ICCJ. Decizia nr. 819/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 819/2008
Dosar nr. 24721/2/2005
Şedinţa publică din 28 februarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 2195 din 12 mai 2005 pronunţată în dosar nr. 1773/2004 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi în consecinţă s-a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamantul R.E.I.D. împotriva pârâtelor A.V.A.S., SC G.T. (fosta S.N.T.R.), SC G.I.L. şi SC C.T.S. SRL.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamantul, prin acţiunea formulată, a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului încheiat între pârâte, la data de 21 ianuarie 2004, având ca obiect 54,408 % din acţiunile S.N.T.R., invocând faptul că au fost încălcate prevederile art. 9 20 şi 52 din Legea nr. 10/2001 deoarece prin notificarea nr. 3356/2001 a solicitat restituirea în natură a imobilului situat administrativ în Bucureşti, însă aceasta nu a fost soluţionată.
Prin precizările ulterioare, reclamantul a solicitat să se constate desfiinţarea de drept a aceluiaşi contract, deoarece Consiliul Concurenţei nu a emis Decizia de autorizare a acordării ajutorului de stat prevăzută de Legea nr. 143/1999 şi respectiv să se constate nulitatea absolută a contractului pentru încălcarea art. 5 C. civ. şi ale Legii nr. 137/2002, contractul având un obiect ilicit şi fiind încheiat prin fraudarea drepturilor sale în condiţiile în care părţile cunoşteau împrejurarea că există o notificare formulată în baza legii speciale de reparaţie.
Faţă de obiectul acţiunii, tribunalul a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâte, cu motivarea că reclamantul nu precizează expres că temeiul său de drept este art. 46 din Legea nr. 10/2001, dispoziţiile acestei legi fiind invocate pentru justificarea dreptului de proprietate asupra imobilului.
Pe de altă parte, dat fiind faptul că sfera persoanelor care pot invoca nulitatea absolută, ca sancţiune ce intervine în ipoteza încălcării unor dispoziţii imperative ce protejează un interes general, este strâns legată de justificarea unui interes legitim, rezultă că reclamantul nu justifică un asemenea interes şi în consecinţă legitimarea procesuală activă pentru promovarea acţiunii.
Astfel, reţine prima instanţă, actul juridic a cărui nulitate s-a cerut a se constata a avut ca obiect vânzarea-cumpărarea de acţiuni şi nu a dreptului de proprietate cu privire la terenul pentru care s-a notificat restituirea în temeiul Legii nr. 10/2001. Prin urmare, având în vedere distincţia dintre capitalul societăţii şi patrimoniul societăţii, rezultă că reclamantul, fiind un terţ faţă de contractul din litigiu nu are calitatea de a solicita desfiinţarea acestuia şi nici interesul de a promova o atare acţiune în condiţiile în care transferul dreptului de proprietate a vizat pachetul de acţiuni şi nu terenul al cărui proprietar se pretinde reclamantul. Totodată, calitatea procesuală activă nu a fost justificată nici prin prisma existenţei unei identităţi între terenul ce face obiectul notificării şi cel aflat în posesia şi patrimoniul S.N.T.R.
Prin Decizia nr. 610 din 17 noiembrie 2006 pronunţată în dosar nr. 24721/2/2005 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, soluţionată în complet de divergenţă s-a respins, ca nefondat, apelul reclamantului.
Instanţa de control judiciar, cu majoritate de voturi, în argumentarea soluţiei pronunţate a reţinut că deşi calitatea procesuală activă şi interesul sunt condiţii distincte pentru exercitarea acţiunii civile, sub aspect procesual calitatea aparţine celui care afirmă un interes în legătură cu actul a cărui nulitate o solicită, şi care în raport de efectele nulităţii justifică un folos practic prin introducerea acţiunii.
În speţă însă, nulitatea invocată de reclamant nu aduce acestuia niciun folos practic deoarece bunul revendicat de reclamant şi aflat în patrimoniul S.N.T.R., rămâne în patrimoniul acesteia indiferent de persoana care deţine pachetul majoritar al acţiunilor emise de către societatea privatizată, pentru că prin înstrăinarea pachetului de acţiuni de la stat la cumpărător nu se produce nicio mutaţie în patrimoniul S.N.T.R., care rămâne în continuare obligată faţă de terţi inclusiv în ceea ce priveşte procedurile de restituire conform Legii nr. 10/2001.
În consecinţă, arată instanţa de apel, contractul de privatizare nu are nicio legătură cu patrimoniul societăţii privatizate, iar dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 şi art. 20 din Normele metodologice nu pot fi interpretate în sensul arătat de reclamant, şi anume că prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni este exclusă posibilitatea restituirii în natură a imobilului, deoarece verificarea îndeplinirii acestor condiţii trebuie raportată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi nu la cea a privatizării societăţii.
