ICCJ. Decizia nr. 554/2008. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 554/2008
Dosar nr. 530/2/2007
Şedinţa publică din 14 februarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Giurgiu, prin sentinţa nr. 1102 din 5 octombrie 2006, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta SC E.A. SA Bucureşti.
A respins acţiunea formulată de reclamantul C.Şt. împotriva pârâtei SC E.A. SA Bucureşti prin care a solicitat excluderea acesteia din SC U.I.E. SRL Clejani, jud. Giurgiu, în temeiul art. 63 din Legea nr. 31/1990, modificată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, în raport de sentinţa civilă nr. 7315 din 9 octombrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, şi de sentinţa nr. 2374 din 20 mai 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sunt întrunite dispoziţiile art. 1201 C. proc. civ., regăsindu-se tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Prin Decizia nr. 223 din 2 mai 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul C.Şt. împotriva hotărârii instanţei de fond.
Împotriva menţionatei decizii reclamanţii C.Şt. şi SC U.I.E. SRL Clejani, jud. Giurgiu, au declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În criticile formulate recurenţii reclamanţi, după o descriere amănunţită a situaţiei de fapt, a condiţiilor în care s-a constituit societatea SC U.I.E. SRL Clejani, a modului în care s-au desfăşurat relaţiile dintre asociaţi, susţin în esenţă că Decizia instanţei de apel cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cu referire la cele două hotărâri în raport de care greşit s-a apreciat că există autoritate de lucru judecat, în condiţiile în care obiectul acestora era diferit, prin care s-a cerut retragerea din societate a asociatului şi nu excluderea acestuia.
Reclamantul C.Şt. a mai precizat că soluţia Curţii de Apel Bucureşti este greşită şi sub aspectul nereţinerii calităţii sale de administrator în cadrul societăţii pentru care a declarat recurs.
Intimata pârâtă SC E.A. SA Grecia a formulat întâmpinare prin care a cerut anularea recursului SC U.I.E. SRL Clejani ca fiind formulat de o persoană fără calitate de reprezentant şi respingerea recursului reclamantului C.Şt. ca nefondat.
Referitor la excepţia lipsei calităţii de reprezentant invocată de intimata pârâtă, Curtea constată că, C.Şt. nu are calitatea de administrator al SC U.I.E. SRL întrucât în baza hotărârii A.G.E.A. nr. 1 din 28 iulie 2005 a acesteia şi de încheierea judecătorului delegat de la registrul comerţului nr. 2071 din 17 noiembrie 2005, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 2284/R din 5 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti a fost revocat din funcţia de administrator.
În aceste condiţii, Înalta Curte, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepţia lipsei calităţii de reprezentant a recurentei, a numitului C.Şt., şi în conformitate cu dispoziţiile art. 161 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul pe care acesta l-a formulat în cauză pentru recurenta în această calitate.
Analizând recursul reclamantului C.Şt. pe fond, în raport de criticile formulate şi de probele administrate în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Critica prin care recurentul reclamant susţine că instanţa judiciară a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1201 C. civ., nu este întemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti în mod corect a apreciat existenţa celor trei elemente impuse de lege pentru constatarea autorităţii de lucru judecat în condiţiile în care din analiza celor două sentinţe rezultă că în cauză este îndeplinită condiţia triplei identităţi, de obiect, cauză şi părţi.
Nu poate fi reţinută nici susţinerea recurentului reclamant în sensul că prin acţiunile în care s-au pronunţat sentinţele în raport de care s-a constatat autoritatea de lucru judecat nu se solicită excluderea, ci retragerea din societate, faţă de considerentele acestora din care rezultă fără dubiu că reclamantul a cerut excluderea celuilalt asociat.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul reclamantei SC U.I.E. SRL Clejani pentru lipsa calităţii de reprezentant al acesteia a lui C.Şt. şi va respinge, ca nefondat, recursul reclamantului C.Şt., formulat în nume propriu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia lipsei calităţii de reprezentant a lui C.Şt. invocată de intimata SC E.A. SA Grecia.
Anulează recursul declarat de C.Şt. în numele reclamantei SC U.I.E. SRL Clejani, jud. Giurgiu împotriva deciziei nr. 223 din 2 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de C.Şt. împotriva aceleiaşi decizii, în nume propriu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 549/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 555/2008. Comercial → |
---|