ICCJ. Decizia nr. 1018/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1018/2009
Dosar nr. 7728/193/2007
Şedinţa publică din 26 martie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 94 din 2 iunie 2008 pronunţată în dosar nr. 7728/193/2007 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-VI-a comercială, s-au respins excepţiile lipsei procedurii prealabile şi a tardivităţii contestaţiei la executare şi s-a admis contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC R. SA Botoşani împotriva intimatei A.V.A.S., s-a anulat executarea iniţiată în temeiul titlului executoriu constând în înştiinţarea de plată din 28 ianuarie 2004, s-a dispus completarea onorariului expertului cu suma de 2.905 lei, în sarcina contestatoarei şi s-a respins cererea de chemare în garanţie a C.A.S. Botoşani.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. că excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de intimată în baza prevederilor art. 46 alin. (1) din OUG nr. 51/1998, constând în obligaţia contestatoarei de a comunica actele pe care îşi întemeiază cererea, este neîntemeiată, în condiţiile în care actul normativ nu prevede o sancţiune pentru nerespectarea acestei obligaţii, ca, de altfel, nici dispoziţiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., deopotrivă aplicabile.
În consecinţă, fiind incidente şi prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., care sancţionează cu nulitatea relativă actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale, dar în lipsa dovezilor care să ateste existenţa unei vătămări ce nu poate fi înlăturată în alt mod, această excepţie a fost respinsă ca nefondată.
Soluţia a fost identică şi în privinţa excepţiei tardivităţii contestaţiei invocată de intimată în temeiul art. 401 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cu motivarea că în speţă sunt incidente dispoziţiile speciale cuprinse în art. 49 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 şi respectiv OUG nr. 95/2003 în sensul că termenul de prescripţie de 6 luni – şi nu cel de 15 zile din dreptul comun – curge de la data afişării somaţiei colective pentru plata debitelor la casele de asigurări de sănătate, somaţia reprezentând actul începător de executare.
Referitor la fondul litigiului, Curtea de Apel a reţinut că prin convenţia din 8 august 2003 încheiată între C.A.S. şi SC R. SA Botoşani a fost eşalonată plata debitului total de 301.134.023 lei reprezentând contribuţii C.A.S. pe anii 2002 şi 2003, obligaţiile restante preluate de către A.V.A.S., ca urmare a aplicării prevederilor OUG nr. 95/2003 fiind în cuantum de 51.542,03 lei reprezentând în valoare consolidată suma de 15.714,99 dolari S.U.A.
Considerând că nu a fost îndeplinită obligaţia achitării acestor contribuţii, intimata prin adresa din 5 iunie 2007 a notificat în acest sens contestatoarea, căreia i-a comunicat la data de 19 iulie 2007 titlul executoriu constând în înştiinţare de plată din 28 ianuarie 2004 şi debitul în sumă de 34.193,62 lei.
Pentru verificarea modului de achitare a acestuia, instanţa a dispus efectuarea unei expertize contabile pe baza căreia a stabilit că în privinţa ratei aferente lunii decembrie 2004, achitată cu o întârziere de 2 zile sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (2) din OUG nr. 40/2002, în sensul că întârzierea la plată nu are drept consecinţă rezilierea convenţiei de eşalonare a debitului ci doar calcularea penalităţilor de întârziere.
De asemenea, în privinţa ratelor aferente lunilor aprilie şi mai 2005, deşi se constată o întârziere de 1 şi respectiv 19 zile în efectuarea plăţii, iar prin OUG nr. 26/2005 a fost abrogată OUG nr. 40/2002, potrivit art. 2 din acest act normativ, înlesnirile de plată acordate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, rămân în vigoare, ceea ce înseamnă neretroactivitatea legii vechi, respectiv a OUG nr. 40/2002, în vigoare la data încheierii convenţiei de eşalonare.
Pe de altă parte, arată prima instanţă, aceste debite fiind achitate la data publicării în Monitorul Oficial al României a Legii nr. 244/2005 de aprobare a OUG nr. 26/2005, nu mai poate fi aplicată sancţiunea rezilierii convenţiei anterior menţionate, după cum rezultă din dispoziţiile art. 3 al legii.
