ICCJ. Decizia nr. 675/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 675/2008
Dosar nr. 6364/59/2006
Şedinţa publică din 21 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Timiş, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 1790 din 15 mai 2006 a respins acţiunea având ca obiect pretenţii formulată de reclamanta SC R. SA cu sediul social în Timişoara, judeţul Timiş, împotriva pârâtei SC U.M.T. SA cu sediul social în Timişoara, judeţul Timiş. De asemenea a fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâtă. A mai fost respinsă cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de SC U.M.T. SA în contradictoriu cu intervenienţii SNL O. SA cu sediul social în Târgu-Jiu, judeţul Gorj, şi SC Î.C.M. SA cu sediul social în Târgu Jiu, judeţul Gorj. S-a luat act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată.
În fundamentarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut, în principal, că reclamanta SC R. SA Timişoara a solicitat obligarea pârâtei SC U.M.T. SA la plata sumei de 5.784.221.688 lei reprezentând contravaloare subansamble achitate şi nelivrate, contravaloare lipsuri furnitură şi penalităţi de întârziere. La termenul din data de 12 ianuarie 2003 reclamanta a depus o precizare de acţiune prin care a învederat că îşi majorează pretenţiile la cuantumul de 10.018.271.680 lei, raportat la rata inflaţiei pe perioada ianuarie 2001 - decembrie 2003.
Pârâta a depus întâmpinare, precizând că între părţi a intervenit un contract de depozit voluntar cu titlu gratuit şi a cerut respingerea acţiunii, invocând că dacă ar exista vreo pretenţie, a operat prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune. Ulterior, la termenul din 22 martie 2005, pârâta a depus o cerere reconvenţională, solicitând ca în contradictoriu cu SC R. SA şi SNL O. SA să se constate că între SC U.M.T. SA în calitatea de vânzător şi SC R. SA Timişoara în calitatea de cumpărător s-au stins prin plată (executare voluntară) obligaţiile reciproce asumate prin contractele din 1991. Mai mult, la data introducerii acţiunii, în evidenţele contabile ale SC R. SA nu era înregistrat niciun debit al SC U.M.T. SA rezultat din contractele expuse anterior.
Intervenienta forţată SNL O. SA a depus la rândul ei întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată a altor persoane, excepţia tardivităţii acestei cereri şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
La termenul de judecată din 6 septembrie 2005 pârâta SC U.M.T. SA Timişoara a chemat în judecată, în calitatea de intervenient forţat şi SC Î.C.M. SA, fiind reluate aspectele din prima cerere reconvenţională.
Intervenienta forţată SC Î.C.M. SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia tardivităţii.
Constatând că pentru soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei se impune administrarea unor probe în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii, s-a dispus unirea acestei excepţii cu fondul cauzei, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ. Analizând succesiunea raporturilor juridice desfăşurate între părţi s-a apreciat că acţiunea reclamantei se impune a fi respinsă ca prescrisă.
Deşi s-a apreciat că excepţia prescripţiei este una de fond, care face de prisos cercetarea pricinii în fond, totuşi instanţa a examinat cererea reclamantei şi din punct de vedere al temeiniciei acesteia, ocazie cu care a concluzionat că pârâta şi-a executat în întregime obligaţiile care îi reveneau, astfel încât cererea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.
Atât cererea reconvenţională cât şi cererea de chemare în judecată a altor persoane formulate de pârâtă au fost respinse ca nefondate, prin aceea că au vizat doar constatarea unor stări de fapt şi nu a existenţei sau inexistenţei unui drept.
Faţă de respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată a altor persoane, s-a apreciat că nu se mai impune analizarea acesteia din punct de vedere al calităţii procesuale pasive a celor două societăţi chemate în judecată.
Cheltuielile de judecată avute de pârâtă nu au fost acordate, deoarece nu au fost dovedite.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 47 din 26 februarie 2007 a admis apelul declarat de reclamanta SC R. SA Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 1790 din 15 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia comercială, în dosarul nr. 12785/COM/2003, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiş.
Instanţa de apel a stabilit că sentinţa apelată este nelegală sub mai multe aspecte.
Astfel există neconcordanţa dintre minută şi dispozitivul hotărârii, care face ca aceasta să fie lovită de nulitate. Nulitatea este absolută, deoarece dispozitivul sentinţei reprezintă o reproducere a minutei redactate după deliberare, iar între minută şi dispozitiv trebuie să existe o perfectă concordanţă.
Prima instanţă a fost confuză şi în expunerea consemnărilor în Încheierea de şedinţa de amânare a pronunţării. În Încheierea de şedinţă din 8 mai 2006 prin care a fost amânată pronunţarea pentru data de 15 mai 2006 greşit s-a arătat că „pe rol se află judecarea acţiunii comerciale având ca obiect pretenţii şi cererea de intervenţie formulată de intervenienţii SNL O. SA şi SC Î.C.M. SA, în realitate cererea de introducere în cauză a intervenienţilor fiind formulată de pârâta SC U.M.T. SA.
Nelegalitatea subzistă şi pentru împrejurarea că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere din acţiunea reclamantei cu privire la penalităţile de întârziere, precum şi pentru lipsa de rol activ, ea fiind obligată să se pronunţe motivat asupra fiecărui capăt de cerere în mod separat.
Referitor la capătul de cerere al reclamantei pentru pretenţii, a fost dată atât soluţia de respingere a acţiunii ca prescrisă, cât şi ca neîntemeiată, soluţii ce în mod evident nu pot coexista.
