ICCJ. Decizia nr. 1022/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1022/2009
Dosar nr. 350/1285/2005
Şedinţa publică din 26 martie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 365 din 18 februarie 2008 pronunţată în dosar nr. 350/1285/2005 al Tribunalului Comercial Cluj s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta R.A.T.A.C.F.L. Turda împotriva pârâtei SC E.G.R. SA, sucursala Cluj, cu consecinţa obligării acesteia la plata sumei de 198.108,80 lei reprezentând despăgubiri, cu o dobândă comercială egală în sumă de 127.658,60 lei datorată până la data de 30 aprilie 2004 precum şi pentru viitor, calculată până la data achitării integrale a debitului, pârâta a mai fost obligată şi la plata sumelor de 7.978,26 lei şi 20.005,03 lei taxe judiciare de timbru, 5 lei timbru judiciar şi 500 lei onorariu expertiză.
Totodată s-a respins ca inadmisibilă cererea reconvenţională formulată de pârâtă având ca obiect interpretarea clauzelor contractuale şi ca neîntemeiată în privinţa capătului de cerere referitor la plata despăgubirilor.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că litigiul a fost generat de modul de derulare a contractului de furnizare a gazelor naturale din 1995 în vigoare până la data de 1 ianuarie 2000, din 1 ianuarie 2000, în vigoare până la data de 1 aprilie 2001 şi din 2001 aflat în vigoare şi la data formulării cererii de chemare în judecată.
Prin aceste contracte, pârâta în calitate de furnizor s-a obligat să livreze reclamantei în calitate de consumator gazele naturale necesare beneficiarului pentru prepararea apei calde menajere şi a energiei termice, pe care reclamanta, la rândul ei, a livrat-o populaţiei, contravaloarea gazelor naturale urma să fie achitată de reclamantă, conform convenţiei, în funcţie de valoarea consumului zilnic, semidecadal, decadal sau lunar, existând şi un termen în care se putea face plata şi anume data de 20 a lunii următoare celei de consum.
Obligaţia de a măsura cantităţile de gaze naturale livrate revenea pârâtei, în calitate de furnizor, contorizarea fiind realizată cu echipamente montate de către aceasta.
Dat fiind faptul că reclamanta a demarat un amplu proces de modernizare a instalaţiilor proprii folosite pentru prepararea apei calde menajere şi a energiei termice, ce a constat în înlocuirea vechilor instalaţii cu unele de randament constant şi ridicat a constatat că există diferenţe în privinţa cantităţilor de gaze, pretins livrate de pârâtă şi cele înregistrate de reclamantă, motiv pentru care aceasta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 198.108,80 lei reprezentând preţul achitat în perioada iunie 1999 – iunie 2002 pentru cantităţile de gaze naturale care nu au fost livrate în realitate de către pârâtă, a sumei de 127.658,60 lei cu titlu de dobândă comercială legală calculată până la data de 30 aprilie 2002, precum şi pentru viitor până la achitarea integrală a debitului; s-a mai solicitat şi constatarea inexistenţei dreptului pârâtei de a solicita plata sumei de 175.405,34 lei reprezentând preţul unor cantităţi de gaze naturale care nu au fost livrate reclamantei în aceeaşi perioadă, anterior menţionate.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă, prima instanţă a apreciat susţinerile referitoare la motivarea în drept a cererii de chemare în judecată reprezintă o chestiune ce vizează fondul litigiului, motiv pentru care excepţia a fost analizată ca fiind o apărare de fond.
De asemenea, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost respinsă în considerarea faptului că termenul de prescripţie nu curge de la data emiterii facturilor astfel cum a susţinut pârâta, ci de la data efectuării plăţii de către reclamantă a preţului achitat în plus pentru gazele naturale ce nu i-au fost livrate.
În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtă cu motivarea că în conformitate cu prevederile art. 6 din OUG nr. 27/2004 privind măsurile de diminuare a arieratelor din economie, între pârâtă şi A.V.A.S. a operat o cesiune legală de creanţă privind suma pe care o avea de recuperat de la reclamantă, Tribunalul a arătat că pretenţiile deduse judecăţii au rezultat din contractele încheiate între părţile din litigiu, astfel încât prin încheierea din 11 iunie 2005, a respins ca nefondată şi această excepţie.
Referitor la fondul litigiului, prima instanţă, a reţinut în baza expertizelor tehnice judiciare efectuate în cauză că în perioada iunie 1999 – iunie 2002, pârâta a facturat mai mult decât contravaloarea gazelor naturale livrate efectiv reclamantei.
