ICCJ. Decizia nr. 951/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 951/2008
Dosar nr. 20436/3/2004
Şedinţa publică din 6 martie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 8 aprilie 2004 reclamantul A.A. cheamă în judecată pe pârâtele SC L.R. SA şi SC F.L. SA – ofertanţi, ambele cu sediul social în Franţa, solicitând instanţei obligarea acestora în solidar la plata sumei de 3.333.168.245 lei, din care suma de 2.777.031.540 lei reprezintă prejudiciul produs de pârâte, iar suma de 556.136.705 lei reprezintă dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 1088 din 24 martie 2006 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului reţinând că reclamantul a determinat foarte clar cadrul procesual, insistând asupra calificării juridice a pretenţiilor sale menite a repara prejudiciul pe care pârâtele l-ar fi produs prin fapta lor delictuală, sesizând instanţa cu o acţiune în răspundere civilă delictuală de drept comun, că în aceste limite stabilite de reclamant instanţa a analizat şi respins excepţiile inadmisibilităţii, tardivităţii, lipsei de interes, invocate de pârâte, că în condiţiile în care între părţi există încheiat un contract valabil, a cărui anulare nu a fost cerută de reclamant, nu se poate vorbi de angajarea răspunderii delictuale ci numai de angajarea răspunderii contractuale a părţii în culpă, că deşi preţul contractual – care nu este un preţ legal – a fost stabilit de un expert desemnat de pârâtele iniţiatoare ale ofertei publice de preluare, în temeiul reglementării speciale aplicabile, acesta a fost agreat de ambele părţi care au ales să încheie contractul de vânzare - cumpărare luând în considerare preţul astfel stabilit, reclamantul necontestând preţul stabilit de evaluatorul independent; mai reţine instanţa că, deşi în cuprinsul acţiunii sale afirmă că „societăţile ofertante au utilizat cu bună ştiinţă un raport de evaluare care a aplicat nelegal şi eronat metoda activului „net contabil, neobservând dispoziţiile prevăzute de lege" şi că determinarea preţului din oferta publică obligatorie nu s-a făcut printr-o evaluare propriu-zisă, aşa cum cerea legea, ci s-a făcut într-o manieră prin care s-a urmărit fraudarea micilor investitori, utilizând datele din bilanţul contabil încheiat la data de 31 decembrie 2001 în locul datelor din bilanţul încheiat la 31 decembrie 2002, reclamantul nu a solicitat anularea contractului pentru dol, precum şi că reclamantul, având cunoştinţă de modalitatea de evaluare folosită de evaluatorul independent, fiindu-i comunicat – la cerere – raportul de evaluare, a ales în deplină cunoştinţă de cauză să încheie contractul de vânzare - cumpărare de acţiuni – act obiectiv de comerţ – în condiţiile propuse. Reţine, de asemenea, instanţa că faţă de cadrul procesual fixat de reclamant probele propuse de acesta pentru determinarea preţului per acţiune, cu luarea în considerare a situaţiei financiare a societăţii emitente, apar ca fiind neconcludente şi inutile, modelul juridic propus de reclamant neputând fi reţinut.
Prin Decizia comercială nr. 169 din 2 aprilie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge ca nefondate apelurile formulate de apelantul - reclamant şi apelantele - pârâte împotriva sentinţei primei instanţe.
Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar reţine – cu privire la apelul reclamantului – că sentinţa apelată nu a încălcat drepturile fundamentale ale omului, garantate de Constituţia României, fiind asigurat reclamantului şi dreptul la apărare, şi dreptul la contradictorialitate şi accesul liber la justiţie, şi un proces echitabil, nemulţumirea părţii faţă de soluţia pronunţată, sancţionată prin formularea căii de atac – apelul, neputând conduce la invocarea încălcării principiilor constituţionale, că ar excede dispoziţiilor art. 167 alin. (1) C. proc. civ. administrarea tuturor probelor solicitate de parte, doar pentru a exista probatoriu la dosar, câtă vreme cadrul procesual stabilit de reclamant nu necesită probele propuse de acesta, dezlegarea pricinii putându-se face numai în baza înscrisurilor administrate, că în cauză au fost solicitate şi admise probe pentru ambele părţi (proba cu înscrisuri şi interogatoriul reclamantului, prospectul de ofertă, formularul de subscriere a acţiunilor), că instanţa de fond a soluţionat cauza în concordanţă cu temeiul de drept invocat de reclamant, cu situaţia de fapt ce stă la baza litigiului – un contract de vânzare - cumpărare de acţiuni încheiat în procedura specială reglementată de OUG nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii şi pieţele reglementate; mai reţine instanţa că în cauză nu ar fi putut exista o răspundere civilă delictuală câtă vreme nu exista o faptă ilicită săvârşită de pârâtele - intimate care, în calitate de acţionari, nu au niciun rol în întocmirea şi furnizarea situaţiilor financiare anuale, iar în lipsa faptei ilicite este inutilă cercetarea celorlalte condiţii ale răspunderii delictuale.
