ICCJ. Decizia nr. 954/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.954/2008
Dosar nr. 11476/2/2005
Şedinţa publică din 7 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta A.D.S. a solicitat prin acţiune să se constate nulitatea absolută a contractului de asociere în participaţiune încheiat, la data de 28 februarie 2002, între pârâtele A. SRL şi SC S.T. SRL.
Litigiul a fost soluţionat de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, care prin sentinţa nr. 607 din 4 februarie 2005, a admis acţiunea şi a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere în participaţiune încheiat, la data de 28 februarie 2002, între cele două pârâte chemate în judecată. Pentru a hotărî astfel, după administrarea probelor, instanţa de fond a reţinut că potrivit OUG nr. 198/1999 şi HG nr. 46/2000 coroborate cu Protocolul privind predarea-preluarea terenurilor întocmit la data de 25 aprilie 2000, terenurile agricole şi neagricole precum şi terenurile aflate permanent sub luciul de apă aparţinând societăţii A.P. SA, aflată în reorganizare judiciară, au fost preluate de reclamanta A.D.S. care exercită prerogativele dreptului de proprietate asupra acestor terenuri. Potrivit instanţe, la data de 28 februarie 2002, SC S.T. SRL nu putea dispune liber de aceste terenuri care erau în proprietatea statului. S-a mai reţinut în acelaşi sens că printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă reclamantei i s-a recunoscut dreptul de a exercita prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au aparţinut A.P. SA în sensul că A.D.S. a fost obligată să organizeze o nouă licitaţie pentru concesionarea terenului.
Sentinţa nr. 607 din 4 februarie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, care prin Decizia nr. 220 din 25 aprilie 2007, a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a SC S.T. SRL şi a respins recursul SC A. SRL societate în faliment, prin administrator judiciar, ca fiind declarat împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă. Prin aceeaşi decizie s-a respins apelul aceleiaşi părţi declarat în contradictoriu cu reclamanta A.D.S. şi cererea acesteia din urmă pentru plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa de apel a avut în vedere faptul că prin sentinţa pronunţată la 31 martie 2006 în dosarul nr. 4/3/2002 s-a dispus radierea SC S.T. SRL din Registrul Comerţului. Cât priveşte criticile care o vizau pe reclamanta intimată, instanţa de apel a examinat protocolul din 25 aprilie 2000 încheiat între A.D.S. şi A.P. SA precum şi actele normative aplicabile, HG nr. 626/2001, art. 78 alin. (3), şi a stabilit că prerogativa dreptului de proprietate asupra terenurilor aparţinea A.D.S., astfel că, la data de 28 februarie 2002, SC S.T. SRL nu mai putea să dispună asupra acestora prin încheierea unui contract de asociere în participaţiune.
Împotriva deciziei nr. 220 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, la data de 25 aprilie 2007, în dosarul nr. 11476/2/2005, au declarat recurs A.D.S. Bucureşti şi pârâta SC A. SRL prin administrator judiciar SC I.S.D.G.C. SRL.
- Recurenta A.D.S. Bucureşti prin recursul său a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În argumentarea acestui motiv, reclamanta recurentă a susţinut că instanţa de apel i-a respins greşit cererea de cheltuieli ocazionate de litigiul dedus judecăţii. Faţă de actele pe care le-a depus în justificarea cheltuielilor de judecată, recurenta a considerat că instanţa trebuia să oblige apelanta la plata cheltuielilor de judecată.
- Cea de-a doua recurentă a invocat la rândul său motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., pentru a susţine că intimata S.T. SRL avea la data încheierii contractului de asociere în participaţie un drept de folosinţă dobândit pe cale convenţională şi că nu i-au fost interzise astfel de operaţiuni (de asociere în participaţie) prin convenţia în baza căreia i-a fost atribuit acest drept. În al doilea rând a considerat că instanţa de apel a reţinut greşit faptul că s-a schimbat regimul juridic al terenurilor pentru că acestea erau în proprietatea statului iar actele normative invocate, OUG nr. 198/1999 şi 268/2001, nu au dispus că se sting drepturile de folosinţă constituite în favoarea unor terţi anterior intrării lor în vigoare. În continuare s-a susţinut că subrogarea A.D.S. şi obligaţii generate de un raport juridic în fiinţă şi că la dosar nu există nicio dovadă din care să rezulte că A.D.S. a înţeles să rezilieze aceste contracte, această dovadă fiind în sarcina reclamantei. Continuarea contractului de asociere este atestată, potrivit recurentei, de comunicarea făcută de A.D.S. pârâtei SC S.T. prin care i s-a cerut să achite redevenţa şi, în fine, faptul că la data încheierii contractului reclamanta nu avea folosinţa şi administrarea terenului rezultă din adresa Ministerului Agriculturii care atestă că în perioada respectivă dreptul de folosinţă a aparţinut altei persoane juridice. Prin urmare, recurenta a ajuns la concluzia că la data încheierii contractului de asociere în participaţie cu pârâta SC S.T. SRL, aceasta avea un drept de folosinţă legal dobândit şi în plus că se atestă prin corespondenţa provenind de la reclamanta că suprafaţa de teren ce face obiectul asocierii care ar fi fost predată de către A.P. către A.D.S. este mai mare cu 1000 ha decât cea reţinută în procesul verbal de predare.
