ICCJ. Decizia nr. 789/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 789/2008
Dosar nr. 4307/36/2006
Şedinţa publică din 28 februarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 22 martie 2006 reclamanta A.C.H. SA Tulcea, prin lichidator judiciar SC R. SRL Tulcea, cheamă în judecată pe pârâta SC B. SRL Galaţi solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 119.460,53 ron reprezentând chirie datorată conform facturilor fiscale din 19 decembrie 2005 și din 5 ianuarie 2006 cu penalităţile de întârziere aferente în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere, calculate la suma datorată în baza fiecăreia dintre facturi, cu începere de la scadenţă şi până la plata integrală, precum şi a sumei de 190.016 ron reprezentând daune - interese datorate lipsei de folosinţă a bunurilor care au făcut obiectul contractului de închiriere din 20 iulie 2005 calculate pentru perioada 1 noiembrie 2005 – 6 ianuarie 2006, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta invocă excepţia de neexecutare a contractelor de către reclamantă şi formulează cerere reconvenţională prin care solicită obligarea reclamantei la plata sumei de 235.862,40 ron cu titlu de daune - interese.
Prin sentinţa civilă nr. 1854 din 23 iunie 2006 Tribunalul Tulcea admite în parte cererea principală a reclamantei şi obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 119.460,53 ron reprezentând chirie restantă, precum şi penalităţi de întârziere aferente fiecărei facturi în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, calculate conform art. 4 din contracte, începând cu data scadenţei şi până la plata efectivă, respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune interese ca nefondat, respinge excepţia de neexecutare a contractelor invocată de pârâtă ca nefondată şi, în temeiul art. 42 din Legea nr. 64/1995, republicată, suspendă cererea reconvenţională promovată de pârâtă.
Reţine instanţa – pentru a decide astfel – că, în baza contractelor de închiriere utilaje şi maşini, încheiate cu pârâta, din 14 octombrie 2005, 21 octombrie 2005 și 1 noiembrie 2005; reclamanta a emis facturi ce nu au fost achitate şi cu privire la care pârâta nu a probat contrariul şi nici nu a contestat sumele inserate, că potrivit clauzei penale înscrise în art. 4 din contracte plata chiriei se face în termen de 15 zile de la emiterea facturilor, iar întârzierile la plată se penalizează cu obligaţia chiriaşului la plata unei cote de 0,1%/zi de întârziere, calculată la suma datorată, că, deşi a invocat excepţia de neexecutare în raport de toate contractele de închiriere, pârâta nu a reuşit să probeze decât aspecte legate de executarea contractului de închiriere din 20 iulie 2005 cu privire la care reclamanta nu a cerut chirie ci numai daune - interese ca urmare a continuării folosirii utilajelor şi după expirarea termenului, că, în cauză, contractul de închiriere din 20 iulie 2005 a încetat la data intrării în faliment a reclamantei fără a fi inclus o clauză expresă cu privire la faptul că debitorul este de drept în întârziere, astfel că, fiinţând condiţia punerii în întârziere a debitorului, aceasta nu a fost îndeplinită, iar la jumătatea lunii decembrie 2005 lichidatorul judiciar a sigilat bunurile aparţinând reclamantei împiedicând accesul pârâtei în cadrul Carierei de piatră Bididia astfel încât, pentru intervalul 15 decembrie 2005 – 6 ianuarie 2006, nici nu se justifică pretinderea de daune interese.
Relativ la cererea reconvenţională instanţa reţine că, pârâta reconvenţională aflându-se în procedura reglementată de Legea nr. 64/1995, potrivit art. 42 din această lege de la data deschiderii procedurii se suspendă toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, legea nefăcând distincţie între acţiunile introduse anterior datei deschiderii procedurii şi cele promovate ulterior.
Prin Decizia civilă nr. 57/COM din 2 martie 2007 Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, respinge ca nefondat apelul pârâtei împotriva sentinţei primei instanţe, admite apelul reclamantei împotriva aceleiaşi sentinţe pe care o schimbă în parte în sensul că admite şi capătul de cerere din acţiunea principală privind obligarea pârâtei la plata de daune interese şi obligă pârâta la plata sumei de 190.016 lei (ron) daune - interese, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar reţine – în esenţă – că în mod eronat a stabilit prima instanţă că pentru a se acorda daunele interese, calculate la nivelul chiriei pe care apelanta - locator ar fi fost îndreptăţită a o primi pentru nerestituirea utilajelor la încetarea locaţiei conform art. 5.2 lit. f) din contract, era necesară punerea în întârziere a locatarului cu privire la executarea obligaţiei sale, dat fiind că în raport de dispoziţiile art. 1079 alin. (1) pct. 1 C. civ., coroborate cu cele ale art. 43 C. com., prin nerespectarea obligaţiei contractuale de a restitui bunul închiriat, locatarul este de drept în întârziere, nemaifiind necesară punerea în întârziere a acestuia, astfel că, apelanta - reclamantă, în temeiul art. 1073 şi art. 1084 C. civ., are dreptul la dezdăunare, daunele - interese datorate cuprinzând pierderea suferită şi beneficiul de care a fost lipsită.
