ICCJ. Decizia nr. 813/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 813/2008
Dosar nr. 1120/43/2006
Şedinţa publică din 28 februarie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 1685 din 12 septembrie 2006 a Tribunalului Comercial Mureş a fost respinsă excepţia prematurităţii acţiunii invocată de A.V.A.S. Bucureşti, iar pe fond a fost admisă acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC F.A. SA Târgu Mureş iar pârâtele A.V.A.S. Bucureşti şi mandatara D.G.F.P. Mureş pentru M.F.P., reprezentant al Statului Român, au fost obligate în solidar la plata sumei de 527.937 lei (RON) reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei prin restituirea către foştii proprietari a activului Punct farmaceutic, situat în Târgu Mureş, judeţul Mureş.
Totodată pârâtele au fost obligate şi la 10.210,35 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
În esenţă s-a reţinut că prin Decizia nr. 742 din 25 februarie 2002 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, imobilul Punct farmaceutic, ce făcea parte din patrimoniul reclamantei în temeiul Legii nr. 15/1990 şi ulterior ca urmare a privatizării societăţii reclamante, a fost retrocedat foştilor proprietari aşa încât, prin predarea imobilului acestora, reclamanta a suferit un prejudiciu evaluat prin expertiză la suma de 527.937 lei, suma reprezentând valoarea de piaţă a imobilului.
Această sentinţă a fost atacată de A.V.A.S. Bucureşti cu apel şi de pârâta D.G.F.P. Mureş cu recurs, cale de atac ulterior calificată de instanţă – la 21 decembrie 2006 – tot ca apel.
Prin Decizia nr. 9/A din 19 februarie 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse ca nefondate apelurile ambelor pârâte.
Instanţa de apel nu a primit criticile pârâtei D.G.F.P. Mureş invocate în legătură cu calitatea sa procesuală ca reprezentant al M.F.P., care la rândul său reprezintă Statul Român, reţinând că potrivit dispoziţiilor art. 324 din Legea nr. 99/1997 statul garantează îndeplinirea obligaţiilor de către instituţiile publice implicate obligaţii prevăzute în art. 324, aşa încât, D.G.F.P. Mureş a fost chemată în judecată în calitatea sa de mandatar „ope legis", de reprezentant al statului, M.F.P. reprezentând Statul Român în faţa instanţelor, ca subiect de drepturi şi obligaţii, în temeiul art. 3 alin. (1) pct. 56 din HG nr. 208/2005.
Solidaritatea celor două pârâte în achitarea sumei este justificată pentru a se da eficienţă obligaţiei de plată ce incumbă instituţiei publice implicate.
Cât priveşte apelul pârâtei A.V.A.S. Bucureşti instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond şi-a argumentat soluţia respingerii excepţiei prematurităţii acţiunii în temeiul hotărârilor judecătoreşti invocate, prin care s-a dispus restituirea activului foştilor proprietari, prejudiciul suferit fiind stabilit prin expertiză întrucât părţile nu au putut rezolva amiabil, pârâta neprezentându-se la conciliere.
Pe fond, instanţa a reţinut că răspunderea pârâtei în acoperirea prejudiciului suferit de reclamantă îi incumbă în temeiul art. 344 din Legea nr. 99/1999, că valoarea prejudiciului s-a stabilit prin expertiză, instanţa acordând 527.937 lei din cei 707.595 lei stabiliţi de expert, expertiză necontestată de niciuna dintre pârâte, deşi instanţa a acordat două termene pentru a-şi putea exprima opinia în legătură cu expertiza, reţinând pasivitatea acestora care nu au contestat-o.
De asemenea, nu a fost primită critica acestei apelante privind valoarea la care a fost despăgubită reclamanta apreciind că însuşi legiuitorul a făcut diferenţa între despăgubiri şi contravaloarea imobilului chiar în textul art. 324 din Legea nr. 99/1999 aşa încât „echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilului" [art. 344 alin. (2)] este mai mare decât „echivalentul bănesc al imobilului" [art. 344 alin. (5)] din aceeaşi lege.
Având în vedere data încheierii contractului de privatizare (1999) instanţa de apel a apreciat că în temeiul dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, nu sunt aplicabile în speţă dispoziţiile art. 27 - art. 29 din Legea 137/2002, privitoare la reducerea valorii despăgubirilor până la 50%.
Chiar dacă expertul a stabilit o valoare de piaţă mai mare decât cea solicitată de reclamantă, instanţa a acordat, respectând principiul disponibilităţii, doar suma solicitată de reclamantă.
Nemulţumite de această decizie pârâtele A.V.A.S. Bucureşti şi D.G.F.P. Mureş, în numele M.F.P., au declarat recursuri, solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.
