ICCJ. Decizia nr. 906/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 906/2009
Dosar nr. 440/2/2008
Şedinţa publică din 18 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 10805 din 1 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti,secţia a VI-a comercială, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC A.C. SA împotriva pârâţilor SC S.B. SRL şi P.A.C. şi, în consecinţă s-a dispus obligarea pârâţilor la echivalentul a 265.269,42 euro, contravaloare lucrări, obligarea pârâtei la plata sumei de 237.454,27 lei echivalentul a 65.678,19 euro, contravaloare T.V.A. şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 14.980 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin aceeaşi hotărâre, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocate de pârâţi.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii, ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
În urma probelor administrate Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins, ca nefondate, apelurile.
Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut, în esenţă, că faţă de conţinutul neechivoc al contractului de execuţie în ce priveşte obligaţia asumată de SC S.B. SRL, reclamanta justifică legitimarea pasivă a pârâtei.
Susţinerea apelantei SC S.B. SRL, în sensul că aceasta ar fi avut de achitat într-un termen mult mai mare sumele pe care SC M.L. le avea de plătit către reclamantă şi prin aceasta reclamanta nu i-ar putea pretinde plata, sunt nefondate.
Astfel, contractul de leasing din 20 mai 2004 dintre SC S.B. SRL şi SC M.L. nu poate fi opus reclamantei deoarece aceasta este terţ.
Nici susţinerea apelantei în sensul că prin art. 5 lit. b) din actul adiţional părţile ar fi reglementat un beneficiu de discuţiune, în temeiul căruia reclamanta avea obligaţia de a pretinde plata mai întâi M.L., nu a fost primită, deoarece din textul acestui articol nu se desprinde o astfel de concluzie. Dimpotrivă, simpla întârziere a plăţilor de către SC M.L. (obligat în egală măsură alături de SC S.B. SRL) dădea posibilitatea reclamantei de a pretinde celeilalte debitoare, plata preţului lucrărilor. Faptul că, ulterior, pârâta SC S.B. SRL şi SC M.L. urmau să regleze plăţile şi încasările nu o privea în mod direct pe reclamantă, care nu a renunţat niciodată la solidaritatea convenită, prin contractul de execuţie.
De aceea, Curtea de Apel a considerat că obligaţiile celor două debitoare erau concomitente, ceea ce justifică şi după încheierea actului adiţional, aceeaşi solidaritate convenită prin contractul de execuţie.
Cu privire la soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului P.A.C. s-a apreciat, de asemenea, legalitatea acesteia având în vedere contractul de novaţiune prin care acesta s-a obligat să achite facturile emise de reclamantă sau după caz de către furnizorii de materiale.
Dacă s-ar fi dorit încheierea unui contract de împrumut între acesta şi SC M.L., nu se explică motivul pentru care părţi în acest contract sunt şi SC S.B. SRL şi SC A.C. SA.
Mai mult, din împrejurarea că P.A.C. a avut şi calitatea de reprezentant al SC S.B. SRL în contractul de execuţie, acesta fiind semnatar în această calitate şi în actul adiţional la acesta, rezultă odată în plus că necesitatea încheierii contractului de novaţiune s-a ivit pentru asigurarea plăţilor lucrărilor executate de reclamantă, acesta reprezentând o soluţie pentru continuarea lucrărilor şi neprejudicierea executantului în cazul întârzierii plăţilor de către beneficiarul SC M.L.
Obligaţiile de plată a preţului lucrărilor executate s-au născut direct din contract, respectiv din faptul executării lucrărilor (conform principiului reciprocităţii şi interdependenţei obligaţiilor ce guvernează contractul sinalagmatic). Ca atare, din acest punct de vedere, factura nu este de natură a naşte obligaţia de plata preţului, care îşi are originea în contract.
În ce priveşte aplicarea greşită a principiului forţei obligatorii a contractului, s-a reţinut că nici acesta nu a fost încălcat de vreme ce pârâta SC S.B. SRL şi-a asumat alături de SC M.L. obligaţia de a achita contravaloarea lucrărilor executate de reclamantă prin contractul de execuţie.
Lucrările au fost executate, conform proceselor - verbale de recepţie, confirmate de reprezentantul beneficiarului, ceea ce dă dreptul reclamantei să pretindă preţul, iar excepţia de neexecutare s-a apreciat astfel ca nefondată încât şi proba cu expertiză tehnică solicitată în apel din această perspectivă a fost considerată ca lipsită de utilitate.