Cu privire la apelul pârâtelor, care atacă atât sentinţa cât şi încheierile premergătoare din 29 noiembrie 2004 prin care instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată în raport de prevederile art. 7201 C. proc. civ., din 18 martie 2003 prin care s-a respins excepţia tardivităţii în raport de prevederile art. 75 alin. (3) din OUG nr. 28/2002, a inadmisibilităţii în raport de prevederile art. 138 alin. (7) din OUG nr. 28/2002 şi a lipsei de interes în raport de prevederile art. 100 din OUG nr. 28/2002 şi din 27 iunie 2005 prin care s-a respins excepţia depăşirii atribuţiilor puterii judecătoreşti ca neîntemeiate, instanţa de apel reţine că excepţiile au fost întemeiat respinse de prima instanţă.
În acest sens, reţine instanţa de apel, cât priveşte excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată în raport de prevederile art. 75 alin. (3) din OUG nr. 28/2002, că textul evocat se referă la deficienţele prospectului şi nu acoperă situaţia din speţă, aceea de nelegalitate a ofertei datorată stabilirii în mod nelegal a preţului acesteia, în cauză termenul de prescripţie a dreptului la acţiune fiind de 3 ani şi nu de 6 luni, iar cât priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport de prevederile art. 138 alin. (7) din OUG nr. 28/2002 reţine că reclamantul nu a parcurs procedura prevăzută de art. 138 din OUG nr. 28/2002 de contestare a preţului determinat de evaluatorul independent, astfel că admiterea ei ar avea ca efect încălcarea principiului libertăţii contractuale şi ar înfrânge voinţa părţilor, exprimată în cuprinsul unui contract valabil, pentru a stabili un alt preţ decât cel pe care părţile l-au avut în vedere, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 969 C. civ.
În ce priveşte excepţia lipsei de interes raportată la dispoziţiile art. 100 din OUG nr. 28/2002 reţine instanţa de apel că a fost corect respinsă faţă de calitatea de deţinător de valori mobiliare a reclamantului care, ca investitor, pe cont şi pe risc propriu, le deţine şi le vinde cu intenţia de a obţine profit, susţinerile pârâtelor - apelante vizând caracterul pretins netemeinic al susţinerilor apelantului reclamant şi nu lipsa de interes legitim al acestuia.
Reţine instanţa de apel ca fiind corect respinsă excepţia depăşirii atribuţiilor puterii judecătoreşti, întrucât, chiar dacă, potrivit art. 7 alin. (1) din Statutul C.N.V.M., adoptat prin OUG nr. 25/2002, C.N.V.M. poate înfiinţa o Cameră Arbitrală în scopul rezolvării litigiilor izvorând din contractele încheiate pe pieţele de capital, aceasta nu are competenţă exclusivă în soluţionarea menţionatelor litigii în lipsa unei convenţii exprese în acest sens încheiată de părţi, regula în materie fiind supunerea lor instanţelor judecătoreşti de drept comun.
Mai reţine instanţa de apel şi corecta respingere a excepţiei inadmisibilităţii cererii întemeiată pe prevederile art. 7201 C. proc. civ., dat fiind că apelantele - pârâte nu au făcut dovada neîndeplinirii procedurii prealabile de conciliere.
Împotriva deciziei de mai sus declară recurs şi reclamantul şi pârâtele.
În recursul său reclamantul, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicită admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe spre cercetarea fondului cu administrarea de probe noi, respectiv a unei expertize contabile. În susţinerea recursului său recurentul - reclamant critică instanţa de apel pentru interpretarea eronată a relaţiilor juridice dintre părţi, referitoare la oferta publică obligatorie de preluarea derulată de intimate, prin ignorarea faptului că fapta generatoare de prejudicii a apărut înainte de încheierea contractului de vânzare - cumpărare de acţiuni, preţul nelegal fiind stabilit anterior vânzării acţiunilor în cadrul menţionatei proceduri, iar orice faptă cauzatoare de prejudicii din faza precontractuală antrenează răspunderea civilă delictuală. În opinia recurentului instanţa criticată nu a reţinut, cum ar fi trebuit, că în cauză nu este vorba de o executare necorespunzătoare a unor obligaţii contractuale, pentru a putea fi angajată răspunderea contractuală a pârâtelor - intimate.