În recursul său pârâta A.V.A.S., a invocat şi dezvoltat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi pct. 9 C. proc. civ., apreciind că în cauză era competent teritorial Tribunalul Bucureşti şi respectiv Curtea de Apel Bucureşti, instanţe în raza căreia ea îşi are sediul şi care erau competente în soluţionarea cauzei conform art. 5 C. proc. civ.
Prin cea de-a doua critică recurenta A.V.A.S. invocă prescripţia dreptului material la acţiune al reclamantei, apreciind că în cauză erau aplicabile dispoziţiile art. 3228 din OUG nr. 88/1997 completată prin Legea nr. 99/1999, aşa încât reclamanta îşi putea valorifica dreptul la despăgubiri în 3 luni de la data deciziei nr. 742 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, dată la 25 februarie 2002, acţiunea promovată la 20 iulie 2005, fiind prescrisă.
În subsidiar, pe fond, recurenta apreciază că greşit instanţele au acordat valoarea despăgubirilor la valoarea de piaţă şi nu la valoarea de inventar sau proporţional cu cota de acţiuni de 50,11% pe care ea le-a vândut din acţiunile deţinute în societatea reclamantă.
Prin recursul său pârâta D.G.F.P. Mureş, în numele M.F.P. critică rezolvarea dată excepţiei invocată de ea privind lipsa calităţii sale procesuale pasive, M.F.P. nefiind instituţie publică implicată în sensul Legii nr. 99/1999, el putând reprezenta Statul Român doar dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ, cerinţă neîndeplinită în speţă, când prin legea specială s-a prevăzut răspunderea A.V.A.S. ca instituţie publică implicată.
Pe fond, achiesează la apărările făcute de A.V.A.S. în sensul că reclamanta nu era îndreptăţită decât la valoarea contabilă a imobilului şi nu la valoarea de circulaţie întemeindu-şi, în final, recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Intimata - reclamantă a solicitat prin întâmpinare respingerea recursurilor, cât şi a excepţiilor invocate.
La 16 ianuarie 2008 recurenta A.V.A.S. a depus „precizări" pe aspectul prescripţiei apreciind că aceasta a început să curgă de la data deciziei nr. 742 din 25 februarie 2002 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, fiind îndeplinit atât termenul special de 3 luni prevăzut de art. 3228 din OUG nr. 88/1997 cât şi cel general de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
Prin „notele de şedinţă" din 11 februarie 2008 recurenta D.G.F.P. Mureş, în numele M.F.P. îşi însuşeşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de A.V.A.S.
Prin răspunsul dat de intimată acestor precizări şi note la 25 februarie 2008 s-a solicitat respingerea prescripţiei întrucât Decizia nr. 742 a fost pronunţată la 25 februarie 2003 şi nu 2002, dovada judecării recursului în anul 2003 fiind atât preambulul deciziei cât şi amânările succesive de pronunţare.
Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Întrucât ambele recurente pârâte au invocat în recurs – A.V.A.S. prin recursul iniţial, iar D.G.F.P. Mureş prin „notele de şedinţă" din 11 februarie 2008 – excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie de ordine publică, Curtea urmează a o analiza în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., art. 136 coroborat cu art. 137 C. proc. civ. cu prioritate, chiar dacă ea a fost invocată pentru prima dată în recurs, argumentarea fiind comună pentru ambele recursuri, întrucât şi argumentarea excepţiei dată de cele două recurente este identică.
Potrivit dispoziţiilor art. 3228 din OUG nr. 88/1999 termenul de prescripţie pentru introducerea cererii prin care se atacă operaţiune sau un act în legătură cu privatizarea este de 3 luni de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască operaţiunea.
Ori, în speţă, reclamanta nu a atacat niciun act sau operaţiune în legătură cu privatizarea sa, ci a solicitat despăgubiri pentru prejudiciul suferit urmare restituirii foştilor proprietari a unui activ din patrimoniul său, acţiune supusă termenului general de prescripţie de 3 ani reglementat în Decretul nr. 167/1958, cum implicit recunoaşte şi A.V.A.S. Bucureşti prin „precizările" din 16 ianuarie 2008.
Acest termen a început să curgă de la data pronunţării deciziei nr. 742 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, fapt necontestat de recurente.
Ceea ce însă s-a contestat a fost data pronunţării acestei decizii: 25 februarie 2002, cum se menţionează în antetul deciziei sau 25 februarie 2003, cum se menţionează în dispozitivul deciziei, data fiind determinantă în aprecierea împlinirii termenului de prescripţie raportat la data promovării acţiunii, 20 iulie 2005.