Împotriva acestei hotărâri, au formulat recurs pârâţii, în termenul legal, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelurilor şi a respingerii acţiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În subsidiar, vizând fondul, au solicitat casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru administrarea de noi probe.
1. Prin primul motiv de recurs au susţinut că hotărârea s-a pronunţat cu încălcarea gravă şi în mod repetat a formelor de procedură, prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. – motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
1.a. Astfel, instanţa de apel a omis cu încălcarea art. 261 pct. 5 C. proc. civ. să se pronunţe asupra unui motiv de apel, esenţial pentru soluţionarea legală a cauzei, respectiv neîndeplinirea unei condiţii contractuale pentru plata sumelor pretinse de SC A.C. SA, respectiv confirmarea borderourilor situaţiilor de lucrări şi a facturilor emise de SC M.L., conform actului adiţional.
1.b. Instanţa de apel a încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil al părţilor consacrat de Constituţie şi C.E.D.O. şi principiul rolului activ prin respingerea probei cu expertiză tehnică în construcţii şi contabilă.
Această probă ar fi fost pertinentă şi concludentă cauzei, în privinţa modului de executare a lucrărilor, cu atât mai mult cu cât la dosar existau înscrisuri care infirmau conţinutul probelor reţinute de instanţă şi justificau, totodată, justeţea apărărilor pârâţilor privind excepţia de neexecutare, respectiv procesul - verbal de custodie încheiat între SC A.C. SA şi SC T. SRL, proces - verbal de constatare a stadiului fizic al lucrărilor, notele tehnice ale inspectorului de şantier.
2. Prin cel de al doilea motiv de recurs au susţinut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii – motiv prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
2.a. Astfel, deşi printr-o interpretare forţată a contractului de execuţie din 2004, instanţa de apel consideră că există o solidaritate la plată între SC M.L. şi SC S.B. SRL, şi ignoră clauzele actului adiţional prin care chiar dacă s-a acceptat o solidaritate s-a stabilit expres, conform art. 5 lit. h) că SC SARMIS BUCUREŞTI SRL urmează să achite doar facturile confirmate la plată de SC M.L. – deci o obligaţie afectată de condiţie, în final, se concluzionează că obligaţiile celor două debitoare erau concomitente.
2.b. În motivarea hotărârii, instanţa de apel deşi reţine, pe de o parte, că prin contractul intitulat de „novaţiune", în realitate SC M.L., ca debitor vechi, a fost înlocuit cu un debitor nou, în continuare, nu poate motiva de ce SC A.C. SA, chiar după această novaţie emite în continuare facturi tot pe numele SC M.L., care în logica juridică a instanţei, nu mai avea nicio obligaţie contractuală.
2.c. La finalul motivării hotărârii se reţine că împrejurarea potrivit căreia reclamanta a sistat lucrările nu are relevanţă faţă de limitele investirii, prin acţiune solicitându-se plata lucrărilor deja executate, motivare care vine în contradicţie atât cu menţinerea obligaţiei de plată a beneficiarului SC M.L., contrar prevederilor contractuale, cu toate că a reţinut că după încheierea contractului de novaţiune obligaţia de plată veche s-a stins, cât şi cu faptul că lucrările rămase de executat din culpa reclamantei nici nu au făcut obiectul judecăţii.
3. Prin al treilea motiv de recurs, au arătat că instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia – motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
3.a. Astfel, contractul de execuţie nu justifică legitimarea procesuală pasivă a SC S.B. SRL, deoarece cunoaşterea, acceptarea şi necontestarea de către SC A.C. SA a împrejurării că SC M.L. finanţa - prin mecanismul de leasing – execuţia lucrărilor, era o dovadă clară pentru SC A.C. SA că SC M.L. urma a plăti aceste lucrări, deci, în mod firesc doar această societate trebuia să fie obligată la plată prin prezenta judecată.
Stipularea şi a obligaţiei utilizatorului de a face plata lucrărilor, în contextul în care acesta urma a recurs la un finanţator este ilogică din punct de vedere juridic şi economic, de vreme ce era cât se poate de clar că SC S.B. SRL nu avea, la data încheierii contractului de execuţie, sumele de bani necesare.
