ICCJ. Decizia nr. 1025/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1025/2009
Dosar nr. 5065/30/2007
Şedinţa publică din 26 martie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 374 din 24 martie 2008 a Tribunalului Arad, secţia comercială, dată urmare declinării competenţei dispuse prin sentinţa comercială nr. 1415 din 16 noiembrie 2007 a Tribunalului Timiş, a fost respinsă acţiunea prin care reclamanta SC H.P.C. SRL Timişoara a solicitat obligarea pârâtei SC P. SA Arad la plata sumei de 332.165,63 lei contravaloare lucrări efectuate în baza contractului de subantrepriză încheiat între părţi la 28 iulie 2005.
În esenţă instanţa a reţinut că reclamanta a convenit cu pârâta executarea unora dintre lucrările la care pârâta se angajase la 18 mai 2005 faţă de SC C.A. SA, lucrări individualizate în „devizul-ofertă" – 5.1.1. Diguri şi pe care reclamanta le-a efectuat doar parţial, pârâta fiind nevoită să încheie un alt contract de subantrepriză cu un terţ pentru finalizarea lucrărilor la care se obligase reclamanta.
Cum pârâta a dovedit că a achitat reclamantei la 11 august 2005 suma de 162.707 lei, la 7 noiembrie 2005 suma de 25.000 lei, precum şi 97.367 lei, s-a reţinut că pârâta a achitat costul lucrărilor efectuate de reclamantă, aşa încât acţiunea reclamantei pentru diferenţa de preţ a fost respinsă aceasta nefăcând dovada, conform art. 11 din contract, art. 46 C. com. cât şi dispoziţiilor legale fiscale – HG nr. 831/1997 şi art. 155 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 – emiterii de facturi pe care să le fi comunicat pârâtei, aşa încât s-a apreciat că în cauză sunt incidente şi dispoziţiile art. 1169 C. civ., înscrisul aflat la dosar neavând valoare probatorie.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de către reclamantă a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 148/A din 8 septembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
În argumentarea acestei soluţii instanţa de apel a reţinut că deşi lucrările contractate de reclamantă presupuneau trei faze, respectiv înălţarea digului exterior şi de compartimentare, placarea cu pământ vegetal şi executarea drumului, aceasta le-a îndeplinit doar parţial în prima fază; că, aşa cum era stipulat în art. 11 lit. d) din contract, decontarea lucrărilor se făcea pe baza situaţiilor lunare de lucrări, că trebuiau întocmite procese - verbale de recepţie parţială şi finală, dovezi pe care reclamanta nu le-a produs.
În atare situaţie s-a apreciat că expertiza contabilă solicitată de apelantă era inutilă, fiind respinsă întrucât reclamanta nu a putut dovedi că după 7 noiembrie 2005, deci după expirarea termenului contractual – 15 octombrie 2005 – a mai emis şi alte facturi, cele emise fiind deja achitate de pârâtă.
Cât priveşte expertiza tehnică solicitată de apelantă s-a considerat că ar fi fost inutilă în cauză câtă vreme lucrările s-au executat de SC D. SRL, cu care pârâta a subcontractat văzând că reclamanta este în întârziere, lucru posibil în virtutea celor convenite în art. 18 din contract, şi cu atât mai mult cu cât apelanta nu a făcut dovada încheierii unor recepţii preliminarii, fapt recunoscut de ea.
Nici proba testimonială s-a apreciat că nu este utilă câtă vreme înscrisurile depuse de pârâtă au relevat că susţinerile apelantei sunt nefondate.
În legătură cu înscrisul intitulat „recomandare", aflat în dosar, prin care pârâta recunoştea efectuarea de către reclamantă a unor lucrări de îndiguire de 1.132 ml şi lucrări de terasamente de 70.000 mc, instanţa de apel, ca şi instanţa de fond, a reţinut că el nu are valoare probatorie în condiţiile art. 46 C. com. deoarece, conform clauzelor contractuale lucrările erau etapizate şi trebuiau probate cu anumite documente specificate în contract în baza cărora lucrările să fi putut fi considerate ca efectuate iar pârâta datoare să le plătească.
Întrucât asemenea dovezi nu s-au făcut s-a apreciat, în condiţiile art. 1169 C. civ. că reclamanta nu şi-a dovedit cererea aşa încât s-a menţinut soluţia instanţei de fond.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. recurenta critică Decizia din apel pentru greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 46 C. com. şi art. 11 lit. c) din contract, reţinând că înscrisul intitulat „recomandare" prin care pârâta recunoştea că a executat 1.132 ml îndiguire şi 70.000 mc terasamente, nu ar constitui o probă deplină a cererii sale, sau cel puţin un început de dovadă scrisă pe care l-ar fi putut completa cu martori în condiţiile art. 1197 C. civ., mai ales că înscrisul emana de la pârâtă.
