ICCJ. Decizia nr. 63/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 63/2008
Dosar nr. 17820/2/2005
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 1390 din 28 martie 2005 pronunţată în dosar nr. 1288/2004 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamantul C.L. al com. Măneciu împotriva pârâtei S.C.T.B. SA cu consecinţa obligării acesteia la plata sumei de 127.467.500 lei reprezentând chirie aferentă perioadei martie 2001 – iulie 2003, 80.889.391 lei penalităţi de întârziere pentru aceeaşi perioadă, 411.687.124 lei diferenţă de valoare a construcţiei nefinalizate, 147.334.868 lei penalităţi de întârziere aferente acestei sume pentru perioada 1 ianuarie 2002 – 31 iulie 2003, cu 29.936.569 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în temeiul relaţiilor contractuale dintre părţi materializate în contractul de închiriere încheiat la 24 martie 1998 modificat prin actele adiţionale ulterioare, pârâta şi-a asumat obligaţia ca în schimbul chiriei datorate pentru folosinţa unei suprafeţe de 350 mp. teren să edifice şi să predea reclamantului o construcţie provizorie pentru nerespectarea temeiului de finalizare fiind stabilite şi penalităţi de întârziere. Ca urmare a nerespectării acestei din urmă obligaţii precum şi a controlului efectuat de Curtea de Conturi, la data de 17 decembrie 2002, părţile au încheiat un proces verbal prin care au convenit achitarea chiriei, dobânzilor şi penalităţilor ce urmau a fi achitate în termen de 30 zile de la efectuarea expertizei.
În consecinţă, tribunalul în temeiul acestei probe, a celor convenite de părţi şi având în vedere că penalităţile de întârziere nu pot fi cumulate cu dobânzile, a admis acţiunea în parte, respingând în prealabil excepţia prematurităţii întrucât procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., a fost îndeplinită.
Apelul declarat de pârâtă a fost admis iar hotărârea modificată în parte în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 1.187,16 lei cu titlu de chirie, 150 lei penalităţi de întârziere, 45.618 lei diferenţă valoare construcţie nefinalizată, 433 lei penalităţi de întârziere şi 3.647 lei cheltuieli de judecată, cu motivarea că expertizele tehnice de specialitate administrate în cauză demonstrează culpa exclusivă a pârâtei în efectuarea necorespunzătoare a contractului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În mod concret, recurenta invocă faptul că în baza unei motivări contradictorii, deşi reţine că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate şi urmează a fi obligată la plata despăgubirilor stabilite prin expertizele efectuate în cauză, din dispozitivul hotărârii rezultă că au fost ignorate concluziile raportului de expertiză astfel cum acestea au fost rectificate după repunerea cauzei pe rol, precum şi obligaţia asumată de pârâtă prin procesul verbal din 17 decembrie 2002 de achitare a tuturor penalităţilor şi majorărilor de întârziere.
De asemenea, susţine recurenta soluţia este greşită şi sub aspectul modului de calcul al cheltuielilor de judecată în condiţiile în care curtea de apel nu a făcut compensarea cheltuielilor de judecată faţă de cele reţinute în sarcina apelantei la instanţa de fond.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 precum şi art. 312 alin. (1), (3) şi (5) C. proc. civ., Curtea constată că acesta este întemeiat.
Astfel, este corectă critica recurentei conform căreia în baza unei motivări contradictorii şi deficitare, instanţa de apel, modifică cuantumul sumelor la plata căreia a fost obligată pârâta ignorând împrejurarea că aceasta a fost de acord cu achitarea penalităţilor şi majorărilor, conform celor stabilite prin actul încheiat cu reclamantul la data de 17 decembrie 2002.
Pe de altă parte, deşi se reţine în considerentele deciziei, în termeni generali, că au fost avute în vedere ca temei al admiterii apelului, concluziile raportului de expertiză, instanţa nu precizează motivul pentru care nu a luat în considerare precizările făcute de expert la data de 12 februarie 2007, care arată că sumele corecte sunt cele din aceste precizări şi nu cele din concluziile expertizei depuse la data de 31 ianuarie 2007.
Cu toate că, la data de 12 februarie 2007, cauza a fost repusă pe rol tocmai pentru ca părţile să-şi exprime punctul de vedere cu privire la acest aspect, prin hotărârea pronunţată, în lipsa oricărei motivări sunt acceptate concluziile despre care însuşi expertul a afirmat că sunt greşite, motiv pentru care le-a şi înlocuit.
De asemenea, în privinţa cheltuielilor de judecată, deşi se face trimitere la dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., iar hotărârea instanţei de fond a fost doar în parte modificată nu se detaliază modul în care s-a ajuns la suma reprezentând cheltuieli de judecată.
În consecinţă, reţinând că recursul este întemeiat, iar instanţa de apel a pronunţat hotărârea fără o cercetare reală şi profundă a fondului litigiului, fiind încălcate şi prevederile art. 261 alin. (5), soluţia ce se impune este conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., aceea de admitere a recursului şi trimiterii cauzei spre rejudecare pentru a se analiza în concret toate cererile şi apărările formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul C.L. al Comunei Măneciu împotriva deciziei nr. 102 din 26 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Comercială.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 60/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 64/2008. Comercial → |
|---|