Conform opiniei separate, soluţia corectă era aceea de admitere a apelului, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu motivarea că deşi prin hotărârea atacată a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active s-a reţinut în considerente că reclamantul nu justifică calitatea procesuală prin prisma interesului confundând astfel cele două instituţii care sunt condiţii distincte pentru exercitarea acţiunii civile. Pe de altă parte, obiectul cererii de chemare în judecată fiind o acţiune în constatarea nulităţii absolute, legea nu restrânge sfera persoanelor care au legitimare procesuală pentru că prin promovarea acesteia se invocă încălcarea unei dispoziţii imperative a legii care este de natură a ocroti un interes general.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul R.E.I.D., însuşit ulterior de cesionara C.M., criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constând în aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 9, 20 şi 52 din Legea nr. 10/2001.
În dezvoltarea motivelor, recurentul invocă faptul că analiza corectă a dispoziţiilor legale anterior menţionate ar fi condus instanţa la concluzia că este dovedită calitatea procesuală activă derivată din calitatea de succesor şi pe cale de consecinţă de persoana îndreptăţită să beneficieze de prevederile Legii nr. 10/2001, în sensul restituirii în natură a imobilului aparţinând antecesorului său. Legea specială a instituit principiul prevalenţei restituirii în natură în raport cu alte proceduri legale, iar prin încheierea contractului de privatizare, statul care deţinea o cotă majoritară şi care avea şi obligaţia restituirii în natură, şi-a pierdut calitatea de acţionar şi totodată a lăsat deschisă doar posibilitatea restituirii prin echivalent, deoarece societatea privatizată nu poate fi obligată la altă măsură reparatorie. Această concluzie, reiese, arată recurentul, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 20 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, precum şi din dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 137/2001 conform cărora, statul garantează plata despăgubirilor către societăţile comerciale ca urmare a restituirii imobilelor în natură către foştii proprietari.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că este întemeiat admiţându-l ca atare pentru considerentele ce urmează a fi în continuare arătate.
Astfel, contrar celor reţinute de ambele instanţe, condiţia existenţei calităţii procesuale active a reclamantului în promovarea acţiunii în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare din litigiu este îndeplinită în considerarea faptului că aceasta trebuie raportată la calitatea reclamantului de titular al dreptului subiectiv afirmat precum şi la împrejurarea că în ipoteza invocării unor motive de nulitate absolută, legea nu restrânge sfera persoanelor care au o atare vocaţie, desigur sub rezerva justificării unui interes direct, legitim şi actual, respectiv al folosului practic obţinut ca urmare a constatării încălcării normei imperative pretins nesocotite.
În speţă, reclamantul are o atare legitimare în calitatea sa de beneficiar al dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, calitate în care a şi formulat notificare înregistrată la Primăria Municipiului Bucureşti sub nr. 3356/2001 în vederea restituirii imobilului în litigiu.
Deşi, este real faptul, reţinut de ambele instanţe, că obiectul contractului nr. 1/2004 a cărui nulitate s-a cerut a constat în vânzarea-cumpărarea unui pachet de acţiuni, care fac parte din capitalul social, distinct de patrimoniul societăţii, acest argument nu este suficient pentru a justifica admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active.
Astfel, conform art. 10.5.1 lit. b) din contractul de vânzare-cumpărare acţiuni, terenurile specificate în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, adică inclusiv cel pentru care reclamantul a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 sunt incluse în capitalul social al S.N.T.R., motiv pentru care au fost luate în considerare la data calculării patrimoniului societăţii, pentru a se putea apoi stabili preţul acţiunilor scoase la vânzare.
Prin urmare, păstrând distincţia dintre capitalul social şi patrimoniu nu se poate totuşi ignora faptul că valoarea pachetului de acţiuni scos la vânzare a fost determinat prin raportare şi la valoarea acestor bunuri, împrejurare care rezultă cu evidenţă din conţinutul contractului a cărui nulitate absolută s-a cerut a se constata, ceea ce evidenţiază faptul că reclamantul are legitimare procesuală activă deoarece bunul pretins în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost inclus în capitalul social al S.N.T.R. şi avut în vedere la calculul valorii acţiunilor vândute.
Din această perspectivă, rezultă că recurentul are şi interesul în promovarea acţiunii, pentru că folosul practic urmărit este acela că statul, prin eventuala constatare a nulităţii absolute a contractului, va redeveni acţionar majoritar şi conform art. 20 din Legea nr. 10/2001 şi respectiv art. 20 din Normele metodologice, va putea fi obligat la restituirea imobilului în natură. Şi sub acest aspect critica recurentului este întemeiată, deoarece potrivit textelor legale anterior menţionate doar societăţile comerciale la care statul este acţionar majoritar şi care la data apariţiei legii deţineau imobile preluate abuziv pot fi obligate la restituire în natură, nu şi cele care au un capital integral privat.
În consecinţă, reţinând că recursul reclamantului este întemeiat, fiind incidente şi dispoziţiile art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., soluţia ce se impune este aceea de admitere a recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanţă Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pentru examinarea pe fond a motivelor de nulitate absolută invocate de reclamant, nu şi a celor referitoare la rezoluţiunea contractului având în vedere calitatea sa de terţ faţă de acest act.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul R.E.I.D. şi însuşit de cesionara C.M. împotriva deciziei nr. 610 din 17 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o modifică în sensul că admite apelul reclamantului împotriva sentinţei nr. 2195 din 12 mai 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o desfiinţează şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 791/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 897/2008. Comercial → |
|---|
