ICCJ. Decizia nr. 1012/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1012/2009
Dosar nr. 49115/3/2005
Şedinţa publică din 26 martie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 12413 din 31 octombrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respinsă ca nefondată acţiunea Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, prin care a solicitat obligarea SC R. SA Bucureşti la plata sumei de 128.253,12 lei taxă de concesiune pentru perioada 2002 – 2004, indexare taxă concesiune în sumă de 864.440 lei precum şi majorări şi penalităţi de întârziere aferente, calculate până la 30 septembrie 2005, în cuantum de 41.813,12 lei.
În esenţă, instanţa a reţinut că raporturile dintre părţi s-au derulat în baza contractului de asociere din 21 aprilie 1993, având ca obiect finalizarea lucrărilor de construire a blocului din ansamblul M. din Bucureşti, taxa de concesionare a terenului fiind reglementată prin art. 18 din contract.
Privitor la taxele de concesiune datorate instanţa a reţinut că pârâta nu le datorează decât în cuantum de 5%, ea beneficiind de reducerea cu 95% în temeiul H.C.G.M.B. nr. 162 din 23 august 2001, însăşi Primăria Bucureşti recunoscând acest lucru prin adresa din 7 decembrie 2001.
În consecinţă, conform dovezilor administrate de pârâtă din care rezulta că ea a achitat cei 5% din valoarea taxei convenite, s-a reţinut că cererea reclamantei este nefondată în ceea ce privesc taxele de concesiune solicitate, iar în privinţa majorărilor şi penalităţilor, solicitate şi calculate în temeiul OG nr. 26/2001, HG nr. 1513/2002, HG nr. 784 din 14 iulie 2005, s-a apreciat că nu sunt datorate întrucât nu au fost convenite de părţi în contract ci acestea au fost decise prin H.C.G.M.B. nr. 11 din 23 ianuarie 2003, ulterior achitării taxelor de concesiune de către pârâtă.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de către reclamant a fost admis prin Decizia comercială nr. 268 din 19 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, soluţia de fond fiind schimbată în tot în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtei la 128.253,12 lei cu titlu de taxă de concesiune pentru perioada 2002 - 2004, cu majorări, penalităţi şi indexări aferente contractului din 21 aprilie 1993.
Instanţa de apel a reţinut că taxa de concesiune anuală pentru terenul aferent, indexată cu indicele de inflaţie a fost convenită de părţi prin art. 18 din contractul din 1995 şi această clauză, chiar înserată într-un contract de asociere are valoarea unui contract de concesiune fiindu-i aplicabile dispoziţiile legale în materie, respectiv OG nr. 54/2006 ce reglementează concesionarea bunurilor proprietate publică (aprobată prin Legea nr. 22/2007).
În consecinţă, potrivit art. 4 alin. (1) din OG nr. 54/2006 taxa de concesiune reprezintă creanţe bugetare, ce se varsă în bugetul local, aşa încât, chiar dacă părţile nu au stipulat majorări şi penalităţi de întârziere în contract, ele sunt datorate în temeiul legii, respectiv al Decretului nr. 221/1960 – în vigoare la data încheierii contractului – abrogat prin OG nr. 11/1996, modificată prin OG nr. 26/2001, abrogată prin OG nr. 61/2002 care la rândul său a fost abrogată prin OG nr. 92/2003.
Cum taxa stipulată în contract era plătibilă anual înseamnă că data scadenţei sale era 31 decembrie a anului încheiat, termen ce nu-şi mai produce efectele odată cu adoptarea H.C.G.M.B. nr. 11 din 23 ianuarie 2003, ce prevedea plata semestrială, hotărâre modificată prin H.C.G.M.B. nr. 76 din 2 aprilie 2003 când s-a revenit la plata anuală a taxei, cu scadenţa la 31 decembrie din an.
Deşi pârâta s-a apărat în sensul că taxele datorate i-au fost reduse cu 95% prin adresa din 7 decembrie 2001 a reclamantului, din cuprinsul acestei adrese nerezultând că pârâta beneficiază de această reducere, cu atât mai mult cu cât ea înregistra debite restante, aşa încât nu-i erau aplicabile H.C.G.M.B. nr. 106/2001.
