ICCJ. Decizia nr. 701/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 701/2008
Dosar nr. 155/59/2007
Şedinţa publică din 21 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Alba, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 47/CA din 10 februarie 2005 a declinat în favoarea Tribunalului Timiş competenţa de soluţionare a acţiunii comerciale formulate de reclamanta SC A. SA Alba Iulia cu sediul social în Alba Iulia, judeţul Alba, împotriva pârâtelor SC R.R. SRL cu sediul social în Lugoj, judeţul Timiş, şi R.S. AG Rieden cu sediul social în Timişoara, judeţul Timiş, având în vedere că pârâta a invocat excepţia de necompetenţă teritorială relativă în termenul prevăzut de lege, în conformitate şi cu dispoziţiile art. 5, art. 7 şi art. 9 C. proc. civ.
Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1931 din 26 mai 2006 a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulată de SC A. SA faţă de pârâta R.S. AG Elveţia. De asemenea a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC R.R. SRL şi respinsă acţiunea ca neîntemeiată. A mai fost obligată reclamanta la cheltuieli de judecată în sumă de 773.550.456 lei.
În fundamentarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut, în principal, că între părţile litigante s-a încheiat un contract de colaborare în lohn din 2 septembrie 2003 între R.S. AG Elveţia în calitatea de beneficiar extern, SC R.R. SRL în calitatea de titular al autorizaţiei de perfecţionare activă şi SC A. SA în calitatea de executant.
La capitolul 2 din contract s-a precizat că obiectul contractului îl constituie colaborarea la prelucrarea în sistem lohn a materiilor prime pentru fabricarea de încălţăminte şi componente pentru încălţăminte. Durata contractului era cuprinsă în perioada 1 septembrie 2003 - 31 martie 2004, el prelungindu-se de drept pe noi perioade de câte 1 an calendaristic, dacă niciuna din părţi nu a solicitat denunţarea acestuia în scris, cu cel puţin 30 de zile înainte de expirare.
Contractul a început la data stabilită, încheindu-se o primă fază la 31 martie 2004, el desfăşurându-se în condiţii de normalitate.
A fost găsită întemeiată excepţia prematurităţii acţiunii faţă de pârâta R.S. AG Elveţia, deoarece nu s-a dovedit efectuarea procedurii concilierii directe, în condiţiile art. 7201 C. proc. civ.
A fost respinsă ca neîntemeiată excepţia calităţii procesuale pasive a pârâtei SC R.R. SRL, deoarece, conform obligaţiilor contractuale, titularul autorizaţiei de perfecţionare activă era singurul care avea raporturi directe cu executantul.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că obiectul contractului de colaborare în lohn este definit în termeni generali, fără a se face precizări privind numărul exact de perechi de încălţăminte ce trebuiau executate. Contractul nu dă loc niciunei interpretări în ceea ce priveşte cantitatea, practic reclamanta acceptând o înţelegere de principiu, lăsând la îndemâna pârâtelor posibilitatea de a stabili comenzile din punct de vedere cantitativ, în acest fel reclamanta asumându-şi riscurile de rigoare.
Nici ulterior încheierii contractului nu s-a constatat existenţa vreunui înscris din care să rezulte o înţelegere expresă privind cantitatea de produse ce trebuia executată.
Prin Încheierea nr. 2447 din 17 noiembrie 2006, a aceleiaşi instanţe, a fost admisă cererea formulată de R.S. AG pentru lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 1931 din 26 mai 2006 a Tribunalului Timiş în dosarul nr. 2691/COM/2005, în sensul că suma de 773.550.456 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezintă obligarea reclamantei către pârâta SC R.R. SRL.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 135/A din 21 mai 2007 a respins apelul declarat de SC A. SA împotriva Încheierii nr. 2447 din 17 noiembrie 2006 şi a sentinţei civile nr. 1931 din 26 mai 2006 pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, obligând apelanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 69.876,04 lei ron intimatei SC R.R. SRL Lugoj şi a sumei de 57.558,48 lei ron intimatei R.S. AG Elveţia.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a preluat, în esenţă, toate argumentele primei instanţe, menţinând fără rezerve întreaga situaţie de fapt şi de drept expusă anterior.
