ICCJ. Decizia nr. 829/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 829/2008
Dosar nr. 5760/1285/2006
Şedinţa publică din 29 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, la data de 17 februarie 2006, în dosarul nr. 424/2006 al Judecătoriei Dej, reclamanţii M.M. şi M.L. i-au chemat în judecată pe pârâtele SC C. SA Cluj-Napoca şi SC P. SRL Dej, solicitând instanţei ca pe cale de ordonanţă preşedinţială să dispună evacuarea pârâtelor din imobilul situat în Dej, judeţul Cluj, compus din spaţii comerciale, frizerie şi tutungerie, cu suprafaţa utilă de 51,98 m.p., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanţii au arătat că sunt proprietarii imobilului în litigiu, iar pârâtele ocupă în mod abuziv acest imobil, fără a avea vreun titlu locativ care să fie opozabil reclamanţilor. Cu toate că reclamanţii au solicitat pârâtelor eliberarea imobilului, acestea au refuzat să dea curs solicitărilor.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtele au solicitat respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială, ca inadmisibilă, arătând că în cauză nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale aşa cum cere art. 581 C. proc. civ.
La data de 27 martie 2006, reclamanţii a depus o întregire şi modificare de acţiune, schimbând cererea de ordonanţă preşedinţială într-o acţiune de drept comun şi au chemat în judecată şi pârâtul MUNICIPIUL DEJ PRIN C.L. DEJ, solicitând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 încheiat pentru spaţiul comercial situat în Dej, precum şi evacuarea din imobil a pârâtelor SC C. SA şi SC P. SRL, solicitând totodată şi cheltuieli de judecată.
În susţinerea poziţiei sale procesuale, reclamanţii a învederat faptul că imobilul a fost restituit în natură reclamanţilor, în temeiul Legii nr. 10/2001 conform dispoziţiei emisă de primăria municipiului Dej sub nr. 2648 din 28 octombrie 2005, în baza căreia şi-a înscris dreptul de proprietate în CF nr. 18939/N/Dej, apartamentul constând în spaţiu comercial compus din magazin şi depozit, în suprafaţă de 51,98 m.p., ulterior constatând că era ocupat de pârâte.
Reclamanţii au mai susţinut că nulitatea absolută a contractului, încheiat cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 550/2002, în condiţiile în care reclamanţii şi imobilul nu se încadrau în cazurile reglementate de art. 2 din aceeaşi lege, ar fi permis vânzarea bunului. De asemenea, la data perfectării contractului nu era soluţionată notificarea de retrocedare, fiind aplicabile dispoziţiile de nulitate prevăzute de art. 21 alin. (5) din aceeaşi lege.
La data de 2 mai 2006, reclamanţii au formulat cerere prin care au solicitat instanţei să constate că au renunţat la judecată.
La data de 3 mai 2006 şi respectiv 8 mai 2006, pârâta SC C. SA a depus întâmpinare solicitând respingerea acţiunii reclamanţilor, formulând totodată pretenţii reconvenţionale, precum şi o cerere de chemare în judecată a altor persoane, respectiv pârâţii reclamanţi reconvenţional P.I., P.L.R. şi S.C.
Pârâta a susţinut că referitor la pretenţiile reconvenţionale, solicită, în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, obligarea reclamanţilor pârâţi reconvenţionali P.I. şi P.L.R. la plata cheltuielilor utile şi necesare efectuate la spaţiul în litigiu şi care profită proprietarilor actuali, şi constatarea în favoarea sa a dreptului de retenţie asupra întregului spaţiu în litigiu până la plata integrală a cheltuielilor necesare şi utile efectuate.
La 8 mai 2006 pârâta SC C. SA a depus cerere în probaţiune prin care solicită depunerea la dosarul cauzei a actelor care au stat la baza cesiunii de drepturi litigioase, în vederea invocării retractului litigios. Pârâta arată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1402 şi 1403 C. civ., privind exercitarea retractului litigios, respectiv: să existe un drept litigios, dreptul să fie cesionat unui terţ contra unui preţ cesiunea să se facă la un moment la care procesul asupra dreptului litigios era încă în curs.
Pârâţii P.I. şi P.L.R., au formulat la 31 mai 2006 cerere reconvenţională împotriva pârâtei SC C. SA, solicitând constatarea nulităţii absolute a contractului, precum şi evacuarea din imobilul în litigiu a societăţii pârâte, reiterând în susţinerea cererii reconvenţionale motivele care au fost învederate de către reclamanţi în acţiunea introductivă.
