ICCJ. Decizia nr. 740/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 740/2008
Dosar nr. 26616/3/2004
Şedinţa publică din 26 februarie 2008
Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 5929 din 29 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 2661/3/2004, s-a admis, în parte, acţiunea principală formulată de reclamanta SC A.G. SA în contradictoriu cu pârâta SC S.M. SA şi chemata în garanţie SC A. SA Mihăileşti şi în consecinţă:
A fost obligată pârâta la plata sumei de 531.540.164 lei (53.154 RON) reprezentând contravaloare producţie nerealizată şi la 31.548.803 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
A fost obligată chemata în garanţie la plata sumei de 531.540.164 lei daune şi la 31.548.803 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut, în esenţă, culpa comună a părţilor implicate în producerea, prelucrarea, comercializarea şi valorificarea seminţei de floarea soarelui, iar valoarea prejudiciului a fost stabilită conform variantei 5 din expertiză.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta şi pârâta.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 248 din 15 mai 2007, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei.
Prin aceeaşi hotărâre a fost admis apelul pârâtei şi, în consecinţă a fost schimbată, în tot, sentinţa apelată, în sensul că a fost respinsă acţiunea reclamantei şi cererea de chemare în garanţie, ca neîntemeiate.
A fost obligată reclamanta la plata sumei de 4.552,44 lei cheltuieli de judecată către pârât SC S.M. SA.
Curtea de apel a reţinut că pârâta nu are culpă pentru obţinerea unei producţii din care o mare parte din plante au fost atipice, iar din probele administrate în cauză nu a rezultat că sămânţa de floarea soarelui a fost cauza scăderii producţiei; în ceea ce priveşte pe pârâtă, instanţa de apel a reţinut că aceasta a vândut cantitatea de seminţe însoţite de certificatul de calitate, fără a avea un rol în asigurarea purităţii genetice a seminţelor. În atare situaţie, în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 998 şi 999 C. civ., în sensul că nu s-a făcut dovada culpei lui SC S.M. SA.
În contra celei din urmă hotărâri reclamanta a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând modificarea în tot a deciziei şi în parte a sentinţei comerciale nr. 5929/2006 în sensul admiterii apelului şi implicit a acţiunii şi obligarea SC S.M. SA la plata prejudiciului stabilit conform variantei 5 din raportul de expertiză, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului se susţine, în esenţă, că Decizia s-a dat cu încălcarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 266/2002 referitoare la răspunderea agenţilor economici care produc, prelucrează şi comercializează seminţe, cu privire la calitatea şi identitatea acestora şi care vor suporta daunele provocate beneficiarilor pentru comercializarea seminţelor necorespunzătoare. În acest sens reclamanta arată că nelegal curtea de apel a reţinut în considerentele deciziei că SC S.M. SA a vândut respectiva cantitate de seminţe însă aceasta nu are nici un rol şi nu poate interveni în asigurarea purităţii genetice a seminţelor vândute.
În raport de dispoziţiile legale precitate, reclamanta apreciază că vânzătorul are obligaţia legală de a asigura calitatea seminţelor, urmând ca în caz contrar să suporte prejudiciul cauzat şi în consecinţă chemata în garanţie (producătorul seminţelor) să răspundă, în final, pentru prejudiciul cauzat.
Printr-un al doilea motiv de recurs reclamanta a criticat Decizia pentru ignorarea sau interpretarea greşită a probelor administrate în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Pârâta SC S.M. SA a formulat întâmpinare invocând excepţia nulităţii motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., privind asigurarea sau interpretarea greşită a probelor administrate, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, deoarece relaţia dintre reclamantă şi pârâta este comercială şi în consecinţă în caz de răspundere este incidentă numai răspunderea contractuală şi nu răspunderea civilă delictuală.
Astfel, pârâta susţine că potrivit contractului de vânzare – cumpărare nr. 229 din 27 martie 2004 a vândut reclamantei sămânţa de floarea soarelui în condiţiile şi la termenele stabilite şi a predat şi certificatele Oficiale de calitate a seminţei (C.O.C.S.).
În consecinţă pârâta susţine că nu sunt îndeplinite în cauză dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 266/2002 şi că prevederile legii nu se pot dovedi pe calea unei expertize, ca în speţă.
Deşi legal citată chemata în garanţie SC A. SA Mihăileşti nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat în cauză.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs şi susţinerile din întâmpinare, constată că reclamanta a cumpărat de la pârâtă sămânţă de floarea soarelui, care era produsă de chemata în garanţie SC A. SA Mihăileşti.
În cererea de chemare în garanţie se precizează că „agricultorul multiplicator SC A. SA Mihăileşti este direct răspunzător de puritatea genetică a hibridului multiplicat deoarece ar fi trebuit să execute lucrările de purificare (respectiv eliminarea din l. a formei „T.") înainte de începerea recoltării formei „M." iar nerespectarea acestei verigi tehnologice ar fi dus la impurificarea seminţei de floarea soarelui şi ramificarea în lan a unui procent de 18 % din plante, lucru pentru care SC S.M. SA nu are nici o vină".
Din procesul verbal nr. 6971 din 11 august 2004 încheiat de reprezentanţii D.A.D.R.J. Ilfov, adresa nr. 4693/2004 emisă de I.S.T.I.S., adresa nr. 8924/2006 a Ministerului Agriculturii, precum şi expertizele efectuate în cauză rezultă că s-a produs o reducere a recoltei din motive imputabile atât producătorului (chemata în garanţie) cât şi utilizatorului (reclamanta) şi în consecinţă reclamanta a suferit un prejudiciu, evidenţiat în expertiză.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 266/2002 privind răspunderea comerciantului pentru calitatea necorespunzătoare a seminţelor, cum în mod legal a constatat şi tribunalul, care a admis în parte acţiunea reţinând culpa reclamantei şi chematei în garanţei, spre deosebire de curtea de apel care a apreciat nelegat că din probele administrate nu rezultă culpa reclamantei pentru obţinerea unei producţii atipice.
De asemenea, nelegal susţine pârâta că în cauză se poate antrena doar răspunderea ei contractuală, atât timp cât actul normativ precitat, stipulează expres răspunderea comercianţilor pentru acest gen de produse şi în consecinţă existenţa prejudiciului antrenează răspunderea vânzătorului.
De altfel, în cererea de chemare în garanţie pârâta recunoaşte că răspunderea aparţine producătorului seminţelor, care de altfel a şi fost obligat să suporte, în subsidiar prejudiciul cauzat reclamantei, prin admiterea cererii de chemare în garanţie la fond.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este fondat şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să admită recursul, să modifice Decizia în sensul că respinge şi apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 5929/2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia VI-a comercială, cu consecinţa menţinerii celorlalte dispoziţii ale deciziei.
În raport de soluţia adoptată pe fondul cauzei, Înalta Curte consideră că excepţia de nulitate a primului motiv de recurs nu mai trebuie analizată.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâta va fi obligată la plata sumei de 1732 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, către reclamantă (taxă de timbru).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC A.G. SA Ilfov împotriva deciziei nr. 248 din 15 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o modifică în parte, în sensul că respinge şi apelul declarat de pârâta SC S.M. SA Bucureşti împotriva sentinţei nr. 5929 din 29 iunie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei. Obligă pe intimata – pârâtă SC S.M. SA Bucureşti la plata sumei de 1732 lei, cheltuieli de judecată către recurentă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 650/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 744/2008. Comercial → |
|---|
