ICCJ. Decizia nr. 409/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 409/2008
Dosar nr. 5041/33/2006
Şedinţa publică din 7 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Sălaj, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1247 din 23 septembrie 2005, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamanţilor M.T., C.V., O.E., S.E. şi R.V.I., împotriva pârâţilor D.G.M.P.S. SĂLAJ – ZALĂU, judeţul Sălaj, SC R. SRL cu sediul social în Cluj-Napoca judeţul Cluj şi SC A. SA cu sediul social în Zalău judeţul Sălaj, pentru constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare a activelor şi plantaţilor fostelor Ferme nr. 9 şi 16 Ş.S., pentru suprafaţa de 4,16 ha teren. De asemenea, au mai fost obligaţi reclamanţii la plata sumei de 1.800 lei Ron cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta SC R. SRL Cluj-Napoca.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în principal că, vânzarea plantaţiilor de pomi fructiferi în cursul anului 2002, în cadrul procedurii de lichidare judiciară a pârâtei SC A. SA Zalău, anterior obţinerii titlului de proprietate şi punerii în posesie a reclamanţilor, cu privire la teren, în anul 2003, nu poate fi calificată ca o acţiune frauduloasă, chiar dacă la acea vreme legile fondului funciar nu prevedeau expres a atare posibilitate şi nici nu reglementau raporturile juridice dintre noul proprietar al terenului cu plantaţii şi cumpărătorul de bună credinţă a acestora. Cel care este preferat pentru dobândirea deplină a dreptului de proprietate asupra terenurilor cu plantaţii, este în primul rând investitorul, care are posibilitatea să păstreze şi să dezvolte investiţia, în interesul societăţii, fostul proprietar beneficiind de despăgubiri, în natură sau prin echivalent.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 18 din 9 februarie 2006, a admis apelul declarat de reclamanţii M.T., C.V., O.E., S.E. şi R.V.I. împotriva sentinţei civile nr. 1247 din 23 septembrie 2005 pronunţată în dosarul nr. 2337/2005 al Tribunalului Sălaj, pe care a desfiinţat-o în întregime şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu motivarea că se impune administrarea probelor necesare, inclusiv o expertiză tehnică de specialitate pentru a determina cu exactitate modul în care se suprapun cele două titluri de proprietate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 3127 din 24 octombrie 2006, a admis recursul declarat de pârâta SC R.T. SRL Cluj-Napoca, împotriva deciziei civile nr. 18 din 9 februarie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, pe care a casat-o şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe de apel pentru rejudecarea apelului.
S-a apreciat că apelul are un caracter devolutiv, potrivit art. 295 C. proc. civ., iar instanţa de apel verifică în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă şi va putea încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate, precum şi a probelor noi propuse de părţi. În consecinţă, instanţa de apel putea reţine cauza spre soluţionare pe fond, urmând să dispună administrarea tuturor probatoriilor necesare dezlegării pricinii, precum şi a unei expertize.
Rejudecând cauza în apel după casare, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 32 din 12 februarie 2007, a respins apelul declarat de reclamanţii M.T., C.V., O.E., S.E. şi R.V.I. împotriva sentinţei civile nr. 1247 din 23 septembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Sălaj, obligând pe apelanţi să plătească intimatei SC R.T. SRL suma de 3130 lei cheltuieli de judecată.
În fundamentarea acestei soluţii, instanţa de apel a respectat principiul disponibilităţii părţilor, care au precizat că nu se impune administrarea de noi probe.
Nu au fost evidenţiate cauze de nulitate absolută ale celor două contracte (nici reclamanţii nu au arătat, de altfel, în mod expres aceste cauze care să justifice nulitatea absolută) astfel putându-se conchide că instanţa de fond a reţinut în mod corect că acţiunea reclamanţilor este nefondată.