La data de 13 iunie 2006, pârâta C. SRL a formulat precizare a cererii reconvenţionale prin care solicită obligarea reclamanţilor pârâţi reconvenţionali M.M., M.L., P.I., P.L.R. la plata cheltuielilor utile şi necesare efectuate la spaţiul în litigiu şi care profită proprietarilor actuali, şi constatarea în favoarea sa a dreptului de retenţie asupra întregului spaţiu în litigiu pârâta la plata integrală a cheltuielilor necesare şi utile efectuate.
Prin sentinţa civilă nr. 599/2006 a Judecătoriei Dej, pronunţată la data de 21 iunie 2006, în dosarul nr. 424/2006, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Comercial Cluj, motivat pe faptul că litigiul are o natură comercială.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj la data de 9 octombrie 2006 sub nr. 5760/1285/2006.
Prin precizarea cererii reconvenţionale depusă la 8 decembrie 2006 pârâta SC C. SRL arată că în ce priveşte cheltuielile necesare şi utile, cuantumul acestora este de 9192,60 Ron.
Ulterior, la termenul din 2 februarie 2007, pârâta SC C. SRL cu privire la capătul de cerere privind solicitarea cheltuielilor necesare şi utile depune cerere de renunţare la judecată.
Analizând actele dosarului precum şi probaţiunea administrată prin sentinţa comercială nr. 718 din 9 februarie 2007 Tribunalul a hotărât.
Constată că reclamanţii M.M. domiciliat în Gherla, judeţul Cluj şi M.L. au renunţat la cererea de chemare în judecată întregită şi modificată.
Constată că reclamanta reconvenţională SC C. SA sediul a renunţat la judecata petitului din cererea reconvenţională precizată, privind plata cheltuielilor necesare şi utile.
Respinge petitul din cererea reconvenţională formulată de către reclamanta reconvenţională SC C. SA privind constatarea dreptului de retenţie asupra spaţiului în litigiu până la plata integrală a cheltuielilor necesare şi utile.
Admite cererea reconvenţională formulată de către reclamanţii reconvenţionali P.I. şi P.L.R. ambii domiciliaţi în Dej, judeţul Cluj şi în consecinţă:
Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 încheiat între Consiliul Local al municipiului Dej şi SC C. SA, pentru spaţiul cu altă destinaţie situat în Dej, judeţul Cluj, cu suprafaţa de 38,26 m.p.
Dispune evacuarea SC C. SA din imobilul situat în Dej, judeţul Cluj, compus din apartamentul nr. 11: spaţii comerciale, frizerie şi tutungerie cu suprafaţa de 51,98 m.p., cu cota de 9,51/100 parte din părţile indivize comune înscrise în C.F.
Obligă pârâta reconvenţională SC C. SA să plătească reclamanţilor reconvenţionali P.I. şi P.L.R. suma de 5.000 Ron reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut.
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 17 februarie 2006, întregită, modificată şi extinsă la 27 martie 2006, reclamanţii M.M. şi M.L. au chemat în judecată pe pârâtele SC C. SA Cluj-Napoca şi SC P. SRL, şi prin extindere şi pârâtul MUNICIPIUL DEJ PRIN C.L. DEJ solicitând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 încheiat pentru spaţiul comercial situat în Dej, precum şi evacuarea din imobil a pârâtelor SC C. SA şi SC P. SRL, solicitând totodată şi cheltuieli de judecată.
La data de 2 mai 2006 reclamanţii au formulat cerere prin care au solicitat instanţei să constate că au renunţat la judecată.
La data de 3 mai 2006 şi respectiv 8 mai 2006, pârâta SC C. SA a depus întâmpinare solicitând respingerea acţiunii reclamanţilor, formulând totodată cerere reconvenţională, pe care a precizat-o la data de 13 iunie 2006, precum şi o cerere de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a pârâţilor reclamanţi reconvenţional P.I., P.L.R. şi S.C. Cluj.
Pârâta reclamantă reconvenţional SC C. SRL a solicitat, în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, obligarea reclamanţilor pârâţi reconvenţionali M.M., M.L., P.I., P.L.R. la plata cheltuielilor utile şi necesare efectuate la spaţiul în litigiu şi care profită proprietarilor actuali, şi constatarea în favoarea sa a dreptului de retenţie asupra întregului spaţiu în litigiu până la plata integrală a cheltuielilor necesare şi utile efectuate.