Împotriva deciziei civile nr. 135/A din 21 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a promovat recurs reclamanta SC A. SA Alba Iulia, care în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi rejudecând apelul, pronunţarea unei soluţii de admitere, în sensul că în principal să fie desfiinţată sentinţa instanţei de fond, ceea ce impune trimiterea cauzei spre o nouă judecată, iar în subsidiar schimbarea sentinţei şi admiterea acţiunii în întregime.
De asemenea, s-a mai solicitat modificarea deciziei criticate şi cu privire la cheltuielile de judecată, astfel ca în urma rejudecării cauzei să fie respinse.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat că se impune modificarea soluţiei dată în apel, cu desfiinţarea soluţiei apelate şi trimiterii cauzei spre o nouă rejudecare, deoarece procedura concilierii directe faţă de pârâta R.S. AG Elveţia a fost realizată conform normelor procedurale în materie, reglementate de dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. Contractul încheiat iniţial în luna septembrie 2003 pe o perioadă de 6 luni şi prelungit apoi în luna martie 2004 pe o altă perioadă de 1 an, putea fi reziliat unilateral, cu condiţia unui preaviz dat cu trei luni anterior momentului rezilierii.
Prejudiciul suferit de reclamantă, pe acest interval de timp al preavizului este în sumă de 145.173,36 lei ron, însă în realitate el este mult mai mare, la valoarea de 346.422,96 lei ron, determinat de existenţa unei înţelegeri verbale între părţi şi a capacităţii de producţie pusă la dispoziţia pârâtelor.
Şi cheltuielile de judecată au fost greşit admise la un cuantum exagerat, raportat la complexitatea cauzei deduse judecăţii.
Intimatele - pârâte SC SC R.R. SRL Lugoj şi R.S. AG Elveţia au depus întâmpinări, amplu motivate în fapt şi în drept, prin care au cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de toate criticile aduse în cererea de recurs, constată că acestea sunt în parte întemeiate şi va admite în limitele care vor fi expuse recursul reclamantei SC A. SA Alba Iulia, pentru următoarele considerente.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC SC A. SA Alba Iulia, a cerut ca în contradictoriu cu pârâtele SC R.R. SRL Lugoj şi R.S. AG Elveţia să fie obligate pârâtele în solidar la plata sumei de 672.081 euro sau contravaloarea în lei la data plăţii cu titlu de despăgubiri, a dobânzilor legale pentru această sumă, începând cu data introducerii acţiunii şi până la data recuperării integrale a debitului, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Contractul de colaborare în lohn din 2 septembrie 2003 a fost încheiat între R.S. AG Reiden, în calitatea de beneficiar extern, SC R.R. SRL Lugoj în calitatea de titular al autorizaţiei de perfecţionare activă şi SC A. SA Alba Iulia în calitatea de executant. De comun acord au fost stabilite drepturile şi obligaţiile părţilor, durata contractului, executarea, modalitatea de plată, condiţiile de livrare, garanţiile şi riscurile, răspunderea care intervine în situaţia nerespectării clauzelor contractuale precum şi penalităţile de soluţionare a eventualelor litigii.
Obiectul contractului l-a constituit colaborarea la prelucrarea în sistem lohn a materiilor prime pentru fabricarea de încălţăminte şi componente pentru încălţăminte.
Din verificarea documentaţiei existente la dosar, apare cât se poate de evident, că faţă de pârâta R.S. AG Elveţia nu a fost realizată procedura concilierii directe instituită de dispoziţiile imperative ale art. 7201 C. proc. civ., astfel că nu se impune casarea cu trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru rejudecare.
Relevanţă juridică în stabilirea corectă a situaţiei de fapt şi de drept, a stabilirii întinderii drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc, prin raportare la toate actele depuse, apărările părţilor şi clauzele contractuale, o are şi raportul de expertiză contabilă judiciară şi răspunsul la obiecţiunile părţilor, întocmit de expert contabil W.G.
Este de necontestat că, potrivit reglementărilor cuprinse în art. IX intitulat „Durata contractului", s-a prevăzut că acest contract poate fi reziliat, cu un preaviz de minimum 3 luni sau cu acordul tuturor părţilor.