Şi cererea reconvenţională a primit o soluţionare greşită, nefiind clarificată natura juridică a cererii pârâtei, nu s-a făcut pronunţarea asupra tardivităţii cererii reconvenţionale invocată de reclamantă şi nici asupra excepţiilor ridicate de interveniente.
În acelaşi timp s-a pronunţat o hotărâre nelegală şi pentru faptul că s-a respins cererea de chemare în judecată a altor persoane şi ca nefondată şi ca inadmisibilă, ceea ce nu este posibil.
Împotriva deciziei civile nr. 47 din 26 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a promovat recurs pârâta SC U.M.T. SA, care în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 pct. 5 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara.
În dezvoltarea motivelor de recurs, în esenţă, s-a evocat că sub pretextul incidenţei unor încălcări de ordine publică, instanţa de apel a cenzurat hotărârea fondului cu depăşirea limitelor cererii de apel formulate de reclamanta pârâtă reconvenţională apelantă SC R. SA. A fost aplicată greşit legea, total disproporţionat în raport de o simplă eroare materială, care nu a fost de natură să producă vreo consecinţă juridică. Toate criticile aduse de instanţa de apel primei sentinţe nu sunt justificate, cu atât mai mult cu cât SC U.M.T. SA nu a declarat apel şi totuşi prin încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. raportat la art. 295 din acelaşi act normativ a fost cenzurată inclusiv cererea reconvenţională. Aceiaşi situaţie a existat şi pentru intervenientele SNL O. SA şi SC Î.C.M. SA care nu au declarat apel, dar s-a procedat la desfiinţarea sentinţei instanţei de fond pentru excepţii invocate în întâmpinări.
Intimata - reclamantă SC R. SA Timişoara a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de toate criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul pârâtei SC U.M.T. SA Timişoara, pentru următoarele considerente.
Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii iar ea trebuie să cuprindă:
1. arătarea instanţei care a pronunţat-o şi numele judecătorilor care au luat parte la judecată;
2. numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, calitatea în care s-au judecat; numele mandatarilor sau reprezentanţilor legali şi al avocaţilor;
3. obiectul cererii şi susţinerile în prescurtare ale părţilor cu arătarea dovezilor;
4. arătarea concluziilor procurorului;
5. motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;
6. dispozitivul;
7. calea de atac şi termenul în care se poate exercita;
8. menţiunea că pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică, precum şi semnăturile judecătorilor şi grefierului.
Dispozitivul hotărârii judecătoreşti este indicat în mod expres de art. 261 alin. (6) C. proc. civ. şi este, unanim considerat de doctrină şi jurisprudenţă, a fi chintesenţa hotărârii, în sens restrictiv, cuprinzând soluţia dată de judecătorul litigiului cu care el a fost investit a-l soluţiona, regăsindu-se ad literam în „minuta" elaborată la sfârşitul deliberării. Din această perspectivă, prin dispozitiv trebuie să-şi găsească rezolvarea toate cererile părţilor şi soluţia la orice capăt de cerere.
Din verificarea întregii documentaţii existente la dosar, apare fără putere de tăgadă că în minută este consemnat, la alin. (3) următorul aspect juridic: „respinge cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de reclamantă în contradictoriu cu intervenienţii SNL O. SA şi SC Î.C.M. SA", iar în dispozitiv este preluat defectuos următorul conţinut: „respinge cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de SC U.M.T. SA în contradictoriu cu intervenienţii SNL O. SA şi SC Î.C.M. SA".
Constant, jurisprudenţa a evidenţiat că după întocmirea minutei, cu ocazia pronunţării hotărârii, judecătorul nu mai poate reveni asupra părerii sale, ea semnându-se sub pedeapsa nulităţii, iar minuta astfel întocmită reprezintă fidel dispozitivul hotărârii, trebuind să fie preluată în întregime, nefiind susceptibilă de modificare.
Au existat neconcordanţe şi în redactarea Încheierii de amânare a pronunţării, din data de 8 mai 2006. Atunci când pronunţarea hotărârii a fost amânată, menţiunile din prevederile art. 260 alin. (1) pct. 1, 2 şi 3 C. proc. civ. este imperios necesar a se regăsi în încheierea de dezbateri, despre care se va face vorbire în hotărâre, cu care, de altfel, încheierea face corp comun. De remarcat că şi cu această ocazie, aşa cum a surprins în criticile sale instanţa de apel, apar neconcordanţe în determinarea corectă a cadrului procesual.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta SC R. SA Timişoara a solicitat şi obligarea pârâtei la plata sumei de 882.339.000 lei cu titlu de penalităţi de întârziere, capăt de cerere asupra căruia prima instanţă a omis a se pronunţa.
Nu a fost exercitat de instanţa fondului un rol activ, în condiţiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., fiind necesar a fi cerut părţilor să prezinte explicaţii şi să facă precizări, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt şi de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau întâmpinare, cu finalitatea de a lămuri cauza sub toate aspectele.
Aşa cum amplu documentat şi bine argumentat a expus instanţa de apel, nu au fost soluţionate în spiritul legalităţii nici cererea reconvenţională şi nici excepţiile invocate de părţile litigante, singura soluţie care se impune fiind trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiş.
Apărările formulate de recurentă în sensul că ne aflăm în prezenţa unor erori materiale nu poate fi primită în contextul expus anterior.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC U.M.T. SA împotriva deciziei civile nr. 47 din 26 februarie 2007 pronunţată de Secţia comercială a Curţii de Apel Timişoara, nefiind îndeplinită niciuna din cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC U.M.T. SA Timişoara împotriva deciziei civile nr. 47 din 26 februarie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 21 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 673/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 677/2008. Comercial → |
|---|