La 8 mai 2006, pârâta SC C. SRL a depus cerere în probaţiune prin care solicită depunerea la dosarul cauzei a actelor care au stat la baza cesiunii de drepturi litigioase, în vederea invocării retractului litigios. Pârâta arată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1042 şi 1403 C. civ., privind exercitarea retractului litigios, respectiv: să existe un drept litigios, dreptul să fie cesionat unui terţ contra unui preţ, cesiunea să se facă la un moment la care procesul asupra dreptului litigios era încă în curs.
În ce priveşte exercitarea retractului litigios, instanţa reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile imperative prevăzute de art. 1402 şi 1403 C. civ. Astfel, manifestarea de voinţă de a exercita retractului litigiului trebuie să fie însoţită de faptul material al plăţii preţului real al vânzării, cu dobânzile aferente din ziua plăţii şi a cheltuielilor făcute de către cesionar.
Pârâta SC C. SRL nu a făcut dovada că ar fi realizat plata sau că ar fi consemnat vreo sumă de bani la dispoziţia cumpărătorului dreptului litigios sau că ar fi recurs la procedura ofertei reale de plată.
Anterior exercitării retractului litigios, în data de 2 mai 2006, reclamanţii M. au renunţat la judecată, însă caracterul litigios al dreptului se menţine până la rămânerea irevocabilă a hotărârii prin care instanţa ia act de această renunţare.
În ce priveşte contractul de vânzare cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 acesta este lovit de nulitate absolută. Imobilul a fost restituit în natură reclamanţilor, în temeiul Legii nr. 10/2001 conform dispoziţiei emisă de Primăria municipiului Dej sub nr. 2648 din 28 octombrie 2005, în baza căreia şi-a înscris dreptul de proprietate în C.F., apartamentul constând în spaţiul comercial compus din magazin şi depozit, în suprafaţă de 51,98 mp.
Potrivit art. 2 alin. (1) ale Legii nr. 550/2002 (în forma în vigoare la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 dispoziţiile legii sunt aplicabile şi spaţiilor comerciale sau de prestări de servicii situate în imobilele reglementate de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, în următoarele cazuri (enumerarea fiind restrictivă şi nu exemplificativă):
a) când fostul proprietar a primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România, în condiţiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 10/2001;
b) când persoana îndreptăţită a pierdut dreptul de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condiţiile prevăzute la art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001;
c) când persoana îndreptăţită a optat pentru măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile legii;
d) când imobilele nu se restituie persoanelor îndreptăţite şi rămân în administrarea deţinătorilor actuali, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Faţă de aceste dispoziţii, că în cazul în care persoana îndreptăţită la restituire a solicitat măsuri reparatorii în natură, aşa cum este cazul reclamanţilor M.M. şi M.L., imobilul în litigiu nu putea face obiectul Legii nr. 550/2002 şi în consecinţă nu putea fi înstrăinat.
Reclamanţii au mai susţinut că la data perfectării contractului nu era soluţionată notificarea de retrocedare, fiind aplicabile dispoziţiile de nulitate prevăzute de art. 21 alin. (5) din lege. Dispoziţiile art. 21 alin. (5) ale Legii nr. 10/2001 invocate de către reclamanţi nu erau în vigoare la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 şi prin urmare, nu puteau fi încălcate.
Încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 550/2002, prin aplicarea acestor norme juridice în cazul imobilului în litigiu, care nu era supus reglementărilor Legii nr. 550/2002 şi în consecinţă nu putea fi înstrăinat în baza acestor dispoziţii legale, determină nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004, cauza juridică a acestui contract fiind ilicită, adică prohibită de lege.
În lipsa unui titlu care să justifice ocuparea în continuare a imobilului este justificat şi capătul de cerere privind evacuarea SC C. SA din imobilul situat în Dej, judeţul Cluj, înscris în C.F.
În ce priveşte cererea reconvenţională formulată de către SC C. SRL prin care se solicită obligarea reclamanţilor pârâţi reconvenţionali M.M., M.L., P.I., P.L.R. la plata cheltuielilor utile şi necesare efectuate la spaţiul în litigiu şi care profită proprietarilor actuali instanţa va constata că reclamanta reconvenţional a renunţat la judecata acestui capăt de cerere, instanţa urmând a lua act de această renunţare.