Aşa fiind, instanţa de apel a încălcat şi principiul relativităţii efectelor contractului în sensul că SC S.B. SRL nu ar fi putut invoca prevederile contractului de leasing, deoarece raportarea la acest contract s-a făcut cu titlu de probă ca şi facturile emise de SC A.C. SA pe numele SC M.L. tocmai pentru a demonstra înţelesul real al contractului de execuţie, dedus judecăţii.
3.b. Referitor la actul adiţional din aprilie 2005 şi a efectelor asupra obligaţiei de plată a SC S.B. SRL, trebuie observat că la data emiterii facturilor în baza cărora SC A.C. SA a emis pretenţii, contractul iniţial fusese deja modificat prin acest act adiţional.
În acest sens, trebuia interpretat că prin art. 5 lit. b) din contract s-a stabilit o ordine de prioritate în modul de efectuare al plăţilor, mai întâi SC M.L. şi abia apoi SC S.B. SRL, ordine de prioritate specifică unui beneficiu de discuţiune şi, nicidecum, solidarităţii.
Pe de altă parte, atât timp cât SC M.L., nu a confirmat lucrările, nu le-a recepţionat şi nu a acceptat facturile, iar pe de altă parte SC A.C. SA nu a intentat acţiune contra SC M.L., şi nu a obţinut o hotărâre judecătorească, nu este îndeplinită condiţia contractuală de efectuare a plăţii pentru niciuna dintre părţi.
Nu se poate vorbi nici de o renunţare la beneficiile solidarităţii, deoarece ea nu a existat, iar potrivit modalităţii de plată, rezultă că reclamanta nici nu a înţeles că ar putea invoca solidaritatea.
În consecinţă, nici excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC S.B. SRL nu a fost corect rezolvată.
În realitate, actul adiţional a schimbat prevederile contractului de execuţie tocmai cu privire la condiţiile în care putea fi obligată la plată SC S.B. SRL.
3.c. Referitor la contractul de novaţiune s-a schimbat înţelesul acestuia nerezultând din interpretarea corectă a acestuia că P.A.C. a înţeles să preia obligaţiile SC M.L., din contractul de execuţie, ci şi-a asumat doar obligaţia de a împrumuta temporar SC M.L. [art. 3 lit. b), c) şi d)] în vederea achitării facturilor acceptate la plată.
Novaţiunea nu se prezumă, conform art. 1130 C. civ., iar conform art. 977 C. civ. interpretarea se face după voinţa comună a părţilor, nu după sensul literal al termenilor.
În plus, din nicio clauză nu rezultă că se sting obligaţiile SC M.L., dimpotrivă, acesta rămâne obligată – direct şi principal către SC A.C. SA, în finalul contractuluiarătându-se că prezentul contract nu modifică clauzele contractului de execuţie din 2004.
3.d. Obligaţia de plată a lui P.A.C. nu era o obligaţie simplă de vreme ce urma să plătească doar facturile emise şi acceptate de SC M.L.
4. Prin ultimul motiv de recurs a arătat că hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii – motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
4.a. Astfel, instanţa de apel nu a aplicat clauzele contractuale referitoare la necesitatea confirmării facturilor şi situaţiilor de lucrări de către SC M.L., ignorându-se dispoziţiile art. 4 şi art. 6 din contractul de novaţiune.
4.b. Instanţa de apel a aplicat greşit principiul interdependenţei drepturilor şi obligaţiilor în cadrul contractelor sinalagmatice şi principiul forţei obligatorii a contractelor.
Faţă de conţinutul contractelor art. 12, art. 34; art. 18.4 alin. (2) din contractul de execuţie şi art. 3 lit. a) din contractul de novaţiune dreptul SC A.C. SA de a fi plătită era corelativ şi cu alte obligaţii ale sale, între care stabilirea graficelor de lucrări, a situaţiilor de lucrări, confirmate de inspectoratul desemnat de beneficiar, întocmirea proceselor - verbale de recepţie calitativă etc. (...) (a se vedea în acest sens sentinţa comercială nr. 6187/2007 a Tribunalului Bucureşti).
4.c. Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile în materie fiscală (art. 151 Cod Fiscal) atunci când a obligat SC S.B. SRL să plătească T.V.A, în baza art. 2.3. din contractul de execuţie, T.V.A. trebuind a fi plătit de către agentul fiscal al SC M.L., singura entitate autorizată să gestioneze tranzacţiile cu T.V.A. în contul unor societăţi nerezidente – cum era aceasta din urmă.
