ICCJ. Decizia nr. 65/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 65/2008
Dosar nr. 3557/59/2006
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 29/ C din 7 aprilie 2006 a Tribunalului Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost admisă acţiunea formulată de A.A., cu domiciliul ales în Timişoara, şi în contradictoriu cu G.R., cu domiciliul ales în Lugoj şi SC K. SRL Lugoj, s-a dispus anularea Hotărârii A.G.E.A. nr. 2 din 8 august 2004 a SC K. SRL.
În esenţă, instanţa a reţinut că respectiva hotărâre a fost luată fără ca reclamantul să fie convocat şi, totodată, cele hotărâte la 8 august 2004 nici nu-şi mai produc efectele deoarece, prin sentinţa comercială nr. 619 din 8 iunie 2005 a Tribunalului Timiş, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de închiriere a punctului de lucru iar mandatul fostului administrator G.S. a fost revocat.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de către pârâta G.R., prin mandatar H.V., a fost admis prin Decizia civilă nr. 67 din 20 martie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, iar pe fond, acţiunea reclamantului a fost respinsă.
Din argumentarea acestei soluţii rezultă că instanţa de apel a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 196 din Legea nr. 31/1990 (R) dispoziţiile prevăzute pentru societăţile pe acţiuni sunt aplicabile şi societăţilor cu răspundere limitată.
În consecinţă, potrivit art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 termenul de 15 zile în care o hotărâre a asociaţilor poate fi atacată curge de la data la care asociatul a luat cunoştinţă de ea.
În speţă, reclamantul a invocat hotărârea A.G.A. nr. 2/8 august 2004 atacată în cauza de faţă, prin notele scrise depuse într-o altă cauză (dosar nr. 3156/COM/2005 al Tribunalului Timiş) când tot el a invocat nulitatea contractului de închiriere ce se decisese a fi încheiat prin hotărârea A.G.A. nr. 2/2004, fapt ce probează că avea cunoştinţă de hotărâre la acea dată.
Chiar şi în raport de data la care reclamantului i s-a comunicat sentinţa civilă nr. 619 din 8 iunie 2005 a Tribunalului Timiş, dată în dosar nr. 3156/2005, acţiunea reclamantului în anularea hotărârii A.G.A. nr. 2/2004 a fost formulată cu depăşirea termenului legal, aşa încât, instanţa de apel, admiţând apelul, a schimbat în tot sentinţa de fond respingând acţiunea ca fiind formulată în afara termenului legal.
Nemulţumiţi de această decizie reclamantul A.A. şi pârâta SC K. SRL au declarat recursuri, solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.
În recursul său reclamantul, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică respingerea acţiunii sale pe tardivitate, întrucât el nu a fost prezent la dezbaterile din dosarul nr. 3156/COM/2005 al Tribunalului Timiş, fiind reprezentat de avocatul său care nu i-a comunicat notele scrise depuse de adversar, aşa încât a aflat despre hotărârea A.G.A. nr. 2/2004 abia la 7 februarie 2006 când a fost prezent la judecata apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 619 din 8 iunie 2005 a Tribunalului Timiş.
Mai mult, prin acţiunea sa el a invocat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. nr. 2/2004 deoarece convocarea lui prezentată în instanţă de pârâtă a fost falsificată, iar respectiva adunare nici nu s-a ţinut, registrul adunărilor generale probând aceste aspecte.
În consecinţă, recurentul reclamant apreciază că greşit instanţa de apel nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, ci a dispoziţiilor art. 132 alin. (2) din acelaşi act normativ.
În recursul său pârâta SC K. SRL prezintă derularea procesului şi critică respingerea acţiunii reclamantului ca tardivă reiterând criticile invocate de recurentul reclamant.
În drept pârâta şi-a întemeiat recursul şi încadrat criticile în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin întâmpinare intimata pârâtă G.R. a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Recursul reclamantului este nefondat.
Din acţiunea cu care reclamantul a investit instanţa rezultă că acesta a solicitat fie constatarea nulităţii absolute a hotărârii AGA nr. 2/2004, fie anularea ei, invocând în drept dispoziţiile art. 196 raportate la art. 132 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 31/1990, motivat pe faptul că nu a fost convocat la această adunare, că actul privind convocarea sa a fost falsificat el nepurtând ştampila societăţii, iar în registrul de la sediul societăţii nu s-a făcut nici o menţiune privitoare la existenţa acestei hotărâri, el aflând de existenţa ei abia la 7 februarie 2006, la termenul acordat în apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 619 din 8 iunie 2005 a Tribunalului Timiş, dată în dosarul nr. 3156/COM/2005, sentinţă prin care i-a fost admisă acţiunea sa în constatarea nulităţii contractului de închiriere a cărei încheiere fusese hotărâtă fraudulos de pârâta G.R.
