ICCJ. Decizia nr. 408/2008. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 408/2008

Dosar nr. 4595/46/2006

Şedinţa publică din 7 februarie 2008

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 28 noiembrie 2006, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pe pârâtele G.A. (fostă L.) şi T.St.V. solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare între cele două pârâte autentificat sub nr. 162 din 5 aprilie 2006 având ca obiect apartamentul nr. 128 din Piteşti.

În motivarea acţiunii s-a arătat că în baza OUG nr. 51/1998 prin contractul de cesiune de creanţă nr. 127/72814 din 14 decembrie 1999 încheiat cu B.A. a fost preluat activul bancar constatând în creanţa neperformantă aferentă debitoarei SC A.M. SRL consolidată la valoarea de 19.088,24 dolari S.U.A.

Întrucât nu s-a reuşit recuperarea creanţei de la debitorul principal, s-a procedat la executarea contractului de cauţiune încheiat la data de 29 mai 1998 cu tot patrimoniul în prezent şi viitor de către L.A., în prezent G.

Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 2 din 10 ianuarie 2007, a respins ca inadmisibilă, acţiunea.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că nu au fost respectate dispoziţiile art. 46 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 republicată care condiţionează primirea cererii de dovedirea comunicării acesteia şi a actelor corespunzătoare cu scrisoare recomandată şi confirmare de primire.

S-a mai arătat că, deşi legea impune o anumită procedură prealabilă înregistrării acţiunii în instanţă, reclamanta nu s-a conformat acesteia, întrucât nu a depus confirmarea de primire a scrisorii recomandate, ci doar un borderou către Oficiul Poştal nr. 22.

Împotriva acestei soluţii, reclamanta a declarat recurs criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, se susţine că este inadmisibil motivul respingerii pe faptul că nu s-a făcut dovada procedurii prealabile din moment ce a depus Borderoul de transmitere a recomandatelor înregistrat la Oficiul Poştal nr. 22 Bucureşti, data plecării 2 noiembrie 2006, iar în baza art. 3041 C. proc. civ., a depus şi înscrisuri noi respectiv confirmarea de primire a scrisorii recomandate.

S-au pus concluzii şi pe fond solicitându-se admiterea recursului, casarea sentinţei criticate, admiterea acţiunii şi constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâte la data de 5 aprilie 2006.

Recursul este nefondat.

Instanţa de fond considerând că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 46 din OG nr. 51/1998 respectiv comunicarea actelor corespunzătoare cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire a respins acţiunea ca inadmisibilă.

Criticile formulate nu fac referire la modul de interpretare a dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din OG nr. 51/1998 ci se depune un înscris nou respectiv confirmarea de primire a scrisorii recomandate.

Or, în aceste condiţii examinând recursul în limitele criticilor formulate se reţine că deşi borderoul către Oficiul Poştal nr. 22 ce poartă ştampila de confirmare, data plecării 2 noiembrie 2006, sub nr. 14389, înscrisul depus drept confirmare de primire poartă alt număr respectiv 13626 şi data din 6 decembrie 2005.

În aceste condiţii în lipsa confirmării de primire în condiţiile art. 46 alin. (1) din OG nr. 51/1998 criticile formulate nu pot fi primite astfel că în considerarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. BUCUREŞTI, împotriva sentinţei nr. 2/ F/COM din 10 ianuarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 408/2008. Comercial