Curtea apreciază că Decizia în discuţie este pronunţată, incontestabil, la 25 februarie 2003, aşa cum rezultă din dispozitivul său dar şi din practica, unde sunt menţionate încheierile privind data dezbaterilor – 11 februarie 2003 – şi datele amânărilor de pronunţare – 18 februarie 2003 şi 25 februarie 2003.
Menţionarea în antet a datei de 25 februarie 2002 nu este decât o eroare materială de dactilografiere, restul datelor din respectiva decizie probând că aceasta s-a pronunţat la 25 februarie 2003.
În consecinţă, acţiunea formulată de reclamantă la 20 iulie 2005 nu este prescrisă, motiv pentru care recursurile pârâtelor pe acest aspect urmează a fi respinse.
Critica recurentei A.V.A.S. privitoare la încălcarea normelor privind competenţa teritorială urmează a fi respinsă deoarece această critică a fost invocată pentru prima dată în recurs, ea neformând obiectul apelului aceleeaşi părţi şi nefiind invocată nici măcar la fond prin întâmpinarea depusă, singura excepţie invocată de această pârâtă fiind cea a prematurităţii acţiunii.
Nefiind o excepţie de ordine publică şi nefiind invocată în termen, Curtea apreciază că partea nu o mai poate pune în discuţie în considerarea celor dispuse prin art. 158 alin. (5) C. proc. civ.
De asemenea, Curtea apreciază ca neîntemeiată şi critica acestei recurente invocată pe fondul cauzei în legătură cu valoarea despăgubirilor apreciind că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 324 din Legea nr. 99/1999, în nicio dispoziţie legiuitorul nefăcând trimitere la raportarea despăgubirii la valoarea contabilă a imobilului sau la cota de acţiuni vândută de instituţia implicată în procesul de privatizare.
Repararea prejudiciului suferit de societatea privatizată ca urmare a restituirii foştilor proprietari a imobilelor ce fac parte din patrimoniul societăţii s-a stipulat a fi stabilită pe cale amiabilă, sau, în caz contrar, în justiţie.
În speţă, recurenta nu a dat curs nici convocării pentru conciliere şi nici nu a contestat expertiza în cauză, aşa încât nu poate susţine în recurs că acordarea unei despăgubiri mai mari decât valoarea contabilă ar reprezenta o îmbogăţire fără justă cauză, deoarece prin pierderea imobilului reclamanta a suferit chiar un prejudiciu mai mare decât cel acordat de instanţă, între timp imobilului fiindu-i aduse şi anumite îmbunătăţiri faţă de momentul la care acest bun a intrat în patrimoniul ei.
În consecinţă, Curtea apreciază ca nefondate criticile invocate, recursul pârâtei A.V.A.S. Bucureşti urmând a fi respins.
Cât priveşte recursul pârâtei D.G.F.P. Mureş, formulat în numele M.F.P., Curtea deja a răspuns excepţiei prescripţiei extinctive invocate prin „notele de şedinţă" din 11 februarie 2008 cât şi în ceea ce priveşte critica invocată pe fondul litigiului cu privire la valoarea despăgubirii, argumentarea dată acestei critici în recursul A.V.A.S. fiind valabilă şi pentru recursul D.G.F.P. Mureş, criticile fiind identice sub acest aspect.
Critica acestei recurente privind dezlegarea dată de instanţa de apel excepţiei invocată de ea privitoare la lipsa calităţii procesuale pasive este nefondată deoarece această instanţă a reţinut corect, că statul garantează îndeplinirea de către instituţiile publice implicate a obligaţiilor prevăzute de art. 324 din Legea nr. 99/1999.
Este adevărat că M.F.P. nu este „instituţie publică implicată" ci A.V.A.S., dar acesta, ca reprezentant al statului, este garantul îndeplinirii obligaţiei de către A.V.A.S., reprezentarea statului de către acest minister fiind reglementată în art. 3 alin. (1) pct. 56 din HG nr. 208/2008, în OUG nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999 nestabilindu-se un alt organ care ar putea garanta, în numele statului, îndeplinirea obligaţiei de despăgubire de către instituţia publică implicată.
În consecinţă, Curtea apreciază că ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi respinse.
Deşi intimata - recurentă a solicitat iniţial, prin întâmpinare, cheltuieli de judecată, la termenul de astăzi a precizat că nu înţelege să le mai solicite, aşa încât Curtea nu are a se mai pronunţa sub acest aspect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele A.V.A.S. Bucureşti şi D.G.F.P. Mureş, Târgu Mureş în numele M.F.P. împotriva deciziei nr. 9/A din 19 februarie 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 801/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 815/2008. Comercial → |
|---|
