ICCJ. Decizia nr. 899/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 899/2008
Dosar nr. 16856/54/2005
Şedinţa publică din 5 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 477, pronunţată la data de 11 iulie 2005, în dosarul nr. 250/COM/2005, Secţia comercială şi de contencios administrativ a Tribunalului Dolj a admis, în parte, acţiunea precizată, formulată de reclamanta CN R. SA împotriva pârâtei SC A. SA Craiova pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 586.211.721 lei (58.621,17 ron), reprezentând contravaloare facturi neachitate; suma de 829.027.139 lei (82.902,71 ron), reprezentând penalităţi de întârziere, calculate până la data de 7 iulie 2005 şi suma de 68.105.294 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Spre a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut, în principal, că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de comision pentru operaţiuni de import din 18 octombrie 2001, datorând, cum chiar aceasta recunoaşte, sumele menţionate în facturile cuprinse în anexă, precum şi sumele menţionate în facturile cuprinde în anexă, referitoare la taxele de magazinaj, pe care le contestă, invocând culpa reclamantei pentru plata sumelor de magazinaj, fără a face însă nicio dovadă în acest sens, şi a făcut aplicarea art. 2 pct. 3, 4, 8 şi 9 din contractul părţilor; art. 969 şi art. 1073 C. civ., respingând cererea de acordare a dobânzii legale aferentă debitului cu motivarea că, prin convenţie, părţile au stipulat o clauză penală de evaluare anticipată a daunelor impuse ce se cuvin creditorului.
Secţia comercială a Curţii de Apel Craiova, prin Decizia nr. 127, pronunţată la data de 17 mai 2007, a admis apelurile formulate de reclamantă şi de pârâtă împotriva sentinţei Tribunalului, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 9.204,11 lei, reprezentând taxă de magazinaj şi suma de 87.286,58 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, calculate, până la data de 15 martie 2007 şi, în continuare, până la achitarea debitului, menţinând restul dispoziţiilor acestei hotărâri.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut, în soluţionarea apelului reclamantei, ca fiind corectă schimbarea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale faţă de contractul de comision care prevede doar penalităţi, nu şi daunele – interese, prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 469/2002 şi acordarea cheltuielilor de judecată în limita probatoriilor admise şi dovezilor existente la dosarul cauzei, dar, ca fiind greşită, obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere până la data de 7 iulie 2005, întrucât potrivit prevederilor art. 2 pct. 3 şi art. 2 pct. 9 lit. a) din evocatul contract, neplata facturilor în termenul precizat, atrage obligaţia comitentei de a plăti penalităţi de 0,15% pe zi întârziere pe perioada scursă între data primirii facturii şi până la data plăţii acesteia.
În ce priveşte soluţionarea apelului pârâtei s-a reţinut că expertiza contabilă efectuată în cauză a stabilit că debitul neachitat şi datorat de pârâtă, reprezentând taxe de magazinaj, este în cuantum de 9.204,11 lei, iar pentru restul facturilor cuprinse în anexă, în valoare de 10.085,65 lei, taxele de depozitare au fost percepute din vina reclamantei, care, astfel cum rezultă din probele administrate, nu şi-a îndeplinit corespunzător obligaţiile asumate prin art. 3 pct. 6 din contract, a încheiat deficitar contractele externe, iar documentele de însoţire a mărfii au fost întocmite eronat, necesitând numeroase intervenţii pentru a fi corectate şi că pârâtei nu i se poate imputa neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 2 pct. 4 din acelaşi contract, deoarece solicitarea fondurilor băneşti de către comisionară s-a făcut tardiv, la data de 1 iulie 2002, în condiţiile în care marfa sosise în vamă la data de 16 aprilie 2002, iar vămuirea s-a efectuat la data de 11 iulie 2002, apreciind că expertiza contabilă a stabilit cuantumul penalităţilor de întârziere, cu respectarea procentului de 0,15%, conform art. 2 pct. 9 lit. a) din contract.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs apelanta - reclamantă, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv s-a arătat în esenţă, că, în mod greşit, instanţa de apel, a reţinut vina reclamantei pentru plata contravalorii taxelor de magazinare în cuantum de 10.085,00 lei, faţă de dispoziţiile art. 2 pct. 4 și 6, art. 3 pct. 6 din contractul de comision încheiat între părţi şi prevederile art. 405 alin. (1) C. com. şi că, prin neacordarea sumei solicitate, cu titlu de dobândă, a interpretat, eronat, dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 469/2002 şi a solicitat, potrivit art. 274 C. proc. civ., plata cheltuielilor de judecată efectuate la judecarea fondului cauzei, a apelului cât şi a recursului, în întregime.
Intimata a solicitat, prin întâmpinare respingerea recursului, apreciind ca fiind neîntemeiate criticile recurentei.
Recursul este nefondat.
Este de observat că în stabilirea culpei reclamantei în plata taxelor de depozitare (magazinaj) instanţa de apel s-a raportat la prevederile contractului de comision, încheiat între pârâtă, în calitate de comitent şi reclamantă, în calitate de comisionar, referitoare la obligaţiile părţilor, din perspectiva obiectului acestui act juridic şi în conformitate cu art. 405 alin. (1) C. com., aşa încât nu se poate reţine critica nesocotirii, încălcării sau greşitei interpretări a art. 2 pct. 4 și 6, art. 3 pct. 6, din menţionatul contract sau a art. 405 alin. (1) C. com., iar critica modului de interpretare a probelor administrate în cauză în reţinerea acestei culpe nu mai poate fi valorificată în calea de atac a recursului, faţă de redactarea art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în vigoare la data pronunţării deciziei atacate.
Cum potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri speciale pentru întărirea disciplinei contractuale, în afara penalităţilor contractuale prevăzute la alin. (1) al acestui articol în contractele comerciale dintre părţile contractante, indiferent de forma în care acestea se încheie, pentru compensarea prejudiciului suferit de către creditor ca urmare a îndeplinirii cu întârziere sau a neîndeplinirii obligaţiilor asumate de debitor se pot include şi daune - interese pentru neexecutarea totală sau parţială a contractului, sub forma daunelor moratorii sau compensatorii şi cum contractul de comision încheiat între părţi, nu conţine nicio clauză privind daunele - interese la care se referă precitatul text legal nu se poate reţine încălcarea acestuia de către instanţa de apel.
Fără a fi expresă, ci doar sugerată, critica neacordării, în totalitate, a cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata fondului şi apelului nu se justifică, întrucât, în mod corect, instanţa de apel a reţinut îndeplinirea de către instanţa de fond a cerinţelor art. 274 C. proc. civ. în acordarea cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă, iar, în apel, a făcut aplicare art. 276 C. proc. civ., compensând aceste cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta CN R. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 127 din 17 mai 2007, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 898/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 901/2008. Comercial → |
|---|
