ICCJ. Decizia nr. 69/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 69/2008
Dosar nr. 8773/105/2006
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 269 din 29 ianuarie 2007 pronunţată în dosar nr. 8773/105/2006 al Tribunalului Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC E.D. SA împotriva pârâtei SC F.M.N. SA, având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 1.769.240,86 lei penalităţi reactualizate cu rata inflaţiei.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a respins excepţia prematurităţii acţiunii cu motivarea că procedura concilierii directe nu este obligatorie, după cum rezultă din prevederile art. 21 alin. (4) Constituţie referitor la caracterul facultativ al procedurii administrative, dar şi pentru garantarea accesului liber al oricărei persoane la justiţie.
De asemenea, excepţia prescrierii dreptului la acţiune a fost respinsă în considerarea faptului că facturile au fost achitate în perioada 5 ianuarie – 13 iulie 2004, iar termenul de prescripţie începe să curgă de la data efectuării plăţii şi nu de la data emiterii facturii.
În privinţa fondului, tribunalul a apreciat că solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata penalităţilor de întârziere aferente facturilor emise, în perioada 2003 – 2005, este nedovedită deoarece pârâta trebuia să achite preţul conform ratei de alocare stabilite prin Decizia nr. 935 din 02 emisă de A.N.R.E., iar din înscrisurile depuse nu a rezultat în concret dacă plata facturilor s-a făcut efectiv cu respectarea acestei proceduri.
În consecinţă, având în vedere că sarcina probei revine reclamantei, acţiunea a fost respinsă în temeiul art. 1169 C. civ.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins prin Decizia nr. 121 din 15 iunie 2007 pronunţată în dosar nr. 8773/105/2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios fiscal, cu motivarea că sunt nefondate criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 261 şi 129 C. proc. civ., deoarece în considerentele sentinţei au fost expuse concis şi sistematizat motivele de fapt şi de drept care au condus la pronunţarea hotărârii.
De asemenea, la dosar există o multitudine de înscrisuri care au format convingerea instanţei care a apreciat corect că sarcina probei revine reclamantei în sensul că aceasta trebuia să dovedească o eventuală nerespectare a procedurii reglementate prin deciziile A.N.R.E. referitoare la repartizarea încasărilor rezultate din vânzarea energiei electrice.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC E. Deva SA criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., derivate din încălcarea dispoziţiilor art. 1169 C. civ. şi 129 alin. (5) C. proc. civ.
În mod concret, recurenta invocă faptul că Decizia instanţei de apel este nelegală atât din perspectiva procedurală a administrării probelor cât şi a rolului instanţei care este datoare conform art. 129 alin. (5) să stăruie prin toate mijloacele legale, să administreze toate probele necesare în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice. Din această perspectivă, susţine recurenta, respingerea acţiunii, ca nedovedită, este profund nelegală, iar prin Decizia care a menţinut această soluţie sunt interpretate greşit prevederile art. 1169 C. civ.
Contrar concluziilor instanţei, sarcina probei revenea pârâtei, care era datoare să facă dovada faptului că s-au respectat procedurile stabilite prin deciziile A.N.R.E. Pe de altă parte, susţine recurenta, penalităţile de întârziere au fost solicitate în temeiul contractului încheiat între părţi, care conţine clauze referitoare la răspunderea contractuală ce nu au fost anulate prin deciziile autorităţii de reglementare.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., Curtea constată că acesta este întemeiat.
Astfel, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea de a stărui prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului, stabilirea faptelor şi aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice, administrând toate probele ce se impun în acest sens.
Din această perspectivă, soluţia de respingere a acţiunii ca nedovedită este contrară dispoziţiilor legale anterior menţionate care prevede posibilitatea administrării probelor necesare şi utile cauzei chiar dacă părţile se împotrivesc.
În această ordine de idei, concluzia instanţei de apel că la dosarul cauzei există o multitudine de probe care au format convingerea primei instanţe nu satisface nici exigenţele art. 261 alin. (5) care impun obligaţia motivării în fapt şi în drept a hotărârii pronunţate.
De asemenea, şi critica referitoare la interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1169 C. civ., este întemeiat, deoarece modul de interpretare a acestei dispoziţii a avut drept efect răsturnarea sarcinii probei.
În concret, apărarea pârâtei acceptată de instanţe, în sensul că a efectuat plăţile conform ratei alocate prin deciziile A.N.R.E. este pe de o parte lipsită de suport probator, la dosar fiind depuse doar deciziile respective nu şi ordine de plată din care să rezulte data îndeplinirii acestei obligaţii, iar pe de altă parte au rămas neanalizate susţinerile reclamantei conform căreia penalităţile de întârziere sunt datorate în temeiul contractului încheiat cu pârâta şi care cuprinde o clauză penală în vigoare.
În consecinţă, reţinând că instanţa a soluţionat cauza fără o cercetare reală şi profundă a fondului raporturilor juridice, fiind incidente prevederile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., soluţia ce se impune este aceea de admitere a recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În rejudecare vor fi administrate toate probele necesare şi utile justei soluţionări a cauzei urmând a fi examinate în concret toate criticile şi apărările formulate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC E.D. SA Mintia împotriva deciziei nr. 121 din 15 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 65/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 71/2008. Comercial → |
|---|
