ICCJ. Decizia nr. 95/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 95/2008
Dosar nr. 6575/59/2006
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta A.V.V.P.C. A.R.L., cu sediul în localitatea Verucchio-Italia, a chemat în judecată pe pârâtele SC A. SRL şi SC E. SRL cu sediul în localitatea Giera jud. Timiş, solicitând revocarea contractului de vânzare-cumpărare intervenit între pârâţi privind imobilul înregistrat în Cartea Funciară, întrucât a fost încheiat în frauda creditorilor.
Prin cerere reconvenţională, pârâta SC E. SRL, a solicitat radierea înscrierii în Cartea Funciară a acţiunii pauliene care este nefondată.
Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. 2045/ PI din 13 V 2006, a respins excepţiile necompetenţei materiale a instanţei, tardivităţii şi inadmisibilităţii acţiunii reconvenţionale şi a respins atât acţiunea pauliană cât şi cea reconvenţională.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că acţiunea pauliană introdusă nu îndeplineşte condiţiile existenţei prejudiciului şi imposibilităţii realizării creanţei fără readucerea în patrimoniul debitorului a bunului vândut. Patrimoniul debitorului nu s-a micşorat operând în cadrul acestuia subrogaţia reală.
Cererea reconvenţională a fost considerată neîntemeiată întrucât împotriva încheierii prin care s-a dispus înregistrarea partea putea formula plângere separată în termen de 15 zile de la comunicare Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 65 din 15 martie 2007, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei obligând-o la 3500 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a considerat că prin încheierea actului de vânzare cumpărare, debitoarea nu şi-a creat o stare de insolvabilitate, valoarea bunului imobil înstrăinat fiind înlocuită de preţul primit. Întrucât actul translativ de proprietate a intervenit la 21 iunie 2005 iar somaţia de plată formulată de reclamantă a fost înaintată în luna ianuarie 2006, nu subzistă motivaţia potrivit căreia pârâta a încercat să scoată din patrimoniul său un bun urmăribil.
Împotriva deciziei astfel pronunţată, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţele au făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 975 C. civ., în sensul că au ignorat creanţa certă, lichidă şi exigibilă anterioară actului de înstrăinare, prejudiciul creat creditorului prin actul fraudulos dar şi complicitatea terţului dobânditor evidenţiată prin calitatea de administrator al vânzătorului şi de asociat majoritar al cumpărătorului al aceleiaşi persoane.
În privinţa preţului vânzării, recurenta susţine că este mult inferior preţului de piaţă, dovedind astfel fraudarea creditorului.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Acţiunea revocatorie definită de prevederile art. 975 C. civ., ca o acţiune în inopozabilitatea actului juridic încheiat de debitor în frauda creditorului are în vedere un domeniu determinat de condiţia insolvabilităţii debitorului sau măririi acesteia dar şi prejudiciul adus creditorului.
Existenţa unei creanţe certe lichide şi exigibile nu este suficientă pentru revocarea unui act de înstrăinare cu titlu oneros, necesară fiind crearea stării de insolvabilitate. Iar instanţele de fond au sesizat judicios lipsa diligenţelor creditorului de a face această dovadă.
Titlul executoriu invocat pe care s-a întemeiat acţiunea nu este suficient. Procesul verbal de executare din 30 mai 2005 confirmă o executare parţială iar contractele de finanţare din 2 III şi 12 iunie 2005 infirmă o pretinsă stare de insolvabilitate a debitorului.
Proba prejudiciului actual sau a riscului unei insolvabilităţi viitoare, incumbă creditorului. Afirmaţia preţului de vânzare inferior celui al pieţei nu poate justifica, fără dovada riscului insolvabilităţii viitoare, acţiunea de faţă. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât efectul relativ al acţiunii pauliene conduce la revocarea actului în măsura prejudiciului suferit de creditor.
Pe de altă parte fraudarea creditorului presupune o atitudine conştientă din partea debitorului a rezultatului păgubitor al actului. Prezumţia de fraudă este determinată numai în condiţiile unui preţ derizoriu iar această dovadă nu a fost produsă. Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 65 din 15 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.
În consideraţia culpei procesuale a recurentei, aceasta va fi obligată la cheltuieli de judecată către intimata pârâtă, în condiţiile prevăzute de art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.V.P.C. A.R.L. ITALIA împotriva deciziei civile nr. 65 din 15 martie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios-administrativ.
Obligă pe recurentă să plătească suma de 3200 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei pârâte SC E. SRL Giera
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 94/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 96/2008. Comercial → |
|---|