Calitatea procesuală pasivă a pârâtei SC R.R. SRL a fost pe deplin dovedită, fiind parte în contract, titulară de drepturi şi obligaţii.
Nu poate fi primită nici teza acreditată de aceiaşi pârâtă, în sensul că a intervenit o reziliere a contractului prin acordul părţilor şi nu printr-o denunţare unilaterală, deoarece simplele discuţii dintre părţi nu sunt suficiente pentru a materializa o convenţie de asemenea natură.
În concluziile sale, raportul de expertiză contabilă a reţinut, că diferenţa de profit brut nerealizată de reclamantă în perioada celor trei luni de preaviz, respectiv 20 mai - 19 august 2004 este de 1.451.733.660 lei vechi. Expertiza a avut pentru acest calcul, ca punct de referinţă, cantitatea medie lunară realizată şi livrată de către SC R.R. SRL cât şi profitul mediu brut pe perechea de încălţăminte.
Din această perspectivă şi pentru aceleaşi argumente apare nejustificată critica exprimată în motivele de recurs de reclamantă în sensul de a i se acorda suma de 346.422.960 lei ron reprezentând diferenţa de profit brut nerealizată în perioada ianuarie – mai 2004.
În parte este justificată critica recurentei SC A. SA şi privitor la cheltuielile de judecată, sub aspectul că ele au fost acordate de instanţa de fond şi cea de apel într-un cuantum necorespunzător.
Este de necontestat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi anume că partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere să plătească cheltuielile de judecată. Cheltuielile de judecată cuprind taxele judiciare de timbru, timbru judiciar, plata expertizelor, despăgubirea martorilor, onorariile de avocat, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat procesul va dovedi că le-a făcut.
Este adevărat că reglementările cuprinse în art. 30 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, cu modificările şi completările aduse, stabilesc că pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său, iar contractul de asistenţă juridică, legal încheiat, constituie titlul executoriu.
Sub acest aspect, corect au fost acordate cheltuielile de judecată în cuantum de 61.074,72 ron către R.S. AG Elveţia de instanţa de fond şi în cuantum de 57.558,48 ron de instanţa de apel, deoarece faţă de această pârâtă acţiunea reclamantei a fost respinsă, ca urmare a admiterii excepţiei de inadmisibilitate, iar cheltuielile de judecată au fost efectiv dovedite în totalitate.
Pentru aceste raţiuni, în baza art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 pct. 3 C. proc. civ. va admite recursul declarat de reclamanta SC A. SA Alba Iulia împotriva deciziei civile nr. 135/A din 21 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, va modifica Decizia recurată, va admite apelul reclamantei, va schimba în parte sentinţa civilă nr. 1931 din 26 mai 2006 a Tribunalului Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi pe fond va admite în parte acţiunea reclamantei, în sensul că va obliga pârâta SC R.R. SRL Lugoj la plata sumei de 145.173,36 lei ron despăgubiri pe perioada iunie 2004 – august 2004.
Va înlătura obligarea reclamantei SC A. SA de la plata sumei de 69.876,04 lei ron cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta SC R.R. SRL Lugoj, acordate cu ocazia soluţionării apelului.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
În baza art. 274 C. proc. civ. va obliga intimata - pârâtă SC R.R. SRL Lugoj la plata sumei de 6.749,74 lei ron cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, apel şi recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SA Alba Iulia, împotriva decizie nr. 135/A din 21 mai 2007, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, modifică Decizia recurată, admite apelul reclamantei, schimbă în parte sentinţa civilă nr. 1931 din 26 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Timiş şi pe fond, admite în parte acţiunea reclamantei, în sensul că obligă pârâta SC R.R. SRL Lugoj la plata sumei de 145.173,36 lei despăgubiri pe perioada iunie 2004 – august 2004.
Înlătură obligarea reclamantei la plata sumei de 69.876,04 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, către pârâta SC R.R. SRL Lugoj.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Obligă intimata - pârâtă SC R.R. SRL Lugoj la plata sumei de 6.749,74 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în fond, apel şi recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 21 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 698/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 745/2008. Comercial → |
|---|