În condiţiile în care instanţa a condiţionat probatoriul în dovedirea acţiunii de emiterea situaţiilor lunare de lucrări a încălcat principiul libertăţii actelor juridice.
De asemenea instanţa a dat eficienţă unui contract prezentat de pârâtă a fi fost încheiat cu SC D. SRL pentru finalizarea lucrărilor deşi acest contract nu este datat şi nici nu s-a verificat dacă era real şi necesar a fi fost încheiat, în condiţiile în care pârâta îi confirmase prin „recomandare" că ea a efectuat lucrările.
În acest context instanţa de apel greşit i-a respins expertizele solicitate apreciind că nu sunt utile şi concludente, ea neputând proba temeinicia cererii sale şi faptul că plăţile efectuate de pârâtă către SC D. SRL nu erau pentru lucrările respective.
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:
Obiectul litigiului de faţă îl formează plata lucrărilor subcontractate de pârâtă către reclamantă la 28 iulie 2005 şi pe care reclamanta avea obligaţia să le execute până la 15 octombrie 2005.
Instanţa de apel, ca şi instanţa de fond, a apreciat că reclamanta nu şi-a dovedit acţiunea, reţinând din interpretarea clauzelor contractuale că aceasta ar fi trebuit să probeze efectuarea lucrărilor cu devize, situaţii de lucrări, procese - verbale de recepţie, facturi.
Probatoriul administrat de recurentă s-a apreciat că nu are valoare probatorie, pentru că nu respectă clauzele contractuale, iar cel solicitat – expertiza tehnică şi contabilă – ca neconcludent faţă de probele administrate de pârâtă, respectiv contractul încheiat la 5 august 2005 cu SC D. SRL pentru finalizarea lucrărilor pe care reclamanta le întârziase.
Soluţia instanţei de apel, ca şi cea de fond, este greşită deoarece a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 46 C. com. şi art. 1169 C. civ., precum şi a art. 969 C. civ. referitoare la interpretarea clauzelor contractuale, legea părţilor.
De reţinut că părţile au convenit la 28 iulie 2005 executarea unor lucrări cuprinse în „deviz", lucrări ce trebuiau executate în termen de 3 luni şi 15 zile, ce începea să curgă de la 1 iulie 2005 (anterior încheierii contractului) până la 15 octombrie 2005.
Pentru aceleaşi lucrări aceeaşi pârâtă încheie după numai câteva zile – la 5 august 2005 – un contract de subantrepriză cu SC D. SRL, susţinând în instanţă, atât la fond cât şi în apel prin întâmpinările efectuate, că a încheiat acest contract pentru că reclamanta nu reuşea să-şi respecte obligaţiile asumate, instanţa de apel primind această apărare şi motivând că pârâta a fost nevoită să încheie un nou contract datorită atitudinii reclamantei, deşi se scursese numai câteva zile de la încheierea contractului cu reclamanta.
În acest context respingerea probelor solicitate de reclamantă este greşită, în condiţiile în care aceasta avea confirmare scrisă din partea reprezentantului pârâtei, ing. B., în „recomandarea de la fila 12 dosar Tribunalul Timiş, că a realizat în bune condiţii dig exterior de 1.132 ml şi terasamente de 70.000 mc, cât şi „listă cuprinzând cantităţile de lucrări" acte care, chiar contestate de pârâtă, trebuiau coroborate cu alte mijloace de probă pe care le solicitase reclamanta.
Chiar dacă părţile aveau stipulat în contract – art. 21 – că plata se va face în baza situaţiilor de lucrări convenite de antreprenorul general (pârâta) şi că lucrările se vor preda pe bază de procese - verbale de recepţie (art. 26 – art. 28) instanţa de apel, preluând aceste obligaţii contractuale asumate în argumentarea respingerii probatoriului, nu a verificat dacă aceste cerinţe au fost respectate şi în cazul plăţilor efectuate de pârâtă pentru parte din lucrări anterior litigiului, neputând astfel verifica dacă în fapt părţile au înţeles să adopte o altă modalitate de lucru decât cea convenită iniţial.
Procedând astfel, instanţa a restrâns principiul libertăţii probatoriului în materie comercială şi a lipsit reclamanta de posibilitatea de a-şi proba cererea de chemare în judecată, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 46 C. com. şi art. 1169 C. civ.
În consecinţă, Curtea apreciază criticile recurentei ca fiind întemeiate, recursul urmând a fi admis în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului şi suplimentarea probatoriului pentru a se putea corobora probele deja administrate de părţi şi aflate în dosar, cu alte probe, în vederea stabilirii dacă şi în ce măsură reclamanta a executat lucrările a căror valoare o solicită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC H.P.C. SRL Timişoara.
Casează Decizia nr. 148 A din 8 septembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1024/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1026/2009. Comercial → |
|---|
