ICCJ. Decizia nr. 930/2008. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 930/2008
Dosar nr. 81/63/2006
Şedinţa publică din 6 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Dolj, secţia comercială, prin sentinţa nr. 5 din 13 februarie 2007, a respins acţiunea formulată de reclamantul S.M.M. împotriva pârâtei SC C. SA cu sediul social în Craiova judeţul Dolj şi în contradictoriu cu intimatul Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj.
În fundamentarea acestei soluţii instanţa de fond a reţinut că prin H.A.G.E.A. din 8 iunie 2006 (convocată la Bucureşti), s-a aprobat completarea textului art. 8 alin. (3) al Statutului, în sensul că cedentul şi cesionarul au calitatea de acţionar sau administrator, înaintea operaţiunii de cesiune a acţiunilor, cu excepţia cazului cesiunii totale sau parţiale către o societate asociată. S-a mai reţinut că în acest caz nu este necesară această calitate anterior cesiunii, nici prezentarea de oferte către acţionari şi nu operează nici dreptul de preemţiune al celorlalţi acţionari, prin societăţi asociate înţelegându-se în acest caz SC S.B. SRL.
Prin aceeaşi hotărâre, acţionarii au aprobat retragerea acţionarului S.R. SRL şi intrarea societăţii asociate acesteia SC S.B. SRL, prin cesionare totală a acţiunilor deţinute de S.R. SRL către SC S.B. SRL, care devine noul acţionar la SC C. SA, prin cesiune, conform art. 8 completat din statut.
Conform procesului verbal al adunării generale extraordinare, reclamantul a fost prezent la Adunarea Generală din 8 iunie 2006 şi a votat împotrivă, arătând că se opune la cedarea acţiunilor de către SC S.R. SRL către SC S.B. SRL.
Potrivit art. 12 din statutul SC C. SA, Adunarea Generală a Acţionarilor se întruneşte la sediul societăţii sau în alt loc care trebuie înscris în convocare.
S-a mai reţinut că au fost respectate dispoziţiile legale referitoare la locul ţinerii adunării, iar potrivit dispoziţiilor art. 113 lit. m) din Legea nr. 31/1990, modificările actului constitutiv sunt hotărâte de A.G.E.
Prin hotărârea din 8 iunie 2006, acţionarii SC C. SA au aprobat completarea textului art. 8 alin. (3) din statut, hotărârea fiind luată cu majoritatea de 78,99 % voturi din capitalul social.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 111 din 7 mai 2007, a respins apelul declarat de reclamantul S.M.M. împotriva sentinţei nr. 5 din 13 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia comercială, preluând în esenţă toate argumentele reţinute de prima instanţă.
Împotriva deciziei nr. 111 din 7 august 2007 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a promovat recurs reclamantul S.M.M., criticând această hotărâre pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei atacate, cu consecinţa admiterii acţiunii iar pe fond constatarea nulităţii absolute a A.G.E.A. din data de 8 iunie 2006 şi a procesului-verbal al şedinţei A.G.E.A. din aceiaşi dată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat că A.G.E.A. nu s-a ţinut la sediul societăţii care este în Craiova, ci la sediul SC S.B. SRL din Bucureşti, fiind încălcate dispoziţiile art. 110 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, precum şi nerespectarea procedurii de vânzare a acţiunilor.
Intimata pârâtă SC C. SA Craiova a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge, ca nefondat, recursul reclamantului S.M.M. pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că potrivit art. 110 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, aprobată şi cu modificările ulterioare, când actul constitutiv nu dispune altfel, adunările generale ordinare şi extraordinare se vor ţine la sediul societăţii şi în localul ce se va indica în convocare.
Din chiar conţinutul normei legale, există posibilitatea ţinerii adunărilor generale ordinare şi extraordinare şi în alt loc decât sediul social al societăţii, condiţionat ca acest aspect să fie prevăzut în actul constitutiv.
Verificând documentaţia existentă, apare fără putere de tăgadă că art. 12 alin. ultim din actul constitutiv al Societăţii Comerciale C. SA Craiova, exprimă voinţa acţionarilor ca adunările generale să se întrunească la sediul societăţii sau în alt loc care se va preciza în convocare, exigenţa care în speţă a fost respectată cu ocazia desfăşurării A.G.E.A. din 8 iunie 2006.
Prin A.G.E.A. din 8 iunie 2006, pct. 1 a fost modificat actul constitutiv, cu un vot de 78,99 % din capitalul social în sensul că cedentul şi cesionarul au calitatea de acţionar sau administrator, înaintea operaţiunii de cesiune a acţiunilor, cu excepţia cazului cesiunii totale sau parţiale către o societate asociată, în acest caz nefiind necesară această calitate anterior cesiunii, nici prezentarea de ofertă către acţionari şi nu operează nici dreptul de preemţiune a celorlalţi acţionari. Mai mult s-a specificat că prin societăţi asociate se înţelege în acest caz, societatea SC S.B. SRL.
Aşa cum bine au apreciat, atât instanţa de apel cât şi cea de apel, retragerea acţionarului SC S.R. SRL, prin cesiunea acţiunilor către SC S.B. s-a făcut în conformitate cu actul constitutiv modificat, societatea cesionară fiind asociată cu SC C. SA Craiova.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.M.M. împotriva deciziei nr. 111 din 7 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, nefiind îndeplinită nici o cerinţă prevăzută de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul S.M.M., împotriva deciziei nr. 111 din 7 mai 2007, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 6 martie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 90/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 923/2008. Comercial → |
---|