ICCJ. Decizia nr. 646/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 646/2008
Dosar nr. 6604/1/2007
Şedinţa publică din 20 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 116 din 7 februarie 2005, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. 626/2004 s-a admis acţiunea reclamantei SC A.P. SA împotriva pârâtului M.G.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.278.998.000 lei.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 58.300.000 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
A reţinut tribunalul că, excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâtul M.G., în condiţiile în care art. 147 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu e aplicabil în cauză, el având calitatea de director executiv, nu se susţine. Aceasta întrucât, la data plăţii fără drept a dividendelor el a deţinut funcţia de director executiv comercial, întrucât era însărcinat cu executarea unor operaţiuni comerciale ale societăţii reclamante. Pe de altă parte, s-a apreciat că specialitatea contabilitate şi puterea de decizie rezultă din cuprinsul contractului, fiind nerelevantă împrejurarea că în contractul de muncă s-a indicat doar denumirea „director comercial".
A mai apreciat tribunalul faţă de dispoziţiile art. 144 alin. (1) raportat la art. 72 şi art. 73 că directorii executivi răspund pentru orice activităţi cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii, fiind exclus concursul între răspunderea civilă comercială şi cea materială din dreptul muncii, singura răspundere fiind cea civilă.
S-a apreciat, faţă de art. 111 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 31/1990 că nu poate fi primită susţinerea pârâtului în sensul că acesta prin plata dividendelor şi-ar fi îndeplinit o datorie fundamentală faţă de acţionarii săi. Aceasta, întrucât plata nu a fost încuviinţată de A.G.A., iar prin A.G.A. ulterioare s-au respins toate actele contabile ce-au stat la baza plăţii avans dividende. Ori, dreptul acţionarilor este condiţionat de caracterul real al beneficiilor, societatea putând însă să decidă investirea beneficiilor, cum s-a întâmplat şi-n speţă.
Relativ la teoria abuzului majorităţii în detrimentul minorităţii s-a reţinut că-n cauză nu s-a făcut dovada unui asemenea abuz, iar calea procedurală o constituie atacarea în justiţie a hotărârilor A.G.A., prin care li se refuză distribuirea dividendelor şi nu încasarea lor arbitrară.
În continuare s-a arătat că fapta ilicită a pârâtului, de plata către Asociaţia P.P.A.S. a avansului dividende pe anul 2000 exista, fiind încălcat art. 111 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 31/1990. S-a apreciat ca incorect raţionamentul potrivit căruia plata către Asociaţia P.P.A.S. era obligatorie, întrucât în caz contrar aceasta nu şi-ar fi putut achita, la rândul ei, datoriile faţă de F.P.S., iar consecinţa ar fi fost pierderea calităţii de acţionar. Aceasta întrucât distribuirea dividendelor ori investirea beneficiilor este atributul exclusiv al societăţii, iar cel ce doreşte să devină acţionar nu este îndreptăţit a dirija prin proprie voinţă şi pentru satisfacerea intereselor personale asemenea fonduri.
Nu s-a primit nici apărarea, conform căreia practica în avans a dividendelor a constituit o practică astfel încât fapta sa nu are caracter ilicit. Ori, o încălcare a dispoziţiilor legii nu justifică o alta, iar o nelegalitate nu se poate acoperi ori perpetua prin alta, A.G.A. a reclamantei având posibilitatea promovării unor acţiuni în răspundere civilă şi împotriva persoanelor culpabile de-a fi aprobat distribuirea dividendelor cu nerespectarea dispoziţiilor legale.
S-a mai reţinut că referirile pârâtului la vinovăţie au relevanţă sub aspect penal, în materie civilă răspunderea putând fi antrenată în temeiul celei mai uşoare culpe.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 1003 C. civ., societatea reclamantă are posibilitatea de-a opta împotriva căruia dintre vinovaţi să se îndrepte, aceasta înţelegând să-l acţioneze în instanţă, doar pe pârâtul M.G.
Nu s-a apreciat ca fiind întrunite condiţiile plăţii nedatorate, întrucât plata nu s-a făcut de SC A.P. SA, ea neavând nicio obligaţie de plată a ratelor la care se îndatorase Asociaţia P.P.A.S. Astfel, acţiunea reclamantei nu poate privi Asociaţia ori F.P.S., ci pârâtul care-n mod ilicit a scos suma din patrimoniul SC A.P. SA. Nu s-a reţinut nici exonerarea, urmare a ordinului superiorului în condiţiile în care n-a existat o dispoziţie a superiorului către pârât.
În concluzie, faţă de raportul de expertiză dispus în cauză, s-a reţinut o valoare a prejudiciului de 1.278.998.000 lei fiind înlăturată suma de 731.700.000 lei pentru care a existat aprobarea A.G.A. din decembrie 1999, pe baza bilanţului contabil din 30 decembrie 1999 şi dat fiind principiului disponibilităţii în limitele învestirii instanţei.
