ICCJ. Decizia nr. 593/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 593/2008
Dosar nr. 7/64/2007
Şedinţa publică din 18 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1520 din 17 octombrie 2006 a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC C.G. SRL Cluj Napoca în contradictoriu cu pârâta SC E.C. SRL Turda, s-a constatat nulitatea absolută a actelor juridice „T." şi „R." încheiată la data de 13 august 2005 pentru stingerea litigiului intervenit între părţi, în dosarul nr. 1370/2005 al Tribunalului Braşov şi pârâta a fost obligată la 5078 Ron cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, la data de 27 iulie 2005, administratorul reclamantei C.A. a cesionat toate părţile sociale pe care le deţinea către numitul T.I., acesta dovedind noul asociat unic şi administrator al societăţii reclamante.
Deşi menţiunea noului administrator al reclamantei respectiv T.I. s-a făcut conform certificatului nr. 22178/2806 I din 5 decembrie 2005 înregistrarea la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Cluj s-a efectuat la data de 24 octombrie 2005, dată de la care este opozabilă părţilor conform art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului. În speţă se aplică prevederile art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, în sensul că pot fi opuse terţilor actele cu faptele neînregistrate, întrucât calitatea de administrator al reclamantei a numitului T.I. era cunoscută de pârâtă.
Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, prin Decizia nr. 32 din 1 martie 2007, a admis apelul declarat de pârâta SC E.C. SRL împotriva sentinţei Tribunalului, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acţiunea reclamantei SC C.G. SRL şi a obligat-o la 4006,15 lei cheltuieli de judecată în apel.
S-a reţinut în considerentele deciziei că, în speţă, nu se aplică excepţia prevăzută de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 şi art. 50 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, deoarece nu s-a dovedit de către reclamanta căreia îi revine sarcina probei, faptul că pârâta cunoştea actul cesiunii la data încheierii tranzacţiei.
Actele încheiate între T.I. din partea reclamantei şi S.A. din partea pârâtei reprezentând procese verbale de predare-primire, nu constituie o dovadă că pârâta SC E.C. SRL a cunoscut actul cesiunii la data încheierii tranzacţiei, cu atât mai mult cu cât cu adresa nr. 1064 din 25 iulie 2005 aceasta a solicitat reclamantei să-i comunice calitatea lui T.I.
Împotriva acestei decizii reclamanta SC C.G. SRL a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea acestuia, să se respingă apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei instanţei de fond.
A susţinut recurenta în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., că instanţa de apel a interpretat greşit situaţia dedusă judecăţii şi fără a administra nicio probă în acest sens a tras concluzia că menţiunea „administrator conform actului adiţional nr. 6 din 27 iulie 2005" a fost înserată ulterior semnării şi ştampilării actului de către părţi.
Deşi a cunoscut schimbarea administratorului firmei recurente C.A., intimata prin administratorului său a încheiat cu acesta cu toate că nu mai avea nici o calitate la 13 august 2005 două acte juridice „tranzacţie" şi „renunţare la drept" prin care au fost fraudate interesele societăţii recurente.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susţinut că funcţia de „administrator are un caracter intuitu personae", care ca şi în situaţia contractului de mandat în caz de încetare din orice cauză a mandatului, mandatarul nu mai poate acţiona în numele şi pe seama mandantului.
Încetarea mandatului este opozabilă terţilor ca şi în litigiul dedus judecăţii de la momentul efectuării publicităţii cu o excepţie, cea în cazul în care terţul cunoaşte despre schimbarea mandatarului (administratorului).
Aceeaşi situaţie juridică se regăseşte în dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, iar din probele administrate în cauză rezultă contrar celor reţinute de instanţă, că reprezentantul intimatei cunoştea calitatea noului administrator şi a lipsei de mandat a fostului administrator la data încheierii celor două acte juridice.
Prin întâmpinare, intimata – pârâtă SC E.C. SRL CU sediul în Bucureşti a solicitat respingerea recursului reclamantei întrucât întrucât instanţa de apel a reţinut în mod corect că în speţă nu poate opera excepţia prevăzută de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 şi art. 50 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 cât timp nu s-a dovedit că aceasta a cunoscut la data încheierii tranzacţiei că ar fi operat cesiunea de părţi sociale între cei doi administratori ai recurentei.
Recursul nu este fondat.
La termenul de azi recurenta prin apărător a invocat în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., ca motiv de ordine publică faptul că tranzacţia şi declaraţia de renunţare la drept din 13 august 2005 acte ce se pretinde că au fost încheiate în faţa unui notar din Chişinău, nu poartă apostila conform Convenţiei de la Haga că persoana care a autentificat actele avea abilitarea legală din partea statului să autentifice aceste acte.
Deşi recurenta a invocat acest motiv de ordine publică fără însă să arate în concret care sunt dispoziţiile legale încălcate, Înalta Curte constată că „aplicarea apostilei" definită de art. 4 din convenţia de la Haga din 5 octombrie 1961 este obligatorie pentru actele încheiate pe teritoriul altui stat de către statele membre semnatare ale convenţiei.
Recurenta însă, nu poate invoca aplicarea convenţiei de la Haga, cât timp Republica Moldova ţară în care au fost încheiate cele două acte juridice, nu a ratificat-o.
Primul motiv de recurs invocat în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se referă la faptul că instanţa de apel a interpretat greşit situaţia dedusă judecăţii şi fără a administra nici o probă în acest sens, a constatat în mod eronat că „menţiuneaadministrator conform actului adiţional nr. 6 din 27 iulie 2005", a fost înserată ulterior semnării şi ştampilării actului de către părţi.
Criticile recurentei se referă în realitate la interpretarea greşită de către instanţa de apel a situaţiei de fapt, aşa cum aceasta a precizat, deci la o problemă de apreciere de către instanţă a probelor administrate în cauză, respectiv la aspecte legate de netemeinicie şi nu de nelegalitate, care în raport de dispoziţiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ., nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs.
Susţinerea recurentei întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că la data încheierii celor două acte juridice (tranzacţia şi renunţarea la drept din 13 august 2005) încetase calitatea de mandatar al fostului administrator al societăţii şi deci actele încheiate de acesta nu sunt opozabile societăţii şi noului administrator conform art. 1554 C. civ., întrucât intimata a cunoscut această situaţie, nu poate fi supusă controlului judiciar pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel a reţinut că, la data de 27 iulie 2005, C.A. fostul administrator al recurentei a cesionat noului administrator T.I. părţile sociale, modificarea actului constitutiv a fost operată în registrul comerţului la 16 noiembrie 2005, deci cesiunea nu era opozabilă intimatei la data încheierii tranzacţiei şi renunţării la drept, respectiv 13 august 2005.
Faptul că instanţa a stabilit sub acest aspect că intimata nu a cunoscut actul cesiunii la data încheierii tranzacţiei în raport de care a reţinut că în speţă nu se aplică excepţia prevăzută de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 şi art. 50 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 este o problemă de apreciere a probelor administrate şi deci vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii, care nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs.
Pentru considerentele reţinute urmează ca potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul reclamantei.
Conform art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata sumei de 3.570 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorar de avocat către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C.G. SRL Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 32 din 1 martie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială.
Obligă recurenta SC C.G. SRL Cluj Napoca la plata sumei de 3.570 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC E.C. SRL TURDA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 58/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 60/2008. Comercial → |
|---|
