ICCJ. Decizia nr. 745/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 745/2008
Dosar nr. 1640/3/2006
Şedinţa publică din 26 februarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11 ianuarie 2006, reclamanta A.V.A.S. Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta SC F.B. KF, solicitând obligarea acesteia la: plata sumei de 600 dolari S.U.A. penalităţi de întârziere pentru nerealizarea obligaţiilor investiţionale pentru protecţia mediului aferente primilor doi ani instituţionali consemnate prin contractul de vânzare -cumpărare acţiuni din 15 ianuarie 2001; investirea sumei de 15.000 dolari S.U.A. la SC B. SA, în vederea realizării programului investiţional aferent anilor 2002 şi 2003 din contractul de vânzare - cumpărare.
Prin sentinţa nr. 10949 din 29 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, cererea reclamantei A.V.A.S. Bucureşti a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că între părţi a intervenit contractul de vânzare - cumpărare de acţiuni din 15 ianuarie 2001, prin care pârâta, în calitate de cumpărătoare, s-a obligat să efectueze în societăţile ale cărei acţiuni le-a achiziţionat, o investiţie, o perioadă de 3 ani, în sumă de 25.000 dolari S.U.A. sub sancţiunea de penalităţi de 3% din suma neinvestită. Prin acelaşi contract s-a convenit ca, în cazul în care cumpărătoarea va transmite către terţă persoană parte din active, terţul cumpărător va fi direct răspunzător faţă de A.V.A.S. pentru îndeplinirea obligaţiilor de investiţii destinate executării programului de conformare, corespunzător activelor respective.
S-a constatat că pârâta a înstrăinat o parte din activele cumpărare prin încheierea a 15 contracte de vânzare - cumpărare prin care a transmis şi cota aferentă din răspunderea pentru realizarea măsurilor cuprinse în programul de conformare, respectiv avizul de mediu în sumă de 25.000 dolari S.U.A.
Instanţa a mai avut în vedere că prin certificatul din 5 decembrie 2005 eliberat de Camera de Cenzori, în conformitate cu OG nr. 25/2003 s-a făcut dovada îndeplinirii integrale a obligaţiilor investiţionale asumate prin contract, iar faptul că pârâta nu a transmis raportul trimestrial prevăzut la capitolul 8.9 din contract, nu a solicitat acordul reclamantei pentru transmiterea acţiunilor şi a obligării corelative nu prezintă relevanţă cât timp investiţia s-a realizat, iar perfectarea contractului cu terţii nu a fost contestată.
De asemenea, s-a considerat că atâta vreme cât prin contract nu s-a prevăzut necesitatea prezentării unei confirmări a autorităţii de mediu privind realizarea investiţiilor de mediu, lipsa unui asemenea act nu poate duce la concluzia că investiţia nu s-a realizat.
Cu privire la penalităţile de întârziere s-a constatat că reclamanta nu a dovedit modul de calcul al acestora şi nu a depus acte din care să rezulte data la care trebuia realizată investiţia şi nici momentul când s-a realizat.
Apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 340 din 25 iunie 2007 dată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, care a reţinut aceeaşi situaţie de fapt ca şi prima instanţă, precum şi aplicarea corectă a normelor legale ce-şi găsesc aplicare în cauză.
Astfel, în considerentele deciziei s-a motivat că pârâta şi-a executat obligaţia de a investi suma de 4.500 dolari S.U.A. pentru mediu corespunde activelor rămase în patrimoniul social al SC B. SA, iar faptul că certificatul emis de comisia de cenzori nu a fost întocmit conform OG nr. 25/2002 nu poate fi imputat dat fiind că, contractul de privatizare s-a încheiat anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.
S-a mai reţinut că pârâta nu avea obligaţia de a transmite reclamantei acte justificative care să ateste efectuarea investiţiilor de mediu de către societatea care a preluat realizarea acestor obligaţii, terţii fiind direct răspunzători faţă de A.V.A.S.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia în raport de prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului cu consecinţa schimbării sentinţei şi admiterii cererii sale.
În argumentarea adusă motivelor de nelegalitate invocate, recurenta susţine următoarele:
- Decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină în privinţa respingerii solicitării penalităţilor de întârziere (art. 404 pct. 7 C. proc. civ.).
Recurenta consideră că instanţa apelului nu a motivat în niciun fel de ce nu s-au acordat penalităţile datorate de pârâtă pentru nerealizarea investiţiei până la data scadentă, respectiv până la 15 ianuarie 2003.
- Decizia a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Reclamanta susţine că instanţa apelului nu a avut în vedere prevederile art. 12 din OG nr. 25/2002 şi nici ale art. 8 pct. 9 alin. (12) din contractul de privatizare în sensul cărora, în cazul investiţiilor asumate pentru protecţia mediului, certificatul doveditor trebuia să fie însoţit în mod obligatoriu de confirmarea autorităţii de mediu competentă.
Recursul este fondat.
Deşi reclamanta a criticat prin motivele de apel soluţia dată de instanţa fondului cu privire la petitul privind acordarea penalităţilor de întârziere, instanţa de apel a omis a analiza această critică, ceea ce atrage nulitatea deciziei.
Faţă de caracterul devolutiv al apelului, instanţa anterioară avea obligaţia de a verifica în ce măsură instanţa a aplicat şi interpretat corect legea, precum şi dacă situaţia de fapt stabilită prin sentinţă corespunde probelor administrate.
Or, din considerentele deciziei atacate nu rezultă că instanţa de apel s-ar fi ocupat de analizarea celui de-al doilea petit al acţiunii prin care s-a solicitat acordarea penalităţilor de întârziere şi pe careinstanţa fondului l-a considerat nedovedit.
Procedând astfel, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, impunându-se casarea acesteia în temeiul art. 312 C. proc. civ. cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare sub aspectul analizării criticilor omise.
În privinţa motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte constată că este nefondat, reţinându-se corect că obligaţia de investiţii rămasă în sarcina sa a fost efectuată prin înregistrarea sumei de 4.500 dolari S.U.A. în contul SC B. SA Gheorgheni, făcându-se aplicarea corectă a prevederilor art. 11 din Legea nr. 506/2002 prin care s-a aprobat OG nr. 25/2002, precum şi a prevederilor contractului de privatizare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 340 din 26 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 701/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 753/2008. Comercial → |
|---|