Recunoscând specificitatea legislaţiei pieţei de capital incidentă în cauză, legislaţie potrivit căreia recurentul s-a văzut obligat să contracteze cu pârâtele - intimate la preţul oferit sub sancţiunea delistării acţiunilor SC L.R. SA şi, deci, a suportării unei pagube mult mai însemnate, recunoscând că potrivit prevederilor art. 138 din OUG nr. 28/2002 preţul şi modalitatea de stabilire a acestuia nu puteau fi negociate, recurentul critică instanţa pentru a nu fi reţinut că preţul în cauză, menţionat în ofertă, a fost stabilit nelegal de către intimate, care au încălcat, astfel, o obligaţie legală, aceea de a oferi un preţ legal, stabilit conform unor dispoziţii legale imperative, încălcând astfel dreptul recurentului la un preţ legal stabilit.
Recurentul critică drept ilegală calificarea juridică dată de instanţa de apel naturii răspunderii juridice a intimatelor - pârâte pentru fapta de a fi oferit un preţ nelegal în cadrul procedurii de delistare, fără a fi cercetat întrunirea în cauză a condiţiilor răspunderii delictuale.
Invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul critică instanţa de apel pentru încălcarea dispoziţiilor art. 295 C. proc. civ. prin neverificarea stabilirii situaţiei de fapt şi de drept de către prima instanţă, refuzând ea însăşi cercetarea condiţiilor îndeplinirii răspunderii civile delictuale în cauză, nerespectând astfel limitele stabilite prin cererea de apel şi respingând proba cu expertiza contabilă, unica probă concludentă, întrucât un preţ legal ar fi trebuit stabilit nu pe baza situaţiei financiare a SC L.R. SA la 31 decembrie 2001, ci după o prealabilă reevaluare a imobilizărilor corporale, cu respectarea Standardelor Internaţionale de Contabilitate.
Recurentul critică instanţa de apel şi pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 167 C. proc. civ. şi ale art. 297 alin. (1) C. proc. civ. prin ignorarea faptului că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului şi i-a încălcat dreptul la apărare prin neacceptarea tuturor probelor propuse.
În fine, recurentul critică instanţa de apel şi pentru nemotivarea opţiunii de a fi calificat natura răspunderii pârâtelor ca exclusiv contractuală.
Întemeindu-şi recursul pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentele - pârâte solicită admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelurilor şi respingerii acţiunii reclamantului ca fiind tardiv introdusă, inadmisibilă sau lipsită de interes.
În susţinerea recursului lor recurentele reproşează instanţei de apel greşita interpretare a dispoziţiilor legii speciale – OUG nr. 28/2002 – a căror aplicare o înlătură, reţinând eronat că dispoziţiile art. 75 alin. (3), ale art. 138 alin. (7) şi ale art. 100 din OUG nr. 28/2002, ca şi ale art. 7 alin. (1) din Statutul C.N.V.M. nu se regăsesc în cauză.
În acest sens recurentele reiau excepţiile invocate la fond şi în apel, a tardivităţii formulării cererii de chemare în judecată în raport de prevederile art. 75 alin. (3) din OUG nr. 28/2002, a inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată în raport de dispoziţiile art. 138 alin. (7) din OUG nr. 28/2002, a lipsei de interes a cererii de chemare în judecată în raport de dispoziţiile art. 100 din OUG nr. 28/2002, a depăşirii atribuţiilor judecătoreşti în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Statutul C.N.V.M. aprobat prin OUG nr. 25/2002, reiterând totodată aserţiunile formulate în apel în acest sens.