Pentru aceste motive recurenta s-a considerat îndreptăţită să solicite admiterea recursului şi în fond respingerea acţiunii formulată de A.D.S.
Prin întâmpinare pârâta A.D.S. a înlăturat fiecare critică formulată de cea de-a doua recurentă arătând în esenţă că terenurile deţinute în administrare de A.P. SA au fost predate în patrimoniul A.D.S. de asociere încheiate de SC A.P. cu SC S.T. SRL a precizat că au fost reziliate din dispoziţia judecătorului sindic datorită schimbării regimului juridic al terenurilor. Pentru motivele invocate a solicitat respingerea recursului pârâtei SC A. SRL declarat prin administratorul judiciar.
1. Recursul declarat de reclamanta A.D.S. este nefondat.
Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., impune obligaţia pentru partea care înţelege să-l invoce de a demonstra că „…hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii". Prin urmare, nefiind vorba de o opţiune, recurentei îi revenea obligaţia să demonstreze lipsa temeiului legal sau aplicarea greşită a legii.
Din motivele arătate mai sus se poate observa că nicio ipoteză a art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu se regăseşte aşa încât ţinând seama de caracterul extraordinar al căii de atac promovată instanţa de recurs nu-şi poate propune posibile critici de nelegalitatesubstituindu-se părţii. O astfel de examinare ar nesocoti caracterul nedevolutiv al recursului şi ar înlătura tratamentul egal şi echidistant faţă de părţile implicate în acest litigiu. Dintr-o altă perspectivă se mai poate reţine că recurenta nu ar putea să critice neacordarea cheltuielilor de judecată în primă instanţă chiar dacă ar fi dovedite, întrucât nu a supus acest motiv instanţei de apel prin calea de atac a apelului. În ce priveşte cheltuielile pretinse în apel, rezultă că ceea ce se invocă este neexaminarea înscrisurilor care puteau să probeze cheltuielile de judecată, numai că aceste înscrisuri nu se aflau la dosar. Oricum acest motiv nu poate fi invocat în recurs din perspectiva abordată de recurentă întrucât aspectul evocat vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea soluţiei din apel, în condiţiile în care nu s-a pus în discuţie aplicarea unor dispoziţii legale concrete.
În consecinţă, întrucât critica este vădit nefondată, conform art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins.
2. Pârâta SC A. SRL a invocat în sprijinul recursului său motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., punând în discuţie prin mai multe argumente aplicarea greşită a OUG nr. 198/1999, a HG nr. 46/2000 şi a HG nr. 626/2001 art. 78 alin. (3) cu referire la împrejurările cauzei şi actele dosarului care în opinia sa demonstrează nelegalitatea soluţiilor anterioare supuse spre analiză. Analizând critica din perspectiva argumentelor expuse de recurentă se va reţine că esenţial în acest litigiu, faţă de ceea ce s-a cerut la fond, este faptul că prin protocolul de predare primire încheiat la data de 25 aprilie 2000, în temeiul art. 4 şi 7 pct. 4 din HG nr. 46/2000 s-a preluat de către A.D.S. suprafaţa de teren deţinută de SC A.P. astfel că îndreptăţită să exercite prerogativele dreptului de proprietate aparţinând statului era reclamanta intimată. După această dată, cele două pârâte nu puteau să dispună de nicio prerogativă a acestui drept încheind contractul de asociere a cărui nulitate a fost corect constatată. O altă chestiune care s-a reţinut, în alţi termeni, în aplicarea dispoziţiilor celor două ordonanţe dar şi a aprecierii asupra legalităţii încheierii contractului de asociere care se situează tot la momentul perfectării contractului, vizează obiectul contractului în condiţiile în care asupra dreptului de folosinţă a terenului nu mai putea să dispună SC S.T. de vreme ce SC A.P. SA, carel-a avut în administrare, l-a predat către A.D.S., iar adevăratul deţinător nu şi-a exprimat acordul pentru încheierea contractului de asociere în participaţie din data de 28 februarie 2002.