Împotriva acestei soluţii a declarat apel pârâtul M.G., aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii SC A.P. SA Braşov cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia nr. 45 din 5 aprilie 2007, a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, nulităţii absolute a hotărârii A.G.E.A. din 17 iunie 2002 şi a lipsei calităţii procesuale active a SC A.P. SA, după care a respins apelul pârâtului, păstrând hotărârea instanţei de fond.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen pârâtul M.G. solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei atacate.
În recurs se invocă, făcându-se trimitere la art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., următoarele motive:
1. Instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, respectiv, parcurgând procesul - verbal privind hotărârile adoptate la şedinţa A.G.A. din 2 decembrie 2000 în mod greşit a reţinut că plata dividendelor în avans nu a fost aprobată de către A.G.A. din acea dată, când, în mod evident, votul exprimat fiind împotriva propunerii de respingere a plăţii dividendelor în avans şi deci, rezultă că în A.G.A. a fost aprobată propunerea de acordare a beneficiilor în avans.
2. Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte analiza condiţiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale.
Astfel, instanţa nu a ţinut cont de lipsa vinovăţiei având în vedere că din 1995 plăţile aferente ratelor din luna iulie pentru cumpărarea acţiunilor se plăteau cu titlu de avans dividende, că directorul general al societăţii a obţinut o rescadenţare a plăţii din luna iulie 2000 pentru noiembrie, întocmind documentele necesare plăţii până la acea dată şi că toţi factorii din societate au concurat prin acţiuni specifice la plata în avans a dividendelor. Prin efectuarea plăţii nu a vizat un scop personal şi nu a acţionat în interesul propriu.
În ceea ce priveşte prejudiciul, nu s-a demonstrat caracterul real şi actual al acestuia întrucât chiar din cuprinsul expertizei rezultă că sumele plătite în avans ca dividende nu influenţează nemijlocit cheltuielile şi, în final, situaţia beneficiilor şi pierderilor societăţii.
În finalul recursului recurentul solicită instanţei ca să aibă în vedere, dincolo de cadrul legal formal care reglementează aspectele legate de dividende şi plata acestora, contextul în care a fost efectuată plata în avans a dividendelor, circumstanţiat de materialul probator depus la dosar.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, întemeiat pe pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., acesta este nefondat în primul rând pentru că actul dedus judecăţii, în sensul textului invocat, nu îl constituie procesul - verbal al şedinţei A.G.A. din 2 decembrie 2000, obiectul litigiului constituindu-l obligarea pârâtului - recurent la achitarea prejudiciului reprezentat de plata în avans a dividendelor şi nu anularea respectivului proces - verbal sau a amintitei hotărâri A.G.A.
Pe de altă parte, din examinarea hotărârii A.G.A. nr. 8 din 2 decembrie 2000 rezultă că aceasta priveşte „respingerea propunerii de distribuire a dividendelor în avans" şi că A.G.A., „analizând propunerea de distribuire a dividendelor în avans" a hotărât: „se respinge propunerea de distribuire a dividendelor în avans".
Nici cel de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., nu este fondat, instanţa de apel interpretând şi aplicând corect prevederile legale privind vinovăţia şi prejudiciul, ca şi condiţii ale răspunderii civile delictuale a pârâtului.
Astfel, în ceea ce priveşte vinovăţia, împrejurarea că de 5 ani dividendele se plăteau în avans nu înlătură vinovăţia pârâtului pentru încălcarea unei prevederi legale clare şi explicite, după cum vinovăţia acestuia nu este înlăturată nici de acţiunile celorlalţi care, într-un mod sau altul, au concurat la săvârşirea faptei ilicite atât timp cât el, personal, a dispus plata dividendelor în alte condiţii decât cele reglementate legal, întrucât în situaţia în care el ar fi refuzat plata toate celelalte demersuri ar fi rămas fără efect.
Criticile recurentului privind existenţa prejudiciului vizează mai ales aspecte legate de aprecierea probelor de către instanţă, respectiv a expertizei contabile, aspecte ce nu pot face obiectul examinării în calea de atac a recursului, după cum nu poate fi examinat în acest cadru nici „contextul în care a fost efectuată (plata), circumstanţiat de materialul probator depus la dosar".
Caracterul real şi actual al prejudiciului a fost corect reţinut de către instanţe, pe baza noii expertize contabile efectuate, după casarea cu trimitere a cauzei, conform îndrumărilor date de instanţa de casare, Curtea de Apel Braşov, prin Decizia nr. 668 din 9 iulie 2003.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul pârâtului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul M.G. împotriva deciziei nr. 45/A din 5 aprilie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 643/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 649/2008. Comercial → |
|---|
