ICCJ. Decizia nr. 634/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 634/2008
Dosar nr. 28/43/2006
Şedinţa publică din 19 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Mureş la 10 februarie 2006 reclamanta Primăria Oraşului Luduş, în contradictoriu cu pârâta SC P.G. SRL Bistriţa, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige pârâta la plata sumei de 139.696,27 lei din care 92.950,92 lei reprezentând chirie şi 46.745,35 lei reprezentând majorări de întârziere calculate până la data de 31 iunie 2006 şi în continuare până la data achitării integrale a debitului.
În motivarea acţiunii reclamanta arată următoarele:
- între părţile în litigiu a intervenit contractul de închiriere din 20 august 1999 având ca obiect activul Restaurantul situat în Luduş, județul Mureş;
- pârâta a executat, cu acordul reclamantei, anumite lucrări de investiţii, procesul - verbal de recepţie a lucrărilor fiind încheiat la data de 20 martie 2000, valoarea investiţiilor fiind de 576.969.774 lei, sumă compensată parţial cu chiria restantă existentă la momentul lunii martie 2002, până la concurenţa sumei de 4.567.265;
- compensarea a fost consemnată în procesul - verbal de compensare din 31 august 2001;
- de la data compensării pârâta a mai achitat suma de 39.143.202 lei prin ordinul de plată din 12 noiembrie 2003, rămânând o restanţă la chirie de 92.950,92 lei la care s-au adăugat majorări de întârziere în cuantum de 46.475,35 lei în total 139.696,27 lei.
Pârâta nu a formulat întâmpinare deşi instanţa a acordat termen în acest sens.
Tribunalul Comercial Mureş, prin sentinţa nr. 434 din 17 aprilie 2006, a admis acţiunea reclamantei, a obligat pârâta să plătească acesteia suma de 139.696,27 lei din care 92.950,92 lei cu titlu de chirie şi 46.745,35 lei reprezentând majorări de întârziere calculate până la data de 31 ianuarie 2006 şi în continuare, în cuantum de 0,06% aplicate la suma de bază până la achitarea efectivă.
În fundamentarea acestei soluţii instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că pârâta a recunoscut că datorează reclamantei sumele solicitate, la momentul 30 aprilie 2005, prin adresa din 17 iunie 2005 depusă ca probă, că la data de 31 ianuarie 2006 la suma recunoscută de 1.239.522.467 lei rol s-au mai adăugat penalităţile de întârziere adiţionate (după conciliere) până la zi, astfel cum rezultă din tabelul existent la dosar, calculul nefiind contestat de pârâtă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC P.G. SRL Bistriţa criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, apelanta susţinând că a făcut investiţii recepţionate de către locatar în sumă de 576.969.774 lei rol care nu au fost deduse din chirie, contrar celor stipulate în capitolul VII din contractul de închiriere, în discuţie putând rămâne doar chiria aferentă perioadei octombrie 2004 - august 2005.
La solicitarea apelantei pârâte instanţa de control judiciar a încuviinţat proba cu expertiza contabilă, considerând-o utilă în dezlegarea cauzei.
Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Decizia nr. 61/A din 24 septembrie 2007, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentinţa în sensul că a respins acţiunea reclamantei, cu cheltuieli de judecată în apel în sumă de 9.996 lei.
În pronunţarea acestei hotărâri instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:
- faptul că părţile au fost de acord cu deducerea chiriei din contravaloarea investiţiei suportate de chiriaş rezultă şi din Decizia nr. 8649 din 20 decembrie 2002 a Comisiei constituite în baza Legii nr. 550/2002, decizie prin care s-a admis cererea chiriaşului de cumpărare prin negociere directă, spaţiul comercial deţinut în baza contractului de închiriere şi la care a făcut investiţii;
- aprobarea cumpărării spaţiului comercial în baza Legii nr. 550/2002 este relevantă întrucât, potrivit art. 16, în situaţia unei restanţe de cel puţin 6 luni la plata chiriei, vânzarea spaţiului ar fi fost respinsă, astfel că se prezumă că la data evocatei decizii, chiriaşul nu avea chirie restantă;
- în mod greşit prima instanţă a reţinut că adresa din 17 iunie 2005 ar echivala cu o recunoaştere a pretenţiilor reclamantei, fiind evident că apelanta pârâtă condiţionează plata sumei de 1.239.522.467 lei de finalizarea procedurii de vânzare aprobată prin Decizia nr. 8649/2002;
- prin sentinţa nr. 488 din 9 iunie 2004 a Judecătoriei Luduş o acţiune similară a reclamantei, pentru o pretinsă chirie restantă, a fost respinsă, sentinţa rămânând irevocabilă prin Decizia 5R din 5 octombrie 2005 a Tribunalului Comercial Mureş.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Primăria Luduş criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenta - reclamantă îşi subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi vizează, în esenţă, următoarele aspecte:
1) încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. faţă de faptul că expertul contabil nu a refăcut tabelul de calcul, neluând în considerare procesul - verbal de compensare ci numai procesul - verbal de recepţie, neglijând acte încheiate şi semnate de părţi în baza cărora s-au făcut operaţiuni în contabilitate;
2) încălcarea dispoziţiilor art. 969 şi art. 970 C. civ. în raport de faptul că Decizia recurată a fost pronunţată cu neluarea în considerare a procesului - verbal de compensare, fapt ce rezultă şi din Decizia nr. 8649/2002 emisă în baza Legii nr. 550/2002 şi a procesului - verbal încheiat cu ocazia concilierii directe astfel cum aceasta este reglementată de dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ.; neluarea în considerare de către instanţa de apel a procesului - verbal.