5.d. Instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 174 C. proc. civ., în sensul de a considera dovedite susţinerile recurenţilor, adică de a constata că în mod evident SC A.C. SA nu şi-a îndeplinit obligaţia de a depune înscrisurile dispuse prin încheierea din 5 mai 2008 reprezentând ataşamente şi cartea construcţiei.
Intimata - pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.
Recursul este nefondat.
În privinţa primului motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se constată că nu este fondat sub niciun aspect al criticilor formulate, deoarece instanţa de apel a analizat toate motivele de apel, hotărârea cuprinzând considerentele pentru care le-a respins, conform art. 261 C. proc. civ., apărările potrivit cărora plata nu se făcea decât după confirmarea lucrărilor şi a facturilor emise, de SC M.L., găsindu-şi răspuns în modul de rezolvare al excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurenţilor şi a interpretării pe care a dat-o instanţa conţinutului convenţiei dedusă judecăţii, în concordanţă cu probele administrate şi principiile care guvernează executarea oricărui contract.
Nu este fondată nici critica subsumată acestui motiv de recurs vizând încălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil în sensul că instanţa de apel a respins proba cu expertiză, instanţa de apel fiind cea care apreciază concludenţa şi pertinenţa probelor, sens în care a şi apreciat că toate celelalte probe administrate la cererea ambelor părţi atât la fond cât şi în apel erau suficiente pentru stabilirea faptelor şi aflarea adevărului pe baza acestora, din acest punct de vedere neputându-se reţine încălcarea vreunuia dintre drepturile invocate din perspectiva normelor privind administrarea dovezilor.
Respingerea motivată a unei probe neconcludente de către instanţa de apel în sensul cerut de art. 167 C. proc. civ., nu poate echivala cu încălcarea principiilor garantării dreptului la apărare şi la un proces echitabil.
În privinţa celui de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se invocă, de fapt, prin toate criticile aduse aspecte care ţin de rezolvarea următorului motiv de recurs, vizând interpretarea dată contractului aşa cum se va arăta, prin raportarea atât la elementele intrinseci convenţiei cât şi la elementele extrinseci, ţinând de conduita contractuală a părţilor şi nicidecum cu referire la conţinutul legal ala cestui motiv de recurs care vizează fie ipoteza nemotivării hotărârii, ceea ce nu se poate reţine în cauză, fie ipoteza contrarietăţii între considerente, prin unele reţinându-se temeinicia pretenţiilor iar prin celelalte, dimpotrivă, sau între considerente şi dispozitiv – ceea ce, de asemenea nu se poate reţine, iar în ultimă ipoteză, invocarea unor motive străine de natura pricinii, ori instanţa de apel prin toate considerentele sale nu a depăşit limitele investirii.
În privinţa celui de al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu se poate reţine nesocotirea principiilor rezultate din aplicarea art. 969 C. civ., în interpretarea dată convenţiei, cu respectarea regulilor stabilite de art. 977 – art. 985 C. civ., instanţa de apel stabilind corect conţinutul raporturilor juridice în care s-au aflat părţile din perspectiva drepturilor şi obligaţiilor asumate, potrivit voinţei acestora.
Contractul de execuţie din 2004 confirmă calitatea de debitor solidar a recurentei - pârâte a SC S.B. SRL, art. 5 lit. h) din actul adiţional menţinând solidaritatea instituită încă prin art. 2.3, art. 18.1 şi art. 18.2 din contractul de bază, în condiţiile în care s-a prevăzut că în situaţia în care Beneficiarul SC M.L. GmbH întârzie plata facturilor peste termenul prevăzut la art. 18.1 din contract, Utilizatorul SC S.B. SRL va asigura plata facturilor confirmate de SC M.L. GmbH, urmând ca Utilizatorul şi Beneficiarul să regleze plăţile şi încasările în baza unui acord comun între părţi, iar în art. 3 lit. a) din contractul de novaţiune confirmă această interpretare privind solidaritatea la plată în sensul că notele de plată, cu ataşamentele anexate, aprobate şi însoţite de facturile aferente, vor fi înaintate de către SC A.C. SA sau după caz, de către furnizorii de materiale, echipamente sau dotări spre aprobare şi plata către SC S.B. SRL şi SC M.L. GmbH conform clauzelor contractului de execuţie din 1 iunie 2004.