Prin întâmpinarea depusă la dosar recurentul - intimat cere respingerea recursului recurentelor - pârâte ca nefondat întrucât excepţiile invocate de acestea au fost întemeiat respinse de instanţa de apel, dat fiind că în acţiunea sa nu a contestat realitatea, exactitatea sau acurateţea prospectului de ofertă spre a fi incidente dispoziţiile art. 75 alin. (3) din OUG nr. 28/2002, ci doar nelegalitatea ofertei datorită stabilirii în mod nelegal a preţului acesteia, că unui investitor care nu îndeplineşte criteriile stabilite de art. 138 alin. (7) nu-i poate fi oprit accesul la justiţie când este prejudiciat prin preţul nelegal stabilit, că, în condiţiile în care a fost prejudiciat prin constrângerea de a tranzacţiona acţiunile sale la un preţ nelegal stabilit de recurentele - pârâte, interesul său în promovarea acţiunii este indiscutabil, dispoziţiile art. 100 din OUG nr. 28/2002 neavând nicio legătură cu cauza întrucât nu se pun în discuţie interesele SC L.R. SA, societatea emitentă, ci cele ale recurentelor - pârâte, că la momentul introducerii acţiunii sale Camera Arbitrală a C.N.V.M., prevăzută de art. 7 alin. (1)1 din Statutul C.N.V.M. şi de Regulamentul nr. 1/2004 al C.N.V.M., nu fusese constituită, iar potrivit art. 340 C. proc. civ. arbitrajul în România are caracter facultativ.
Şi recurentele - intimate solicită prin întâmpinarea depusă la dosar respingerea recursului reclamantului ca neîntemeiat întrucât aserţiunile recurentului nu corespund motivelor de recurs invocate şi nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., hotărârea recurată neîncălcând cu nimic legea prin raţionamentul ales.
Recursurile nu sunt fondate.
Criticile formulate de recurentul - reclamant în recursul său nu sunt întemeiate şi urmează a nu fi primite, hotărârea recurată fiind legală şi temeinică.
Recurentul - reclamant recunoaşte că şi-a vândut acţiunile la data de 13 martie 2003 încasând suma aferentă numărului de acţiuni subscrise pe prospectul de ofertă, întocmit în baza dispoziţiilor imperative ale OUG nr. 28/2002, având cunoştinţă de raportul de evaluare finalizat la 15 ianuarie 2003, întocmit de expertul desemnat în condiţiile menţionatei reglementări, preţ stabilit prin metoda activului net contabil raportat la situaţiile financiare la 31 decembrie 2001, oferta fiind aprobată de C.N.V.M. la 23 ianuarie 2003.
Cum recurentul a încasat în întregime preţul pentru acţiunile vândute intimatelor - pârâte prin subscrierea la 13 martie 2003 a prospectului de ofertă, întocmit în baza dispoziţiilor imperative ale OUG nr. 28/2002 şi necontestat, aşa cum chiar recurentul recunoaşte, în mod întemeiat instanţa de apel, confirmând soluţia instanţei de fond, a calificat răspunderea pârâtelor – invocată de reclamant – ca o răspundere contractuală, recurentul nedovedind că a fost silit să-şi exprime consimţământul cu privire la preţ şi neprobând ca intervenită nicio altă cauză de nevalabilitate a contractului de vânzare - cumpărare de acţiuni, act obiectiv de comerţ, perfect valabil.
Mai mult, câtă vreme recurentul a acceptat şi încasat preţul stabilit în prospectul de ofertă, recunoscând şi probând cu înscrisurile depuse la dosar că a avut cunoştinţă de modul de stabilire a acestuia, anterior perfectării vânzării acţiunilor sale, el nu mai poate cere antrenarea răspunderii delictuale a pârâtelor pentru a fi săvârşit o faptă ilicită în legătură cu stabilirea preţului de ofertă, acceptat de vânzătorul recurent.
De altfel se constată din actele dosarului că preţul contestat de recurent a fost stabilit cu respectarea dispoziţiilor OUG nr. 28/2002, a cărei incidenţă în cauză este recunoscută de recurent, că în acest sens au fost aplicate metoda preţului mediu ponderat de tranzacţionare pe piaţa R. (piaţă reglementată) luându-se în calcul perioada 1 decembrie 2001 – 1 decembrie 2002, şi metoda activului net contabil cu referire la situaţiile financiare la 31 decembrie 2001, stabilite în conformitate cu Standardele Internaţionale de contabilitate (I.A.S.) şi cu aplicarea corespunzătoare a Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 94 pentru aprobarea Reglementărilor Contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţii Economice, evaluarea fiind făcută în cursul lunii decembrie 2002, astfel că nu se putea raporta la bilanţul exerciţiului financiar al anului 2002 (care se aprobă – conform legii – până la 31 martie 2003), că preţul aferent ofertei publice, stabilit de un expert independent desemnat de intimatele - pârâte în acord cu dispoziţiile OUG nr. 28/2002, a fost avizat de C.N.V.M. la 23 ianuarie 2003, că nu au fot înregistrate contestaţii în conformitate cu art. 138 alin. (7) din OUG nr. 28/2002 referitoare la preţul astfel stabilit, aşa cum rezultă din adresa C.N.V.M. din 17 martie 2003, pârâtele - intimate fiind autorizate să deruleze oferta. Mai mult, vânzarea de acţiuni ale societăţilor comerciale fiind act obiectiv de comerţ, conform art. 3 pct. 3 C. com., recurentul nu se poate prevala de acceptarea preţului de ofertă datorită iminenţei unei pagube superioare, orice comerţ presupunând profit, dar şi posibile pierderi.