3) interpretarea greşită a actelor depuse la dosarul cauzei,
4) cheltuielile de judecată acordate de instanţa de apel sunt exagerate şi nejustificate, în raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei şi susţinută de reprezentantul convenţional al intimatei - pârâte s-a invocat la termenul din 12 februarie 2008 excepţia de nemotivare a cererii de recurs în raport de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Înalta Curte urmează a respinge această excepţie întrucât, aşa cum se va arăta, cererea de recurs cuprinde şi motive de nelegalitate care permit examinarea deciziei recurate sub aspectul încălcării dispoziţiilor legale invocate.
Înalta Curte nu va examina criticile ce vizează aspecte de netemeinicie, respectiv cele de la pct. 1 şi 3, examenul de legalitate al acestei instanţe, urmând a purta numai asupra criticilor enumerate la pct 2 şi 4.
Potrivit art. 969 C. civ. convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante iar, potrivit art. 970 C. civ. convenţiile trebuia executate cu bună credinţă şi ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-ânsele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa.
Potrivit procesului - verbal încheiat la 20 mai 2005 încheiat cu ocazia îndeplinirii procedurii de conciliere având ca obiect achitarea sumei de 1.239.522.467 lei de către pârâtă reclamantei – în executarea obligaţiilor contractuale izvorâte din contractul de închiriere din 20 august 1999 – completat prin 3 acte adiţionale, în vederea stingerii debitului, reprezentanţii pârâtei au solicitat plata eşalonată a sumei restante până la data de 1 septembrie 2005, conform cererii depuse la 20 iunie 2006, şi în care este configurat planul de eşalonare a datoriei în sumă de 1.239.522.467 lei.
Calculul nu a fost contestat de intimata - pârâtă care însă nu a efectuat nicio plată, debitul rămânând în continuare restant.
Se reţine aşadar că în cadrul concilierii directe intimata - pârâtă şi-a recunoscut explicit întreg debitul datorat nefăcând niciun fel de obiecţiuni privind calcului sumei de 1.239.522.467 lei şi, mai mult decât atât, propunând un plan de eşalonare în teri tranşe, neconcretizat însă.
Întreaga motivare a deciziei recurate pleacă de la prezumţia că Decizia nr. 8649 din 20 decembrie 2002 a Comisiei de vânzare a spaţiilor comerciale, constituită în baza Legii nr. 550/2002, prin care s-a admis cererea pârâtei de cumpărare, prin negociere directă a spaţiului comercial, nu ar mai fi fost pronunţată dacă pârâta chiriaşă ar fi avut restanţe în plata chiriei.
Această prezumţie nu are însă suport real faţă de parcursul raporturilor juridice ulterioare intre părţi.
Aşa cum s-a arătat, recunoaşterea debitului a intervenit în cadrul procedurii de conciliere efectuată după mai mult de doi ani de la data pronunţării deciziei şi în vederea promovării acţiunii în justiţie, care a avut loc la 10 februarie 2006.
De reţinut este şi menţiunea - ignorată de instanţa de control judiciar – de pe evocata deciziei, respectiv „ atenţie datorii la bugetul local şi de stat".
Faţă de cele arătate, critica recurentei, sub aspectul încălcării dispoziţiilor art. 969 şi art. 970 C. civ., este fondată.
În ceea ce priveşte cea de a doua critică de nelegalitate, cea privind încălcarea de către instanţă a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., aceasta nu poate fi reţinută, instanţa de control judiciar făcând o corectă aplicare, în raport de soluţia pronunţată, a textului legal evocat.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul reclamantei, va modifica Decizia recurată în sensul că va respinge apelul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta Primăria Oraşului Luduş prin primar împotriva deciziei nr. 61A din 24 septembrie 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, modifică Decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC P.G. SRL Bistriţa împotriva sentinţei nr. 434 din 17 aprilie 2006 a Tribunalului Comercial Mureş, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 19 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 633/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 636/2008. Comercial → |
|---|