Nu se poate discuta de un beneficiu de discuţiune atât timp cât din interpretarea corectă dată convenţiei raportat şi la corespondenţa dintre părţi rezultă că recurenta - pârâtă SC S.B. SRL a renunţat la acest beneficiu, în materie comercială, primând regulile din materia solidarităţii, prevăzute de art. 42 C. com., iar raportarea şi la contractul de leasing, chiar ca probă este lipsită de relevanţă juridică faţă de interpretarea dată actului adiţional din 2005, în concordanţă cu voinţa reală a părţilor.
S-a mai susţinut că într-o interpretare literală, corectă, modificarea contractului de bază explică tocmai această intenţie a părţilor, altfel nu s-ar mai fi justificat încheierea actului, dar nici această apărare nu poate fi primită de vreme ce modificarea a vizat schimbarea termenului de finalizare având în vedere stadiul lucrărilor şi de decontare, pretinsa modificare de conţinut în privinţa solidarităţii susţinută de recurenta - pârâtă nefiind reală.
În ceea ce priveşte lipsa confirmării facturilor de către SC M.L., rezultă din probe faptul că recurenta - pârâtă a cunoscut această situaţie, din adrese rezultând că refuzul celei dintâi, a fost nejustificat pentru lucrări recunoscute chiar de către recurentă, încât aceasta nu poate invoca propria culpă.
În acest sens, a se vedea şi sentinţa comercială nr. 4971/2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
Prin urmare, s-a dat o rezolvare corectă excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei - pârâte, iar condiţiile contractuale de efectuare a plăţilor erau îndeplinite, nerespectarea obligaţiilor justificând şi pe fond soluţia dată faţă de această recurentă - pârâtă, aspect care urmează a fi reluat şi în cadrul motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Referitor la contractul de novaţiune, s-a dat, de asemenea, interpretarea corectă, faţă de conţinutul acestuia în care se prevede că P.A.C. va achita facturile emise de SC A.C. SA sau după caz de către furnizorii de materiale, echipamente sau dotări, aprobate de către şi primite de la SC M.L. GmbH în conformitate cu prevederile contractului de execuţie lucrări (antrepriză) din 1 iunie 2004 respectiv: plăţi facturi (invoice) în contul SC A.C. SA deschis la I.B. şi plăţi facturi (invoice) garanţii de bună execuţie în contul SC A.C. SA.
Prin urmare, caracterul de novaţie rezultând expres din conţinut şi din corespondenţa părţilor, nu se poate susţine nici încălcarea art. 1130 C. civ. şi, deci, soluţia dată, excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului P.A.C., este, de asemenea, corectă, iar lipsa unei menţiuni că se sting obligaţiile SC M.L., este lipsită de relevanţă juridică în această cauză faţă de conţinutul obligaţiei asumate.
În ceea ce priveşte ultimul motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată, de asemenea nefondat, neconfirmarea lucrărilor cu rea-credinţă neputând constitui un temei pentru refuzul la plată, în condiţiile în care părţile sunt obligate să execute cu bună-credinţă obligaţiile.
Pe de altă parte, excepţia de neexecutare a obligaţiilor ca mijloc de apărare prin raportare la probe pe care recurenţii - pârâţi le reapreciază, nu poate fi analizată direct în recurs, faţă de limitele în care instanţa de control judiciar poate verifica legalitatea hotărârii în cadrul acestui motiv şi nu netemeinicia acesteia.
Cât priveşte pretinsa încălcare a Codului Fiscal, rezultă că recurenta - pârâtă fiind titulara obligaţiei de plată este şi titulara obligaţiei de plată a T.V.A., aşa cum rezultă şi din contract (art. 2.3).
Prin ultima critică, subsumată acestui motiv de recurs, se invocă încălcarea art. 174 C. proc. civ., dar aceasta instituie doar o prezumţie simplă răsturnată de toate celelalte probe administrate, încât nu se poate reţine că instanţa de apel a nesocotit şi nu a dat eficienţă acestui text de lege.
Pentru toate argumentele de fapt şi de drept expuse mai sus, recursul părţilor, este nefondat şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, menţinându-se hotărârea instanţei de apel, ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâţii P.A.C. şi SC S.B. SRL, împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 257 din 2 iunie 2008, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 905/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1012/2009. Comercial → |
|---|
