ICCJ. Decizia nr. 632/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 632/2008
Dosar nr. 37295/2/2005
Şedinţa publică din 19 februarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 58 din 5 martie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare formulată de petenta SC C.I. SA Bucureşti în contradictor cu intimata SC A. SA având ca obiect anularea sentinţei arbitrale nr. 249 din 15 septembrie 2005, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Instanţa de fond verificând sentinţa arbitrală din perspectiva prevederilor art. 364 lit. i) teza finală C. proc. civ. a reţinut că pretenţiile solicitate de reclamantă îşi au temeiul în contractul de vânzare - cumpărare din 26 aprilie 1996 situaţie în care în mod corect instanţa arbitrală a stabilit că problema prescripţiei dreptului la acţiune trebuie rezolvată prin raportare la instituţia răspunderii civile contractuale şi nu la răspunderea delictuală cum greşit susţine reclamanta.
În această situaţie, nu sunt incidente dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 care referă la momentul începerii termenului de prescripţie extinctivă în cazul răspunderii civile delictuale.
În mod corect instanţa arbitrală calificând răspunderea intimatei ca fiind o răspundere contractuală, termenul de prescripţie de 3 ani s-a născut potrivit dispoziţiilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958 la data ultimei livrări de marfă efectuate de către societatea intimatei, respectiv la 7 octombrie 1996.
În contra sentinţei a declarat recurs reclamanta SC C.I. SA pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi în considerarea art. 3041 C. proc. civ. invocând greşita aplicare a prevederilor art. 998, art. 999 şi art. 1084 C. civ. cu privire la calificarea răspunderii civile şi greşita aplicare a prevederilor Decretului nr. 167/1958 prin neacordarea de eficienţă juridică dispoziţiilor art. 8 şi art. 16 din acest act normativ.
Intimata SC A. SA prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate întrucât acţiunea arbitrală a fost întemeiată pe răspunderea contractuală situaţie în care în mod corect instanţa de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958 cu privire la cursul prescripţiei.
Instanţa judecătorească competentă a soluţia acţiunea în anulare poate desfiinţa hotărârea arbitrală numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ. şi care sunt motive de nelegalitate.
Din interpretarea art. 3661 C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005 acţiunea în anulare nu mai are natura juridică a unei căi de atac ci ea este o acţiune de fond care se judecă în completul prevăzut pentru judecata în primă instanţă, numai recursul judecându-se în completul prevăzut pentru această cale de atac.
Obiectul acţiunii în anulare formându-l motivele de nelegalitate cu privire la competenţa arbitrajului, existenţa şi valabilitatea clauzei compromisorii, constituirea tribunalului arbitral, termenul de pronunţare, conţinutul dispozitivului, respectarea ordinii publice, a bunelor moravuri şi dispoziţiilor imperative ale legii are o evidentă autonomie faţă de hotărârea arbitrală care nu poate fi anulată decât dacă se identifică cel puţin un caz menţionat de art. 364 C. proc. civ., situaţie în care litigiul se judecă în fond în limitele convenţiei arbitrale.
În cauza de faţă prin acţiunea în anulare formulată, reclamanta nu a făcut referire la art. 364 C. proc. civ., dar instanţa de fond a raportat criticile formulate la cazul prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ.
Nici recursul nu face trimitere la cazurile de anulare prevăzute de art. 364 C. proc. civ. ci critică sentinţa ca şi cum acţiunea în anulare ar fi o cale devolutivă de atac.
Identificând în criticile formulate că numai normele care reglementează prescripţia sunt dispoziţii imperative ale legii în sensul art. 364 lit. i) C. proc. civ., cele privind convenţia părţilor şi răspunderea civilă fiind norme dispozitive, şi verificând sentinţa atacată din această perspectivă, se constată că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a lor.
Într-adevăr pe fondul reţinerii şi calificării răspunderii civile ca fiind o răspundere contractuală devin incidente prevederile art. 3 şi art. 7 din Decretul nr. 167/1958, iar nu prevederile art. 8 din acest act care nu sunt corelative răspunderii civile delictuale.
Aşa fiind, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, menţinând ca legală sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C.I. SA Bucureşti împotriva sentinţei nr. 58 din 5 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 600/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 633/2008. Comercial → |
|---|
