Tulcea împotriva sentinţei nr. 14 COM din 17 mai 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 16 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3779/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 501/2008. Comercial → |
|---|
