ICCJ. Decizia nr. 653/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 653/2008
Dosar nr. 1723/62/2007
Şedinţa publică din 20 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 871 din 23 aprilie 2007 Tribunalul Braşov a respins ca rămasă fără obiect cererea formulată de Baroul Braşov în contradictoriu cu pârâta SC L.C. SRL având ca obiect nulitatea societăţii pârâte.
În motivarea hotărârii se arată că societatea pârâtă şi-a modificat obiectul principal de activitate anterior primului termen de judecată, astfel încât nici cheltuielile de judecată nu pot fi acordate potrivit art. 275 C. proc. civ.
Împotriva hotărârii a declarat apel reclamanta Baroul Braşov invocând greşita aplicare a prevederilor art. 275 C. proc. civ. faţă de faptul că acţiunea este supusă legii comerciale, iar debitorul unei obligaţii este de drept în întârziere. Se arată că culpa pârâtei există din momentul constituirii şi autorizării societăţii sau cel mai târziu din momentul publicării deciziei 22 din 12 iunie 2006.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia nr. 131 din 11 septembrie 2007, a respins apelul reclamantului ca nefondat.
La data de 9 octombrie 2007 reclamantul Baroul Braşov a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
Recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sub aspectul aplicării greşite a legii, susţinând în dezvoltarea criticilor formulate următoarele:
- punerea în întârziere a societăţii pârâte s-a realizat prin publicarea în Monitorul Oficial a deciziei nr. 22 din 12 iunie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a statuat că cererile de autorizare şi înmatriculare a societăţilor comerciale de consultările juridice sunt inadmisibile;
- în acelaşi sens şi cu aceeaşi semnificaţie sunt şi prevederile art. 82 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea profesiei de avocat, potrivit cărora persoanele fizice sau juridice autorizate în baza altor acte normative să desfăşoare activităţi de consultanţă juridică îşi încetează de drept activitatea.
- dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. crează o situaţie discriminatorie pentru avocaţi faţă de alte categorii de auxiliare experţi, interpreţi, executori, în legătură cu care instanţa nu le poate cenzura onorariile;
- pârâta este în culpă procesuală, potrivit art. 43 C. com. fiind de drept în întârziere;
- onorariul solicitat nu este nepotrivit de mare faţă de demersurile pe care le-a efectuat în calitate de reclamantă pentru identificarea şi ulterior redactarea societăţilor comerciale şi de consultanţă înfiinţare nelegal.
Asupra recursului
Examinând Decizia atacată pe raport de motivul de nelegalitate invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Reglementarea cheltuielilor pe care o parte, sau părţile le avansează pentru derularea litigiului dedus judecăţii face obiectul capitolului IV secţiunea a IV-a, cheltuielile de judecată, C. proc. civ.
Fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
De la acest principiu, legea de procedură stabileşte o excepţie prin dispoziţiile art. 275 C. proc. civ. potrivit cărora pârâtul va fi exonerat de plata cheltuielilor de judecată dacă recunoaşte la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului şi dacă el nu a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
În speţă dispoziţiile art. 27 C. proc. civ. au fost corect aplicate, pârâta recunoscând incontestabil caracterul ilicit al obiectului său de activitate prin întocmirea actului adiţional la Statutul societăţii, act adiţional prin care obiectul său de activitate principală a fost modificat, în sensul intrării în legalitate.
Or, la prima zi de înfăţişare, 26 martie 2007, urmare demersului pârâtei şi recunoaşterii sale, nulitatea invocată de reclamant a fost înlăturată, dispoziţiile art. 275 C. proc. civ. fiind pe deplin aplicabile sub aspectul cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant.
Societatea pârâtă nu a fost notificată de reclamant prealabil chemării în judecată şi nu este de drept în întârziere deoarece natura raporturilor de drept anterior deduse judecăţii nu constă în obligaţii comerciale, având ca obiect o sumă de bani, litigiul dedus judecăţii, fundamentat pe art. 56 din Legea nr. 31/1990, republicată, are un obiect nepatrimonial, respectiv constatarea nulităţii societăţii, astfel că dispoziţiile art. 43 C. com. nu îşi găsesc aplicarea, deoarece „curgerea de drept a dobânzii pentru datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani" fiind o chestiune care evident este străină de obiectul litigiului.
Mai trebuie precizat că argumentele recurentului întemeiate pe caracterul obligatoriu al deciziei în interesul legii pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 12 iunie 2006 cu privire la inadmisibilitatea cererilor de autorizare a societăţii comerciale având ca obiect consultanţă juridică, precum şi cele vizând unele prevederi din Legea nr. 51/1995, sunt lipsite de relevanţă juridică pentru soluţionarea chestiunii cheltuielilor de judecată, ele constituind argumente de drept material, de fond pentru justificarea îndreptăţirii cererii în nulitate formulată şi care au fost recunoscute ca fiind pe deplin îndreptăţite de societatea pârâtă prin actul adiţional consimţit de intrare în legalitate sub aspectul obiectului său principal de activitate.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Baroul Braşov împotriva deciziei nr. 131/AP din 11 septembrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 649/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 673/2008. Comercial → |
|---|