De asemenea s-a reţinut, în baza hotărârilor depuse în apel, că prin sentinţa nr. 3125 din 30 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia nr. 549 din 25 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, pârâta a fost obligată în temeiul aceluiaşi contract la plata cotei de profit restante, plus penalităţi, aşa că refuzul achitării taxei de concesiune apare ca nejustificat, motiv pentru care, admiţându-se apelul reclamantului, s-a admis acţiunea aşa cum a fost formulată, sentinţa de fond fiind schimbată în tot.
Nemulţumită de această decizie pârâta devenită RA A.R.S.T.A.R. a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. critică reţinerea instanţei de apel privind neachitarea taxelor de concesiune şi inaplicabilitatea dispoziţiilor H.C.G.M.B. nr. 106/2001 în ceea ce o priveşte, concluzie dedusă din interpretarea eronată a înţelesului adresei din 2001, considerând-o doar o simplă „înştiinţare".
Ori, cum ea nu înregistra restanţe în plată, greşit instanţa de apel a reţinut că nu i se aplicau reducerile de 95% din H.C.G.M.B. nr. 106/2001.
În final recurenta arată că respectivul contract de asociere şi-a încetat efectele în temeiul sentinţei comerciale nr. 2619 din 25 februarie 2008 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia comercială nr. 325 din 19 iunie 2008, ataşată recursului.
Prin întâmpinare intimatul - reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La termenul din 29 ianuarie 2009 Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a pus în discuţia părţilor natura juridică a obiectului litigiului şi implicit comercialitatea cauzei şi competenţa instanţelor comerciale şi a acordat termen părţilor pentru a-şi pregăti apărarea pe acest aspect.
Analizând excepţia invocată Curtea apreciază că este întemeiată, urmând să o admită pentru următoarele considerente.
Raporturile dintre părţi şi pe care reclamantul şi-a întemeiat acţiunea, au fost cele stabilite prin contract de asociere din 21 aprilie 1993 având ca obiect terminarea lucrărilor de construcţii şi punerea în funcţiune a blocului din Ansamblul M. Bucureşti.
În art. 18 din contract părţile au convenit ca pentru terenul aferent pârâta să achite o taxă de concesiune anuală, taxă ce formează obiectul litigiului de faţă, pentru perioada 2002 - 2004.
Această taxă de concesiune, deşi stipulată în cuprinsul aceluiaşi contract referitor la asocierea în vederea finalizării unei lucrări, contract de natură comercială, ea nu îmbracă natura comercială a contractului în care este stipulată, ea având un cu totul alt regim juridic decât cota de profit, având natura unei creanţe bugetare, sursă de venit la bugetul local conform art. 4 alin. (1) din OG nr. 54/2006, cum corect a reţinut şi instanţa de apel.
Chiar dacă sunt cuprinse în acelaşi înscris intitulat „contract de concesiune", asocierea în participaţiune şi concesiunea funcţionează ca raporturi juridice distincte, supuse unor regimuri juridice diferite, asocierea având caracter comercial, iar concesiunea caracter administrativ.
Potrivit art. 10 din Legea 544/2004, în vigoare la momentul soluţionării în fond a cauzei, competenţa soluţionării litigiilor având ca obiect taxele datorate autorităţilor administrative revenea instanţei de contencios administrativ, motiv pentru care Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 3 C. proc. civ., art. 312 alin. (6) C. proc. civ. va admite excepţia invocată şi reţinând necompetenţa instanţelor comerciale în soluţionarea pricinii, va admite recursul, va casa sentinţa de fond şi Decizia recurată şi va trimite cauza spre soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ.
Chiar dacă între părţi s-au derulat şi alte litigii soluţionate de instanţele comerciale în temeiul altor contracte de asociere privitoare la alte blocuri din acelaşi ansamblu (hotărâri ataşate notelor scrise depuse de recurentă) Curtea apreciază că respectivele litigii au fost corect soluţionate de instanţele comerciale întrucât obiectul lor l-a format cota de profit rezultată din asociere şi nu taxele de concesiune, caz în speţă.
Cu ocazia rejudecării de către instanţa competentă vor fi avute în vedere şi criticile invocate de recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia necompetenţei materiale a instanţelor comerciale.
Admite recursul declarat de pârâta RA A.R.S.T.A.R. Bucureşti.
Casează Decizia nr. 268 din 19 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti şi sentinţa comercială nr. 12413 din 31 octombrie 2007 a Tribunalului Bucureşti şi trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 906/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1013/2009. Comercial → |
|---|