Instanţa de apel, făcând aplicarea art. 196 şi art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 a reţinut tardivitatea acţiunii reclamantului, acţiunea în anulare fiind formulată cu depăşirea termenului de 15 zile de la data la care acesta a luat cunoştinţă de existenţa hotărârii, respectiv de la data comunicării sentinţei civile nr. 619 din 8 iunie 2005 a Tribunalului Timiş.
Soluţia instanţei de apel este apreciată de Curte ca legală şi temeinică, deoarece recurentul nu poate susţine că a investit instanţa cu o acţiune în constatarea nulităţii absolute a hotărârii A.G.A., câtă vreme el a formulat acţiunea cu petite alternative, fie nulitate absolută, fie anularea hotărârii, aspect ce se regăseşte şi în temeiul de drept invocat.
Aşadar, acesta a lăsat la aprecierea instanţei încadrarea celor invocate în motivarea acţiunii fie în motive de nulitate absolută, fie în nulitate relativă.
Atât instanţa de fond cât şi cea de apel au apreciat corect că cele invocate constituie motive de nulitate relativă şi nu absolută, deoarece, el nu contestă că ar fi primit o convocare dar susţine fie că aceasta a fost falsificată, fie că privea o altă adunare generală.
Faptul că legiuitorul a considerat aspectele reglementate cu privire la convocarea adunării generale ca putând atrage nulitatea relativă şi nu cea absolută rezultă şi din dispoziţiile art. 121 din Legea nr. 31/1990 care permit acţionarilor, reprezentând întregul capital social, să ia orice hotărâre de competenţa adunării generale fără respectarea formalităţilor cerute pentru convocarea ei.
A considera că nerespectarea dispoziţiilor privind convocarea atrag nulitatea absolută a hotărârilor adoptate, ar însemna impunerea unui formalism excesiv şi a nu putea valida o astfel de hotărâre luată în prezenţa asociaţilor (sau acţionarilor) prezenţi, chiar convocaţi cu încălcarea dispoziţiilor legale.
În consecinţă, apreciind că motivele invocate pe aspectul convocării de către reclamant sunt motive de nulitate relativă, instanţa de apel a făcut corect aplicarea dispoziţiilor art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, chiar şi instanţa de fond pronunţându-se asupra anulării hotărârii A.G.A.
Aşa fiind, instanţa de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 196 din Legea nr. 31/1990 a reţinut că termenul de 15 zile în care reclamantul putea ataca hotărârea A.G.A. a început să curgă de la momentul la care acesta a luat cunoştinţă de existenţa ei.
În speţă, acest moment coincide cu data la care reclamantului i-a fost comunicată sentinţa civilă nr. 619 din 8 iunie 2005, respectiv 27 iulie 2005 şi nu 7 februarie 2006 cum susţine recurentul.
Din considerentele acelei sentinţe rezultă că instanţa şi-a argumentat soluţia şi pe hotărârea A.G.A. nr. 2/2004, aşa încât recurentul nu poate pretinde că ar fi aflat de existenţa ei la o altă dată.
În consecinţă, instanţa de apel a apreciat temeinic momentul de la care a început să curgă termenul în care reclamantul putea solicita anularea hotărârii şi a respins, ca tardiv formulată, acţiunea acestuia promovată la 9 februarie 2006.
Recursul pârâtei SC K. SRL urmează a fi respins ca lipsit de interes.
Din actele dosarului rezultă că această recurentă a avut calitatea de pârâtă, alături de G.R., iar acţiunea reclamantului a fost respinsă.
În consecinţă, pârâta nu are interesul şi motiv pentru a ataca, pe calea recursului, o soluţie ce îi este favorabilă.
De altfel, această recurentă nici nu critică soluţia prin prisma interesului propriu, ci formulează apărările reclamantului şi reiterează criticile acestuia, deşi ea are calitatea de recurentă pârâtă şi nu de intervenientă în interesul recurentului reclamant.
În consecinţă, recursurile formulate urmează a fi respinse, iar Decizia din apel menţinută ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul A.A. împotriva deciziei nr. 67 din 20 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de pârâta SC K. SRL Lugoj împotriva aceleiaşi decizii, ca fiind lipsit de interes.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 69/2008. Comercial → |
|---|