În ce priveşte capătul de cerere reconvenţională privind constatarea în favoarea SC C. SRL a dreptului de retenţie asupra întregului spaţiu în litigiu până la plata integrală a cheltuielilor necesare şi utile efectuate instanţa în lipsa unei cereri de renunţare şi la judecata acestui capăt de cerere urmează să îl respingă. Constatarea dreptului de retenţie presupune existenţa unei datorii în legătură cu lucrul. În lipsa stabilirii unui drept de creanţă al SC C. SRL în legătură cu imobilul în litigiu, nu poate fi constatat un drept de retenţie asupra imobilului.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel pârâta reclamantă reconvenţional SC C. SRL care a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în totalitate a hotărârii primei instanţe.
În motivarea apelului se arată că contractul de vânzare-cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 nu este lovit de nulitate absolută deoarece nu a fost perfectat cu încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 întrucât aceste dispoziţii legale nu erau în vigoare la data la care a fost perfectat contractul de vânzare cumpărare.
Totodată, prima instanţă în mod greşit a reţinut faptul că încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 550/2002 determină nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare pentru cauză ilicită întrucât nu s-a făcut dovada relei credinţe a cumpărătorului deoarece nu s-a făcut dovada că aceasta a cunoscut la data perfectării contractului că imobilul pe care urma să îl cumpere face obiectul unei notificări de restituire în natură formulată de către vechii proprietari.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea în speţă a instituţiei retractului litigios apelanta se prevalează în continuare de această apărare impunându-se în opinia acesteia a fi analizată cu prisosinţă înainte de celelalte aspecte de nelegalitate a hotărârii.
Astfel, din starea de fapt existentă şi prezentată în faţa primei instanţe sunt îndeplinite în totalitate condiţiile prevăzute de art. 1402, 1403 C. civ., deoarece există un drept litigios (reclamantul a formulat împotriva apelantei în temeiul art. 480 C. civ., o acţiune în revendicare solicitând anularea titlului de proprietate şi anume a contractului de vânzare-cumpărare asupra spaţiului comercial situat în Dej str. 1 Mai).
Deoarece există o acţiune în revendicare în privinţa acestui imobil este în afara oricărei discuţii faptul că dreptul de proprietate a acestui bun este litigios aşa încât dacă reclamantul cesionează unui terţ dreptul pe care pretinde că îl are asupra bunului, pârâtul din acţiunea unui terţ dreptul pe care pretinde că îl are asupra bunului, pârâtul din acţiunea în revendicare poate exercita retractul împotriva terţului cesionar. Este îndeplinită şi cea de a doua condiţie impusă de Codul civil deoarece dreptul a fost cesionat de reclamant în favoarea unui terţ, contra unui preţ, în speţă contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notar public S.R.Şt. sub nr. 901 din 3 aprilie 2007 cesiunea realizându-se în schimbul preţului de 60.000 Ron.
Nu în ultimul rând cesiunea s-a realizat la momentul la care procesul asupra dreptului litigios este încă în curs deoarece la momentul la care s-a invocat instanţa nu luase încă act de renunţarea la judecată a reclamanţilor.
Apelanta a oferit preţul cesiunii prin oferta reală de plată înregistrată la Biroul executorului judecătoresc S.M. sun nr. 250 din 6 aprilie 2007 dosar nr. 5760/1285/2006 a Curţii de Apel Cluj.
Intimata P.L.R. prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, şi obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
În susţinerea poziţiei procesuale se arată că actul încheiat (contractul de vânzare-cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004) între PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEJ şi apelanta este lovit de nulitate absolută deoarece spaţiul comercial care a făcut obiectul acestui contract a fost solicitat în termenul Legii nr. 10/2001 de către moştenitorii fostului proprietar şi acesta nu intra în categoria spaţiilor care potrivit art. 2 din Legea nr. 550/2002 se puteau vinde chiriaşilor.
În concluzie, contractul de vânzare-cumpărare are o cauză ilicită motiv pentru care nu produce efecte juridice fiind aplicabile prevederile art. 966 C. civ. Pe de altă parte, sunt irelevante pentru soluţionarea cauzei buna sau reaua credinţă a cumpărătorului deoarece nulitatea actului apare ca sancţiune pentru încălcarea normelor legale la încheierea contractului.
În speţă, nu sunt întrunite nici condiţiile retractului litigios reglementat de art. 1402 şi următoarele C. civ., deoarece calificarea obiectului litigiului are o natură comercială aşa încât nu sunt aplicabile dispoziţiile Codului civil şi cele cuprinse la art. 45 C. com.
Analizând apelul în raport de criticile invocate Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 128 din 12 iunie 2007, a respins apelul, ca nefondat, pentru următoarele considerente.