Astfel fiind, nu se poate reţine că instanţa de apel ar fi interpretat eronat actul dedus judecăţii, nici că nu ar fi motivat soluţia adoptată, dat fiind că aceasta a analizat toate motivele de apel formulate de reclamant, respingându-le motivat, reţinând punctual, relativ natura juridică a răspunderii, că în cauză nu ar fi putut exista o răspundere civilă delictuală câtă vreme nu există o faptă ilicită a pârâtelor - intimate care, ca acţionari, nu au niciun rol în întocmirea şi furnizarea situaţiilor financiare anuale, şi nici că s-ar fi făcut o greşită aplicare a legii, proba cu expertiza contabilă fiind corect respinsă ca neavând relevanţă în cauză, instanţa pronunţându-se pe baza înscrisurilor depuse la dosar inclusiv de către recurent.
Nici recursul pârâtelor nu estre fondat, instanţa de apel, ca şi instanţa de fond, respingând întemeiat excepţiile invocate de pârâte, făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor OUG nr. 28/2002.
Astfel se constată că în mod corect a fost respinsă excepţia tardivităţii formulării cererii de chemare în judecată în raport de prevederile art. 75 alin. (3) din OUG nr. 28/2002, întrucât reclamantul nu a contestat în acţiunea sa realitatea, exactitatea şi acurateţea informaţiilor din prospectul de ofertă, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 75 din OUG nr. 28/2002 invocate de recurente. Şi excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată în raport de dispoziţiile art. 138 alin. (7) din OUG nr. 28/2002 a fost corect respinsă, întrucât – aşa cum a reţinut instanţa criticată – reclamantul nu a înţeles să aleagă parcurgerea procedurii prevăzute de dispoziţia legală evocată, iar pârâtele nu au probat că reclamantul deţinea cel puţin 75% din acţiunile făcând obiectul ofertei de preluare spre a fi avut deschisă numai procedura menţionată pentru contestarea preţului de ofertă.
Întemeiat a fost respinsă excepţia lipsei de interes a cererii de chemare în judecată în raport de dispoziţiile art. 100 din OUG nr. 28/2002 în condiţiile în care reclamantul, ca orice investitor deţinător de acţiuni, este interesat să le înstrăineze pe un preţ cât mai mare spre a obţine un profit cât mai important, aceasta neafectând interesul prioritar al societăţii comerciale emitente.
În sfârşit, se reţine că în mod corect a respins instanţa de apel şi excepţia depăşirii atribuţiilor puterii judecătoreşti în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Statutul C.N.V.M. aprobat de OUG nr. 25/2002, întrucât, pe de o parte, la momentul introducerii acţiunii, Camera Arbitrală prevăzută de art. 7 alin. (1)1 (şi nu 1) din OUG nr. 25/2002 nu era înfiinţată, iar potrivit menţiunii exprese că în soluţionarea litigiilor Camera arbitrală va aplica şi dispoziţiile dreptului comun [art. 7 alin. (1)1 lit. c)], este evident că soluţionarea unor asemenea litigii nu este obligatoriu a se face în exclusivitate pe calea arbitrajului, fie şi numai prin raportare la dispoziţiile art. 340 şi 3401 C. proc. civ.
Faţă de cele de mai sus recursul formulat de pârâte împotriva deciziei instanţei de apel apare ca nefondat, acesta fiind, de altfel, şi lipsit de interes, dat fiind că, prin Decizia recurată s-a menţinut soluţia instanţei de fond de respingere a acţiunii reclamantului.
Astfel fiind, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate de recurentul - reclamant şi de recurentele - pârâte împotriva deciziei instanţei de apel, care este legală şi temeinică, urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul A.A. şi de pârâtele SC L.R. SA Franţa şi SC F.L. SA Franţa împotriva deciziei nr. 169 din 2 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 937/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 978/2008. Comercial → |
|---|