Din protocolul de predare-preluare încheiat, la data de 25 aprilie 2000, rezultă fără dubiu că terenurile au intrat în patrimoniul A.D.S. astfel că recurenta nu poate invoca în sprijinul susţinerii validităţii contractului din 28 februarie 2002 drepturi născute anterior tot în baza unui contract de asociere încheiat de către partenera sa contractuală SC S.T.
Prin urmare, predarea terenurilor SC A.P. SA către A.D.S. produce efecte şi asupra contractului pe care îl invocă recurenta pentru a susţine în mod indirect legalitatea contractului de asociere încheiat la data de 28 februarie 2002.
Revenind la motivul de recurs invocat, care impune argumentarea lipsei fundamentului legal al soluţiei prin extinderea sau restrângerea conţinutului actelor normative aplicate de instanţa a cărei soluţie se critică, se constată că argumentele recurentei nu se înscriu în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, primele trei argumente se referă la chestiuni de fond, de apreciere a probelor care vizează situaţii anterioare încheierii contractului în discuţie care o privesc pe intimata SC S.T., în prezent radiată. Este evident din considerentele deciziei (chiar dacă nu sunt explicitate în concret) că în discuţie este un drept de folosinţă şi că acest drept ca o prerogativă a dreptului de proprietate al statului putea fi exercitat de persoana juridică în patrimoniul căreia se afla bunul la momentul încheierii contractului chiar dacă prin OUG nr. 198/1999 nu s-a prevăzut expres că pentru viitor, încetează drepturile dobândite prin convenţii de alte persoane juridice. Afirmaţia recurentei este corectă în ce priveşte regimul juridic al terenului sub aspectul că acesta este în continuare în proprietatea statului şi că s-a schimbat doar titularul dreptului de administrare. Numai că prin raţionamentul său ajunge la o concluzie greşită în ce priveşte exercitarea dreptului de administrare după momentul când s-a dispus atribuirea terenului în patrimoniul A.D.S. ca titular al acestui drept care poate exercita şi prerogativele care decurg din acesta. Din momentul în care terenul a fost predat de SC A.P. SA direct către A.D.S., contractul prin care anterior s-a transmis folosinţa către SC S.T. SRL, partenera contractuală a recurentei este afectat într-un element esenţial, obiectul său, în condiţiile în care intimata A.D.S. nu a înţeles să se subroge în drepturile societăţii amintite pentru menţinerea în fiinţă a dreptului de folosinţă atribuit acesteia anterior preluării. Prin urmare interpretarea dată de recurentă art. 78 alin. (3) din HG nr. 626/2001 nu poate fi reţinută.
Faptul că după preluarea terenului încă din anul 2000 de la SC A.P. SA atributele dreptului de administrare reveneau A.D.S. rezultă şi din alte probe (sentinţa nr. 7231/2001) aşa cum corect au reţinut instanţele anterioare.
Chiar şi în ipoteza susţinută la punctul 4 de recurentă, a subrogării A.D.S. în drepturile SC S.T. SRL, încheierea contractului de către această societate, în nume propriu fără acordul A.D.S., dispunând astfel asupra dreptului de folosinţă al unui bun aflat în patrimoniul intimatei-reclamante, nu poate fi reţinută ca legală şi raţională şi nici ca o exercitare cu bună-credinţă a drepturilor derivând dintr-o convenţie anterioară.
Celelalte chestiuni privind faptul că intimata nu a făcut dovada că a cerut rezilierea contractului de asociere încheiat anterior precum şi interpretarea unor înscrisuri la care se face trimitere la punctele 5 şi 6 din argumentele recurentei nu vor fi reţinute întrucât nu se încadrează în motivul de nelegalitate invocat iar pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., care ar fi dat posibilitatea acestei analize a fost abrogat.
În consecinţă, faţă de cele ce preced se va respinge în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge şi recursul pârâtei SC A. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta A.D.S. şi de pârâta SC A. SRL, prin lichidator judiciar SC I.S.D.G.C. SRL împotriva deciziei nr. 220 din 25 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 953/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 956/2008. Comercial → |
|---|
