ICCJ. Decizia nr. 896/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 896/2008
Dosar nr. 37505/3/2005
Şedinţa publică din 5 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 9531 din 6 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 37505/3/2005 s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca nefondată. S-a admis acţiunea modificată şi restrânsă formulată de reclamanta A.V.A.S., în contradictoriu cu pârâta Asociaţia C.C.C.F.P. Pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 1.881.327,22 lei (RON) cu titlu de penalităţi de întârziere, fără cheltuieli de judecată.
Apelul formulat de pârâtă a fost admis prin Decizia comercială nr. 251 din 15 mai 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, şi, pe cale de consecinţă, sentinţa sus menţionată a fost schimbată în sensul că s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind plata penalităţilor aferente ratelor 8 şi 10, în sumă de 991.093,73 lei.
Totodată, s-a admis acţiunea în privinţa penalităţilor aferente ratelor 11 – 13, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 890.233,49 lei penalităţi.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut că nu se poate reţine intervenirea unei novaţii, izvorul obligaţiei fiind contractul de vânzare - cumpărare de acţiuni din 1995.
Ratele 10, 11, 12 şi 13 au fost plătite prin ordinul de plată din 12 decembrie 2005, iar dobânda pentru aceste rate cu ordin de plată penalităţile de întârziere aferente fiind datorate.
În schimb, în privinţa ratelor 8 şi 10, la data introducerii acţiunii - 27 octombrie 2005 – intervenise deja prescripţia pentru penalităţile aferente, conform art. 12 din Decretul nr. 167/1958, reclamanta neputând susţine valabil că termenul a început să curgă de la data ultimei rate, respectiv întreruperea cursului prescripţiei ca efect al plăţii ratelor, care a avut loc după împlinirea termenului de prescripţie, deoarece consecinţa unei asemenea plăţi constă numai în faptul că debitorul nu are dreptul să ceară restituirea prestaţiei.
Reclamanta a formulat recurs pentru motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 6 C. proc. civ.
Astfel, în privinţa primului motiv de recurs a arătat că instanţa de control prin modificarea hotărârii instanţei de fond a săvârşit o eroare, deoarece cuantumul ratelor 11, 12 şi 13 nu este egal cu suma de 890.223,49 lei, sumă la care a fost obligată pârâta, ci suma corectă este de 1.196.396,8 lei.
O altă critică vizează admiterea greşită a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune al A.V.A.S. pentru penalităţile aferente ratelor nr. 8 şi 10, în condiţiile în care s-a pus în executare silită o parte din penalitatea aferentă ratei nr. 10, iar recunoaşterea datoriei, prin plată, a debitului principal se răsfrânge şi asupra drepturilor accesorii. Astfel, luând drept dată de la care începe să curgă termenul de prescripţie data scadenţei ultimei rate stabilite prin contract – 31 decembrie 2004 – apelul trebuia respins şi nu admis, art. 12 din Decretul nr. 167/1958 nefiind aplicabil în cauză, deoarece vânzarea - cumpărarea indiferent de modalitatea de plată a preţului, nu are caracterul juridic al unui contract cu executare succesivă.
A mai invocat şi acte de executare care în opinia acesteia au întrerupt termenul de prescripţie.
Prin motivul de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. a susţinut că prin admiterea excepţiei prescripţiei pentru o sumă mai mare decât valoarea penalităţilor aferente ratelor 8 şi 10, în cauză, este aplicabil şi motivul de modificare mai sus evocat astfel că a solicitat, în consecinţă, admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi respingerea apelului declarat de pârâtă.
În susţinerea recursului, recurenta - reclamantă a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, probă admisă în cauză conform art. 305 C. proc. civ.
Analizând recursul se găseşte nefondat.
În ceea ce priveşte prima critică pe care recurentul o subsumează art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la eroarea de calcul a sumei datorată cu titlu de penalităţi de întârziere, pentru ratele 11, 12, 13, se constată că aceasta nu se înscrie în ipotezele prevăzute de acest text care vizează aplicarea sau interpretarea greşită a legii, ci se referă la administrarea probelor.
În ceea ce priveşte cea de a doua critică, în cadrul aceluiaşi motiv de recurs, trebuie avut în vedere că potrivit art. 12 din Decretul nr. 167/1958 „în cazul când un debitor este obligat la prestaţiuni succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare dintre aceste prestaţiuni se stinge printr-o prescripţie deosebită".
Din contract rezultă că părţile au convenit termenul de scadenţă al fiecărei rate, dată de la care începe să curgă termenul de prescripţie cum judicios a reţinut şi instanţa de apel şi nu cum susţine recurenta că acesta ar curge de la data ultimei rate.
Pe de altă parte, potrivit art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, neintervenind novaţia, prescripţia dreptului la acţiune în realizarea creanţei principale atrage şi prescripţia dreptului la acţiune pentru plata dobânzilor şi penalităţilor, iar plata unei sume după împlinirea termenului de prescripţie nu are ca efect întreruperea termenului.
S-a mai invocat şi îndeplinirea unor formalităţi legale privind executarea silită, sens în care s-au depus mai multe acte de executare, susţinându-se prin aceasta că termenul de prescripţie s-a întrerupt.
Nici această susţinere nu poate fi reţinută, deoarece prescripţia dreptului material la acţiune nu se confundă cu prescripţia dreptului de a cere executarea silită, iar cererile de executare silită pentru rata nr. 10 prin cererile de la 25 februarie 2003, 8 decembrie 2003, 26 aprilie 2004, 9 februarie 2005 nu aveau la bază un titlu executoriu şi executarea s-a şi perimat, iar cererile de executare silită formulate după obţinerea titlului – respectiv hotărârea instanţei de fond sunt efectuate după împlinirea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune, hotărârea fiind schimbată sub acest aspect în apel, încât aceste dovezi nu pot constitui temei pentru modificarea hotărârii instanţei de apel în sensul că ar fi operat întreruperea termenului de prescripţie. Prescripţia dreptului de a cere executarea silită se subordonează prescripţiei dreptului material la acţiune, ce în cauză a operat din considerentele deja arătate.
Aşa fiind nici această critică subsumată motivului de recurs reglementat prin art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat.
Prin ultimul motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 6 C. proc. civ. s-a susţinut că acordarea sumei aferente ratelor 11, 12, 13 echivalează cu o minus petita ceea ce se datora real fiind suma de 1.196.396,8 şi nu 890.223,49 lei.
Susţinerea nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. deoarece aşa cum s-a arătat deja în precedent vizează calculul sumei, or ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. se referă, pe de o parte, la situaţia când instanţa a acordat mai mult decât a cerut reclamantul sau când s-a pronunţat asupra unui lucru necerut de acesta.
Aşa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 251 din 15 mai 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 895/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 898/2008. Comercial → |
|---|
