ICCJ. Decizia nr. 643/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 643/2008
Dosar nr. 2188/30/2006
Şedinţa publică din 20 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2610 din 12 decembrie 2006, pronunţată în dosarul nr. 2188/30/2006 al Tribunalului Timiş s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC N. SRL împotriva pârâtei SC S.R.A. SRL având ca obiect rezilierea contractului de închiriere.
Reclamanta a formulat apel, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a arătat că la data cumpărării nu a fost încunoştinţată că vechiul proprietar închiriase pârâtei spaţiul respectiv, fiind asigurată că imobilul nu este ipotecat şi garantată conform art. 1337 de evicţiune.
În extrasul de Carte Funciară nu era notat contractul de închiriere.
Pârâta a fost de rea credinţă pentru că a refuzat să ia legătura cu noul proprietar şi pentru că nu a notat contractul de închiriere în Cartea Funciară şi refuzând orice discuţie, a ignorat complet dreptul său de proprietate.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 127 din 15 mai 2007, a respins apelul, ca nefondat.
Reţinând, în esenţă, că cererea de reziliere a contractului implică acceptarea opozabilităţii sale pentru că numai cine se socoteşte a fi parte a unui contract poate să ceară rezilierea acestuia şi că rezilierea nu poate fi cerută pe temeiul inopozabilităţii, cum pare a tinde reclamanta, că rezilierea presupune desfacerea unui contract sinalagmatic, pentru viitor, ca urmare a neexecutării obligaţiei uneia dintre părţi, din cauze imputabile acesteia ceea ce, în speţă ar implica o culpă a locatarului, care în cauză nu se regăseşte, a concluzionat că nu se justifică schimbarea hotărârii instanţei de fond.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termenul legal şi timbrat, reclamanta reiterând criticile aduse prin cererea de apel şi în plus faptul că instanţa de apel şi-a motivat soluţia de respingere a apelului şi pe împrejurarea că locatarul şi-a îndeplinit toate obligaţiile contractuale deşi nu s-a invocat în apel un asemenea motiv.
Deşi recursul nu a fost motivat în drept, din analiza motivelor astfel cum au fost dezvoltate, se constată că acestea se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., recursul urmând a fi respins, ca nefondat, pentru argumentele de ordin juridic ce se vor expune în continuare.
Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, obiectul cererii de chemare în judecată priveşte rezilierea contractului de închiriere, reclamanta invocând drept motive împrejurarea că nu a cunoscut decât ulterior încheierii contractului de vânzare - cumpărare despre existenţa unui contract de locaţiune şi cu toate că a notificat-o pe pârâtă să se prezinte în vederea renegocierii contractului aceasta a refuzat fiind de rea credinţă cât şi faptul că nu şi-a îndeplinit obligaţiile din contract privind plata chiriei din februarie 2006.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 1021 C. civ.
Apelul a vizat nelegalitatea hotărârii din perspectiva inopozabilităţii contractului ce nu are dată certă şi a refuzului pârâtei de a răspunde notificării în vederea încheierii unui nou contract.
Plecând de la limitele efectului devolutiv al apelului, potrivit căruia, instanţa de apel, procedând la rejudecarea în fond, nu va putea reanaliza fondul litigiului, peste ceea ce s-a apelat, nici peste ceea ce s-a judecat la nivelul primei instanţe, se constată că aceasta a analizat toate motivele de apel respectând principiul disponibilităţii, fără a depăşi obiectul litigiului.
Astfel, referirea instanţei de apel la împrejurările invocate de reclamantă, prin raportare la obligaţiile asumate de pârâtă prin contract nu este de natură a schimba acest obiect, rezilierea contractului în temeiul art. 1021 C. civ. invocat constituind o cauză de încetare a contractului în condiţiile neexecutării culpabile a acestuia deosebit de condiţiile în care se poate constata încetarea contractului, ca efect al înstrăinării lucrului prin acte între vii.
Analizând apelul în aceste limite instanţa de apel a concluzionat că, în cauză, nu se poate dispune rezilierea critica încadrată în art. 304 pct. 6 C. proc. civ. fiind, deci, nefondată.
Din punct de vedere al aplicării corecte a legii, se constată că nici critica încadrată în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondată, deoarece îndeplinirea pretinselor condiţii, pe de o parte, nu conduc la rezilierea contractului ce operează doar în caz de culpă contractuală, ci la încetarea acestuia desigur, sub rezerva dispoziţiilor art. 1441 C. civ., ceea ce nu s-a cerut.
Cât priveşte cererile de evacuare şi obligarea la beneficiul nerealizat, de asemenea, nu au făcut obiectul judecăţii la fond, încât cererile nu pot fi analizate direct în recurs.
Aşa fiind, recursul este nefondat şi în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC N. SRL Timişoara împotriva deciziei civile nr. 127 din 15 mai 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 638/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 646/2008. Comercial → |
|---|
