ICCJ. Decizia nr. 1013/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1013/2009
Dosar nr. 554/1371/2006
Şedinţa publică din 26 martie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 3 aprilie 2003 reclamanta SC U. SA Reghin cheamă în judecată pe pârâta SC F.I. SRL Târgu Mureş solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să constate încetarea de drept a contractului de leasing imobiliar încheiat cu pârâta la 10 martie 1998 şi să dispună evacuarea pârâtei din imobilul situat în municipiul Reghin, județul Mureş, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din 11 iunie 2003 Tribunalul Comercial Mureş dispune suspendarea judecăţii în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. 3125/2003 al Tribunalului Comercial Mureş şi care se poartă între aceleaşi părţi, iar prin încheierea din 13 octombrie 2006 aceeaşi instanţă dispune repunerea pe rol a pricinii.
La data de 16 noiembrie 2006 pârâta formulează acţiune reconvenţională solicitând instanţei să dispună obligarea reclamantei - pârâte la plata sumei de 10.000 lei reprezentând valoarea cheltuielilor necesare şi utile efectuate cu privire la spaţiul reprezentând activul restaurant şi terasa, împreună cu terenul şi anexele aferente, în litigiu, şi să constate existenţa în favoarea sa a unui drept de retenţie legal, instituit prin dispoziţiile art. 1444 C. civ., asupra spaţiului menţionat, până la momentul achitării integrale a creanţei solicitate, cu cheltuieli de judecată.
Prin precizările şi completările la cererea reconvenţională, formulate la 22 noiembrie 2006, pârâta - reclamantă reconvenţional solicită instanţei să oblige pe reclamanta - pârâtă reconvenţional la plata sumei de 300.000 lei reprezentând valoarea cheltuielilor necesare şi utile efectuate la spaţiul în litigiu şi să constate şi să dispună în favoarea sa a unui drept de retenţie legal, instituit prin art. 1444 C. civ., asupra spaţiului menţionat, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 221 din 9 martie 2007 Tribunalul Comercial Mureş admite acţiunea reclamantei şi, în consecinţă, constată încetate efectele juridice ale contractului de leasing imobiliar din 10 martie 1998 încheiat între părţi cu privire la activul în litigiu, dispune îndeplinirea de către pârâtă a obligaţiei asumate voluntar de a preda imobilul – obiect al convenţiei litigioase, cu 808,80 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei, admite excepţia de procedură, peremptorie şi absolută a împlinirii termenului prescripţiei extinctive în ce priveşte dreptul material la acţiunea reconvenţională, invocată de reclamanta - pârâtă reconvenţional, şi respinge acţiunea reconvenţională promovată de pârâta - reclamantă reconvenţional ca urmare a primirii unei excepţii peremptorii, respingând, pe cale de consecinţă, şi cererea incidentală a aceleiaşi reclamante reconvenţional având ca obiect instituirea unui drept de retenţie asupra imobilului litigios până la stingerea creanţei pretinse pe cale reconvenţională.
Pentru a decide astfel instanţa reţine, cu privire la cererea principală, că, deşi dreptul de opţiune de cumpărare a bunului utilizat în temeiul contractului de leasing în litigiu a fost exercitat de către utilizator, nu s-au îndeplinit celelalte cerinţe pentru perfectarea contractului de vânzare - cumpărare a bunului respectiv, părţile neînţelegându-se cu privire la preţul acestuia, situaţie faţă de care contractul de leasing imobiliar în cauză şi-a încetat efectele la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat, respectiv la data de 2 aprilie 2003, pârâta utilizator având obligaţia de a preda reclamantei leasor bunul, obiect al contractului menţionat, obligaţie nedovedită a fi fost îndeplinită.
Cu privire la cererea reconvenţională, examinând cu prioritate excepţia împlinirii termenului de prescripţie extinctivă în ce priveşte dreptul material de formulare a acesteia, invocată de reclamanta - pârâtă reconvenţional, instanţa reţine că dreptul la acţiune al pârâtei - reclamanta reconvenţional pentru a pretinde contravaloarea investiţiilor efectuate la bunul – obiect material al contractului de leasing imobiliar s-a născut la data de 3 aprilie 2003, împlinindu-se la 3 aprilie 2006, pârâta - reclamantă nedovedind producerea vreunei împrejurări de natură să întrerupă sau să suspende cursul prescripţiei analizate, astfel că formularea cererii reconvenţionale la 16 noiembrie 2006 s-a făcut după împlinirea termenului de prescripţie, creanţa prescrisă neputând fi îndeplinită decât voluntar de către cel căruia îi revenea obligaţia respectivă şi nu printr-un mijloc de constrângere, cum este dreptul de retenţie.