În acest sens, proba ştiinţifică a relevat faptul că în perioada din litigiu contoarele pârâtei au măsurat cu erori mari cantităţile de gaze furnizate reclamantei care beneficia de sisteme moderne de măsurare, chiar neavizate de către pârâtă, dar mult mai exacte.
S-a constatat astfel că deşi aparatele de măsurat ale pârâtei aveau certificate de aprobare eliberate de către Biroul Român de Metrologie, nu mai erau compatibile cu injectoarele de gaz automatizate ale reclamantei, motiv pentru care în repetate rânduri reclamanta a solicitat pârâtei să-şi modernizeze la rândul său sistemele de măsurare a cantităţii de gaze naturale pe care pretindea că le livrează, aceasta procedând ca atare doar în anul 2002.
În consecinţă, a reţinut Tribunalul, deşi reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 992 C. civ., în baza căruia urmează a fi admise primele două capete de cerere, deoarece este evident că reclamanta nu datorează contravaloarea facturilor emise de pârâtă pentru cantităţile de gaze naturale care nu au fost în realitate livrate.
În privinţa petitului trei, prima instanţă apreciind că pretenţia reclamantei este nefondată, a respins-o ca atare, cu motivarea că doar în ipoteza în care pârâta îi va solicita plata sumei de 175.405,34 lei, dacă nu se va ajunge la o înţelegere, instanţa va putea analiza temeinicia acestor susţineri.
Cererea reconvenţională formulată de pârâtă având ca obiect interpretarea clauzelor contractelor din litigiu, a fost respinsă ca inadmisibilă în considerarea faptului că în lipsa unei solicitări exprese de a fi obligată partea adversă la a da, a face sau a nu face ceva, instanţa nu are la ce să se raporteze pentru a interpreta clauzele convenţiei părţilor.
Referitor la capătul de cerere reconvenţională având ca obiect plata despăgubirilor prima instanţă a reţinut că acesta este neîntemeiat pentru aceleaşi motive care au determinat admiterea acţiunii principale, în sensul că pârâta nu poate pretinde justificat plata contravalorii unor cantităţi de gaze naturale care nu au fost livrate.
Raportat la măsura în care pretenţiile reclamantei au fost admise, pârâta a fost obligată, în temeiul art. 274 C. proc. civ. şi la plata cheltuielilor de judecată constând în taxe judiciare de timbru şi onorariu pentru expertiză.
Apelul formulat de pârâtă împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 150 din 5 septembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Instanţa de control judiciar a reţinut în argumentarea deciziei că sunt nefondate criticile referitoare la temeiul de drept avut în vedere de Tribunal, în sensul că sumele solicitate de reclamantă nu pot fi pretinse cu titlu de plată nedatorată întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile pentru admisibilitatea cererii în baza art. 992 C. civ., respectiv să nu fi existat o datorie în sarcina reclamantei, iar plata să fi fost făcută din eroare.
Astfel, arată Curtea de Apel, este evident, că în cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamanta face trimitere la raporturile contractuale dintre părţi, chiar dacă în mod greşit indică drept temei al răspunderii civile art. 992 C. civ. şi îmbogăţirea fără justă cauză, Tribunalul nu a analizat acţiunea din această perspectivă ci a obligaţiilor contractuale asumate şi pe baza expertizelor efectuate în cauză ale cărei concluzii nefiind infirmate fac dovada deplină a susţinerilor reclamantei.
În plus, reţine instanţa de apel, chiar dacă în contract s-a prevăzut modalitatea de înregistrare şi plată a consumului de gaz, în măsura în care în executarea obligaţiilor asumate de pârâtă se constată erori de înregistrare, acestea trebuie corectate, ceea ce nu are semnificaţia înlăturării dreptului reclamantei de a verifica prin mijloace proprii cantitatea de gaz livrată şi valoarea pretenţiilor pârâtei, şi de asemenea, nu echivalează cu o încălcare a clauzelor contractului.
În acest context şi cererea reconvenţională a fost corect respinsă ca inadmisibilă în privinţa solicitării de a se realiza interpretarea clauzelor contractuale, dezlegarea dată acestei cereri este corectă, în raport de obiectul formulat, motiv pentru care solicitarea apelantei de a se dispune anularea părţii din dispozitivul sentinţei prin care cererea a fost respinsă ca neîntemeiată, pentru că în realitate aceasta a rămas fără obiect, ca urmare a încheierii contractului de cesiune cu A.V.A.S., a fost respinsă de instanţa de apel care a apreciat că această cerere excede cadrul procesual fixat în faţa primei instanţe.
