ICCJ. Decizia nr. 900/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 900/2008
Dosar nr. 7114/3/2006
Şedinţa publică din 5 martie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 12152 din 20 decembrie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis acţiunea formulată de reclamanta C.N.C.F. C.F.R. SA în contradictoriu cu pârâta SC P. SRL şi a obligat pârâta SC P. SRL şi pârâtul C.S.C., în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 56.164,84 lei cu titlu de chirie şi 56.164,84 lei cu titlu de penalităţi de întârziere; a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională formulată de pârâta SC P. SRL; a respins cererea de chemare în judecată a altor persoane pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a C.L.M. Brăila; a anulat cererea de intervenţie în interes propriu formulată de C.L.M. Brăila pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a acestuia.
Apelurile declarate împotriva acestei hotărâri de SC P. SRL Brăila, C.S.C. şi C.L.M. Brăila au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia comercială nr. 329 din 20 iunie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că potrivit probelor cauzei, pârâţii nu au solicitat reclamantei să dovedească calitatea de proprietar asupra terenului, fapt ce conduce la concluzia că acest aspect nu a fost determinant pentru încheierea contractului, iar potrivit reglementărilor aplicabile contractului de locaţiune obligaţia principală a reclamantei era aceea de a asigura liniştita folosinţă a bunului dat în locaţiune.
Ca urmare, nu poate fi reţinut ca motiv de nulitate absolută lipsa calităţii de proprietar a reclamantei asupra terenurilor.
Nefondată s-a reţinut şi critica adusă modului de soluţionare al excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă, prin încheierea actului juridic care se înscrie în categoria actelor de administrare, neaducându-se atingere obiectului de activitate al societăţii.
Cu privire la vicierea consimţământului, prin dol s-a reţinut că acesta constituie un motiv de anulare nou invocat direct în apel, ceea ce contravine art. 294 C. proc. civ. şi, deci, nu poate face obiect de analiză în apel.
În ce priveşte capacitatea procesuală a C.L.M. Brăila, prin aplicarea dispoziţiilor art. 42 C. proc. civ., combinat cu Legea administraţiei locale, s-a reţinut că instanţa de fond a dat o rezolvare corectă şi acestei excepţii.
Pârâţii SC P. SRL Brăila şi C.S.C. au formulat recurs împotriva acestei hotărâri solicitând modificarea deciziei în sensul admiterii apelurilor formulate şi au invocat aceleaşi motive de recurs, prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Au arătat că motivarea conform căreia recurenta era obligată să solicite intimatei la momentul încheierii contractului dovada calităţii sale de proprietar nu este legală deoarece, prin art. 948 C. civ., capacitatea de a contracta trebuia să o aibă locatorul la momentul încheierii actului, locatarul fiind de bună credinţă astfel că, în aprecierea acestora, actul juridic a fost greşit interpretat.
Referitor la imposibilitatea analizării în calea de atac a apelului a consimţământului exprimat prin dol, deoarece s-ar încălca dispoziţiile art. 294 C. proc. civ., motivarea este, de asemenea, greşită, fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 2 din Decretul nr. 167/1958, privind prescripţia extinctivă care prevăd că nulităţile pot fi invocate oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie, sens în care şi art. 306 alin. (2) C. proc. civ., considerându-le motive de ordine publică, permite invocarea lor chiar şi în recurs.
Analizând recursurile prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate se găsesc nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În ceea ce priveşte interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii se constată că instanţa s-a pronunţat cu privire la legalitatea contractului de închiriere din perspectiva motivelor de nulitate invocate fără a schimba natura contractului astfel că nu se poate reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., critica subsumându-se în realitate motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind legată de analizarea obiectului şi cauzei acţiunii care nu se confundă cu actul juridic dedus judecăţii.
Sub acest aspect, corect instanţa de apel a reţinut că locaţiunea fiind în principiu, un act juridic de administrare prin care se transmite temporar doar folosinţa bunului, poate încheia valabil un asemenea contract, în calitate de locator şi un neproprietar.
Prin urmare, neproprietarul are capacitate şi poate fi parte în contractul de locaţiune, astfel că, nu se poate susţine nulitatea actului juridic pentru acest motiv, buna credinţă a locatarului invocată în această situaţie fiind lipsită de relevanţă juridică, iar dovezi privind caracterul determinant al calităţii de proprietar a locatorului nu s-au făcut.
În privinţa celei de a doua critici, întemeiată tot pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că instanţa de apel a aplicat corespunzător dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ., potrivit cărora în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.
Înţelegându-se prin cauză temeiul juridic al acţiunii, solicitarea constatării nevalabilităţii actului juridic pentru vicierea consimţământului prin dol, sancţiunea fiind nulitatea relativă şi nu nulitatea absolută, în condiţiile în care la fond s-a solicitat constatarea nulităţii pentru lipsa capacităţii de a contracta şi lipsa consimţământului prin eroare asupra persoanei cu care s-a contractat, echivalează cu schimbarea acesteia, căci o asemenea nulitate constituie un nou temei juridic, referirea recurenţilor la incidenţa dispoziţiilor privitoare la prescripţie şi motivele de ordine publică trebuind a fi analizată prin raportare la acelaşi principiu rezultat din art. 294 C. proc. civ., potrivit căruia nu se devoluează decât ceea ce s-a judecat.
Aşa fiind, recursurile sunt nefondate şi urmează a fi respinse, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâţii SC P. SRL Brăila şi C.S.C., împotriva deciziei nr. 329 din 20 iunie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 897/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 949/2008. Comercial → |
|---|