Nici legile fondului funciar nr. 18/1991 şi nr. 1/2001 nu au prevăzut posibilitatea ca terenurile din extravilanul localităţilor, foste proprietăţi ale persoanelor fizice, care au trecut în proprietatea statului în mod abuziv, să fie restituite în natură împreună cu investiţiile efectuate de către societăţile agricole care le-au avut în administrare şi fără nici o despăgubire. Dimpotrivă, prin art. 41 din Legea nr. 1/2000, introdus prin OUG nr. 102/2001, în vigoare la momentul încheierii contractelor în litigiu, excludeau o atare posibilitate. Ulterior, acest text a fost modificat prin Legea nr. 400/2002 în sensul că terenurile cu plantaţii viticole şi pomicole au fost excluse de la interdicţia restituirii în natură cu posibilitatea recuperării investiţiilor neamortizate, de la noii proprietari, într-o perioadă de maximum 10 ani.
Aşadar, nimic nu interzicea ca până la momentul restituirii terenului în natură către persoanele îndreptăţite, investiţiile efectuate sub formă de plantaţii să fie vândute, ca active, unor terţi.
Prin urmare, vânzarea plantaţiilor de pomi fructiferi către pârâtă, anterior obţinerii titlului de proprietate şi punerii în posesie a reclamanţilor pentru terenul din titlul nu poate fi calificată ca o acţiune frauduloasă care să justifice desfiinţarea cu efect retroactiv a contractelor încheiate chiar dacă la acea vreme legile fondului funciar nu prevedeau expres o atare posibilitate dar nici nu o interziceau.
Împotriva deciziei civile nr. 32 din 12 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs reclamantul R.V.I., care a criticat ceastă hotărâre pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi admiterea acţiunii, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul în esenţă, a evocat că se impune constatarea nulităţii absolute atât a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1269 din 13 septembrie 2000 cât şi a contractului fără număr din 5 noiembrie 2002, fiind încălcate prevederile art. 1 – art. 3 din Legea nr. 268/2001 şi ale art. 19 din Legea nr. 400/2002.
Intimata-pârâtă SC R.T. SRL Cluj-Napoca a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge, ca nefondat, recursul reclamantului R.V.I. pentru următoarele considerente.
Din verificarea întregii documentaţii, rezultă că a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1269 din 13 septembrie 2000 între D.G.M.P.S. SĂLAJ-ZALĂU, în calitatea de vânzătoare şi SC R.T. SRL Cluj-Napoca, în calitatea de cumpărător, având ca obiect, vânzarea-cumpărarea liberă de orice sarcină a Fermei nr. 9 P.Ş.S., sechestrată de către corpul de executare silită a D.G.M.P.S. Sălaj în conformitate cu OG nr. 11/1996, subiectul executării silite fiind activul în totalitatea sa. S-a menţionat la pct. 6.3 din contract că terenul de incintă aferent Fermei nr. 9 P. urma a fi vândut după obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate prin vânzare directă cumpărătorului de active, la preţul de vânzare a aceluiaşi tip de teren practicat în zonă.
Ulterior, la 5 noiembrie 2002, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare activ Fermele nr. 9 şi 16 Ş.S., între SC A. SA Zalău, reprezentată legal prin lichidatori judiciari, în calitatea de vânzătoare şi SC R. SRL Cluj-Napoca, în calitatea de cumpărătoare, în baza procesului verbal de adjudecare prin licitaţie din data de 20 iunie 2002, privind pomii fructiferi descrişi în acest act.
Este adevărat că şi reclamantului R.V.I. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate a 4,16 ha aşa cum atestă titlul de proprietate nr. 1035/3 din 8 decembrie 2003 emis de C.J.S. dreptului de proprietate asupra terenurilor a judeţului Sălaj, însă această împrejurare este lipsită de referinţă.
Amplu documentat şi bine argumentat, instanţa de apel, cu raportare la cadrul legal aplicabil modului de dobândire a terenurilor şi plantaţiei, a constatat că cele două contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu respectarea condiţiilor legale, astfel încât nu poate fi primită teza acreditată de recurent vizând o acţiune de natură frauduloasă.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge, ca nefondat, recursul reclamantului R.V.I. împotriva deciziei nr. 32 din 12 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, nefiind îndeplinită nici o cerinţă prevăzută de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul R.V.I., împotriva deciziei nr. 32 din 12 februarie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 7 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 408/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 410/2008. Comercial → |
|---|