După cum rezultă din actele dosarului spaţiul comercial ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 încheiat între PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEJ şi pârâta apelantă SC C. SA Cluj-Napoca a fost solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 prin notificare de către moştenitorii fostului proprietar tabular.
În aceste condiţii, spaţiul în litigiu nu intra în categoria spaţiilor care potrivit art. 2 din Legea nr. 550/2002 se puteau vinde chiriaşilor.
Astfel, contractul de vânzare-cumpărare nr. 1447 din 19 ianuarie 2004 a fost încheiat cu încălcarea unor dispoziţii imperative ale legii pentru un imobil care nu era în circuitul civil şi este lovit de nulitate absolută indiferent de alte considerente. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 1310 C. civ., potrivit cărora toate lucrurile care sunt în comerţ pot să fie vândute, afară numai dacă vreo lege a oprit aceasta.
Deoarece atât prin Legea nr. 10/2001 cât şi prin Legea nr. 550/2002 s-a interzis înstrăinarea de către stat sau autorităţile publice locale a imobilelor revendicate de către foştii proprietari sau moştenitorii acestora rezultă că imobilul era scos din circuitul civil pe perioada cuprinsă între data înregistrării notificării şi data soluţionării definitive a acesteia astfel că nu putea fi înstrăinat.
Din această perspectivă curtea apreciază că, în speţă, contractul de vânzare-cumpărare are cauză ilicită motiv pentru care nu produce efecte juridice fiind aplicabile art. 966 C. civ.
În acest sens, sunt irelevante apărările formulate de către pârâta apelantă în sensul bunei sau relei credinţe a cumpărătorului la încheierea contractului deoarece în speţă ne aflăm în prezenţa unei nulităţi absolute care apare ca o sancţiune pentru încălcarea normelor legale la încheierea contractului, norme pe care părţile contractante aveau obligaţia să le cunoască şi să le respecte.
Prin preluarea abuzivă a imobilului de către Statul Român acesta nu a devenit niciodată proprietarul spaţiului în litigiu astfel că nu putea transmite drepturi pe care nu le avea. În acest sens s-a pronunţat în mod constant în mod constant C.E.D.O. (cauza Străin şi alţii împotriva României prin hotărârea nr. 2107/2005 – „… Curtea observă că nici o altă dispoziţie internă nu acordă statului dreptul de a vinde un bun care se găsea de facto în patrimoniul său, aşadar, pentru care nu există un titlu, sau un bun care făcea obiectul unei acţiuni în justiţie").
În acest sens, curtea apreciază că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 2 din Legea nr. 550/2004 şi în plus cele cuprinse în art. 46 din Legea nr. 10/2001 în forma sa iniţială aşa încât sunt irelevante susţinerile în sensul că în speţă actul nu a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 care nu era în vigoare la data la care s-a perfectat contractul de vânzare-cumpărare.
În ceea ce priveşte existenţa retractului litigios pentru a analiza incidenţa prevederilor art. 1402 şi următoarele C. civ., se impune a se clarifica obiectul litigiului.
Aşa cum rezultă din obiectului litigiului acesta are o natură comercială fiind stabilit prin însăşi hotărârea nr. 599 din 21 iunie 2006 a Judecătoriei Dej prin care s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii reclamanţilor precum şi a cererii reconvenţionale în favoarea Tribunalului Comercial Cluj, hotărâre rămasă irevocabilă prin nerecurare.
Prin această hotărâre s-a stabilit cu caracter irevocabil că obiectul litigiului are o natură comercială şi drept urmare în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Codului civil.
Dimpotrivă în speţă sunt incidente prevederile art. 45 C. com., în sensul că „contractul litigios prevăzut de art. 1402, 1403 şi 1404 C. civ., nu poate avea loc în caz de cesiune a unui drept derivând dintr-un fapt comercial".
Aceasta deoarece în materie comercială, operaţiunile speculative ţin de natura activităţii comerciale.
În concluzie, Codul comercial interzice exercitarea retractului litigios ceea ce înseamnă că, dacă dreptul litigios care face obiectul cesiunii are ca temei un act juridic pe care Codul comercial îl consideră fapt de comerţ, debitorul nu se poate libera de obligaţie prin exercitarea retractului litigios în condiţiile Codului civil.
Chiar şi în ipoteza în care s-ar face abstracţie de cele mai sus arătate nu sunt îndeplinite cerinţele pentru exercitarea retractului litigios deoarece reclamanţii M.L. şi M.M. au renunţat la judecată iar efectele renunţării se produc retroactiv potrivit art. 246 alin. (2) C. proc. civ., cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară declanşării procedurii judiciare.