De asemenea, faţă de soluţia dată asupra cererii reconvenţionale, s-a constatat că au fost acordate cheltuieli de judecată proporţional cu valoarea pretenţiilor admise, cu luarea în considerare şi a celor efectuate în celelalte etape procesuale, astfel încât a fost respinsă şi această critică.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta SC E.G.R. SA Regiunea Nord, sucursala Cluj, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Prima critică vizează aplicarea greşită a legii, în sensul că instanţa de apel motivează Decizia, la fel ca şi prima instanţă, pe raporturile contractuale dintre părţi, deşi reclamanta a indicat drept temei al pretenţiilor sale principiul îmbogăţirii fără justă cauză.
În consecinţă, arată recurenta, instanţa de apel trebuia să ţină seama de prevederile contractelor din litigiu şi să indice clauzele contractuale a căror încălcare a determinat obligarea sa la plata sumelor solicitate de reclamantă, cu atât mai mult cu cât expertizele efectuate în cauză sunt pur teoretice având la bază doar datele provenite de la reclamantă, nefiind probe certe care să justifice soluţia instanţei de apel.
Pe de altă parte, măsurarea şi facturarea gazelor s-a făcut cu aparate verificate metrologic, motiv pentru care în mod eronat s-a reţinut că nu s-a făcut dovada contrară a constatărilor experţilor.
De asemenea, în privinţa modului de soluţionare a cererii reconvenţionale, instanţa de apel a considerat eronat că sentinţa primei instanţe hotărăşte doar pentru interpretarea clauzelor contractuale şi a respins ca inadmisibilă această cerere, când în realitate aceasta a avut două petite, iar critica din apel a vizat capătul de cerere respins ca nefondat, ceea ce echivalează cu o lipsă a motivării, mai ales că prin înscrisurile depuse la dosar s-a dovedit faptul că pretenţiile solicitate prin cererea reconvenţională au rămas fără obiect, motiv pentru care aceasta trebuia respinsă ca atare.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la temeiurile de drept anterior menţionate – cu precizarea că deşi recurenta invocă în drept şi dispoziţiile art. 304 pct. 8, dezvoltarea criticilor nu relevă şi incidenţa acestor prevederi ci doar a art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. – Curtea constată că este nefondat.
Astfel, în privinţa primului motiv, se va reţine că în mod corect ambele instanţe au analizat cauza dedusă judecăţii din perspectiva răspunderii contractuale cu argumentarea corectă că divergenţele au fost determinate de modul de desfăşurare a contractului încheiat între părţi, ajungând, în sinteză, la concluzia că reclamanta este îndreptăţită să obţină contravaloarea produselor achitate, dar care în realitate nu i-au fost livrate.
În acest context, instanţa de apel, justificat a arătat că existenţa clauzei contractuale conform căreia măsurarea consumului de gaz se efectuează prin contoare de măsurare omologate nu poate fi interpretată drept o renunţare a reclamantei la dreptul de a verifica în concret cantitatea de gaz livrat şi, în consecinţă preţul datorat, deoarece tocmai în temeiul contractului este posibilă reglarea obligaţiilor reciproce ale părţilor.
Faţă de această analiză, este evident nefondată critica recurentei, atât în privinţa schimbării de către instanţe a temeiului de drept al acţiunii reclamantei, cât şi a lipsei examinării cauzei sub aspectul răspunderii contractuale.
Cât priveşte interpretarea eronată a probelor, se va reţine că potrivit art. 304 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege, astfel încât aceste critici vizând motive de netemeinicie, care exced controlului de legalitate nu vor fi examinate, întrucât modul de interpretare a probatoriilor este atributul exclusiv al instanţei de apel în considerarea caracterului devolutiv al acestei căi de atac.
Ultimul motiv de recurs este, de asemenea, neîntemeiat, în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut că raportat la obiectul cererii reconvenţionale aceasta a fost în mod corect soluţionată de prima instanţă, în sensul respingerii.
Sub acest aspect, se impune şi precizarea că recurenta a solicitat modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii reconvenţionale ca fiind rămasă fără obiect şi nu ca neîntemeiată, argumentând această cerere prin încheierea contractului de cesiune cu A.V.A.S., deşi pentru acest motiv a invocat în faţa Tribunalului excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, care a fost respinsă, iar prin apelul declarat nu a formulat nicio critică în această privinţă.
În concluzie, reţinând că Decizia recurată este legală va fi menţinută, ca atare, ca efect al respingerii recursului ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC E.G.R. SA Regiunea Nord, sucursala Cluj, împotriva deciziei nr. 150 din 5 septembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1020/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1024/2009. Comercial → |
|---|
