ICCJ. Decizia nr. 794/2008. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 794/2008

Dosar nr. 400/1259/2006

Şedinţa publică din 28 februarie 2008

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanţii P.L., B.E. şi I.G. prin acţiunea înregistrată la 21 aprilie 2006 au chemat în judecată pârâtele SC C.A. SA Piteşti şi Asociaţia P.C. SA Argeş, Piteşti, prin lichidator T.L., solicitând anularea hotărârii A.G.A. a pârâtei SC C.A. SA din data de 17 martie 2006, suspendarea executării hotărârii respective până la judecarea cauzei, prin ordonanţă preşedinţială, precum şi anularea actelor care au stat la baza modificărilor efectuate în Registrul acţionarilor folosite în A.G.A. din 17 martie 2006.

Tribunalul Comercial Argeş prin sentinţa comercială nr. 13/CC din 15 martie 2007 a respins acţiunea reclamanţilor P.L., B.E. şi I.G., astfel cum a fost precizată şi completată în contradictoriu cu pârâtele SC C.A. SA Piteşti şi Asociaţia P.C. SA prin lichidator judiciar T.L.

A respins cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul reclamanţilor, de D.R., D.D., G.T., T.E., V.I. şi B.D.

A obligat reclamanţii la plata a 1.500 lei cheltuieli de judecată către pârâte.

Prin Decizia nr. 63/A-C din 6 iunie 2007 Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamanţi împotriva hotărârii instanţei de fond.

Împotriva menţionatei hotărâri, reclamanţii P.L., B.E. şi I.G. au declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului pe fond aceleiaşi instanţe.

În criticile formulate recurenţii reclamanţi susţin în esenţă următoarele:

- că instanţa de apel le-a încălcat dreptul la apărare prin respingerea cererii formulate la primul termen de judecată din apel, de la 6 iunie 2007, prin care au solicitat amânarea judecării în vederea angajării unui apărător, drept garantat prin art. 24 din Constituţia României;

- Curtea de Apel Piteşti nu a respectat principiul contradictorialităţii, care impune cerinţa ca nicio măsură să nu fie dispusă de instanţă înainte ca părţile să-şi poată formula apărările.

Recurenţii reclamanţi susţin că prin nerespectarea celor două principii fundamentale de drept, al dreptului la apărare şi principiul contradictorialităţii, le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.

- că, cuantumul taxei de timbru ce i-a fost comunicată prin citaţie pentru termenul la care a fost soluţionat apelul nu este real şi corect, în raport de sumele achitate la instanţa de fond.

Intimatele - pârâte au depus la dosar înscrisuri prin care au cerut respingerea recursului ca nefondat.

Recursul reclamanţilor este nefondat.

Înalta Curte analizând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că acestea nu se încadrează în art. 304 C. proc. civ. care să conducă la casarea hotărârii recurate.

Astfel se reţine că pentru termenul de judecată din 6 iunie 2007 când a fost soluţionat apelul, reclamanţii au fost citaţi cu menţiunea de a achita 20 lei taxă judiciară de timbru şi 0,15 lei timbru judiciar, conform dovezilor aflate la dosar.

Avându-se în vedere că reclamanţii nu au plătit anticipat taxa de timbru legal datorată şi că nu s-au conformat nici dispoziţiilor instanţei de a o achita până la primul termen de judecată, din 6 iunie 2007 şi cum problema timbrajului se analizează prioritar oricăror cereri – respectiv cererea de acordare a unui alt termen de judecată în vederea angajării unui apărător, excepţii, motive de apel, se reţine că în mod corect Curtea de Apel Piteşti a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 1 şi art. 9 din OG nr. 32/1995, modificate, anulând apelul ca netimbrat.

Susţinerea recurenţilor reclamanţi în sensul că, chitanţa C.E.C. din 22 decembrie 2006 face dovada achitării sumei de 20.000 lei taxă judiciară de timbru în apel nu poate fi luată în considerare în condiţiile în care la acea dată nici acţiunea pe fond nu era soluţionată, sentinţa civilă nr. 13/CC a Tribunalului Comercial Argeş, fiind pronunţată pe 15 martie 2007.

Aşa fiind, cum hotărârea instanţei de apel este temeinică şi legală, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă recursul reclamanţilor ca nefondat.

Respingerea recursului pentru aspectele menţionate, face inutilă examinarea celorlalte motive de recurs invocate de recurenţii reclamanţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanţii P.L., B.E. şi I.G. împotriva deciziei nr. 63/A-C din 6 iunie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 794/2008. Comercial