Renunţarea la judecată echivalează cu inexistenţa unui litigiu asupra proprietăţii imobilului între M.L. şi M.M. pe de o parte şi SC C. SA pe de altă parte, cu toate consecinţele care decurg din această împrejurare.
Astfel, nu suntem în prezenţa unui drept litigios atâta timp cât efectele renunţării la judecarea acţiunii se produc retroactiv şi în consecinţă oferirea preţului cesiunii şi invocarea retractului litigios sunt neavenite.
Nu este de ignorat faptul că oferta de plată a preţului s-a făcut după soluţionarea în fond a cauzei, respectiv la data de 6 aprilie 2007 dosarul nr. 5760/1285/2006.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs recurenta-pârâtă SC C. SA, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 3, 7 şi 9 C. proc. civ., în raport de care a solicitat admiterea acestuia, şi modificarea în totalitate a deciziei atacate în sensul constatării retractului litigios invocat cu consecinţa respingerii acţiunii introductive şi a cererii reconvenţionale.
În motivarea recursului în esenţă recurenta a reţinut.
- Competenţa de soluţionare în primă instanţă a aparţinut judecătoriei, deoarece acţiunea în revendicare este reglementată de dreptul comun.
- În condiţiile în care s-ar stabili că litigiul are o natură comercială, hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a prevederilor art. 1402 şi art. 1403 C. civ., art. 45 C. com. şi ale art. 246 C. proc. civ., nelegalitatea acesteia, fiind determinată şi de nemotivarea acesteia.
Faptul că obiectul prezentului litigiu are o natură comercială nu înseamnă că cesiunea care s-a realizat în speţă este una care derivă dintr-un fapt de comerţ, ci datorită calităţii părţilor.
- Instanţa de apel a interpretat în mod greşit, faptul că instituţia renunţării la judecată, prevăzută de dispoziţiile art. 246 C. proc. civ., retroactivează cu consecinţa respingerii apelului.
- Instanţa de apel examinând excepţia retractului litigios, trebuie să verifice dacă în momentul invocării acesteia în cadrul apelului, erau îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 1402 şi 1403 C. civ., erau îndeplinite.
Criticile sunt nefondate pentru cele ce preced.
Prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, dispusă prin sentinţa civilă nr. 599/2006 a Judecătoriei Dej pronunţată la 21 iunie 2006, în dosarul nr. 424/2006, rămasă irevocabilă stabilirea naturii comercială a litigiului, a intrat în puterea lucrului judecat, astfel că urmează a fi înlăturată critica de nelegalitate precizată a fi întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de nelegalitate, invocat a fi întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., urmează a se reţine că recurenta, avea obligaţia să precizeze în ce constă, pentru a stabili cadrul procesual de desfăşurare a contractului judiciar, în raport de cele două ipoteze consacrate de dispoziţia legală invocată.
Or, din considerentele deciziei, ce a fost amplu motivează, rezultă considerentele de fapt şi de drept ce au fost avute în vedere la respingerea apelului.
- Nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 9, căreia i se circumscrie cea de-a treia critică, astfel cum a fost dezvoltată vizează ipoteza în care Decizia atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1402 – art. 1403 C. civ. şi art. 45 C. com.
Critica este nefondată, deoarece în mod judicios, instanţele au reţinut aplicabilitatea art. 45 C. com., în sensul că „contractul litigios prevăzut de art. 1402, 1403 şi 1404 C. civ., nu putea avea loc, în caz de cesiune a unui drept litigios derivând dintr-un fapt de comerţ", deoarece în materie comercială, operaţiunile speculative ţin de natura activităţii comerciale.
Analizând şi critica privind aplicarea greşită a art. 246 C. proc. civ., urmează a se reţine:
Condiţiile în care poate avea loc renunţarea la judecată diferă în funcţie de momentul procesual în care aceasta intervine.
Cum renunţarea la judecată s-a făcut înainte de intrarea în dezbaterea fondului, pentru a se lua act de desistare nu era necesar acordul pârâtului.
Aşa fiind, pentru cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat, cu obligarea recurentei pârâte la 5000 lei cheltuieli de judecată către intimaţii P.I. şi P.L.R.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC C. SA împotriva deciziei nr. 128 din 12 iunie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă la 5000 lei cheltuieli de judecată către intimatul P.I. şi intimata P.L.R.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 29 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 827/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 832/2008. Comercial → |
|---|