În privinţa ratelor aferente lunilor ianuarie şi februarie 2004, s-a reţinut că acestea au fost achitate în contul Trezoreriei Botoşani, motivat de împrejurarea că intimata nu a comunicat anterior acestui moment, contul în care urma să fie achitate contribuţiile datorate.
În concluzie, dat fiind faptul că nu a operat rezilierea convenţiei de eşalonare din 2003, iar contestaţia la executare este întemeiată, a fost admisă ca atare.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs intimata A.V.A.S., criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9, raportat la dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În mod concret, recurenta invocă faptul că instanţa de fond a soluţionat greşit excepţia tardivităţii contestaţiei la executare, în sensul respingerii acesteia, având în vedere că dispoziţiile art. 401 lit. c) prevăd un termen de 15 zile pentru depunerea unei contestaţii la titlu.
În aceste condiţii, înregistrarea contestaţiei la data de 10 august 2007 este decăzută din dreptul de a formula o atare cerere.
De altfel, arată recurenta, instanţa de fond confundă termenul de decădere prevăzut de art. 401 C. proc. civ., cu termenul special de prescripţie de 6 luni prevăzut de art. 49 din OUG nr. 51/1998 care este aplicabil doar în ipoteza acţiunilor de drept substanţial formulate împotriva A.V.A.S., ceea ce nu este cazul în speţă.
De asemenea, susţine recurenta şi în privinţa fondului soluţia este greşită deoarece contrar celor reţinute de instanţă, contestatoarea nu a respectat termenele şi condiţiile în care au fost acordate înlesnirile la plată conform convenţiei, astfel încât facilităţile acordate de C.A.S. Botoşani şi-au pierdut valabilitatea, fiind eronată şi reţinută în baza expertizei conform căreia contestatoarea ar fi achitat sume în plus faţă de cele stabilite prin convenţia anterior menţionată.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate, Curtea constată că este nefondat respingându-l ca atare.
Conform art. 49 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 „termenul de prescripţie a acţiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acţiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevedere un termen mai scurt".
Faţă de această dispoziţie legală cuprinsă în capitolul IX „Reguli speciale privind soluţionarea litigiilor" şi având în vedere că la capitolul X intitulat „Reguli speciale privind executarea silită" nu se prevede un termen mai scurt pentru introducerea contestaţiei, rezultă că este aplicabil cel stabilit în legea specială, respectiv art. 49 alin. (1) din OUG nr. 51/1998, nefiind incident în această privinţă termenul prevăzut în dreptul comun, adică art. 401 C. proc. civ.
Prin urmare, raportat la data comunicării actelor de executare contestate şi a formulării contestaţiei, termenul de 6 luni prevăzut de art. 49 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 nefiind împlinit, în mod corect instanţa de fond a respins excepţia tardivităţii, astfel încât şi critica formulată prin primul motiv de recurs este nefondată şi va fi respinsă în consecinţă.
Sub aspectul modului de soluţionare a fondului litigiului, Curtea de Apel în urma unei analize riguroase a actelor normative incidente, în succesiunea lor şi pe baza concluziilor expertizei contabile a stabilit că deşi contestatoarea a efectuat unele plăţi cu întârziere, sancţiunea legală nu constă în rezilierea convenţiei de eşalonare, integral executată, de altfel, ci în plata unor penalităţi de întârziere.
În această privinţă, se mai impune şi precizarea că prin recursul declarat, nu se formulează critici punctuale, ci doar se detaliază eşalonarea ratelor şi plata debitelor, susţinându-se că nu s-a făcut dovada respectării obligaţiilor asumate prin convenţia de eşalonare, deşi, expertiza efectuată a stabilit contrariul, motiv pentru care Curtea reţine că şi acest motiv este neîntemeiat.
Aşa fiind, constatând că sentinţa instanţei de fond este legală, va fi menţinută, ca atare, ca efect al respingerii recursului ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimata A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 94 din 2 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1016/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1020/2009. Comercial → |
|---|
Vezi şi alte speţe de drept comercial:
Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1018/2009. Comercial