Mai reţine instanţa de apel, referitor la apelul pârâtei, că s-a făcut dovada utilizării bunurilor închiriate pe perioadele avute în vedere de reclamanta - intimată, că facturile au fost confirmate de pârâta - apelantă în calitate de chiriaşă, sumele calculate nefăcând obiectul unui refuz de plată ci doar întârzierii în plată, ceea ce a condus la calcularea de penalităţi de întârziere pentru sumele neachitate în termenul prevăzut de părţi, precum şi că suma totală de 119.460,53 ron se referea numai la contractele pentru punctele de lucru Samova şi Dunavăţ în privinţa cărora sigilarea utilajelor de către lichidator s-a făcut la 6 ianuarie 2006, bunurile închiriate nefiind restituite ci folosite în continuare.
Împotriva deciziei de mai sus pârâta declară recurs, solicitând, cu invocarea dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., admiterea acestuia şi modificarea deciziei atacate ca fiind netemeinică şi nelegală.
În susţinerea recursului său recurenta critică instanţa de apel pentru a fi reţinut greşit situaţia de fapt în sensul că deschiderea procedurii falimentului intimatei - reclamante s-a dispus prin Încheierea din 14 noiembrie 2005 a judecătorului sindic, aceasta fiind data la care potrivit art. 6.2 din contractul de închiriere din 20 iulie 2005 acesta a încetat de drept şi de la care recurenta nu a mai avut acces la utilaje, care au fost sigilate de lichidator, ca şi căile de acces la cariera Bididia, precum şi pentru a fi reţinut eronat şi incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1079 alin. (1) pct. 1 C. civ. şi ale art. 43 C. com. cu privire la punerea în întârziere, întrucât reclamanta ceruse daune - interese şi un preţ la care să se calculeze dobânda legală, instanţa de apel ignorând astfel că punerea în întârziere era necesară, aceasta neoperând de drept, iar paguba efectiv suferită de reclamanta - intimată spre a putea pretinde daune - interese nu a fost dovedită, ca, de altfel, nici celelalte elemente necesare antrenării răspunderii recurentei, cuantumul daunelor - interese fiind şi el eronat stabilit prin raportare la data sigilării utilajelor la 14 noiembrie 2005, contractul de închiriere încetând ca efect al intrării locatorului în procedura falimentului şi nu ca efect al ajungerii contractului la termen pentru a opera obligaţia prevăzută de art. 5.2 lit. f) de predare a bunurilor închiriate; recurenta critică instanţa de apel ca şi pe cea de fond, pentru a fi reţinut incorect că datorează penalităţi pentru plata cu întârziere a facturilor semnate şi confirmate de ea, pentru perioade ce depăşesc data de 13 noiembrie 2005 a deschiderii falimentului şi sigilării bunurilor şi blocării căilor de acces de către lichidator.
Recursul nu este fondat.
Deşi recurenta nu indică expres motivele de nelegalitate pe care-şi întemeiază criticile formulate, în baza dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., instanţa va încadra dezvoltările avansate de recurentă în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., urmând a nu examina, în lumina prevederilor art. 304 C. proc. civ. criticile de netemeinicie ci numai pe cele de nelegalitate.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţa de apel a pronunţat o decizie legală, făcând o corectă interpretare a actului juridic dedus judecăţii şi pronunţând hotărârea cu corecta aplicare a legii şi a clauzelor înscrise în contractele încheiate de părţi.
În esenţă, se reţine în acest sens, că în mod corect a stabilit instanţa criticată că lichidatorul intimatei a sigilat utilajele închiriate recurentei în baza contractelor la data de 6 ianuarie 2006, dată până la care recurenta le-a utilizat, datorând, deci, chiria şi penalităţile contractuale de întârziere aferente, aceasta acceptând facturile emise de intimată, că, în cauză fiind contracte comerciale, sunt incidente dispoziţiile art. 1079 alin. (1) pct. 1 C. civ. coroborate cu cele ale art. 43 C. com., recurenta fiind de drept pusă în întârziere pentru executarea obligaţiei contractuale de predare a utilajelor închiriate la încetarea, din orice cauză, a contractelor de închiriere, recurenta datorând daune interese pentru continuarea utilizării utilajelor închiriate în baza contractului din 20 iulie 2005, încetat ca efect al deschiderii falimentului, utilaje sigilate de lichidator la 15 decembrie 2005, că în cauză nu se poate reţine neexecutarea obligaţiilor contractuale asumate de intimata, recurenta utilizând bunurile închiriate puse la dispoziţie de reclamantă.
Astfel fiind, criticile avansate de recurentă fiind neîntemeiate urmează a nu fi primite şi, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat împotriva deciziei instanţei de apel urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC B. SRL Galaţi împotriva deciziei nr. 57/COM din 2 martie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 753/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 79/2008. Comercial → |
|---|