Prin Decizia nr. 25/A din 28 februarie 2008 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, cu majoritate, admite apelul declarat de pârâtă - reclamanta reconvenţional împotriva sentinţei primei instanţe pe care o desfiinţează şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinând, în acest sens, că situaţia juridică a imobilului în litigiu a fost tranşată în mod irevocabil numai prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, nr. 2580 din 21 noiembrie 2006, că momentul începerii curgerii termenului de prescripţie cu privire la cererea reconvenţională trebuie stabilit şi în funcţie de examinarea împrejurării dacă a existat sau nu exprimarea opţiunii de către reclamanta reconvenţională, în calitate de utilizator, de prelungire a contractului de leasing în litigiu, opţiune care ar fi condus la prelungirea duratei respectivului contract, aspect greşit neanalizat de prima instanţă, dreptul constructorului locatar la restituirea valorii investiţiilor pe care le-a făcut născându-se numai în momentul pierderii efective a folosinţei imobilului, ori reclamanta reconvenţională se găseşte încă în folosinţa acestuia.
În opinia divergentă, formulată numai cu privire la stabilirea momentului de la care curge termenul de prescripţie a dreptului la acţiune al pârâtei - reclamanta reconvenţional, se apreciază că acesta este dat de data de 3 martie 2004, data raportului de expertiză efectuat de expertul G., dată la care reclamanta reconvenţională, care cunoştea existenţa prejudiciului la momentul expirării contractului de leasing, a cunoscut şi întinderea acestui prejudiciu.
Împotriva deciziei de mai sus reclamanta - pârâtă reconvenţional declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă - reclamantă reconvenţional, cu consecinţa menţinerii în tot a sentinţei primei instanţe de respingere ca prescrisă a acţiunii reconvenţionale promovată de pârâtă şi de admitere a acţiunii principale formulată de ea, cu cheltuieli de judecată.
În fundamentarea recursului său recurenta critică instanţa de apel pentru interpretarea greşită a naturii actului juridic dedus judecăţii întrucât, câtă vreme pârâta intimată - reclamantă reconvenţional nu a formulat o cerere de prelungire a contractului de leasing anterior încetării acestuia, nici nu mai era în drept să o formuleze, aceasta folosind în continuare spaţiul în litigiu în mod abuziv, la dosar neexistând – de altfel – niciun act care să confirme solicitarea de prelungire a contractului dintre părţi din partea pârâtei - intimate care a optat clar pentru cumpărarea menţionatului spaţiu, ea nemaiachitând, de altfel, nicio sumă cu titlu de redevenţă după împlinirea termenului pentru care contractul a fost încheiat.
Recurenta critică instanţa de apel şi pentru a nu fi stabilit exact care este momentul de la care curge termenul de prescripţie cu privire la acţiunea reconvenţională formulată de intimată - reclamanta reconvenţional, instanţa oscilând între data pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deciziei nr. 2580/2006 şi data părăsirii spaţiului de către reclamanta reconvenţional, fapt neîndeplinit, instanţa de apel făcând o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, faţă de stabilirea corectă a momentului începerii cursului prescripţiei dreptului la acţiunea reconvenţională ca fiind data expirării termenului pentru care a fost încheiat contractul de leasing în cauză.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă - reclamantă reconvenţional solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind soluţia instanţei de apel ca legală şi temeinică.
Examinând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurentă şi a criticilor formulate se constată că acesta nu este fondat.
Se reţine, în acest sens, că în mod judicios a stabilit instanţa de apel că instanţa de fond nu a examinat acţiunea principală şi din perspectiva existenţei sau nu a opţiunii secundare a pârâtei - reclamante reconvenţional cu privire la prelungirea contractului de leasing imobiliar în litigiu, fără a stabili dacă, în raport de soluţia irevocabilă pronunţată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2580 din 21 septembrie 2006, o astfel de opţiune mai putea fi avută în vedere şi cu ce efecte, dacă, raportat la existenţa unei astfel de opţiuni secundare, deţinerea în continuare a imobilului de către utilizator, după expirarea la 2 aprilie 2003 a termenului pentru care respectivul contract a încetat, poate fi considerată sau nu abuzivă.
În mod judicios a stabilit instanţa de apel, făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958, şi în special ale art. 7 alin. (1) din acelaşi act normativ, că prin raportare la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2580 din 21 septembrie 2006, care a respins irevocabil, prin confirmarea sentinţei nr. 90 din 17 decembrie 2004 a Tribunalului Comercial Mureş, solicitarea formulată de utilizator de a fi obligat leasorul la încheierea contractului de vânzare - cumpărare cu privire la imobilul în litigiu, dreptul pârâtei intimate - reclamantă reconvenţional de a solicita prin acţiunea reconvenţională, la 16 noiembrie 2006, obligarea recurentei - pârâte reconvenţional la plata contravalorii investiţiilor făcute la imobilul în cauză nu era prescris, de la data deciziei irevocabile menţionate utilizatorul putând pretinde respectiva contravaloare de la leasor.
Cum prima instanţă a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta - reclamantă reconvenţional ca prescrisă, fără a o examina în fond, în mod întemeiat instanţa de apel a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Faţă de cele de mai sus, Decizia recurată fiind legală şi temeinică, pronunţată cu corecta aplicare a legii şi fără ca instanţa să fi interpretat greşit natura actului juridic dedus judecăţii, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul reclamantei declarat împotriva acesteia urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC U. SA Reghin împotriva deciziei nr. 25 A din 28 februarie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1012/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1014/2009. Comercial → |
|---|
